Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 208/2021 AI generated

Territorial jurisdiction for non-judicial staff in labor disputes and the prohibition on ex officio relative incompetence

Case Number Decizia nr. 208/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice assigned jurisdiction to the Satu Mare County Court to resolve the dispute, reversing the prior declination of competence by the Maramureș County Court and correcting the ex officio declination by the Satu Mare County Court. The case involved a labor conflict where a group of employees, including drivers and IT specialists employed by various prosecutor's offices, sought salary equalization and compensation for alleged discrimination against the Public Ministry and the National Council for Combating Discrimination. A negative conflict of competence arose because the Satu Mare Court initially declinatory transferred the portion of the case involving non-judicial staff to the Maramureș Court, which in turn returned the entire case, arguing that the initial court became exclusively competent due to the common cause of action in a joint litigation. The High Court ruled that the specific territorial competence rule for judicial officials (Article 127 of the Code of Civil Procedure) did not apply to contractual staff such as drivers and IT specialists; instead, general labor law provisions established a relative, private-order competence based on domicile or workplace. Consequently, because the defendants did not raise a plea of lack of territorial competence, the courts could not invoke such a plea ex officio, rendering the initially seized Satu Mare Court the sole competent instance.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 C. proc. civ, art. 59 C. proc. civ, art. 123 alin. (3) C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 130 alin. (3) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for non-judicial staff in labor disputes and the prohibition on ex officio relative incompetence: The case involved a labor conflict where a group of employees, including drivers and IT specialists employed by various prosecutor's offices, sought salary equalization and compensation for alleged discrimination against the Public Ministry and the National Council for Combating Discrimination. A negative conflict of competence arose because the Satu Mare Court initially declinatory transferred the portion of the case involving non-judicial staff to the Maramureș Court, which in turn returned the entire case, arguing that the initial court became exclusively competent due to the common cause of action in a joint litigation. The High Court ruled that the specific territorial competence rule for judicial officials (Article 127 of the Code of Civil Procedure) did not apply to contractual staff such as drivers and IT specialists; instead, general labor law provisions established a relative, private-order competence based on domicile or workplace. Consequently, because the defendants did not raise a plea of lack of territorial competence, the courts could not invoke such a plea ex officio, rendering the initially seized Satu Mare Court the sole competent instance.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction labor disputes negative conflict of jurisdiction joint competence action by staff judicial law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Basis for resolving the negative conflict of competence and establishing jurisdiction in favor of the Tribunal Satu Mare.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă la 12 februarie 2020 sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. şi KK. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei, respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamanţilor raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 10 ianuarie 2017, majorarea rămânând inclusă în indemnizaţia de încadrare lunară şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la valoarea de referinţă sectorială şi după 31 decembrie 2017; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 10 ianuarie 2017 până la zi şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare; obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 10 ianuarie 2017 şi pentru viitor, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin încheierea din 22 octombrie 2020, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, reţinând că reclamanţii G., H., I., J., L., M., U., Y., Tomoiaga, FF. şi II. nu deţin niciuna dintre calităţile la care face referire art. 127 C. proc. civ., a invocat dispoziţiile art. 111 din acelaşi Cod şi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, cu privire la reclamanţii sus-menţionaţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de aceştia în favoarea Tribunalului Maramureş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă la 17 noiembrie 2020 sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 1251 din 8 decembrie 2020, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanţii, după cum în mod judicios a reţinut şi instanţa iniţial învestită, nu au calităţile prevăzute de art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., pentru a atrage aplicarea competenţei speciale teritoriale prevăzute de norma sus-menţionată, însă au formulat cererea în cadrul unui litisconsorţiu activ, alături de alţi reclamanţi încadraţi pe postul de grefieri la aceleaşi instanţe, faţă de care Tribunalul Satu Mare şi-a reţinut competenţa în temeiul aceleaşi norme.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul Muncii şi art. 59 C. proc. civ. şi, apreciind că în cauză cererile reclamanţilor se află într-o strânsă legătură, în sensul art. 59 sus-menţionat şi au o cauză comună, a reţinut că, raportat şi la art. 123 alin. (3) C. proc. civ., instanţa iniţial învestită a devenit exclusiv competentă inclusiv faţă de reclamanţii faţă de care s-a dispus declinarea competenţei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanţii, care sunt angajaţi în calitate de şoferi, respectiv specialişti IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, au învestit Tribunalul Satu Marte cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Cum reclamanţii cu privire la care s-a dispus declinarea competenţei fac parte din categoria personalului contractual angajat - şoferi şi specialişti IT, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 C. proc. civ.

Aşa fiind, competenţa teritorială în ceea ce îi priveşte pe aceşti reclamanţi trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului şi dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Aşadar, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competenţă alternativă.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Prin urmare, atât timp cât în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârâţi, nu şi de instanţă din oficiu.

Altfel spus, Tribunalul Satu Mare nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare, această instanţă a fost legal învestită şi a devenit singura competentă în soluţionarea cauzei.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2021.