Clerks' salary claims sent to Dâmbovița Tribunal; negative jurisdictional conflict resolved in plaintiffs' favor.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să îi oblige pe pârâţi la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 1 august 2016, precum şi la plata diferenţelor dintre drepturile salariate pe care le-ar fi încasat începând cu data sus-menţionată,până la recunoaşterea drepturilor de către pârâţi sau apariţia unei modificări legislative, dacă salariile ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON şi drepturile salariate efectiv plătite în această perioadă, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 790 din 7 iulie 2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a evocat dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi, notând că reclamanţii sunt grefieri în cadrul Judecătoriei Târgovişte, instanţă aflată în subordinea Tribunalului Dâmboviţa, care are calitatea de pârât în cauză, a reţinut că devin incidente dispoziţiile mai sus arătate şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la 12 august 2020.

Prin sentinţa nr. 3471 din 14 decembrie 2020, Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă; totodată, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. În speţă, reclamanţii au calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Târgovişte şi, astfel cum au arătat expres prin cererea de chemare în judecată, au ales să sesizeze Tribunalului Dâmboviţa, în baza acestui temei de drept.

Notând că, prin sentinţa de declinare a competenţei, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat incidente în cauză dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., fără a arăta însă alineatul avut în vedere, a analizat ambele ipoteze instituite de acest text de lege.

Astfel, constatând că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Târgovişte, iar instanţa competenţă să soluţioneze pricina este tribunalul, a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care se aplică în ipoteza în care un grefier are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia. Aceasta întrucât reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la judecătorie, instanţă care nu este nici competentă să soluţioneze cauza şi nici superioară tribunalului, căruia îi aparţine competenţa.

De asemenea, notând că Tribunalului Dâmboviţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, a subliniat că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar conform art. 122 C. proc. civ., reguli noi de competenţă s-ar putea stabili numai prin modificarea C. proc. civ.

A reţinut Tribunalul Argeş că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială alternativă în ipoteza în care pârâtul are calitatea de instanţă de judecată, alegerea aparţinând reclamantului.

Cum cererea reclamanţilor este, în baza art. 210 din Legea nr. 62/2011, de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă, iar aceştia au ales să sesizeze această instanţă, a reţinut că Tribunalul Dâmboviţa este competent să judece cauza.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte apreciază cu titlu preliminar că în cauză există conflict negativ de competenţă în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe din circumscripţiile a două curţi de apel diferite s-au declarat necompetente în soluţionarea aceleaşi pricini şi şi-au declinat reciproc competenţa.

Asupra conflictului de competenţă, instanţa supremă reţine următoarele:

Reclamanţii au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi grefierilor.

În speţă, reclamanţii sunt grefieri la Judecătoria Târgovişte, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la o instanţă inferioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Cum Tribunalul Dâmboviţa are calitatea de pârât, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Reclamanţii au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Dâmboviţa, în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul şi locul de muncă.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că aceştia şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2021.