Consumer’s and bank’s appeals declared inadmissible; variable-rate clause litigation final as appellate ruling stands.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 22.02.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să constate că prin nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă şi aducerea la îndeplinire a obligaţiei de modificare a clauzei declarate nulă pe baza unei negocieri între părţi, finalizată fără consens din culpa exclusivă a pârâtei, în cazul contractului sau de credit nr. x/10.10.2008, cuantumul dobânzii este de 1,2% pe an, după primul an, respectiv 1,2% pe an pe întreaga perioadă de creditare;

- să oblige pârâta la restituirea integrală către reclamant a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă, care nu au fost restituite prin decizia instanţei supreme, sume care au devenit certe şi lichide, reprezentând clauza privind dobânda de referinţă variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv şi declarată nulă absolut, în cazul contractului meu de credit;

- să oblige pârâta la încetarea perceperii cuantumului dobânzii de 3,5% pe an stabilit abuziv în data de 02.08.2016 şi în urma încetării, la emiterea noului grafic de rambursare conform cuantumului dobânzii de 1,2% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/10.10.2008;

- să oblige pârâta la restituirea integrală a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă începând cu 02.08.2016, reprezentând diferenţa dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv şi cuantumul dobânzii de 1,2% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/10.10.2008;

- să oblige pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale, de la data perceperii fiecărei sume lunare şi până la data restituirii efective, aferentă sumelor încasate necuvenit, cu titlu de dobândă, reprezentând dobânda de referinţă variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv şi declarată nulă absolut, precum şi cea cu titlu de dobândă, reprezentând diferenţa dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv începând cu 02.08.2016 şi cuantumul dobânzii de 1,2% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit;

- să oblige pârâta la actualizarea cu rata inflaţiei, de la data perceperii fiecărei sume lunare şi până la data restituirii efective, aferentă sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobânzi;

În drept, s-au invocat prevederile art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., art. 969, 970, 992, 993, 994, 998, 999, 1084 şi 1092 C. civ. de la 1864, art. 194, 451 şi 453 C. proc. civ., Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, Directiva 93/13/CEE, Hotărârile C.J.U.E. în cauzele conexate C-154/15, C-307/15 şi C-308/15, C-453/10 şi C-397/11.

Prin încheierea din 04.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus amânarea pronunţării.

Prin sentinţa civilă nr. 1773/18.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul a declarat apel, iar pârâta a declarat apel atât împotriva sentinţei cât şi a încheierii din 04.06.2019.

Prin decizia civilă nr. 73A/12.02.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte primele două capete de cerere, având ca obiect constatarea cuantumului dobânzii de 1,2% pe an, după primul an de creditare şi restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă în baza deciziei nr. 2123/20.10.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să înceteze perceperea dobânzii în cuantum de 3,5% pe an; a respins primele două capete de cerere ca efect al autorităţii de lucru judecat şi celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 5.666,71 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 6.896,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamantul şi pârâta au declarat recursuri, fiind invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul calificării juridice a acţiunii şi dispoziţiei de respingere a excepţiei netimbrării, susţinând că au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 14 din Legea nr. 193/2000.

A mai susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură, respectiv art. 477, art. 476 alin. (2) şi art. 22 alin. (6), art. 9 alin. (2), art. 264 alin. (1) şi art. 478 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Totodată, a relevat că instanţa a pronunţat o hotărâre care conţine motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reţinând pe de-o parte că părţile au fost obligate la negociere prin decizia nr. 2123/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pe de altă parte că nu există o obligaţie de negociere în baza acestei hotărâri, ci doar o obligaţie în sarcina pârâtei de modificare a contractelor.

În motivare, după prezentarea pe larg a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că au fost încălcate principiile disponibilităţii, forţei obligatorii a contractului, reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 994 şi art. 1084 C. civ. de la 1864 şi că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.

A mai susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal autoritatea de lucru judecat, că în analiza obiectului celor două capete de cerere a fost încălcată puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2123/2015, dată de instanţa supremă, precum şi faptul că în mod nelegal a admis cel de-al treilea capăt de cerere cu referire la obligarea pârâtei la încetarea perceperii cuantumul dobânzii de 3,5% pe an, modificare unilaterală ce încalcă legislaţia privind protecţia consumatorilor.

