Challenging probative value of prior judgment for non-party in rescission of sale contract

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 mai 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 de BNP D. şi să fie obligaţi pârâţii în solidar să restituie suma de 232.500 RON, reprezentând preţul vânzării apartamentului nr. x, situat în Bucureşti, str. x, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin sentinţa civilă nr. 1692 din 4 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul C., a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C., a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 la BNP D. şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 232.520 RON, reprezentând preţul vânzării apartamentului nr. x, situat în Bucureşti, str. x. A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul C..

Prin decizia nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ambele apeluri ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâtul C. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-pârât arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 şi ale art. 435 alin. (2) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil, principiul disponibilităţii şi principiul liberului acces la justiţie întrucât instanţa de apel a reţinut o stare de fapt neconformă cu realitatea bazată pe simple afirmaţii ale intimatei-pârâte, fără a analiza înscrisurile depuse la dosar. Se arată că în mod greşit s-a reţinut că decizia nr. 1188 din 10 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti este opozabilă recurentului-pârât în condiţiile în care acesta nu a fost parte în litigiul astfel soluţionat, această hotărâre nu i-a fost comunicată şi nu a avut posibilitatea de a formula apărări sau de a ataca respectiva hotărâre.

Autorul căii de atac susţine că a făcut dovada contrară, conform dispoziţiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel prin înscrisurile depuse şi temeiurile de drept invocate, având în vedere că respectivele înscrisuri nu au fost declarate false, nu au fost anulate, instanţele nu au fost învestite să se pronunţe asupra lor în litigiul anterior, iar din dispozitivul deciziei nr. 1188 din 10 noiembrie 2015 nu rezultă că ar fi fost constatată nulitatea procurii şi a procesului-verbal de încetare a mandatului.

Prin memoriul de recurs se invocă şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1546 C. civ. deoarece instanţa de apel s-a raportat la modul de redactare al procesului-verbal din 31 iulie 2007 reţinând că formularea este echivocă. Se mai arată că pârâta a avut cunoştinţă despre vânzarea imobilului, despre conţinutul înscrisurilor în discuţie şi că limitele mandatului nu au fost depăşite

Recurentul-pârât şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamanta şi intimata-pârâtă nu au formulat întâmpinări.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu, iar motivele invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 mai 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă B. a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a afirmat că cele reţinute în raport sunt greşite. Prin punctul de vedere depus, recurentul-pârât arată că cele menţionate în cererea de recurs pot fi încadrate şi în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 iunie 2020, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 292 din 18 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis în principiu şi s-a fixat termen în şedinţă publica la 4 noiembrie 2020, în vederea soluţionării acestuia.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa supremă reţine criticile prin care recurentul-pârât arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.

Conform jurisprudenţei instanţei supreme şi a dezvoltărilor doctrinare, hotărârea judecătorească produce două categorii de efecte: substanţiale şi procesuale. Efectul substanţial este rezultatul aplicării normei de drept la situaţia de fapt concretă, iar efectele procesuale sunt reglementate de dispoziţiile art. 429-435 C. proc. civ., fiind vorba, în esenţă, despre dezînvestirea instanţei, autoritatea de lucru judecat, puterea executorie şi valoarea probantă de înscris autentic. Modalitatea în care se produc aceste efecte îşi află sediul materiei în cuprinsul art. 435 C. proc. civ. din a cărui interpretare rezultă că principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, este completat de principiul opozabilităţii hotărârii judecătoreşti, ca expresie a respectului datorat şi impus tuturor de către o situaţie juridică.

Altfel spus, actul jurisdicţional îşi produce efectele substanţiale (modificarea situaţiei juridice dintre părţile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între părţi şi succesorii acestora şi se opune terţilor care nu au fost atraşi în niciun mod în proces cu valoarea unui mijloc de dovadă susceptibil de proba contrară.

În speţa de faţă, întreaga motivare a instanţei de apel se bazează pe aprecierea valorii probatorii a procurii autentificate sub nr. x din 15 iunie 2007 şi a procesului-verbal de încetare a mandatului şi predare-primire a preţului vânzării din 31 iulie 2008, raportat la opozabilitatea faţă de recurentul-pârât a deciziei nr. 1188 din 10 noiembrie 2015. Prin această decizie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civila şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis recursul formulat de B., în calitate de recurentă-reclamantă în dosarul nr. x/2007, împotriva deciziei civile nr. 543A din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu A. S.R.L., în calitate de intimată-pârâtă, a modificat decizia civilă recurată, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă B., împotriva sentinţei civile nr. 5349 din 24 octombrie 2008, pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 26 iulie 2007 de BNP D..

Din dispozitivul acestei decizii rezultă că recurentul-pârât nu a fost parte în respectivul litigiu şi mai rezultă că înscrisurile mai sus menţionate (procura şi procesul-verbal) nu au fost anulate, instanţa nefiind învestită în dosarul nr. x/4/2007 cu acest capăt de cerere. Ca urmare, recurentul-pârât este îndreptăţit să combată cele stabilite în procesul la a cărui desfăşurare nu a participat, invocând apărări proprii, pe care curtea de apel era obligată să le analizeze, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, cu luarea în considerare a argumentelor şi probelor administrate de părţi.

Prin memoriul de recurs au fost invocate şi motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă fără a se dezvolta critici care să poată fi analizate din această perspectivă, întrucât argumentele care vizează strict situaţia de fapt (respectiv modul de redactare al înscrisurilor în discuţie, prezenţa sau nu a intimatei-pârâte la vizionarea imobilului în vederea vânzării, încasarea sau nu a preţului) excedează controlului de legalitate ce se efectuează în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În rejudecare, instanţa de apel, în limitele efectului devolutiv, va proceda la stabilirea situaţiei de fapt şi la evaluarea probatoriului (pe care îl va putea completa dacă va considera necesar), cu respectarea dispoziţiilor art. 22 şi ale art. 435 alin. (2) C. proc. civ. şi a principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 292/2019 din 18 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.