Scope of cassation review regarding moral damages quantum and start date for RCA late payment penalties under ASF Norm 23/2014

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. Baia Mare, B. S.A. Bucureşti, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 12.268,93 RON, cu titlu de daune materiale din care 9.547,93 RON, cheltuieli materiale privind medicamentele, tratamentele, proceduri de recuperare şi alimente, suma de 2.721 RON reprezentând venitul nerealizat ca urmare a concediului medical pentru perioada iulie 2015 - februarie 2016, precum şi prejudicii viitoare până la recuperarea integrală a capacităţii de muncă. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 200.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând daune morale, la care se adaugă dobânda legală şi cheltuieli de judecată.

Prin precizarea depusă la 08 decembrie 2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a numitului C., iar în ceea ce priveşte petitul 2 al acţiunii introductive, a arătat că suma daunelor morale este în cuantum de 903.140 RON (200.000 euro).

Prin sentinţa civilă nr. 2366 din 29 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. Baia Mare, B. S.A. şi intervenientul forţat C., şi, în consecinţă: pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei 12.268,93 RON, reprezentând daune materiale, 100.000 euro daune morale în echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plăţii, cu dobândă legală penalizatoare de 0,2% pe fiecare zi întârziere, calculată începând cu 8.07.2016 şi până la plata efectivă a despăgubirilor civile menţionate şi 63 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 109 din 26 februarie 2018, pronunţată Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2366 din 29 septembrie 2017; a fost admis în parte apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 50.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a fost respinsă cererea apelantei-pârâte privind plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 910 din 15 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost admise recursurile declarate de părţi, a fost casată în parte decizia civilă nr. 109 din 26 februarie 2018, pronunţată Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, exclusiv în limita criticilor de apel vizând cuantumul daunelor morale şi acordarea penalităţilor de întârziere.

Prin decizia civilă nr. 613 din 28 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2366 din 29 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Maramureş, în contradictoriu cu intimaţii B. S.A. şi C.; a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost modificată în parte astfel: a fost oligată pârâta să achite reclamantei A. penalităţi de întârziere de 0,2 % pe zi, aferente sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune morale, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei decizii, până la plata efectivă a acestei sume, fiind menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În motivarea recursului, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, recurenta-reclamantă îl apreciază ca fiind neîndestulător şi inechitabil faţă de urmările accidentului şi suferinţele îndurate, atât fizice cât şi psihice, motiv pentru care solicită majorarea până la cuantumul precizat în petitul acţiunii introductive de instanţă, respectiv 200.000 euro.

În opinia recurentei-reclamante, nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au avut în vedere, în totalitate, consecinţele negative suferite de aceasta pe plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi nu în ultimul rând măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, salarială, profesională şi socială.

Sub aspectul suferinţelor fizice şi psihice, recurenta-reclamantă face trimitere la certificatul medico-legal nr. 520 din 24 iulie 2015, la raportul de expertiză medico-legală nr. x/11.04.2017 emis de Serviciul Medicină Legală Maramureş, la depoziţia martorei D., medic de profesie şi la concluziile raportului de psihodiagnostic şi evaluare clinică întocmit de Cabinet Individual de Psihologie E..

Totodată, recurenta-reclamantă precizează că i-a fost prelungit concediul medical iniţial pentru o perioada de 90 de zile, începând cu data de 11.11.2015 şi până la data de 08.02.2016, la recomandarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi că, în această perioadă, a suferit o intervenţie chirurgicală în vederea reparării, reconstrucţiei şi acoperirii cicatricilor post traumatice existente la nivel facial şi cranian şi a efectuat nenumărate controale, investigaţii şi tratamente medicale ce au directă legătură/cauzalitate cu efectele accidentului rutier în care a fost implicată.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă apreciază că stabilirea daunelor morale nu poate fi raportată strict la cuantumul daunelor morale stabilite în dosarul nr. x/2016 şi prin comparaţie cu acestea, aşa cum a apreciat instanţa de apel în considerentele hotărârii, întrucât situaţia sa este diferită.

