Jurisdiction over annulment of arbitral award in public procurement dispute hinges on commencement date under old vs. new procedural law

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2019, petenta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimata A., o acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale pronunţată la 12 noiembrie 2019 de Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ Paris, în dosarul nr. x, solicitând anularea în parte a hotărârii arbitrale şi, în rejudecare, respingerea cererii arbitrale având ca obiect obligarea sa la plata sumei de 1.044.160,00 euro, reprezentând garanţia de bună execuţie solicitată şi dobânda aferentă, precum şi la plata sumei de 255.500,00 euro, reprezentând contravaloarea serviciilor executate, la care se adaugă dobânda aferentă. A solicitat admiterea cererii sale reconvenţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 498 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor civile.

Pentru a hotărî astfel, instanţa învestită a reţinut că, potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante", iar conform art. 610 C. proc. civ. competenţa de a judeca acţiunea în anulare revine curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 24 şi ale art. 192 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că din interpretarea coroborată a acestora rezultă că, în ceea ce priveşte procesele începute ulterior intrării în vigoare a art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, secţiile civile ale curţii de apel sunt competente material să judece acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale, fiind vorba de o competenţă funcţională.

Subliniind că acţiunea în anulare are natura unei căi de atac, existând aşadar raţiuni de spirit al legii pentru a considera relevantă data depunerii cererii la tribunalul arbitral, a reţinut că, în condiţiile în care cererea a fost depusă la tribunalul arbitral ulterior intrării în vigoare a art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiilor civile.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a VI-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti la 24 septembrie 2020 sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 189 din 26 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a IX-a contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 24 C. proc. civ., legea nouă de procedură se aplică doar proceselor începute după intrarea sa în vigoare.

Notând că, în speţă, procedura în faţa tribunalului arbitral a început la 4 octombrie 2016, a subliniat că acţiunea în anulare este o veritabilă cale de atac care priveşte judecata arbitrală, astfel că, prin formularea acesteia, nu se iniţiază un nou proces şi a reţinut că legea aplicabilă procesului în cauză este cea în vigoare la data formulării cererii de arbitrare.

A mai reţinut că, aşa cum rezultă din hotărârea atacată şi este recunoscut de părţi, cererea de arbitrare priveşte executarea unui contract de achiziţie publică, căruia îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 34/2006, abrogată prin Legea nr. 98/2016, care a intrat în vigoare la 26 mai 2016; totodată, în privinţa remediilor şi căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică a fost adoptată legea nr. 101/2016, care a intrat în vigoare la 26 mai 2016.

Or, la 4 octombrie 2016, când a început procesul, art. 53 nu conţinea alin. (11), fiind aplicabil alin. (1) al acestui articol, potrivit căruia "procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice."

Analizând actele dosarului, instanţa supremă constată că există conflict negativ de competenţă, în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., acesta fiind ivit între două secţii cu specializare diferită ale aceleaşi curţi de apel, care s-au declarat deopotrivă necompetente şi şi-au declinat reciproc competenţa.

Asupra conflictului de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, petenta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a învestit instanţa cu o acţiune în anulare a unei hotărâri arbitrale pronunţate într-un litigiu privind un contract de achiziţie publică.

Potrivit art. 610 C. proc. civ., acţiunea în anulare este de competenţa curţilor de apel.

În speţă, conflictul negativ de competenţă s-a ivit între Secţiile a IX-a contencios administrativ şi a VI-a Civilă ale Curţii de Apel Bucureşti, fiind aplicabile dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Pentru a verifica aplicabilitatea art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, trebuie aşadar stabilită data începerii procesului.

Aceasta este data sesizării tribunalului arbitral, anume 4 octombrie 2016.

Acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nu marchează momentul de început al procesului; ea are puternice valenţe proprii căilor de atac, aspect care rezultă şi din soluţiile pe care curtea de apel este îndrituită să le adopte atunci când admite acţiunea în anulare, astfel cum ele sunt conturate de dispoziţiile art. 613 alin. (3) lit. a) şi b) C. proc. civ.: fie trimiterea cauzei spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii, fie trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, fie, în sfârşit, reţinerea cauzei pentru evocarea fondului.

De aceea, în speţă nu sunt incidente noile dispoziţii ale art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, introduse prin Legea nr. 212/2018, care stabilesc în prezent competenţa instanţelor civile de drept comun în soluţionarea litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative, ci în mod exclusiv cele anterioare, în vigoare la data începerii procesului, care instituiau în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal competenţa soluţionării litigiilor privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică, cu menţiunea că aceste secţii trebuie să aparţină curţilor de apel, potrivit art. 610 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2021.