Inadmissibility of cassation in insurance liability disputes due to statutory bar on extraordinary appeal against final appellate decisions.

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă la 15 ianuarie 2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenienta forţată C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 13.338,44 RON, reprezentând daune materiale şi 150.000 euro (în RON la data plăţii efective), cu titlu de daune morale. A solicitat actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală de la data accidentului şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 34 din Constituţia României, art. 2 din Legea nr. 46/2003, art. 252, art. 1.381 şi art. 1.391 C. civ., art. 453 C. proc. civ.

La termenul din 21 martie 2019 a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială procesuală (funcţională) a secţiei a II-a Civile din cadrul Tribunalului Arad, invocată de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 795 din 3 octombrie 2019, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei sumele de 8.756,64 RON, reprezentând daune materiale şi de 90.000 euro (sau echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii), reprezentând daune morale, precum şi dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective. A fost respinsă în rest acţiunea. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.570 RON.

Împotriva încheierii din 21 martie 2019 şi sentinţei civile, pârâta a declarat apel, iar reclamanta a declarat apel doar împotriva sentinţei civile.

Prin decizia civilă nr. 135/A din 9 martie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâtă, a admis apelul reclamantei şi, în consecinţă, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 150.000 de euro, cu titlu de daune morale. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii civile pârâta a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv a secţiei I civile a Tribunalului Arad, deoarece la data înregistrării acţiunii, 15 ianuarie 2019, erau obligatorii dispoziţiile deciziei nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că decizia recurată nu este motivată deloc în fapt şi în drept în raport de legislaţia specială aplicabil litigiului, şi anume O.U.G. nr. 54/2016 şi Norma A.S.F. nr. 39/2016.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în privinţa modalităţii de stabilire a prejudiciului moral acordat reclamantei, respectiv cu interpretarea greşită şi încălcarea art. 22 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 39/2016.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 şi care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că ele nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 135/A din 09 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă într-un litigiu circumscris sferei asigurărilor, întrucât pretenţiile deduse judecăţii sunt pretinse de terţul vătămat de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie şi care au ca temei contractul de asigurare încheiat între asigurător şi intervenientul forţat. În acest context, trebuie subliniat faptul că litigiul se circumscrie materiei asigurărilor, distincţia propusă de recurenta-pârâtă neputând fi primită, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu o prevăd, astfel că este incident principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Procesul a pornit la 15 ianuarie 2019.

Articolul 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Aşadar, faţă de dispoziţiile enunţate, decizia civilă nr. 135/A din 9 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este definitivă încă de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În baza art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 453, coroborat cu art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o oblige pe recurentă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse de la 11.089,21 RON, sumă vădit disproporţionată în raport cu munca efectivă şi cu complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 135/A din 09 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.