Contract rescission claim assigned to Alba Iulia Court as relative territorial jurisdiction not ex officio reviewable.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 martie 2019 pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare nr. x încheiat între părţi la 8 februarie 2018 şi să o oblige pe pârâtă la restituirea sumei de 145.600 RON, reprezentând preţul contractului de vânzare - cumpărare sus-menţionat, actualizată cu indicele inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 306.350 RON, reprezentând daune-interese, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 42/COM din 5 septembrie 2019, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, raportat la dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţinând că valoarea obiectului acţiunii arătată în capătul principal de cerere nu depăşeşte 200.000 RON, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi, constatând că în cauză este incidentă o normă de competenţă de ordine privată, iar pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, având în vedere opţiunea reclamantei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la 3 octombrie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 3056 din 6 decembrie 2019, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topliţa

Pentru a hotărî astfel, a invocat dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi art. 132 alin. (3) C. proc. civ. şi, notând că pârâta îşi are sediul în localitatea Topliţa, iar părţile nu au prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare locul executării obligaţiilor, a apreciat că, urmare a stabilirii necompetenţei materiale a tribunalului, cauza poate fi trimisă numai instanţei competente sub toate aspectele, inclusiv teritorial, prevederile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. fiind de ordine publică şi a reţinut că în speţă competenţa nu este una alternativă, ci cea stabilită de art. 107 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Topliţa la 14 ianuarie 2020.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei Topliţa şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Harghita.

Prin sentinţa civilă nr. 575 din 20 octombrie 2020, Judecătoria Topliţa a respins excepţia necompetenţei materiale, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă; totodată, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că pârâta nu a ridicat excepţia necompetenţei materiale în condiţiile art. 130 C. proc. civ., astfel că este decăzută din dreptul de a o mai invoca.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială a reţinut că, întrucât în cauză este incidentă o normă de competenţă de ordine privată, iar pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în mod corect Tribunalul Alba a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Alba-Iulia, având în vedere opţiunea reclamantei, care a învestit instanţa de la sediul său.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În speţă, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune vizând rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare, restituirea preţului şi obligarea pârâtei la plata de daune-interese.

Potrivit art. 113 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, în cazul cererilor privind rezoluţiunea unui contract, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei.

Aşadar, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competenţă alternativă.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Prin urmare, chiar dacă reclamanta a învestit cu soluţionarea unei cereri o instanţă necompetentă teritorial, atât timp cât în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârâtă, nu şi de instanţă din oficiu.

În speţă, reclamanta a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Alba, în circumscripţia căruia îşi are sediul.

Tribunalul Alba, raportat la valoarea obiectului acţiunii arătată în capătul principal de cerere, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi, constatând că în speţă sunt incidente norme de competenţă teritorială de ordine privată, iar pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Or, raportat la caracterul privat al normelor de competenţă incidente în cauză, Judecătoria Alba Iulia nu putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia a fost legal învestită cu soluţionarea cauzei prin hotărârea de declinare pronunţată de Tribunalul Alba Iulia şi a devenit singura competentă.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2021.