Cassation inadmissible for failing to articulate a legal error regarding the quantification of moral damages

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă la data de 19 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., prin corespondent desemnat pe teritoriul României S.C. C. S.R.L. şi pe intervenientul forţat D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 Euro, cu titlu de despăgubiri morale şi a sumei de 15.000 RON, cu titlu de daune materiale. A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ., art. 49, 50 şi următoarele din Legea nr. 136/1995 şi art. 1, 26 şi 27 din Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995.

Prin încheierea civilă nr. 838/2018, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Tribunalul Hunedoara, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza fost reînregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 iulie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 133/CA/2019 din data de 13 februarie 2019, Tribunalul Hunedoara, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., prin corespondent S.C. C. S.R.L. şi intervenientul forţat D. şi, în consecinţă:

A obligat pârâta B. prin corespondent S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta A. a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta B. prin corespondent S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta A. a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta B. prin corespondent S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat intervenientul forţat D. la plata către reclamanta A. a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei anterior menţionate a declarat apel pârâta B. prin corespondent S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea apelului, modificarea, în parte, a sentinţei apelate, sub aspectul diminuării despăgubirilor materiale şi morale până la nivelul celor dovedite, respectiv până la un nivel concordant cu jurisprudenţa română.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă la data de 25 iunie 2019.

Prin decizia nr. 482/2019 din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a îl-a Civila a admis apelul declarat de apelanta-pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 133/CA/2019 pronunţate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A., de la suma de 50.000 euro, la suma de 60.000 RON. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

A obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 2982,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

La data de 4 februarie 2020, reclamanta A. a transmis, prin poştă, recurs împotriva deciziei nr. 482/2019 din 5 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a Il-a Civilă.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

A invocat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând decizia recurată sub aspectul aplicării greşite a principiului echităţii şi a jurisprudenţei relevante naţionale, sens în care a indicat eronata interpretare a deciziei nr. 6330/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În dezvoltarea criticilor, a precizat că, în mod greşit a fost redusă în apel suma acordată recurentei, reprezentând daune morale, de la 50.000 Euro, la doar 60.000 RON.

Arătând că surorii recurentei i s-a acordat suma de 60 000 RON, cu titlu de daune morale, iar tatălui victimei i s-a acordat suma de 40.000 Euro, cu acelaşi titlu, a învederat că, astfel cum rezultă din depoziţiile martorilor din dosarul cauzei, după moartea mamei sale, recurenta a devenit a doua mamă pentru victimă, 1-a crescut până a împlinit vârsta de 18 ani, după care s-au mutat în Austria, unde locuiau şi gospodăreau împreună, deţinând şi o firmă.

A considerat că acceptarea unei oferte mult mai mici, de 60.000 RON de către sora sa, care locuieşte în România şi se vedea foarte rar cu victima, a reprezentat o opţiune a acesteia şi s-a datorat faptului că sora sa nu avea o relaţie atât de apropiată cu victima, cum avea recurenta.

Deşi jurisprudenţa nu este, în principiu, izvor de drept, a subliniat că normele de punere în aplicare a Legii asigurărilor din România vorbesc, în mod expres, despre criteriul de individualizare a cuantumului despăgubirilor, reprezentat de jurisprudenţă.

A susţinut că aceste norme se completează cu dispoziţiile art. 1531 din C. civ., care legiferează principiul despăgubirii integrale, de asemenea aplicat incorect de instanţa de apel.

Recurenta a argumentat că, în speţa de faţă, valorile morale vătămate sunt deosebite, iar pierderea suferită este incomensurabilă, rezultatul vătămător şi, respectiv, prejudiciul încercat fiind dovedite cu proba testimonială.

A mai precizat că, în speţe similare, sumele acordate cu titlul de daune morale fraţilor au fost disproporţionat de mari faţă de sumele acordate în cauză (suma de 60 000 RON fiind neînsemnată faţă de vătămarea suferită), considerând că, la momentul transmiterii propunerii sale, asigurătorul a avut în vedere experienţa sa cu privire la stabilirea despăgubirilor, dar şi natura vătămărilor, astfel încât, în apel, instanţa a realizat o evaluare greşită a prejudiciului, raportat la principiul echităţii şi răspunderii integrale.

La data de 12 martie 2020, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, solicitând anularea recursului, ca nemotivat, apreciind că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

S-a acordat termen la data de 3 februarie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Încadrate în drept în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentei-reclamante, deşi tind să demonstreze aplicarea greşită a principiului echităţii şi a jurisprudenţei relevante, relevă de fapt nemulţumirea acesteia privind cuantumul daunelor morale acordate, care nu a fost stabilit în concordanţă cu criteriile aplicabile în materie, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În cauză nu s-a susţinut că aceste criterii nu ar fi fost aplicate, ci s-a criticat cuantificarea prejudiciului raportat la acestea. O atare analiză asupra cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, precum şi celelalte aspecte deduse judecăţii prin motivele de recurs excedează cadrului procesual în care se poate efectua controlul judiciar întrucât vizează chestiuni de apreciere a probelor administrate cu privire la prejudiciul moral suferit şi care se reflectă în cuantificarea daunelor acordate.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă aşadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Prin urmare, susţinerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

În consecinţă, recurenta-reclamantă s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la nivelul suferinţelor fizice şi psihice cauzate, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanţele cauzei, cuantumul daunelor morale.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a anulării recursului declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 482/2019 din 5 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 482/2019 din 5 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2021.