Defect in cassation appeal: failure to develop statutory grounds of illegality and improper relitigation of merits

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 24 noiembrie 2015, reclamanta SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI - S.T.B. S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport Bucureşti - RA) a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 221.395,56 RON, reprezentând: 215.566,41 RON contravaloarea facturilor nr. x din 22.12.2014 şi nr. x din 29.12.2014 şi 5.829,15 RON dobânda legală penalizatoare, calculată până la data de 30.04.2015; a cerut şi obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare calculate de la data de 01.05.2015 şi până la achitarea integrală a debitului principal, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii firului de contact, ce rezultă din factura fiscală nr. x/2015 sau scăderea acestei sume din contravaloarea facturilor emise de reclamantă în baza contractului nr. x/2014, precum şi la plata penalităţilor de întârziere reglementate prin contractul de antrepriză.

Prin sentinţa civilă nr. 1455 din 16 mai 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 22 iulie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis cererea formulată de reclamanta-pârâtă SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI - S.T.B. S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport Bucureşti - RA), în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi a fost obligată pârâta-reclamantă să achite reclamantei-pârâte suma de 215.566,41 RON, reprezentând debit principal; a fost obligată pârâta-reclamantă să achite reclamantei-pârâte suma de 5.829,15 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată până la data de 30.04.2015 şi dobândă penalizatoare calculată de la data de 01.05.2015 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi suma 6.562,79 RON, constând în cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI - S.T.B. S.A., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1904 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1455 din 16 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susţine că, în raport de prevederile art. 16 C. proc. civ., probele se administrează de către instanţa care judecă procesul, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel şi că, instanţa de fond, prin nominalizarea expertului judiciar, a nesocotit faptul că acesta nu avea nici experienţa şi nici calificarea să poată răspundă obiectivelor stabilite.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, toate erorile de apreciere ale expertului desemnat de către instanţa de fond, precum şi imposibilitatea acestuia de a răspunde la toate obiectivele expertizei, sunt determinate, în cea mai mare parte, de faptul că acesta nu deţine specialitatea necesară întocmirii unei astfel de lucrări, şi anume aceea de expert tehnic specialitatea construcţii căi ferate.

Cu toate acestea, potrivit recurentei-pârâte, instanţa de fond a omologat raportul de expertiză, ignorând că expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite, nu a răspuns sau a refuzat în mod explicit să răspundă la unele obiecţiuni, manifestând o atitudine părtinitoare în beneficiul intimatei sau dovedind că nu are cunoştinţe/expertiza/specialitatea pentru a interpreta în mod corect datele şi informaţiile conţinute în contractul de antrepriză. Recurenta-pârâtă invocă şi faptul că expertul a refuzat să se pronunţe pe calculele sale referitoare la valoarea materialelor puse la dispoziţia intimatei, conform prevederilor art. 1857 alin. (3) din noul C. civ., că expertul nu a avut calificarea necesară să interpreteze actele semnate de părţi, din care rezultă că intimata a introdus o cantitate suplimentară de beton decât cea aprovizionată, prin aceasta atitudine încercând să se îmbogăţească fără justă cauză, precum şi că expertul nu s-a deplasat în teren în vedere efectuării raportului de expertiză.

Recurenta-pârâtă arată că a apelat la un expert parte, din raportul întocmit de acesta reieşind că intimata nu deţinea o creanţa certă, lichidă şi exigibilă.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză întocmit de expertul parte, recurenta-pârâtă arată că prin decizia nr. 130/19.02.2008, Curtea Constituţională a statuat că expertizele extrajudiciare au valoare probantă egală cu a expertizelor judiciare, cu condiţia efectuării acestora de către experţi autorizaţi de Ministerul Justiţiei. Totodată, recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 255 din C. proc. civ., raportat la art. 22 din acelaşi cod, expertiza extrajudiciară reprezintă o probă admisibilă în procesul civil, având aceeaşi forţă probantă cu expertiza judiciară, de vreme ce instanţa a apreciat deja asupra admisibilităţii, utilităţii, concludenţei şi pertinenţei sale într-un proces civil.

Potrivit recurentei-pârâte, Curtea de Apel Bucureşti a respins solicitarea de încuviinţare a probei cu expertiza în specialitatea căi ferate, drumuri şi poduri, reiterând poziţia primei instanţe de fond, care a pronunţat o hotărâre nelegală, validând un raport de expertiză efectuat de un expert A.N.E.V.A.R., cu încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 C.E.D.O.

Totodată, potrivit recurentei, creanţa solicitată de către intimată, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/22.12.2014 şi nr. x/29.12.2014, nu reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în integralitate.

Recurenta-pârâtă susţine că nu datorează integral sumele pretinse de intimată cu privire la facturile anterior menţionate, pentru care nu există documente justificative ce atestă legalitatea emiterii acestora, în raport de prevederile art. 319 alin. (20) lit. c) din Codul fiscal.

Invocând dispoziţiile art. 1.350, art. 1.531 şi art. 1.535 din noul C. civ., recurenta susţine că, atât timp cât a cumpărat şi plătit în numele intimatei firul de contact pe care l-a pus la dispoziţia acesteia pentru executarea lucrărilor conform contractului de antrepriză, iar aceasta a refuzat să ia în considerare şi să plătească/scadă din situaţia de lucrări contravaloarea sumei de 56.207,22 RON, aceasta fiind cuantumul prejudiciului care i-a fost cauzat.

În drept, recursul nu a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI -STB S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât în cuprinsul recursului nu este indicat şi dezvoltat niciun motiv de casare din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca fiind legală.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta-pârâtă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei-pârâte prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, în sensul că nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1904 din 18 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1904 din 18 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.