Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2251/2020 AI generated

Prescription of credit enforcement right; validity of service date for calculating appellate deadlines

Case Number Decizia nr. 2251/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the appellant's appeal as late, which consequently maintained the first-instance judgment rejecting the debtor's action to declare the statute of limitations for forced execution. The dispute concerned a claim for the judicial declaration of the prescription of a credit contract, with the core conflict arising from the appellant's contention that the 30-day appeal period should be calculated from the date of the stamp on the service document (11.07.2019) rather than the actual date of service. The court held that under the procedural code, the deadline for filing an appeal begins to run from the date the process server signs the service proof or closes the service record, not from the date the proof is returned to the court; thus, the appeal filed on 12.08.2019 was declared late relative to the 08.07.2019 service date, applying the statutory time limits and the legal principle that service is deemed complete upon the recipient's signature or the closure of the service record.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 468 alin. (1) C. proc. civ, art. 163 C. proc. civ, art. 164 C. proc. civ; Prescription of credit enforcement right; validity of service date for calculating appellate deadlines: The dispute concerned a claim for the judicial declaration of the prescription of a credit contract, with the core conflict arising from the appellant's contention that the 30-day appeal period should be calculated from the date of the stamp on the service document (11.07.2019) rather than the actual date of service. The court held that under the procedural code, the deadline for filing an appeal begins to run from the date the process server signs the service proof or closes the service record, not from the date the proof is returned to the court; thus, the appeal filed on 12.08.2019 was declared late relative to the 08.07.2019 service date, applying the statutory time limits and the legal principle that service is deemed complete upon the recipient's signature or the closure of the service record.

Keywords

AI generated
procedural time limits statutory deadline statute of limitations time of filing validity of contract enforcement decision

Cited Legislation

AI generated
art. 493 C. proc. civ
Prin încheierea din 23.09.2020, Înalta Curte a respins excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, fiind admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen pentru soluţionare, conform art. 493 alin.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin încheierea din 23.09.2020, Înalta Curte a respins excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, fiind admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen pentru soluţionare, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
civ., susţinerile acesteia se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 468 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
art. 163 C. proc. civ
Procedura de comunicare a actelor de procedură prevede la art. 163 C. proc. civ.
art. 164 C. proc. civ
că agentul însărcinat cu comunicarea este dator să completeze în cuprinsul dovezii de înmânare şi al procesului-verbal menţiunile prevăzute de art. 164 C. proc. civ.
art. 165 C. proc. civ
Potrivit art. 165 C. proc. civ., procedura se socoteşte îndeplinită la data menţionată în dovada de comunicare ce reprezintă fie data la care destinatarul sau o persoană din cele prevăzute de art.
art. 163 alin. (8) C. proc. civ
a semnat de primire, fie data la care actul de procedură a fost depus la cutia poştală, în considerarea art. 163 alin. (8) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The legal basis cited for the operative decision to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la 21.06.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate intervenirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a titlului reprezentat de contractul de credit nr. x/18.09.2008.

Prin sentinţa nr. 173/02.07.2019, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 360/14.11.2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca tardiv apelul şi a respins ca neîntemeiată cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei din apel, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând casarea sa.

În motivare, recurenta a susţinut că în mod greşit i-a fost respins ca tardiv formulat apelul, în condiţiile în care hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată la data de 11.07.2019, aşa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare stampilat şi datat cu această dată, iar apelul a fost depus la 10.08.2019, fiind declarat în termenul legal de 30 de zile.

Mai mult decât atât, a arătat că au fost pronunţate două hotărâri asupra fondului, atât în prima, cât şi în a doua fază de judecată, în condiţiile în care a învederat instanţei, încă din luna aprilie 2019, faptul că au fost formulate contestaţii la executare împotriva executării demarate de intimata din prezenta cauză, acţiuni care făceau inutilă dezbaterea fondului acţiunii în constatare, impunându-se suspendarea judecării prezentului dosar până la soluţionarea definitivă a dosarelor având ca obiect contestaţiile la executare, măsură ignorată de instanţa de apel.

Potrivit recurentei, hotărârile au fost pronunţate cu eludarea unor dispoziţii legale şi fără efectuarea de minime verificări în vederea pronunţării unor soluţii temeinice.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 23.09.2020, Înalta Curte a respins excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, fiind admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen pentru soluţionare, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, deşi recurenta nu a invocat prin memoriul de recurs niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., susţinerile acesteia se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica recurentei referitoare la nelegalitatea deciziei atacate, sub aspectul încălcării dispoziţiilor procesuale referitoare la aplicarea sancţiunii tardivităţii apelului, nu poate fi reţinută.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată la 11.07.2019, potrivit ştampilei aplicate pe procesul-verbal de înmânare, iar apelul a fost promovat la 10.08.2019, fiind respectat termenul legal de 30 de zile.

Potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Procedura de comunicare a actelor de procedură prevede la art. 163 C. proc. civ. că agentul însărcinat cu comunicarea este dator să completeze în cuprinsul dovezii de înmânare şi al procesului-verbal menţiunile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. şi care pot fi combătute doar prin procedura înscrierii în fals.

Potrivit art. 165 C. proc. civ., procedura se socoteşte îndeplinită la data menţionată în dovada de comunicare ce reprezintă fie data la care destinatarul sau o persoană din cele prevăzute de art. 161, 162 C. proc. civ. a semnat de primire, fie data la care actul de procedură a fost depus la cutia poştală, în considerarea art. 163 alin. (8) C. proc. civ.

În ambele ipoteze, data comunicării actului de procedură este aceea a semnării dovezii de înmânare sau, după caz, a încheierii procesului-verbal, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 165 pct. 1 C. proc. civ.

În cauză, din actele aflate la dosar reiese că sentinţa civilă apelată a fost comunicată recurentei, la data de 08.07.2019, dată menţionată de funcţionarul poştal semnatar care a arătat şi modalitatea de comunicare, respectiv depunerea la cutia poştală, întrucât destinatarul sau persoana majoră care locuieşte cu destinatarul sunt absenţi.

Prin urmare, de la această dată (08.07.2019) începe să curgă termenul de 30 zile pentru exercitarea caii de atac a apelului, calculat potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, ştampila ce poartă data de 11.07.2019 reprezintă data la care dovada de comunicare a fost restituită instanţei de judecată, după îndeplinirea procedurii de comunicare, nicidecum data comunicării sentinţei apelate.

Astfel, instanţa de apel s-a raportat, în mod corect, în calcularea termenului procedural reglementat de norma imperativă cuprinsă în art. 468 alin. (1) C. proc. civ., la data 08.07.2019, ca moment al comunicării hotărârii, sancţiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. fiind legal aplicată, în raport cu data declarării apelului, 12.08.2019.

Critica referitoare la obligaţia instanţei de suspendare a judecării procesului până la soluţionarea definitivă a dosarelor având ca obiect contestaţie la executare este, de asemenea, nefondată.

Instanţa de apel era obligată să invoce regularitate sesizării, iar abia ulterior să soluţioneze chestiunile legate de desfăşurarea judecăţii în apel.

În considerarea celor ce preced, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 360/14.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.