Sub aspectul capătului de cerere privind acordarea penalităţilor legale de întârziere în cuantum de 0.2%/zi întârziere, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel, în mod eronat a considerat că instanţa de recurs, prin decizia de casare, ar fi statuat, prin raportare la dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., că ar fi incidente în cauză dispoziţiile art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma A.S.F. nr. 23/2014 şi că penalităţile ar trebui datorate doar din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a deciziei.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanţa de recurs a casat decizia de apel, atât din perspectiva daunelor morale, dar şi din perspectiva acordării penalităţilor de întârziere, instanţa de casare reţinând că instanţa de apel nu a indicat în mod concret care este culpa asigurătorului în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor legale stabilite în sarcina sa în raport de situaţiile reglementate de art. 37 din Normă.

Recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 2208 C. civ. şi arată că, potrivit art. 37 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată ca cererea de despăgubire a fost formulată în atenţia asigurătorului la data de 24.09.2015, iar oferta de despăgubire la nivelul sumei de 81.400 RON, a venit din partea asigurătorului la data de 04.07.2016, adică la mai bine de 9 luni de zile de la data formulării cererii de despăgubire. Ulterior, respectiv la data de 17.02.2017, conform adresei nr. x, după alte 6 luni, asigurătorul a propus cu titlu de despăgubire suma de 80.000 RON, incluzând în suma propusă atât daunele morale cât şi cele materiale, diminuând şi mai mult, tot în mod nejustificat, despăgubirea.

Recurenta-reclamantă susţine că, aşa cum rezultă din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 36, art. 37, art. 38, art. 46 pct. 3 şi art. 47 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, asigurătorii RCA au obligaţia instrumentării dosarului de daună chiar de la data avizării producerii evenimentului asigurat.

În această situaţie, recurenta-reclamantă apreciază că simpla neîndeplinire a obligaţiei de răspuns, naşte în sarcina asigurătorului o culpă prezumată, sancţionată în mod direct de legiuitor prin instituirea obligaţiei de plată a despăgubirii, aşa cum este aceasta prevăzută de art. 37 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă arată că asigurătorul nu a invocat lipsa vreunui document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunelor morale, pe care să îl fi solicitat în scris, ca şi în situaţia prevăzută de art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, încât să fi fost împiedicat în vreun fel la stabilirea despăgubirilor.

Faţă de împrejurările evidenţiate mai sus, recurenta-reclamantă apreciază că asigurătorului îi sunt imputabile mai multe nerespectări ale obligaţiilor stabilite în sarcina sa, fiind evident în prezenţa unei situaţii de culpă, în condiţiile în care legea stabileşte un termen maxim de 3 luni în interiorul căruia asigurătorul are obligaţia de a se poziţiona într-un fel sau altul faţă de cerea de despăgubire.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 27 mai 2020, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a admis în principiu recursul declarat în cauză, fixând termen la data de 18 noiembrie 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, reţine:

Motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-reclamantă neexpunând critici de nelegalitate care se circumscriu acestui motiv de casare.

Argumentele expuse de recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de recurs reglemantat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

Criticile recurentei-reclamante, referitoare la cuantificarea efectivă a daunelor morale, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.

Se tinde, aşadar, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

În ceea ce priveşte termenul de la care încep să curgă penalităţile de întârziere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauză, prin decizia nr. 910 din 15 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost admise recursurile declarate de părţi, a fost casată în parte decizia civilă nr. 109 din 26 februarie 2018, pronunţată Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, exclusiv în limita criticilor de apel vizând cuantumul daunelor morale şi acordarea penalităţilor de întârziere. Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, potrivit art. 37 alin. (4) teza I din Norma ASF nr. 23/2014, termenul de 10 zile pentru plata despăgubirii, a cărui nerespectare atrage plata de penalizări, începe să curgă de la data la care s-a depus şi ultimul document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, însă în privinţa daunelor morale este dificil de stabilit un astfel de moment. Într-o astfel de situaţie, este incidentă teza a doua a acestui articol, termenul curgând de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la daunele morale.

Astfel, instanţa de casare, prin decizia nr. 910 din 15 mai 2019, a statuat că, întrucât în cauză despăgubirea a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, penalităţile de întârziere reglementate de art. 38 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Aşadar, în raport de dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate, asupra statuărilor referitoare la termenul de la care curg penalităţile de întârziere nu se poate reveni.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 613 din 28 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 613 din 28 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.