Blank Bill of Exchange Restitution Claim Rejected; Declaratory Action on Secured Debt Partially Upheld

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la 7 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L., C. şi D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate inexistenţa la 22 decembrie 2015 şi la 17 mai 2016 a dreptului de creanţă în cuantum de 318.000 RON în patrimoniul S.C. B. S.R.L. şi obligarea pârâtelor C. şi D. S.A. la restituirea biletului la ordin RNCB3AT nr. x din 22 decembrie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 352 din 1 noiembrie 2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a constatat inexistenţa dreptului de creanţă în sumă de 305.312 RON al S.C. B. S.R.L. faţă A. la 22 decembrie 2015, a constatat inexistenţa dreptului de creanţă în sumă de 308.020 RON al S.C. B. S.R.L. faţă A. la 12 mai 2016 şi a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtelor C. şi D. S.A. la restituirea biletului la ordin RNCB3AT nr. x din 22 decembrie 2015.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost stabilit un onorariu de expert definitiv în sumă de 1.600 RON şi s-a dispus virarea către expert a sumei de 1.000 de RON, cu titlu de onorariu provizoriu; a fost obligată reclamanta la plata către expert a sumei de 600 de RON, reprezentând onorariu expert pentru suplimentul la raportul de expertiză; pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 6.885 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (3.285 RON taxă de timbru aferentă acţiunii în constatare, 1.600 de RON onorariu expert şi 2.000 de RON onorariu avocat redus corespunzător capetelor de cerere admise), iar reclamanta a fost obligată la plata către pârâta D. S.A. a sumei de 7.000 de RON, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, A. şi D. au declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 635 din 23 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În motivare, a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocate expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A arătat recurenta că eronat a reţinut instanţa de apel că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în mod corect s-a limitat tribunalul la analiza prevederilor contractuale relevante pentru stabilirea relei-credinţe a băncii la dobândirea biletelor de ordin, că sunt neîntemeiate criticile vizând atitudinea abuzivă a S.C. B. S.R.L. la completarea biletului la ordin, că relevante pentru justa soluţionare a cauzei sunt şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 58/1938 şi că rămân a forma obiectul analizei în apel numai aspectele referitoare la buna-credinţă a băncii în temeiul art. 14 C. civ.

De asemenea, a susţinut că instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat asupra motivului de apel referitor la limitarea cheltuielilor de judecată acordate D. S.A.

În ceea ce priveşte motivele de apel vizând restituirea biletului la ordin, a arătat că instanţa de prim control judiciar a respins calea de atac ca urmare a aplicării greşite a normelor de drept material.

În acest sens, a evocat dispoziţiile art. 1.270 C. civ. şi a arătat că, potrivit art. 9.4. din contractul nr. x din 17 noiembrie 2014, încheiat cu S.C. B. S.R.L., aceasta din urmă trebuia sa îi restituie biletul la ordin nr. x la 26 ianuarie 2016, întrucât achitase integral debitul. Aşa fiind, banca a dobândit cu rea-credinţă, prin gir, biletul la ordin, aspect care rezultă şi din probatoriul administrat în cauză.

A susţinut recurenta că la 7 ianuarie 2008 banca i-a acordat S.C. B. S.R.L. o linie de credit în sumă de 3.600.000 RON, care a fost garantată doar prin contractul de garanţie reală mobiliară nr. 24608/1. Această linie de credit a fost prelungită însă prin 26 de acte adiţionale şi a crescut la 6.099.993,24 RON în 2011, iar la 21 decembrie 2015 S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere de modificare a contractului de credit, cu scopul de a înlocui instrumentele de plată care fuseseră predate băncii, dar nu fuseseră introduse la plată cu altele, emise de aceleaşi societăţi, cu aceleaşi sume, dar cu data scadenţei la 12 mai 2016.

Potrivit recurentei, instanţele de fond nu au avut în vedere că, la momentul cererii de modificare a creditului, banca a menţionat că linia de credit prezenta un risc neacoperit de 485.284 euro.

Or, contrar opiniei instanţelor de fond, buna-credinţă nu poate subzista atunci când se încalcă o normă de drept.

În acest context, a arătat că activitatea bancară este reglementată în mod strict, inclusiv prin norme vizând prudenţa, tocmai având în vedere influenţa pe care o are asupra economiilor naţionale.

A subliniat recurenta că, raportat la dispoziţiile art. 252 C. proc. civ., normele de drept intern se prezumă absolut a fi cunoscute de toţi cetăţenii României, părţile nefiind obligate să facă proba acestora, astfel că în mod greşit s-a susţinut că a formulat în apel motive noi cu privire la restituirea biletului la ordin.

