Suspension of appeal upheld after heir status of deceased defendant not proven; company's challenge rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 14.03.2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- anularea deciziei nr. 1905/26.08.2016 emisă de către societatea reclamantă, prin care s-a dispus reîncadrarea pârâtului C. în funcţia de Consilier General;

- anularea actului de conciliere intitulat Nota de Conciliere nr. x/13.01.2017 şi a actului adiţional nr. x/20.03.2017;

- obligarea pârâţilor, ca efect al anulării celor două acte juridice mai sus menţionate, la restituirea în solidar, către societate, a sumei de 2.443.986 RON şi obligarea la plata dobânzii legale, până la data achitării efective a debitului.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., coroborat cu art. 57 Codul muncii, respectiv art. 1.246 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2281/18.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea din 12.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a suspendat judecata apelului, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului C..

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs, precizând că motivele de recurs vor fi depuse ulterior comunicării încheierii de şedinţă.

Ulterior, la 05.02.2020, recurenta a depus la dosar motivele de recurs, solicitând casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

În motivarea recursului, a susţinut că instanţa de apel în mod eronat a achiesat la teza învederată de pârâţi, în sensul că se impune suspendarea de drept a judecăţii cauzei conform art. 412 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ., ca urmare a decesului pârâtului C..

Recurenta a susţinut că în faţa instanţei de apel a arătat că nu are posibilitatea de a depune certificatul de moştenitor al defunctului C., în mod obiectiv, deşi a depus toate eforturile şi diligenţele în acest sens.

Or, instanţa de apel a constatat că se impune suspendarea de drept a judecăţi apelului fără să observe că unei asemenea soluţii i se opuneau înseşi prevederile art. 412 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că se impunea a fi continuată judecata subsumat cerinţei sine qua non ca partea interesată să ceară această continuare cu indicarea moştenitorilor, aceasta fiind de altfel conduita recurentei.

Măsura dispusă de instanţa de apel este nelegală, deoarece legiuitorul nu a intenţionat să dispună în mod absolut asupra suspendării cauzei şi că singura obligaţie a părţii interesate era aceea de a indica moştenitorii, fără ca prin aceasta să se procedeze la o dezbatere succesorală sau să se stabilească pe cale judiciară moştenitorii părţii decedate, oferindu-i această posibilitate procedurală aptă să anihileze efectul întreruptiv al judecăţii cauzei, impus de art. 412 alin. (1) C. proc. civ.

Menţinerea măsurii suspendări judecăţii semnifică pentru recurentă încălcarea accesului la justiţie şi impunerea unor restricţii sau cerinţe procedurale care, în mod obiectiv, pot reprezenta veritabile obstacole insurmontabile pentru partea interesată în finalizarea procesului.

Recurenta a mai susţinut că este neîntemeiată măsura adoptată de către instanţa de apel, care a achiesat la teza pârâţilor, în sensul că se impune prezentarea dovezii calităţii de moştenitori sub aspectul întinderii acestor drepturi, dat fiind faptul că este posibil ca aceştia să fi acceptat moştenirea sub beneficiu de inventar sau să fi renunţat.

Această chestiune nu are relevanţă, iar legiuitorul nu condiţionează introducerea în cauză a moştenitorilor de însăşi dezbaterea succesiunii părţii decedate.

În cauză, s-a solicitat introducerea a patru pârâţi în calitatea lor de moştenitori şi continuatori în drepturi ai pârâtului C., prin prisma filiaţiei lor, stabilindu-se astfel calitatea de descendenţi, fiind chemaţi în judecată cei patru copii ai defunctului.

Procedura de citare a fost îndeplinită, mai puţin cu unul dintre copii, acesta fiind minor, astfel că a fost viciată, context în care împiedica instanţa să dispună orice măsură procesuală, cu atât mai mult suspendarea judecării cauzei.

În acest sens s-a făcut dovada filiaţiei şi a faptului că moştenitorii în cauză nu au contestat-o, fiind reprezentaţi în instanţă.

Un alt argument în plus rezidă în disp. art. 1.126 C. civ., copiii defunctului având calitatea de succesori privilegiaţi, intrând direct în posesia moştenirii, calitatea lor de moştenitori activându-se direct de plano şi de iure, odată cu momentul deschiderii succesiunii, care este echivalent de fapt cu momentul deschiderii succesiunii.

În continuare, recurenta a mai susţinut că în baza rolului activ instanţa de apel putea proceda la emiterea unei adrese către notarul public agentul instrumentator, sens în care s-ar fi impus să acorde deplină eficienţă dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., în scopul înfăptuirii şi administrării complete în mod unitar a actului de justiţie.

