Abusiveness of credit commission clauses under Law No. 193/2000 and CJUE C-621/17 transparency standards

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 aprilie 2017 pe rolul Judecătoriei Focşani sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A. prin mandatar D. (Romania) S.A. şi D. prin mandatar C. S.A. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. b) şi c) şi 5.2 din contractul de credit şi de garanţie nr. x din 16 ianuarie 2008 şi din actele adiţionale la acesta, să se înlăture clauzele prevăzute de art. 6.1 şi 6.1.3 teza ultimă şi penultimă, să se dispună stabilizarea contractului la cursul de schimb al CHF de la data încheierii convenţiei şi să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor plătite în plus, cu dobânda legală aferentă până la înlocuirea efectivă a clauzelor mai sus menţionate.

Prin sentinţa civilă nr. 5739 din 14 septembrie 2017 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Focşani şi s-a declinat competenţa la Tribunalul Vrancea. La tribunal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 26/2018 din 9 mai 2018 a Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ Fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., având ca obiect constatare nulitate act, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 6.1 şi 6.1.3 teza ultimă şi penultimă din contractul de credit nr. x din 16 ianuarie 2008, în măsura în care riscul valutar este suportat numai de reclamanţi; s-a dispus stabilizarea contractului în RON la momentul la care valoarea CHF s-a apreciat cu 20% şi recalcularea ratelor şi dobânzilor, cu restituirea sumelor achitate în plus cu acest titlu, plus dobânda legală calculată de la data achitării până la data restituirii efective. S-a constatat caracterul abuziv al comisioanelor de acordare şi administrare prevăzute de art. 5.1 lit. b) şi c) din contract şi din actele adiţionale, cu consecinţa înlăturării lor şi restituirii sumelor achitate cu acest titlu, plus dobânda legală calculată de la data achitării până la data restituirii efective. S-a constatat înlăturată clauza de la art. 5.2 prin actele adiţionale. Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele.

Prin decizia civilă nr. 197/A din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâte, a modificat în parte hotărârea apelată, în sensul că au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al art. 6.1 şi art. 6.1.3 teza penultimă şi ultimă din contractul de credit nr. x din 16 ianuarie 2008, stabilizarea contractului în RON şi restituirea sumelor plătite în plus în temeiul acestor clauze. Au fost înlăturate din hotărârea apelată dispoziţiile contrare prezentei decizii şi au fost menţinute celelalte dispoziţii. Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele C. S.A. prin mandatar D. (Romania) S.A. şi D. prin mandatar C. S.A., solicitând casare hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentele-pârâte susţin admisibilitatea cererii de recurs faţă de Deciziile Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi nr. 454 din 4 iulie 2018 şi neleglitatea deciziei curţii de apel cu privire la soluţia de menţinere a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. b), art. 5.1 lit. c) şi art. 5.2 din contractul de credit.

Se mai arată în memoriul de recurs că motivarea deciziei atacate este contradictorie întrucât în raport de această motivare, instanţa de apel ar fi trebuit să admită apelul în totalitate, respectiv în ceea ce priveşte respingerea cererii de chemare în judecată şi cu privire la clauzele art. 5. 1 lit. b) şi c) din contractul de credit. Autoarele căii de atac susţin că, deşi instanţa de apel a reţinut în considerente că a existat o negociere între părţi în ceea ce priveşte clauzele contractului de credit, a concluzionat că nu s-a dovedit că respectivele clauze au fost negociate.

În dezvoltarea motivului de recurs referitor la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material se susţine că nu au fost corect aplicate prevederile art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 193/2000. În opinia recurentelor, caracterul negociat al unei clauze trebuie apreciat în funcţie de conduita generală a băncii cu ocazia demersurilor efectuate în vederea semnării contractului de credit şi de conduita consumatorului, care poate declanşa procesul de negociere pe baza informaţiilor primite de la bancă sau poate semna convenţia de credit în condiţiile ce i-au fost propuse. Instanţa de apel a greşit atunci când a concluzionat că nu a existat o negociere, deşi banca oferise consumatorului această posibilitate.

În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs se afirmă că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 deoarece în mod greşit s-a reţinut că prevederile art. 5.1 lit. c) din contract privind comisionul de administrare nu sunt clare şi neechivoce. Conform texului legal menţionat, evaluarea naturii abuzive a unei clauze nu se face prin raportare la produsele şi serviciile oferite în schimbul perceperii comisionului, iar curtea de apel nu a aplicat corect acest text atunci când a constatat că cele două comisioane, de acordare şi de administrare par a fi percepute pentru acelaşi tip de activităţi, iar pentru comisionul de administrare nu se precizează baza de calcul.

Recurentele-pârâte arată că toate clauzele au fost exprimate clar şi au un caracter inteligibil, care le permite consumatorilor să evalueze potenţialele consecinţe economice. Mai arată că, în ceea ce priveşte comisionul de administrare, acesta face parte din preţul contractului, iar clauza care îl prevede este exclusă de la analiza caracterului abuziv. În continuare, se enumeră serviciile pe care banca le prestează în schimbul perceperii acestui comision.