Prin urmare, la data încheierii actului adiţional nr. x din 23 decembrie 2015, D. S.A. avea obligaţia sa respecte dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006 şi reglementările B.N.R.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 21 şi 24 din O.U.G. nr. 99/2006 şi Regulamentele B.N.R. nr. 17/2012 şi nr. 15/2013 şi a solicitat să se constate că reaua-credinţă a băncii la 22 decembrie 2015 (data completată de S.C. B. S.R.L. ca fiind data emiterii titlului de valoare), când a primit drept garanţie biletul a ordin în discuţie şi a semnat anexa nr. 186 la contractul de gaj, este dovedită de faptul că la 2 decembrie 2015 a semnat actul adiţional nr. x, prin care a prelungit linia de credit în valoare de 3.921.480 RON până la 19 mai 2016, deşi cunoştea existenţa riscului neacoperit de 485.284 euro şi împrejurarea că această sumă fusese deja retrasă de S.C. B. S.R.L. şi că, în consecinţă, ar fi trebuit sa notifice emitenţii biletului la ordin cu privire la constituirea gajului şi data la care va fi introdus la plată.

Raportat la cele reţinute de curtea de apel, în sensul că S.C. B. S.R.L. nu a efectuat nicio tragere în baza biletului la ordin, a susţinut că banca a declarat scadenţa anticipată a creditului şi a introdus la plată biletul la ordin; or, în măsura în care suma de 318.000 RON nu era trasă, nu exista niciun motiv pentru introducerea la plată a biletului la ordin.

A mai susţinut recurenta că, în condiţiile în care se cunoştea faptul că împrumutatul prezintă un risc neacoperit de 485.284 euro, banca a săvârşit o gravă greşeală primind în garanţie un bilet la ordin pe care nu l-a verificat.

O altă critică formulată de recurentă vizează faptul că în mod greşit a apreciat curtea de apel că este limitată la verificarea bunei-credinţe a băncii prin raportate la art. 14 C. civ.

Aceasta întrucât acţiunea în restituirea biletului la ordin este una civilă, în care se pun în discuţie atât valabilitatea titlului, cât şi raportul fundamental care a prilejuit emiterea biletului la ordin, chiar dacă nu s-a formulat o opoziţie cambială, în condiţiile în care acesta nu a fost pus în executare, ci doar introdus la plată. În egală măsură, titlul cambial este un bun mobil asupra căruia posesorul are un drept de proprietate obţinut după regulile generale ale dobândiri proprietăţii mobiliare, astfel că circulaţia titlului cambial are loc după regulile circulaţiei unui bun mobil, pentru care posesia valorează proprietate. În acest sens, a arătat, sunt şi prevederile pct. 110 din Normele cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. potrivit cărora "girul transmite proprietatea titlului" şi, în consecinţă, cel care este posesor trebuie sa fie proprietar pentru a putea transmite titlul, astfel că revendicarea unui titlu cambial este identică cu revendicarea oricărui bun mobil.

În final, a susţinut că instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat asupra motivului de apel vizând reducerea cheltuielilor de judecată acordate D. S.A. şi a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat în cuantum de 7.000 RON.

La 16 ianuarie 2020, intimata D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a acordat termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestuia.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a indicat în mod expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii şi când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În mod prioritar, Înalta Curte subliniază că limitele controlului exercitat în recurs sunt determinate numai de criticile de nelegalitate prezentate de recurentă, deoarece calea de atac dedusă judecăţii are caracter extraordinar şi este lipsită de valenţe devolutive; ca atare, în măsura în care, pentru a examina o pretinsă greşită aplicare a legii, recurenta solicită reevaluarea materialului probator şi a situaţiei de fapt stabilite în baza acestuia, asemenea critici nu vor fi luate în analiză de instanţa supremă.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit a validat instanţa de apel raţionamentul tribunalului, reţinând că pentru justa soluţionare a cauzei sunt relevante dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 58/1934 şi că rămân a forma obiectul analizei în apel numai aspectele referitoare la buna-credinţă a băncii în temeiul art. 14 C. civ.

În analiza acestei critici, instanţa supremă reţine că biletul la ordin în alb este acela căruia îi lipsesc una sau mai multe din condiţiile lui esenţiale, dar care cuprinde în mod obligatoriu semnătura emitentului dată în formă cambială.

