Storage fees claim reinstated after appellate filing without mandate upheld as valid.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the appellate court's decision that had annulled the trial court's dismissal and remanded the case for a merits hearing on the plaintiff's claim for unpaid storage fees, penalties, and lost profits under a warehouse contract. The dispute concerned whether the plaintiff's lawyer had proper authority to file the appeal, with the defendant arguing that the legal assistance contract did not expressly cover appellate representation and that the fee was to be paid by a third party. The Court held that representation was valid under procedural rules, which allow an advocate to take any steps to preserve rights subject to time limits and to file appeals even without a mandate, and that the approval of the creditors' committee was only required if the lawyer's fee was to be paid from the debtor's assets, which was not the case here. The decision was final.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1270 C. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Storage fees claim reinstated after appellate filing without mandate upheld as valid: The dispute concerned whether the plaintiff's lawyer had proper authority to file the appeal, with the defendant arguing that the legal assistance contract did not expressly cover appellate representation and that the fee was to be paid by a third party. The Court held that representation was valid under procedural rules, which allow an advocate to take any steps to preserve rights subject to time limits and to file appeals even without a mandate, and that the approval of the creditors' committee was only required if the lawyer's fee was to be paid from the debtor's assets, which was not the case here. The decision was final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Cited in the dispositive regarding the appeals procedure.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 august 2018 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 104.465,53 RON, debit rezultat din neîndeplinirea culpabilă de către B. S.R.L. a obligaţiilor decurgând din Contractul de depozitare or. 289/21.12.2010, reprezentând debit neachitat, aşa cum rezultă din facturi; penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea debitului scadent de la data scadenţei facturilor şi până în momentul plăţii, penalităţi în cuantum de 505.130,92 RON calculate până la data de 04.05.2018; sumei de 140.555,67 RON reprezentând beneficiul nerealizat prin ocupare fără drept a depozitului frigorific situat în Port Constanţa DANA 22, de la data de 14.09.2015 până la data de 01.01.2016.
Prin sentinţa civilă nr. 1303 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârâtă, anulând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 290 din 31 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată excepţia nulităţii apelului. A fost admis apelul reclamantei A. S.R.L., în faliment, împotriva sentinţei civile nr. 1303 din 26 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa; a fost anulată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza primei instanţe pentru soluţionarea pe fond.
În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 290 din 31 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că prin decizia recurată instanţa de apel a nesocotit prevederi imperative de ordin procedural, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei nulităţii apelului invocată de către pârâtă în faţa Curţii de Apel Constanţa.
Aceasta întrucât, curtea a apreciat că în ciuda nemenţionării pe contractul de asistenţă juridică a activităţii de reprezentare şi în calea de atac a apelantei intimate, simpla existenţă a împuternicirii avocaţiale ar fi suficientă pentru a forma convingerea cu privire la calitatea de reprezentant, considerând de asemenea că interpretarea logică a menţiunilor specificate la obiectul contractului de asistenţă juridică, respectiv acţiune în pretenţii, ar fi de natură să acopere şi servicii ulterioare ce s-ar fi putut desfăşura în eventualele căi de atac.
Totodată, în opinia recurentei, instanţa şi-a motivat decizia de admitere a apelului pe considerente străine de natura pricinii, asimilarea asumării plăţii onorariului de către un terţ în lipsa certificării acestei chestiuni prin includerea ca parte în convenţie a persoanei în discuţie, ca o chestiune de esenţa modului de dezlegare, reprezentând o împrejurare ce se subsumează incidenţei motivului de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată, în esenţă, că interpretarea dată lipsei de precizie a prevederilor convenţionale din contractul de asistenţă juridică, prin raportare la pretinsa învestire a apărătorului pentru toate căile de atac, în ciuda stipulării exprese a exercitării atribuţiilor pentru recuperarea creanţei intră în conflict cu prevederile art. 6 alin. (4) din Hotărârea nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat prin raportare la prevederile art. 122 alin. (7) din acelaşi act normativ, norme care statuează faptul că acest act constituie unicul mijloc de probă al raporturilor dintre client şi avocat şi a art. 108 alin. (1) din norma precitată.
