Cassation annulled for merits review: improper challenge to fact-finding and procedural criticism outside extraordinary remedy limits

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 mai 2019 pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila a chemat în judecată pârâta B., pentru a se dispune obligarea acesteia la plata sumei de 219.765,85 RON cu titlu de preţ, reprezentând contravaloarea produselor livrate de societatea reclamantă către cumpărătoarea S.C. C. S.R.L., conform contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de fidejusiune nr. 100/24.03.2015, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 476/Fciv./2019 din 28 noimebrie 2019, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 97 din 20 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă arată că în dispozitivul hotărârii recurate se menţionează în mod incorect că este definitivă, iar în raport de dispoziţiile art. 425 alin. (3) teza finală C. proc. civ., trebuia precizată instanţa la care trebuie depusă cererea de recurs.

Recurenta-reclamantă consideră că sunt aplicabile şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a respins proba cu martorul D. (solicitată şi în apel), probă deosebit de importantă, întrucât era angajatul său şi a fost prezent la semnarea contractului nr. x/24.03.2015, la negocierea condiţiilor contractuale şi ulterior la derularea acestuia.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că martorul, chiar dacă nu a fost propus prin acţiune, a fost propus prin notă la termenul de probe şi că încheierea din 12.09.2019 dată la fond nu putea fi atacată separat cu apel.

Recurenta-reclamantă invocă şi motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că, în motivarea hotărârii, instanţa de apel nu a arătat concret motivele pentru care nu au fost reţinute afirmaţiile sale, în sensul că intimata cunoştea că tatăl acesteia acţionează şi în numele său.

Arată, în acest sens, că unul din motivele sale de apel a fost acela că a dovedit ca intimata cunoştea faptul că tatăl său avea delegaţie să semneze atât la rubrica cumpărător, cât şi la rubrica fidejusor şi că sunt aplicabile prevederile art. 1309 alin. (2) C. civ.

Totodată, potrivit recurentei-reclamante, instanţa de apel a justificat respingerea susţinerilor sale cu motivarea că procesul-verbal de compensare este semnat de S.C. C. S.R.L. prin B. - reprezentant legal şi nu de persoana fizică B..

În opinia sa, procesul-verbal reprezenta lichidarea datoriilor de plată reciproce care figurau în contabilitatea celor trei societăţi semnatare, nefiind posibil din punct de vedere contabil şi legal să apară doar persoana fizică B. - semnatar.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că intimata nu poate invoca faptul că este în necunoştinţă de cauză privind semnarea şi executarea contractului, atât timp cât aceasta şi-a aplicat semnătura pe procesul-verbal de compensare nr. x/15.10.2015, care face dovada că şi-a asumat clauzele contractuale.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că intimata, prin comportamentul său, a determinat-o să creadă că tatăl său o reprezintă prin aplicarea semnăturii acestuia la rubrica fidejusor.

În drept, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Critica referitoare la eroarea din dispozitivul hotărârii este formală, neputând fi încadrată în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât aceasta vizează procedura impusă de art. 445 din acelaşi cod.

Totodată, argumentele recurentei-reclamante în susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. vizează aspecte de netemeinicie, aceasta expunând situaţia de fapt şi făcând trimitere mijloacele de probă administrate, respectiv la înscrisurile depuse la dosar şi la respingerea probei testimoniale.

Se tinde, aşadar, inclusiv prin invocarea dispoziţiilor art. 1.309 alin. (2) C. civ., la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Având în vedere cele reţinute mai sus, precum şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 97 din 20 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON către intimata-pârâtă B., cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 97 din 20 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON către intimata-pârâtă B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.