Prin art. 12 din Legea nr. 58/1934 s-a stabilit o preferinţă între drepturile care trebuie protejate în cazul emiterii unui titlu cambial în alb, acordându-se prioritate beneficiarului ori dobânditorilor ulteriori ai titlului în alb.

Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 58/1934, "dacă o cambie, necompletată la emitere, a fost completată fără a se ţine seama de înţelegerile intervenite, neobservarea acestor înţelegeri nu va putea fi opusă posesorului, afară numai dacă acesta a dobândit cambia cu rea credinţă, sau dacă a săvârşit o greşeală gravă în dobândirea ei.

Posesorul decade din dreptul de a completa cambia în alb după trei ani de la data emisiunii cambiei.

Asemenea decădere nu este opozabilă posesorului de bună credinţă, căruia titlul i-a fost transmis completat."

La art. 19 din Legea nr. 58/1934, legiuitorul a prevăzut că "persoanele împotriva cărora s-a pornit acţiune cambială nu pot opune posesorului excepţiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului", iar la art. 63 a stipulat că "în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19 (...).

Autoarea căii de atac, evocând dispoziţiile art. 1.270 C. civ., a arătat că, potrivit art. 9.4. din contractul nr. x din 17 noiembrie 2014, încheiat cu S.C. B. S.R.L., aceasta din urmă trebuia sa îi restituie biletul la ordin nr. x la 26 ianuarie 2016, întrucât achitase integral debitul.

Instanţa supremă reţine însă că, potrivit art. 19 din Legea nr. 58/1934, aceasta nu poate opune băncii excepţiile întemeiate pe raporturile sale cu S.C. B. S.R.L.

Totodată, reţine că, potrivit pct. 75 din Norma B.N.R. nr. 6/1994, "posesorului de bună-credinţă nu i se poate imputa nerespectarea înţelegerilor dintre trăgător şi beneficiar exprimate prin cambia în alb la momentul emiterii acesteia, daca titlul a fost completat în mod abuziv de către beneficiar sau de către un alt posesor al titlului."

Aşadar, în ipoteza în care titlul cambial în alb a fost transmis deja completat unui posesor ulterior de bună-credinţă, este protejat dobânditorul prin gir al titlului cambial completat abuziv de posesorul anterior.

În acelaşi sens, pct. 76 teza I din Norma B.N.R. nr. 6/1994 prevede că "nerespectarea înţelegerilor stabilite în momentul emiterii, cu ocazia completării titlului, va putea fi opusă posesorului care a dobândit cambia cu rea-credinţă sau a săvârşit o greşeală gravă în dobândirea ei."

Rezultă cu evidenţă că emitentul biletului la ordin în alb poate invoca nerespectarea înţelegerii şi completarea abuzivă împotriva primului beneficiar care a completat titlul cambial, care nu îi poate opune apărarea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 (buna-credinţă la dobândirea biletului la ordin în alb), iar împotriva posesorului ulterior, doar în măsura în care acesta este de rea-credinţă.

Raportat la considerentele expuse mai sus, instanţa supremă reţine că în mod judicios a apreciat curtea de apel că pentru justa soluţionare a cauzei sunt relevante dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 58/1934 şi că rămân a forma obiectul analizei în apel numai aspectele referitoare la buna-credinţă a băncii, care, potrivit art. 14 C. civ., se prezumă.

Criticile recurentei conform cărora titlul cambial este un bun mobil asupra căruia posesorul are un drept de proprietate obţinut după regulile generale ale dobândiri proprietăţii mobiliare, astfel că revendicarea unui astfel de titlu urmează regulile edictate de C. civ. cu privire la revendicarea oricărui bun mobil, nu sunt apte să conducă spre o altă concluzie.

Aceasta, întrucât titlul cambial este reglementat expres de legiuitor, iar potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant normele speciale prevăzute în Legea nr. 58/1934 se aplică cu prioritate.

Recurenta a susţinut, de asemenea, că în mod eronat a apreciat curtea de apel că banca este posesor de bună-credinţă al titlului cambial.

