Failure to frame cassation grounds under statutory limits: re-evaluation of evidence and factual errors as inadmissible grounds for extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 08 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând să se dispună: rezilierea din culpa pârâtei a contractului nr. x/05.05.2014 şi a actului adiţional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 25.559,2 RON, reprezentând rest de plată aferent facturii fiscale nr. x/06.10.2014, emisă de reclamantă în baza contractului nr. x/05.05.2014 şi a actului adiţional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.734 euro (echivalent a 12.029,6 RON), reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi a materialelor livrate sau contractate de reclamantă în baza contractului nr. x/05.05.2014 şi a actului adiţional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500 euro/zi, calculată pentru intervalul 06.01.2015 - data pronunţării hotărârii judecătoreşti de reziliere a contractului, reprezentând penalitate conform art. 38 din contractul nr. x/05.05.2014 (la data introducerii acţiunii cuantumul penalităţilor fiind de 45.500 euro, echivalentul a 200.655 RON); cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 18 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. B. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând să se constate rezilierea contractului de antrepriză de servicii nr. x/05.05.2014 din culpa pârâtei, cu consecinţa restituirii echivalentului sumei de 45,041.49 € + T.V.A. de la data restituirii, reprezentând lucrări şi materiale achitate în avans şi neexecutate, respectiv nelivrate.

La data de 06 noiembrie 2015, prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus conexarea dosarului cu nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 898 din 27 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea principală privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; s-a dispus rezilierea contractului nr. x din 05.05.2014 şi a actului adiţional, din culpa pârâtei S.C. B. S.R.L.; a fost obligată pârâta la plata sumei de 25.559,20 RON, reprezentând rest de plată aferent facturii fiscale nr. x/06.10.2014 şi a sumei de 12.029,60 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi a materialelor livrate sau contractate de reclamantă în baza contractului şi a actului adiţional. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 45.500 euro, în echivalentul în RON la data plăţii reprezentând penalităţi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 19.648 RON. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă 1672 din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 898 din 27 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea principală, ca neîntemeiată. A admis în parte cererea conexă şi a dispus rezilierea contractului nr. x/05.05.2014, din culpa S.C. A. S.R.L.; a fost obligată reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a sumei de 19.972,10 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri. A fost obligată intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 8.046,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, arătând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a lipsit de efecte art. 8, art. 22 şi art. 23 din contractul încheiat între părţi (nr. x/05.05.2014), referitoare la obligaţia intimatei de a asigura schela pe toată faţada clădirii şi accesul lucratorilor săi la spaţiul unde se efecutau lucrările, nesocotind, astfel, dispoziţiile art. 1.178, art. 1.270 şi art. 1.272 C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că, ignorând dispoziţiile contractului încheiat între părţi, instanţa a pornit de la premisa greşită că aceasta ar fi acceptat tacit să execute lucrările, în condiţiile în care intimata-apelantă nu i-a pus la dispoziţie o schelă care să fie conformă contractului şi legislaţiei în materie.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa a omis împrejurarea că, potrivit actelor existente la dosar şi concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, primele lucrări nu necesitau utilizarea schelei.

În acest context, recurenta-reclamantă arată că, aplicând greşit prevederile art. 1.353 C. civ., instanţa de apel a ajuns la concluzia eronată că exercitarea dreptului său a fost una abuzivă şi că, astfel, ar fi ţinută să repare prejudiciul pretins de intimată.

Totodată, recurenta-reclamantă, în raport de art. 8 din contract, arată că de punerea schelei la dispoziţia sa depindea respectarea termenului de 95 de zile calendaristice, prevăzut pentru execuţia lucrărilor, astfel că, într-o primă etapă, culpa intimatei a condus la întârzierea lucrărilor şi, în final, la blocarea lor.

Ca atare, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile din Normele specifice de securitate a muncii pentru lucrul la înălţime aprobate prin Ordinul nr. 235 din 16 iulie 1995, art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sănătatea în muncă şi Anexa 4 partea B secţiunea a 2-a punctul 6 din H.G. nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate si sănătate pentru şantierele temporare sau mobile.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a respins apărările sale referitoare la încheierea actului adiţional nr. x la contract, prin care obiectul contractului şi preţul lucrărilor s-au modificat.

Recurenta-reclamantă consideră că a dovedit că beneficiarul lucrării a ordonat şi aprobat modificarea lucrărilor şi a preţului total al acestora, expunând argumente ce vizează aprobarea situaţiilor de lucrări, plata facturilor, corespondenţa dintre părţi şi înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că, atât timp cât comportamentul neechivoc al intimatei-pârâte nu lasă loc interpretărilor şi se înscrie în practicile statornicite între părţi în cursul executării contractului, iar art. 7 din contract nu impune o formă anume a ordinului sau aprobării beneficiarului şi nici a actului adiţional, în raport şi de dispoziţiile art. 1.266 C. civ., a dovedit că voinţa concordantă a fost aceea de a se modifica lucrările şi preţul contractului.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a dispoziţiilor legale referitoare la probaţiune.

