Denial of annulment where pandemic restrictions did not invalidate legal summons or constitute omission of cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal against the judgment (contestație în anulare) filed by a limited liability company, upholding the prior decision that rejected its appeal and ordering the appellant to pay 500 RON in legal costs to the opposing party. The dispute arose from the appellant's inability to appear at the appeal hearing on May 15, 2020, due to pandemic-related travel restrictions and quarantine, which it argued violated its right to defense under Article 6 ECHR and constituted illegal summons under Article 503(1) of the Civil Procedure Code; it also alleged the court of appeal failed to examine specific grounds for cassation under Article 503(2)(3). The court held that the first ground was inadmissible because the summons was legally served and the party had the option to request postponement under Article 222, meaning the absence did not constitute a nullity requiring annulment; regarding the second ground, the court ruled that a finding of "omission" under Article 503(2)(3) requires complete ignorance of a legal ground, whereas the appellate court had analyzed the arguments, even if generically, and the extraordinary nature of this remedy does not allow for re-evaluation of the merits or dissatisfaction with the reasoning provided.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 165 C. proc. civ, art. 223 alin. (1) C. proc. civ, art. 222 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ; Denial of annulment where pandemic restrictions did not invalidate legal summons or constitute omission of cassation grounds: Prin art. 1 din Decretul nr. 195/16.03.2020, pe întreg teritoriul României a fost instituită starea de urgenţă pe o durată de 30 de zile, care a fost prelungită cu încă 30 de zile prin Decretul nr. 240/14.04.2020 şi care a încetat la 14.05.2020, ora 2400. După încetarea stării de urgenţă, la 15.05.2020 a intrat în vigoare starea de alertă, instituită în baza Legii nr. 55/15.05.2020.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020
Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:
Prin decizia nr. 823/15.05.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 200/18.06.2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, iar recurenta a fost obligată la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea hotărârii şi rejudecarea recursului, în temeiul art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 3 C. proc. civ. şi art. 6 C.E.D.O.
În dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare întemeiat pe art. 503 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că nu s-a putut prezenta la termen în vederea susţinerii recursului, ca urmare a măsurilor luate în starea de urgenţă şi ulterior acesteia, fiind de notorietate faptul că municipiul Suceava, localitatea de domiciliu a consilierului juridic, şi localităţile limitrofe se aflau în carantină şi că până la data de 14.05.2020, ora 2400, locuitorii s-au aflat sub restricţii de deplasare.
A mai relevat că ulterior datei de 15.05.2020, când a fost soluţionat recursul său, a luat cunoştinţă de Ordinul nr. 133/13.05.2020, care modifica termenul din Ordinul nr. 71/03.03.2020, astfel că reprezentaţii societăţii nu ar fi avut acces în sediul instanţei supreme.
Prin urmare, a conchis că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi reprezentare în vederea susţinerii recursului, având în vedere modul cum acesta a fost soluţionat, fiindu-i încălcate drepturile garantate prin Constituţie şi art. 6 C.E.D.O.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, fundamentat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat în mod judicios şi punctual motivele de recurs invocate şi că i-a respins în bloc motivele de nelegalitate.
Contestatoarea a mai arătat că prin recursul promovat nu a urmărit o reinterpretare a probelor ori să se considere că recursul ar fi o cale devolutivă de atac, context în care apreciază că nu se poate reţine că decizia dată în apel este la "adăpost de orice critică", în condiţiile în care prin recursul declarat a arătat în mod evident lipsa de temei legal.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Prin prisma acestui motiv de contestaţie în anulare, contestatoarea a invocat imposibilitatea prezentării apărătorului la termenul din 15.05.2020, însă nu pentru nelegala citare, ci pentru faptul că localitatea unde îşi are sediul şi zonele limitrofe ale acesteia s-au aflat în carantină, dată fiind starea de urgenţă, în vederea combaterii răspândirii SARS-CoV-2.
Prin art. 1 din Decretul nr. 195/16.03.2020, pe întreg teritoriul României a fost instituită starea de urgenţă pe o durată de 30 de zile, care a fost prelungită cu încă 30 de zile prin Decretul nr. 240/14.04.2020 şi care a încetat la 14.05.2020, ora 2400. După încetarea stării de urgenţă, la 15.05.2020 a intrat în vigoare starea de alertă, instituită în baza Legii nr. 55/15.05.2020.
