Energy supply contract termination: Inadmissibility of cassation appeal based on re-litigation of factual contract interpretation

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15 martie 2018 reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A., la plata sumei de 765.625 RON, reprezentând contravaloarea parţială a scrisorii de garanţie bancară nr. x; a solicitat, de asemenea, suma de 34.453,12 RON, reprezentând dobânzile remuneratorii din contractele de împrumut nr. x/14.02.2018, y/25.02.2018 şi 3/25.02.2018 ("Contractele de împrumut"), încheiate de reclamantă pentru plata sumei de 765.625 RON, destinată acoperirii contului său curent ca urmare a executării parţiale de către Hidroelectrica a scrisorii de garanţie bancară nr. 207/20.12.2017; reclamanta a solicitat şi echivalentul în RON la data plăţii al daunelor morale în cuantum de 2.500 euro cauzate de Hidroelectrica prin vătămarea reputaţiei reclamantei şi dobânzi legale aferente sumelor plătite de reclamantă potrivit punctelor 1 şi 2 de mai sus, calculate de la data plăţii până la data restituirii efective de către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2910 din 03 octombrie 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 1208 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2910 din 03 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a respins ca neîntemeiată cererea apelantei-reclamante referitoare la cheltuielile de judecată şi a luat act că intimata-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea motivului de recurs invocat, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt şi a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-reclamantă arată, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de apel este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a art. 4.4 din Procedura de tranzacţionare aprobată prin Avizul nr. x/19.12.2014 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi a art. 23 pct. 3 din Regulamentul privind modalităţile de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitaţie extinsă şi negociere continuă şi prin contracte de procesare, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 78/2014, astfel cum acesta a fost preluat în art. 25 alin. (2) din contract.

Recurenta-reclamantă susţine că disputa dintre părţi este generată de interpretarea prevederilor art. 25 alin. (2) din contract, care au fost preluate din Regulament. În concret, diferenţa de interpretare rezidă în raportarea la noţiunea de produse echivalente pe care părţile trebuie să le aibă în vedere pentru calcularea despăgubirilor datorate pentru reziliere şi anume la preţul ultimului produs echivalent tranzacţionat pe piaţă la data cea mai apropiată de momentul rezilierii din ultimele 12 luni.

După redarea conţinutului art. 4.8 din Procedura de tranzacţionare, recurenta-reclamantă consideră că individualizarea produsului în sine care formează obiectul contractului de vânzare încheiat între părţile prezentului litigiu se face prin raportarea la mai multe caracteristici ale energiei electrice ce se doreşte cumpărată.

Recurenta-reclamantă susţine că intimate-pârâtă a apreciat că produsele echivalente la care se raportează în calculul compensaţiei sunt reprezentate de produsele FWB_L_18 (22.01.2018); FWB_L_18 (29.01.2018); FWB_TR_2_18 (30.01.2018); FWB_TR_3_18 (21.12.2018) şi FWB_TR_4_18 (21.11.2018).

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel şi-a însuşit în mod eronat poziţia intimatei-pârâte şi a fragmentat perioada rămasă în care aceasta trebuia să livreze energie reclamantei în luni şi trimestre, însă acest lucru nu îi este permis de art. 23 pct. 3 din Regulament.

Instanţa, susţine recurenta-reclamantă, în mod eronat a făcut aplicarea art. 4.4 din Procedura de tranzacţionare şi a art. 23 pct. 3 din Regulament, apreciind că, neexistând contracte de livrare încheiate pentru un an, tranzacţionate în anul calendaristic aferent contractului părţilor, raportarea se poate face în mod fragmentat, ceea ce duce la o compensaţie mult mai mare decât cea datorată.

Recurenta-reclamantă consideră că, având în vedere discuţiile care au fost generate de interpretarea art. 25 alin. (2) din contract referitor la modul de calcul al despăgubirilor datorate, această clauză este îndoielnică în sensul art. 1.671 din C. civ.

În opinia recurentei-reclamante, este greşită concluzia instanţei de apel în sensul că prevederile art. 1.671 noul C. civ. nu conduc la altă concluzie, întrucât nu există niciun dubiu în interpretarea clauzei inserate la art. 25 alin. (2) din contract, deaorece acest articol trebuie interpretat în sensul că, din moment ce vânzătorului îi aparţine iniţiativa de a vinde, este şi cel care are iniţiativa de a stabili clauzele contractuale, iar în situaţia în care acestea sunt neclare, culpa îi aparţine şi interpretarea se face împotriva sa.

Totodată, susţine recurenta-reclamantă, decizia atacată a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a art. 1.234 din C. civ., cu privire la care instanţa de apel a reţinut că nu este aplicabil, întrucât factorul de referinţă pentru determinarea preţului există şi este accesibil, respectiv preţul produsului/produselor echivalente restului de cantitate de energie.

Această soluţie, susţine recurenta-reclamantă, este greşită, produsul la care trebuie să se raporteze instanţa în calculul compensaţiei este reprezentat de FWB_A_2018 ce a fost tranzacţionat în data de 15.12.2017 şi nu la produse scindate în funcţie de alte unităţi de timp şi la alte profiluri ale livrării energiei.

În drept, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 27 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a fixat termen la data de 30 septembrie 2020, cu citarea părţilor, în vederea discutării excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Prin încheierea din 30 septembrie 2020, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea soluţionării cererii de abţinere formulate de dl. judecător B..

Prin încheierea din 5 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, cererea de abţinere a fost respinsă că rămasă fără obiect, având în vedere că din componenţa completului nr. 2 de la termenul de judecată acordat în cauză, respectiv 18 noiembrie 2020, nu mai făcea parte domnul judecător B..

Judecarea cauzei a fost reluată la 18 noiembrie 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta-reclamantă, invocă, în esenţă, greşita interpretare de către instanţa de apel a clauzelor contractuale reprezentate de art. 25 alin. (2) din contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică nr. 1147/29.11.2017.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, fapt ce reiese şi din trimiterea pe care recurenta-reclamantă o face la situaţia de fapt, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Totodată, în ceea ce priveşte criticile de nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a art. 1.671 şi art. 1.234 C. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acestea reprezintă o reluare a criticilor din apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei-reclamante nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Având în vedere cele reţinute mai sus, precum şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208 din 27 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208 din 27 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.