Corporate manager liability: negative jurisdictional conflict resolved to affirm first-instance labor court competence

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la 17.07.2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., solicitând să se dispună: obligarea pârâţilor la plata sumei de 247.700,00 RON compusă din 231.357,00 RON prejudiciu şi 16.343,00 RON daune interese produse în perioada 27 august 2012-12 noiembrie 2014, reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei ca urmare a nerespectării de către pârâţi a obligaţiilor ce le reveneau conform fişelor de post, legii, actelor constitutive, contractelor de mandat, contractului de administrare, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporatistă, procedurilor interne ale societăţii, în cotă parte fiecare (urmând ca suma să fie stabilită prin raportul de expertiză contabilă) în raport de măsura în care fiecare pârât a contribuit la producerea prejudiciului şi a daunelor interese, obligarea la plata daunelor interese calculate până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 18 iunie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei cu privire la C., precum şi în privinţa pârâtei D., pentru prejudiciul aferent perioadei ulterioare datei de 01.02.2014 (respectiv 01.02.2014-07.02.2018) şi a reţinut propria competenţă materială şi funcţională de soluţionare a cauzei, cu privire la cei doi pârâţi, în temeiul art. 268-269 din Codul Muncii, art. 192 alin. (2) şi art. 139 alin. (5) C. proc. civ., pentru pârâta D. doar în privinţa prejudiciului aferent perioadei cât aceasta şi-a desfăşurat activitatea în temeiul unui contract de muncă, respectiv până la 01.02.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1077/17 septembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta D.; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii B. şi D. şi a respins acţiunea, ca prescrisă.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta A. S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei I Civilă a Curţii de Apel Piteşti, sub dosar nr. x/2018, care, prin încheierea din 7 octombrie 2020, a declinat în favoarea secţiei a II-a Civile competenţa soluţionării cauzei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce-i priveşte pe cei doi intimaţi-pârâţi din prezenta pricină, instanţa de fond şi-a verificat propria competenţă prin prisma existenţei unor contracte de muncă.

Simpla existenţă a contractelor, însă, nu dă temei învestirii instanţei de dreptul muncii, câtă vreme activitatea celor doi pârâţi este supusă dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.

Potrivit art. 1371 pct. 3 al legii, pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului, activitatea neputând fi guvernată decât de regulile privitoare la contractul de manageriat.

Potrivit art. 143 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară, delegarea conducerii societăţii în conformitate cu alin. (1) este obligatorie.

Dispoziţiile alin. (5) lămuresc definirea noţiunii de referinţă, în înţelesul legii, director al societăţii pe acţiuni fiind considerată numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii, în conformitate cu alin. (1), orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societăţii, fiind exclusă de la aplicarea normelor legii cu privire la directorii societăţii pe acţiuni.

Prin urmare, instanţa a reţinut că, în cauză, cei doi pârâţi au atribuţii de conducere financiară şi tehnică a societăţii reclamante, luând deciziile asupra activităţii acesteia, calitate în care au reprezentat societatea la încheierea contractelor pretins nelegale.

În aceste condiţii, pentru antrenarea răspunderii lor devin aplicabile dispoziţiile art. 155 al Legii nr. 31/1990, potrivit căruia acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112 din aceeaşi lege.

Aşadar, a reţinut instanţa că răspunderea acestora nu este una de dreptul muncii, ci una în baza contractului de mandat pentru administrare, situaţie în care secţia I a Curţii de Apel Piteşti nu este competentă să soluţioneze apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de Tribunal, în acţiunea în antrenarea răspunderii administratorilor având calitatea de director economic şi director tehnic cu atribuţii de conducere în sensul alin. (5) al art. 143 din Legea nr. 31/1990.

În aceste condiţii, a declinat competenţa secţiei I-a civilă pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal, specializată în materia litigiilor cu profesionişti, în temeiul art. 131, art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti, sub nr. x/2018*.

Prin decizia nr. 548/A-C din 4 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Curţii de Apel Piteşti, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte principiul specializării secţiilor/completurilor de judecată din cadrul unei instanţe, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, competenţa materială procesuală se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

Cu privire la corespondenţa care trebuie să existe în ceea ce priveşte competenţa specializată între instanţa de fond şi cea de apel, ÎCCJ, prin decizia nr. 40/2020 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a reţinut următoarele:

"Competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018), în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale. În consecinţă, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză ce intră în competenţa de soluţionare a acestora trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzător, inclusiv în calea de atac".

S-a reţinut şi că, potrivit deciziei nr. 17/2018 din 17 septembrie 2018, pronunţată de ICCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, precum şi faptul că, în practica ICCJ s-a mai reţinut deja şi prin decizia nr. 18/2016 - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, că, în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond.

Cu privire la prezenta cauză, instanţa a constatat că în ceea ce îi priveşte pe cei doi intimaţi-pârâţi din prezenta pricină, instanţa de fond şi-a verificat propria competenţă prin prisma existenţei unor contracte de muncă, reţinând cauza spre soluţionare ca un litigiu de muncă, în vreme ce, pentru pârâtul C., care îndeplinea, în perioadele în care s-a pretins a se fi produs prejudiciul, calitatea de director general, constatându-se existenţa unui contract de management, s-a luat măsura disjungerii şi formării unui nou dosar trimis instanţei specializate în materia litigiilor privind activitatea profesioniştilor. De asemenea, a constatat că şi pentru pârâta D. s-a declinat competenţa de soluţionare în ceea ce priveşte prejudiciul aferent perioadei în care aceasta nu mai avea contract individual de muncă, ci contract de mandat.