În opinia sa, decizia recurată este rezultatul nerespectării de către instanţă a obligaţiei de a asigura un proces echitabil, de a avea în vedere toate probele administrate în cauză şi de a-şi baza soluţia pronunţată pe probele existente la dosar.

Garanţiile date de art. 6 din C.E.D.O., include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", iar recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a ignorat o serie de probe determinante în soluţionarea justă a prezentei cauze, respectiv a omis să analizeze şi să se pronunţe cu privire la: discuţiile purtate de părţi la începutul lunii ianuarie 2015, situaţiile de lucrări întocmite de recurentă şi aprobate de intimată, corespondenţa electronică dintre părţi, planşele foto existente la dosar, depoziţiile martorilor pe care i-a propus.

Din probele administrate în cauză, în opinia recurentei-reclamante, reiese nerespectarea de către intimata-pârâtă a obligaţiilor asumate prin contract, întreruperea justificată a lucrărilor, temeinicia cererii sale de reziliere a contractului din culpa intimatei-pârâte.

Astfel, recurenta-reclamantă consideră că instanţa a reţinut o situaţie de fapt contrazisă de probele aflate la dosar, care, de altfel nu sunt menţionate în considerente, aspect care contravine dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a nesocotit dreptul său la un proces echitabil, prin încălcarea dispoziţiilor art. 309 alin. (5), art. 330 şi art. 338 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel a dat valoare probatorie absolută depoziţiilor martorilor propuşi de către intimată, cu toate că respectivele declaraţii contraziceau constatările expertului tehnic desemnat la fond şi că, întrucât raportul de expertiză constituie un înscris autentic, iar constatările expertului fac dovada până la înscrierea în fals, respectivele constatări nu puteau fi combătute decât prin intermediul procedurii înscrierii în fals sau a aceleia prevăzute de art. 338 C. proc. civ.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, aspectele ce au făcut obiectul expertizei nu puteau fi probate cu martori, ci doar în condiţiile art. 330 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine şi că, în condiţiile în care, instanţa a reţinut tardivitatea obiectiunilor la raportul de expertiză, aceleaşi obiectiuni puteau fi totuşi analizate şi admise sub forma indirectă a unor critici aduse hotărârii apelate, întrucât încalcă dispoziţiile art. 338 C. proc. civ., principiului egalităţii armelor şi dreptului său la un proces echitabil.

O altă critică vizează şi faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere că părţile au reglementat expres situaţiile în care executantul are dreptul de a suspenda lucrările, precum şi acelea care îi permit să ceară rezilierea contractului, recurenta-reclamantă susţinând că, în raport de dispoziţiile art. 1.858 şi art. 1.859 C. civ., a notificat în repetate rânduri beneficiarul să îşi respecte obligaţiile asumate.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, art. 1.873 C. civ. nu limitează părţile în stabilirea şi a altor cazuri de reziliere a contractului din culpa beneficiarului, astfel că instanţa de apel trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 40 lit. b) şi c) din contract.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea şi din perspectiva încălcării art. 1.353, art. 1.534 şi art. 1.537 C. civ., respectiv a art. 9 şi art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, dând altceva decât s-a solicitat de către intimată prin cererea de chemare în judecată şi nesocotind dispoziţiile legale referitoare la proba prejudiciului.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a a ignorat o serie de probe determinante în soluţionarea justă a prezentei cauze, respectiv a omis să analizeze şi să se pronunţe cu privire la: discuţiile purtate de părţi la începutul lunii ianuarie 2015, situaţiile de lucrări întocmite de recurentă şi aprobate de intimată, corespondenţa electronică dintre părţi, planşele foto existente la dosar, depoziţiile martorilor pe care i-a propus. De asemenea, recurenta-reclamantă face trimitere la situaţia de fapt, la raportul de expertiză întocmit în cauză, la încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la proba prejudiciului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine ca argumentele expuse de recurenta-reclamantă reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.

Nici critica referitoare la încălcarea art. 6 din C.E.D.O. nu poate fi reţinută.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

În condiţiile în care recurenta-reclamantă invocă încălcarea art. 6 din C.E.D.O. prin raportare la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate în cauză, această critică nu poate face obiectul analizei în recurs.

Motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, recurenta-reclamantă neexpunând argumente care se subsumează acestui motiv de recurs.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă formal interpretarea eronată a dispoziţiile art. 1.178, art. 1.266, art. 1.270, art. 1.272, art. 1.353, art. 1.534, art. 1.537, art. 1.858, art. 1.859 şi art. 1.873 din C. civ., fără a formula critici concrete prin raportare la considerentele deciziei de apel. Recurenta nu arată modalitatea în care instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

De asemenea, prin critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor Normele specifice de securitate a muncii pentru lucrul la înălţime aprobate prin Ordinul nr. 235 din 16 iulie 1995 emis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sănătatea în muncă şi ale Anexei 4 partea B Secţiunea a 2-a punctul 6 din H.G. nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, recurenta-reclamantă tinde la o restabilire a situaţiei de fapt la care să se aplice acele norme.

Se tinde, aşadar, inclusiv prin criticile care se referă la interpretarea dispoziţiilor contractuale, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1672 din 21 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1672 din 21 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.