Constitutional Court referral inadmissible: interpretation of conflicting appeal routes lacks requisite link to case resolution

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar şi încheierea recurată, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins cererile de suspendare a judecării cauzei, cererile de amânare formulate de către S.C. A. S.A., excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii capătului 2 de cerere; a unit cu fondul excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. A. S.A. şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu privire la capătul 2 al cererii; a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei; a respins cererea de depunere a fişei furnizor, solicitată de S.C. A. S.A., proba cu expertiză contabilă, precum şi cererea de încuviinţare a probei cu interogatoriul reclamantei; a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a luat act de recursul declarat în cauză de către S.C. A. S.A.; a înaintat dosarul completului imediat următor, în vederea soluţionării cererii de recuzare formulată de către aceeaşi pârâtă.

Împotriva acestei încheieri, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, S.C. A. S.A. a declarat recurs principal, iar S.C. B. S.A., prin administrator judiciar C.. a declarat recurs incident; cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2019.

La 5 decembrie 2019, S.C. A. S.A. a depus la dosar cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2021 şi a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 23 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei încheieri, S.C. A. S.A. a declarat recurs, fără a indica temeiul de drept.

În motivare, a arătat că în mod eronat i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 şi a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, susţinând că sunt întrunite cerinţele de la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, referitoare la faptul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată, că vizează dispoziţii din legi aflate în vigoare care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară, precum şi că au legătură cu soluţionarea cauzei.

A mai relevat faptul că art. 29 din Legea nr. 47/1992 permite formularea unor noi excepţii de neconstituţionalitate pe aceeaşi temă, sens în care a dat exemple cu privire la revenirea asupra propriei jurisprudenţe de către Curtea Constituţională.

În continuare, recurenta a dezvoltat pe larg argumentele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 şi a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prevederi ce încalcă art. 21, art. 24 şi art. 16 din Constituţie.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Chestiunea supusă analizei vizează dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 şi a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta susţinând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi că soluţia dată este eronată.

Articolul 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1990 reglementează condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, şi anume: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, deşi recurenta nu şi-a întemeiat în drept recursul, acesta poate fi circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât dispoziţiile legale pretins nesocotite - art. 29 din Legea nr. 47/1992 - sunt norme de drept procesual, reglementând condiţiile de exercitare şi mecanismul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

În prezenta cauză, aşa cum s-a susţinut, este incontestabil faptul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti, anume Curtea de Apel Bucureşti şi că vizează dispoziţii din legi aflate în vigoare, curtea de apel statuând în mod corect asupra faptului că sunt îndeplinite primele trei condiţii impuse de norma amintită.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte reţine că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi la înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

Legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată, cu consecinţa că decizia Curţii Constituţionale, dată în soluţionarea excepţiei, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii.

În speţă, disputa relevată de recurentă vizează lipsa de claritate a legii, anume a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care ar stabili concomitent două căi de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată în cadrul unui recurs promovat împotriva unei astfel de încheieri, iar recurenta solicitând, practic, instanţei de contencios constituţional să stabilească, pe cale de interpretare, preeminenţa uneia dintre căile de atac reglementate de cele două norme legale.

Or, aşa cum a reţinut şi curtea de apel prin încheierea atacată prin prezentul recurs, această chestiune nu reprezintă o problemă de neconstituţionalitate, care să se afle în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci una de interpretare a legii, care constituie atributul instanţelor de judecată, motiv pentru care criticile recurentei vizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt nefondate, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii cu cauza a textelor criticate.

Faţă de argumentele precedente, având în vedere că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, Înalta Curte, apreciind că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva încheierii din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.