În continuare, a mai relevat că în mod greşit i-a fost respinsă solicitarea privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare cu o dobândă de 1,2% pe an după primul an, subsumată celui de-al treilea capăt de cerere, precum celelalte petite.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., întrucât recursul nu a fost formulat în termen, iar motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de lege. Pe fond, a solicitat respingerea recursului reclamantului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursurilor, care primează înaintea oricărei alte excepţii invocate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil prezentării argumentelor care justifică dispoziţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii recursurilor, Înalta Curte arată că se impune necesitatea efectuării unor precizări cu privire la obiectul şi natura litigiului.

Astfel, deşi părţile s-au opus excepţiei invocate din oficiu, aşa cum rezultă din dezbaterile consemnate în practica, prezentul litigiu este circumscris categoriei cererilor pronunţate în materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Materia în care se judecă litigiul, determinată de natura juridică a raportului de drept cu caracter litigios derivă din obiectul acţiunii aşa cum este dedus judecăţii şi de cauza pe care se întemeiază, înţeleasă ca justificare a pretenţiei circumscrise dreptului obiectiv.

Pornind de la aceste premise, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată se fundamentează pe norme legale edictate pentru asigurarea protecţiei consumatorului şi vizează constatarea caracterului abuziv, din perspectiva acestora, a clauzei contractuale referitoare la dobânda aplicată contractului de credit nr. x/10.10.2008 în continuarea derulării acestuia şi restituirea sumelor încasate necuvenit de către bancă cu titlu de dobândă.

Raportul juridic dedus judecăţii se situează în domeniul de aplicare al protecţiei consumatorului, reclamantul invocând prin acţiunea introductivă că sunt întrunite cerinţele în materie, din perspectiva calităţii sale de consumator în raport cu banca, disputa fiind purtată asupra modificării cuantumului şi modului de determinare a dobânzii, ca urmare a deciziei nr. 2123/20.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, urmare căreia părţile au demarat negocieri în urma cărora nu s-a ajuns la un consens.

Astfel, criticând comportamentul excesiv al băncii, de respingere repetată a propunerii de înlocuire a clauzei declarate nule prin hotărârea sus-menţionată, reclamantul a afirmat, prin acţiunea promovată, că banca are o atitudine abuzivă stabilind o dobândă de 3,5% pe an şi că prin practici comerciale agresive a încercat să îl constrângă să o accepte, banca motivându-şi abuzul prin faptul că nivelul dobânzii de 1,5% pe an este inacceptabil din punct de vedere economic.

Toate aceste aspecte justificate în acţiunea reclamantului au ca fundament juridic comportamentul abuziv al băncii în relaţia cu consumatorul, determinată de o neconformare la obligaţiile ce i-au fost trasate profesionistului prin hotărâri judecătoreşti anterioare şi menţinerea în contract a unei clauze referitoare la dobândă al cărei regim de funcţionare încalcă legislaţia în vigoare. S-a statuat că litigiul anterior judecat a vizat protecţia drepturilor reclamantului, în calitate de consumator, avându-se în vedere reperele stabilite prin hotărâri judecătoreşti anterioare prin care clauzele contractuale aflate în derulare au fost evaluate.

Pe aceste premise, acţiunea actuală se circumscrie categoriei cererilor privind protecţia consumatorilor, deducând controlului jurisdicţional controlul drepturilor derivate din raportul juridic specific cu consumatorii, iar nu punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti anterioare, ca simplă neconformare a debitorului la obligaţia de a face.

Pe cale de consecinţă, hotărârea în apel a fost pronunţată într-o cauză care intră în sfera şi materia protecţiei consumatorilor, fiind, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, definitivă.

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, sunt aplicabile în cauză, în raport cu art. 24 C. proc. civ., potrivit căruia "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia", în cauză litigiul fiind demarat la 22.02.2019, ulterior datei de 21.12.2018 când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018, prin care au fost aduse modificările şi completările Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Întrucât unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal, rezultă, pe baza celor reţinute că părţile nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii din apel.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Aşadar, recursul declarat este inadmisibil, având în vedere că obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 73A/12.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă într-un litigiu circumscris sferei aflate în materia protecţiei consumatorilor, pornit la 22.02.2019.

Aşa fiind, întrucât decizia împotriva căreia au fost promovate recursurile este definitivă de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată şi cu recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge ca inadmisibile recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 73A/12.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.