În acelaşi sens, recurenta a invocat şi dispoziţiile art. 254 alin. (5) C. proc. civ., astfel că se poate aprecia că nu are nicio culpă procesuală, că şi-a îndeplinit toate obligaţiile impuse de către instanţă, cel puţin prezumtiv, la acest moment în cauză au fost introduşi chiar descendenţii privilegiaţi ai defunctului C., care au de drept calitatea de moştenitori ai acestuia.

În final, a mai învederat că prin această procedură partea interesată are obligaţia doar să indice moştenitorii şi nu să procedeze indirect la administrarea acelor probe care să conducă la dezbaterea succesorală în faţa instanţei de judecată învestită cu un alt obiect care excedează limitele învestirii şi obiectul cererii introductive, cât şi competenţa sa.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în mod corect s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa fiind obligată să constate suspendarea de drept a judecăţii în cazul decesului uneia dintre părţi, în cursul judecăţii, în condiţiile în care nu se pot indica moştenitorii defunctului, iar o eventuală cerere formulată în temeiul art. 415 alin. (2) C. proc. civ., respectiv continuarea judecăţii, trebuie să conţină, aşa cum prevede expres legea, indicarea moştenitorilor, iar nu o nominalizare a celor care au calitatea de succesibili.

Or, în cauză, recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile corelative cererii de introducere în cauză a moştenitorilor intimatului C., motiv pentru care în mod corect a fost suspendată judecata apelului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 23.09.2020, a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Preliminar, instanţa supremă constată că recursul nu a fost întemeiat în drept, dar, faţă de dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs, se poate aprecia că acesta este fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea unor norme de procedură, şi anume a dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează luarea greşită a măsurii suspendării judecării cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Recurenta susţine că a fost îndeplinită obligaţia indicării moştenitorilor şi că textul de lege nu condiţionează introducerea lor în cauză de însăşi dezbaterea succesiunii.

Criticile sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a acordat apelantei un termen în vederea introducerii în cauză a moştenitorilor lui C., solicitând aceleiaşi părţi să depună la dosar şi certificatul de deces al părţii.

La termenul din 12 decembrie 2019 apelanta a prezentat parţial documentele solicitate, iar la data de 24 octombrie 2019 apelanta-reclamantă a depus la dosar Adresa Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date ce conţine relaţii privind actul de deces şi date ale moştenitorilor defunctului intimat, certificatul emis de Camera Notarilor Publici Bucureşti din data de 21 octombrie 2019, documente justificative în vederea citării moştenitorului/moştenitorilor, adresa nr. x/24.10.2019 înaintată de apelanta-reclamantă către SPN "D." în vederea obţinerii de noi informaţii privind succesiunea defunctului C., fără însă a depune şi dovada calităţii de moştenitori a celor indicaţi cu acest titlu.

Chiar dacă apelanta se află pe poziţie procesual opusă părţii care a decedat, acesta nu este scutită a face dovada calităţii de moştenitori a peroanelor indicate, simpla indicare a descendenţilor nefiind suficientă, atâta vreme cât succesibilii indicaţi nu au optat, în faţa instanţei aau a altui organ competent, în sensul acceptării succesiunii.

Pentru facilitarea demersului procesual la care este interesat, legea civilă recunoaşte părţii, conform art. 1113 C. civ., accesul la o procedură urgentă în care succesibilii sunt chemaţi pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală pe cale judiciară, instanţa putând chiar, în condiţii de urgenţă, să scurteze acestora termenul de opţiune succesorală.

Simpla calitate de descendenţi ai celor indicaţi de parte în privinţa defunctului, corelată cu dreptul lor de sezină, nu este în acest caz o dovadă suficientă a calităţii lor de moştenitori şi continuatori procesuali ai defunctului.

Se mai cuvine subliniat că suspendarea dispusă în cauză prin încheierea recurată nu reprezintă o sancţiune a părţii litigante, ci reprezintă o garanţie a legalităţii procedurii şi finalizării demersului judiciar printr-o hotărâre legală, cu depline efecte.

În acest sens, normele legale nu exclud ca, la cererea părţii interesate în reluarea judecăţii, aceasta să fie dispusă şi aplicate dispoziţiile art. 155 (1) pct. 15 C. proc. civ. dacă partea care cere repunerea pe rol demonstrează că este deosebit de dificil să identifice şi demonstreze care sunt moştenitorii părţii decedate. În acest caz, revine instanţei de judecată, în baza rolului activ, îndatorirea de a efectua din oficiu acte procesuale pentru clarificarea stadiului procedurii succesorale şi să ia măsuri pentru stabilirea cadrului procesual în care va continua judecata.

În aceste condiţii, instanţa constată că motivele recursului nu sunt fondate, iar hotărârea atacată nu este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept procedural.

Faţă de considerentele expuse mai sus, având în vedere că încheierea recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Cererea intimatei B. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 12.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018.

Respinge cererea intimatei B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.