Examinând actele de la dosar reiese că la termenul din 15.05.2020 procedura de citare cu recurenta a fost legal îndeplinită, citaţia fiind semnată de către un reprezentant al acesteia, potrivit dovezii de înmânare din 04.02.2020. Astfel, dovada care atestă îndeplinirea procedurii de citare îndeplineşte toate cerinţele legale prevăzute de art. 157, art. 163 alin. (1), art. 164 şi art. 165 C. proc. civ.
Totodată, la termenul din 15.05.2020, în practicaua deciziei atacate s-a consemnat lipsa recurentei.
Potrivit art. 223 alin. (1) C. proc. civ., lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
Imposibilitatea de prezentare a contestatoarei în faţa instanţei de recurs, motivată de restricţiile privind libera circulaţie în contextul pandemic nu poate constitui o încălcare a dreptului la apărare, în contextul în care contestatoarea a fost legal citată, având cunoştinţă de termenul acordat, cât şi posibilitatea legală de a înştiinţa instanţa şi de a solicita amânarea judecării cauzei, în baza art. 222 C. proc. civ., în vederea susţinerii recursului.
Posibilitatea evocării, pe calea contestaţiei în anulare, a nelegalei citări a părţii la dezbaterea cauzei este exclusivă şi apără principiile fundamentale ale procesului civil referitoare la contradictorialitate şi garantarea dreptului la apărare. În condiţiile date, aceste garanţii majore au fost respectate, iar contestatoarea tinde să pună în discuţie anularea deciziei pentru un motiv neprevăzut de lege, circumstanţiat la situaţia concretă în care partea nu s-a putut deplasa pentru dezbateri.
Aşadar, cerinţele de la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt întrunite, întrucât procedura de citare a fost legal îndeplinită pentru termenul când a fost soluţionat recursul, astfel că recurenta nu s-a aflat în ipoteza în care i s-ar fi produs o vătămare ce ar consta în imposibilitatea de a cunoaşte data judecăţii şi de a-şi face apărările necesare.
Nu poate fi reţinut nici cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, fundamentat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea instanţei de recurs mai poate fi atacată cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.
Din aceste dispoziţii legale rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia sau mai multor motive de casare.
Prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare.
Dimpotrivă, când instanţa de recurs abordează motivul de recurs, pronunţându-se asupra lui şi apreciindu-l ca nefondat, nu s-ar putea considera că există omisiunea pretinsă de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., căci într-un asemenea caz, motivul a fost cercetat, iar nu omis.
Aşadar, acest motiv de contestaţie în anulare are în vedere desăvârşita ignorare a motivului de recurs, iar nu eventuala conciziune ori chiar insuficienţa argumentelor în raport de care motivul, fiind avut, totuşi, în vedere, a fost respins pe fondul lui. Astfel, necercetarea unui motiv de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanţa de recurs asupra cauzei, chiar dacă partea apreciază că analiza realizată în controlul de legalitate nu este satisfăcătoare.
În cauză, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat în mod judicios şi punctual motivele sale de recurs şi că i-au fost respinse în bloc motivele de nelegalitate. De altfel, se constată că argumentele aduse în sprijinul acestui motiv sunt generice, având în vedere că nu se arată ce motive au fost omise de către instanţa de recurs.
Nici această ipoteză nu este acoperită de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Atâta vreme cât instanţa de recurs a analizat recursul, prezentând argumente comune tuturor motivelor de casare, rezultă că acestea au fost cercetate, iar nu omise la analiză.
Această motivare nu doar că nu este contrară dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., dar instanţa de recurs este şi obligată să limiteze considerentele expuse la analiza motivelor de casare, conform art. 499 C. proc. civ.
Examenul deciziei atacate permite instanţei învestite cu contestaţia în anulare să constate că toate argumentele recurentei au fost analizate punctual, nu generic, iar chestiunile sesizate de contestatoare vizează motivarea sub aspect cantitativ şi într-un mod care tinde la reevaluarea dezlegărilor date.
Or, natura acestei căi extraordinare de atac, de retractare, şi nu de reformare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, nu permite cenzurarea legalităţii deciziei atacate doar pentru că partea, contestatoarea, este nemulţumită de soluţia dată în propriul recurs, ci pentru motivele excepţionale prevăzute de lege.
Faţă de aceste considerente, întrucât nu poate fi reţinută incidenţa art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
Întrucât contestatoarea este partea care a pierdut procesul, ea va fi obligată, în aplicarea art. 453 C. proc. civ., la plata sumei de 500 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 823/15.05.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.
Obligă contestatoarea la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.