Înalta Curte constată însă că argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc doar o reevaluare a situaţiei de fapt stabilite de instanţele devolutive; astfel, recurenta invocă în susţinerea pretinsei rele-credinţe a băncii faptul că potrivit art. 9.4. din contractul nr. x din 17 noiembrie 2014, încheiat cu S.C. B. S.R.L., aceasta din urmă trebuia sa îi restituie biletul la ordin nr. x la 26 ianuarie 2016, întrucât achitase integral debitul şi că la 7 ianuarie 2008 banca i-a acordat S.C. B. S.R.L. o linie de credit în sumă de 3.600.000 RON, care a fost garantată doar prin contractul de garanţie reală mobiliară nr. 24608/1. Această linie de credit a fost prelungită însă prin 26 de acte adiţionale şi a crescut la 6.099.993,24 RON în 2011, iar la 21 decembrie 2015 S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere de modificare a contractului de credit, cu scopul de a înlocui instrumentele de plată care fuseseră predate băncii, dar nu fuseseră introduse la plată cu altele, emise de aceleaşi societăţi, cu aceleaşi sume, dar cu data scadenţei la 12 mai 2016. Totodată, a arătat că banca a declarat scadenţa anticipată a creditului şi a introdus la plată biletul la ordin; or, în măsura în care suma de 318.000 RON nu era trasă, nu exista niciun motiv pentru introducerea la plată a biletului la ordin.

Or, aceste susţineri trimit la elemente ataşate situaţiei de fapt, care scapă însă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei în sensul că reaua-credinţa a băncii trebuia reţinută din perspectiva dispoziţiilor art. 21 şi 24 din O.U.G. nr. 99/2006 şi Regulamentelor B.N.R. nr. 17/2012 şi nr. 15/2013, în condiţiile în care, deşi cunoştea faptul că împrumutatul prezintă un risc neacoperit de 485.284 euro, a săvârşit o gravă greşeală primind în garanţie un bilet la ordin pe care nu l-a verificat.

Aceasta întrucât, dincolo de faptul că şi aceste critici vizează, în realitate, modul de stabilire a situaţiei de fapt, prin prisma probatoriului administrat, trebuie subliniat că, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 58/1934 şi Normei B.N.R. nr. 6/1994, mai sus evocate, sancţionarea posesorului ulterior al titlului cambial vizează ipoteza în care acesta a lucrat în contra emitentului biletului la ordin în alb.

Or, modul în care banca a apreciat asupra caracterului prudent al acordării creditului către S.C. B. S.R.L. vizează activitatea sa curentă şi riscul pe care şi l-a asumat, neputându-se susţine cu temei că, procedând astfel, a lucrat cu rea-credinţă împotriva emitentului biletului la ordin.

Pentru aceleaşi motive, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor pct. 76 teza I din Norma B.N.R. nr. 6/1994, care vizează săvârşirea unei greşeli grave în dobândirea titlului cambial, iar nu în acordarea sau prelungirea unei linii de credit.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel vizând limitarea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă D. S.A.

Înalta Curte notează că prima instanţă a obligat-o pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 6.885 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (3.285 RON taxă de timbru aferentă acţiunii în constatare, 1.600 de RON onorariu expert şi 2.000 de RON onorariu avocat redus corespunzător capetelor de cerere admise), iar reclamanta a fost obligată la plata către pârâta D. S.A. a sumei de 7.000 de RON, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus.

În apel, A. a susţinut că suma de 7.000 de RON la plata căreia a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat este exagerat de mare, raportat la gradul de complexitate a cauzei şi la munca depusă de avocat, iar D. a reclamat faptul că suma sus-menţionată este prea mică, prin raportare la aceleaşi criterii.

Analiza deciziei atacate relevă faptul că instanţa de apel a analizat acest aspect, e adevărat, în apelul D. S.A., dar care viza tocmai operaţiunea de reducere a onorariului avocaţial reţinând printr-un considerent comun, apt să răspundă criticilor ambelor apelante, că onorariul avocaţial, aşa cum a fost redus, este stabilit la un nivel rezonabil raportat la complexitatea cauzei şi numărul de termene la care s-au derulat procedurile în faţa primei instanţe.

Aşa fiind, nici această critică nu este întemeiată.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedeşte legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Va fi respinsă cererea formulată de intimata D. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, cerere formulată prin întâmpinare şi asupra căreia avocatul nu poate, în lipsa unui mandat expres, să renunţe motivat de faptul că la dosar nu există dovada efectuării acestor cheltuieli.

Instanţa supremă nu poate da curs solicitării apărătorului inimatei, consemnate în practicaua prezentei decizii, pe de o parte întrucât pronunţarea asupra unei cereri accesorii nu poate fi condiţionată de existenţa sau inexistenţa probatoriului la dosarul cauzei şi pe de altă parte pentru că, aşa cum s-a reţinut în precedent, instanţa a fost deja învestită prin întâmpinare cu această cerere, asupra căreia are obligaţia, în consecinţă, a se pronunţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 635/2019 din 23 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata D. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2021.