Astfel, prin încheierea din 18 iunie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei cu privire la C., precum şi în privinţa pârâtei D., pentru prejudiciul aferent perioadei ulterioarei datei de 01.02.2014 (respectiv 01.02.2014-7.02.2018) şi a reţinut propria competenţă materială şi funcţională de soluţionare a cauzei cu privire la cei doi pârâţi-intimaţi din prezenta cauză, în temeiul art. 268-269 din Codul muncii, art. 192 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 139 alin. (5) C. proc. civ., pentru pârâta D. doar în privinţa prejudiciului aferent perioadei cât aceasta şi-a desfăşurat activitatea în temeiul unui contract de muncă, respectiv până la 01.02.2014.

S-a reţinut că această încheiere nu a format obiectul prezentului apel, apel în care nu se contestă competenţa instanţei de fond, încheierea intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Pentru cei doi pârâţi din prezenta cauză, tribunalul a reţinut, în esenţă, că atribuţiile de director tehnic exploatare şi director economic au fost exercitate în temeiul unor contracte de muncă, aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile de dreptul muncii, cât priveşte repararea prejudiciului produs de aceştia în activitatea lor.

În raport de această calificare, potrivit principiului învestirii instanţelor de control judiciar din treaptă în treaptă, astfel cum acesta a fost explicitat prin Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii (paragraful 164) şi prin Decizia nr. 40/2020 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (par. 132), în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond, astfel încât, în cauză, competenţa de soluţionare a prezentului apel revine secţiei I civile a Curţii de Apel Piteşti, specializată în soluţionarea litigiilor de muncă, iniţial învestită, ca instanţă superioară Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, care a soluţionat cauza în complet specializat pentru soluţionarea litigiilor de muncă, în compunerea specifică acestui tip de litigii (cu asistenţi judiciari).

A mai reţinut instanţa că, împrejurarea dacă societatea putea sau nu încheia cu pârâţii contracte individuale de muncă, de asemenea, antamată prin încheierea de declinare a competenţei pronunţată de secţia I a Curţii de Apel Piteşti nu poate influenţa competenţa de soluţionare a cauzei, care, trebuie stabilită prin raportare la obiectul învestirii instanţei de fond, în apel neputând fi schimbată cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât se opune efectul devolutiv determinat de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, consacrat de art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) şi 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., "există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, iar potrivit art. 136 alin. (1) din acelaşi cod, dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii ale Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă şi secţia a II-a Civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece apelul formulat în cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce.

Prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Instanţa supremă reţine că, în speţă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., solicitând să se dispună: obligarea pârâţilor la plata sumei de 247.700,00 RON compusă din 231.357,00 RON prejudiciu şi 16.343,00 RON daune interese, produse în perioada 27 august 2012-12 noiembrie 2014, reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei ca urmare a nerespectării de către pârâţi a obligaţiilor ce le reveneau conform fişelor de post, legii, actelor constitutive, contractelor de mandat, contractului de administrare, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporatistă, procedurilor interne ale societăţii, în cotă parte fiecare (urmând ca suma să fie stabilită prin raportul de expertiză contabilă) în raport de măsura în care fiecare pârât a contribuit la producerea prejudiciului şi a daunelor interese, obligarea la plata daunelor interese calculate până la data plăţii efective.

Prin încheierea din 18 iunie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei cu privire la C., precum şi în privinţa pârâtei D., pentru prejudiciul aferent perioadei ulterioare datei de 01.02.2014 (respectiv 01.02.2014-7.02.2018) şi a reţinut propria competenţă materială şi funcţională de soluţionare a cauzei cu privire la cei doi pârâţi-intimaţi din prezenta cauză, în temeiul art. 268-269 din Codul muncii, art. 192 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 139 alin. (5) C. proc. civ., pentru pârâta D. doar în privinţa prejudiciului aferent perioadei cât aceasta şi-a desfăşurat activitatea în temeiul unui contract de muncă, respectiv până la 01.02.2014.

Se mai reţine şi că, prin sentinţa civilă nr. 1077 din 17 septembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta D.; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii B. şi D. şi a respins acţiunea faţă de aceştia, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A., criticând-o pentru încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor de drept material ce interzic angajarea de servicii de asistenţă juridică şi achiziţii de mijloace fixe în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, se reţine că atât în cadrul Tribunalului Vâlcea cât şi în cadrul Curţii de Apel Piteşti au fost înfiinţate şi funcţionează secţii specializate, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

În plus, potrivit Deciziei nr. 18/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, "competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor (...)", iar potrivit deciziei nr. 40/2020 a aceleiaşi instanţe, "organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare; (…) astfel, în condiţiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competenţa trebuie atribuită instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă(…)".

Prin urmare, instanţa supremă, constatând că încheierea din 18 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin care această instanţă a reţinut propria competenţă materială şi funcţională de soluţionare a cauzei cu privire la pârâţii B. şi D., în temeiul art. 268-269 Codul muncii, numai pentru perioadele în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea în baza unui contract individual de muncă, nu a făcut obiectul apelului exercitat în cauză de reclamanta A. S.A., competenţa materială procesuală a secţiei I a Tribunalului Vâlcea fiind astfel consolidată, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I a Curţii de apel Piteşti, specializată în soluţionarea litigiilor de muncă, iniţial învestite, ca instanţă superioară corespunzătoare secţiei din cadrul tribunalului care a soluţionat cauza în fond.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.