De asemenea, cu privire la maniera în care a fost soluţionată cererea de apel omiţându-se ineficienţa clauzei prin care se stabileşte că preţul contractului ar urma să fie achitate de o terţă parte, respectiv dl. C., se impune a se observa că a fost înfrântă prevederea legală reglementată de art. 1270 C. civ. care statuează că doar convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante, dl. C. nefiind parte în respectivul act, neputându-i fi opozabile prevederile respective care sunt în mod cert ineficiente.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Constanţa.
Intimata-reclamantă A. S.R.L., în faliment, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 15 mai 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 23 septembrie 2020 au fost respinse excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenţii-pârâţi şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 11 noiembrie 2020, cu citarea părţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă se constată ca fiind nefondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare.
Este de subliniat că simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către pârâtă sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greşită a regulilor de procedură, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în concret care sunt regulile/normele de procedură încălcate.
În mod greşit, pârâta se prevalează şi în recurs de faptul că apelul reclamantei a fost promovat de o persoană fără calitate de reprezentant, motivat de împrejurarea că în mandatul acesteia nu este menţionată şi posibilitatea de a se formula şi susţine căile de atac.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că, în raport cu art. 85 alin. (3) C. proc. civ.:
"împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei", la dosar a fost depusă împuternicirea avocaţială pentru reprezentare în faţa curţii de apel.
S-a arătat în mod corect că reprezentarea este dată în cauza având ca obiect "acţiune în pretenţii" în contradictoriu cu B. S.R.L., nefiind menţionată expres faza fondului litigiului, interpretarea logică fiind aceea că reprezentarea este dată pentru toate fazele litigiului şi nu doar pentru faza fondului.
În altă ordine de idei, este de amintit că potrivit art. 87 alin. (2) C. proc. civ.:
"avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate", fiind lipsite de justificare susţinerile recurentei în sensul "adăugării la contract" de către curtea de apel.
Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la faptul că decizia recurată cuprinde motivele contradictorii şi străine de natura pricinii.
Hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă, nefiind, astfel, incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă:
"În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate precum avocaţi, experţi contabili, evaluatori sau alţi specialişti. Numirea şi nivelul remuneraţiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi plătite din averea debitoarei sau se vor supune standardelor de cost stabilite de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care se vor remunera din fondul de lichidare constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4)".
De asemenea, în ceea ce priveşte lichidatorul judiciar, art. 64 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 prevede:
"Principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar, în cadrul prezentului capitol, sunt: (…) g) urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi".
Pornind de la cadrul legal instituit de prevederile menţionate, instanţa de prim control judiciar a reţinut legal că, în cauză, contractul de asistenţă juridică x din 23 mai 2018 (în baza căruia în primă instanţă a fost depusă delegaţia de reprezentare), a fost încheiat între lichidator Cabinetul Individual de insolvenţă D. şi SCP E., fiind specificat expres faptul că onorariul se achită de asociatul C..
Or, având în vedere prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, este evidentă intenţia legiuitorului în sensul că validarea mandatului avocatului de către comitetul creditorilor este necesară doar în situaţia în care remuneraţia avocatului va fi plătită din averea debitoarei, situaţie ce nu se confirmă în speţă.
Totodată, valabilitatea contractului de asistenţă juridică nu poate fi contestată, atâta vreme cât acesta nu a fost anulat, iar susţinerile recurentei referitoare la cuantumul onorariului avocaţial prevăzut în contractul de asistenţă juridică sunt lipsite de relevanţă.
În considerarea celor ce preced, reţinând legalitatea hotărârii atacate şi din perspectiva dezlegării pe care instanţa de apel a dat-o excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al apelantei-reclamantei, se reţine că în cauză nu este incident nici motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurenta-pârâtă.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că decizia atacată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 290 din 31 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 290 din 31 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2020.