Referitor la comisionul de acordare a creditului, definit de art. 5.1 lit. b) din contract, autoarele căii de atac susţin că a fost inclus în contract cu respectarea prevederilor legale de la data încheierii contractului de credit şi că a fost negociat de părţi, cuantumul său fiind menţionat în oferta transmisă de bancă. Acest comision nu este o dobândă mascată, afirmă aceleaşi părţi, enumerând şi activităţile pentru care este plătit acest comision, iar clauza respectivă nu este lipsită de transparenţă, astfel cum greşit a constatat instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât nu există nicio prevedere legală care să oblige banca să detalieze în contract serviciile pentru care este perceput acest comision. Se mai arată că şi acest comision este inclus în preţul contractului, iar prevederea sa este exclusă de la controlul caracterului abuziv. Denumirea comisionului este suficientă pentru ca împrumutatul să înţeleagă contraprestaţia băncii în schimbul acestei plăţi.

Se mai susţine că instanţa nu poate aprecia asupra cuantumului comisionului, acesta fiind un aspect ce nu poate justifica natura abuzivă a clauzei respective.

Recurentele-pârâte apreciază că nici art. 5.2 nu conţine o clauză abuzivă întrucât modificarea cuantumului comisioanelor nu se face în mod unilateral de către bancă, ci în funcţie de criterii economice bine stabilite, instituţia de credit s-a obligat să notifice consumatorilor această modificare, aceştia având posibilitatea să rezilieze contractul de credit şi să restituie în totalitate suma împrumutată, şi întrucât consumatorii au fost informaţi despre posibilitatea băncii de a revizui valoarea comisioanelor.

Recurentele-pârâte şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe fond solicitând respingerea cererii de recurs ca nefondată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 13 mai 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 24 iunie 2020, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, şi s-a fixat termen în şedinţă publica la 4 noiembrie 2020, în vederea discutării excepţiei nulităţii recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, constatând că din cererea de recurs se desprind critici care pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă va respinge excepţia invocată.

Cu privire la recurs, din cererea formulată rezultă că recurentele-pârâte şi-au întemeiat calea de atac formulată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile prin care se susţine că motivarea hotărârii atacate este contradictorie nu pot fi reţinute deoarece aprecierea de către instanţă a caracterului negociat al unei clauze contractuale nu se poate face decât prin raportare la momentul şi circumstanţele încheierii contractului de credit, astfel cum statuează şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în hotărârea pronunţată în Cauza C-621/2017 Kiss. În considerentul 52 al acestei hotărâri, instanţa europeană arată că "aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se efectuează luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul şi raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanţele care însoţesc încheierea contractului şi la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde." Instanţa de recurs este astfel chemată să aprecieze asupra unor aspecte de fapt, demers care excede analizei de legalitate a deciziei atacate. Din aceleaşi considerente, Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte caracterul negociat al clauzelor, subsumate de recurentele-pârâte cazului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa supremă nu va analiza nici susţinerile prin care autoarele căii de atac arată că prevederile art. 5.2 din contract nu au caracter abuziv deoarece aceste critici nu au fost aduse în atenţia instanţei devolutive pe calea apelului, iar invocarea în recurs a unor motive omisso medio, nepropuse în apel, nu este permisă.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine criticile formulate de recurentele-pârâte faţă de modul în care instanţa de apel a înţeles să aplice prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori în analiza clauzelor contractului de credit care reglementează comisionul de acordare (art. 5.1 lit. b) şi comisionul de administrare (art. 5.1 lit. c).

Conform art. 5.1 lit. b), părţile au convenit asupra unui comision de acordare, reprezentând un procent de 2% aplicat la valoarea totală a creditului şi plătibil o singură dată integral la data semnării contractului. Conform art. 5.1 lit. c), astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, semnate de intimaţii-reclamanţi, împrumutatul este obligat la plata unui comision de administrare care o valoare procentuală clar determinată şi este aplicat la valoarea soldului creditului.

Din lecturarea clauzelor rezultă că cerinţa comprehensibilităţii lor este îndeplinită deoarece termenii contractuali sunt redactaţi pe înţelesul intimaţilor-reclamanţi, astfel încât aceştia au putut înţelege clauza din punct de vedere gramatical şi au putut avea reprezentarea efectelor economice în ceea ce îi priveşte.

Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că recurentele-pârâte ar fi trebuit să clarifice necesitatea perceperii unui comision de acordare şi de administrare a creditului prin indicarea contraprestaţiilor specifice. Astfel cum rezultă din hotărârea pronunţată în Cauza C-621/17 Kiss, CJUE a decis că art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul comisionului de acordare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul şi data de exigibilitate a acestuia, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză. Valoarea comisionului de acordare şi a celui de administrare, precum şi modalitatea lor de calcul sunt detaliat exprimate în contract, iar intimaţii-reclamanţi a luat cunoştinţă de ele la încheierea contractului, respectiv la semnarea actelor adiţionale.

Înalta Curte mai reţine că analiza aspectelor valorice, respectiv aprecierea că cele două comisioane în discuţie nu ar fi justificate din punct de vedere al costurilor sunt greşite având în vedere că prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 exclud în mod expres de la verificarea caracterului abuziv cerinţele de preţ şi de plată în contrapartidă cu produsele şi serviciile oferite în schimb.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.A. prin mandatar D. (Romania) S.A. şi D. prin mandatar C. S.A. împotriva deciziei nr. 197/A din 6 noiembrie 2018, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

În rejudecare, instanţa de apel va proceda la analiza clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b) şi art. 5.1 lit. c) din contractul de credit din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi în lumina celor statuate de CJUE în Cauza C-621/17 Kiss.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte C.. S.A. prin mandatar D. (ROMANIA) S.A. şi D. OLANDA prin mandatar C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 197/A din 6 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia atacată si trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.