Annulment of arbitral award: scope of judicial review limited to public order and mandatory provisions, excluding merits and contractual interpretation

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 aprilie 2017 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2017, reclamanta CN ROMTEHNICA S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând tribunalului arbitral ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plată a sumei de 885.036,00 USD, reprezentând executarea în echivalent a obligaţiilor din convenţia intervenită în anul 2014 - B. şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate asupra debitului principal începând cu 6 iulie 2016 şi până la data plăţii efective.

Pârâta A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei CN ROMTEHNICA S.A. la restituirea avansului în sumă de 200.000 USD achitat în temeiul facturii proforme nr. SVE/AH/9/2013 şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, obligarea reclamantei la plata sumei de 612.627,37 USD, din care 148.339,37 USD reprezentând costurile retragerii de pe piaţă a muniţiei defecte livrate, 414.299 USD profit nerealizat şi 50.000 USD prejudiciu de imagine. A mai solicitat compensarea sumelor eventual datorate reciproc de părţi până la concurenţa celei mai mici dintre ele, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa arbitrală nr. 57 din 30 mai 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis cererea principală, fiind obligată pârâta-reclamantă A. la plata sumei de 885.036 USD, cu dobândă legală în cuantum de 39.073,97 USD aferentă intervalului 6 iulie 2016 - 9 aprilie 2017; a admis în parte cererea reconvenţională, dispunându-se restituirea avansului în sumă de 200.000 USD; a respins în rest pretenţiile pârâtei-reclamante; a compensat creanţele şi s-a reţinut în sarcina pârâtei-reclamante A. obligaţia de plată a sumei de 655.036 USD cu titlu de debit principal şi a sumei de 39.073,97 USD cu titlu de dobânzi penalizatoare.

Prin sentinţa arbitrală nr. 78 din 19 septembrie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins cererea de completare a sentinţei arbitrale nr. 57 din 30 mai 2018, formulată de A., prin care aceasta a solicitat completarea cu privire la soluţia privind cererea accesorie de acordare a dobânzii legale aferente avansului la a cărui restituire a fost obligată aceasta.

A., în calitate de reclamantă, a formulat acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 57 din 30 mai 2018, astfel cum a fost completată prin sentinţa arbitrală nr. 78 din 19 septembrie 2018, în contradictoriu cu CN ROMTEHNICA S.A., în calitate de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă critică soluţia de respingere a acţiunii în anulare cu privire la argumentele referitoare la încălcarea ordinii publice, arătând că nu a invocat aspecte legate de modul de interpretare a situaţiei de fapt sau de probe, ci doar referitoare la respectarea ordinii de drept. Aceeaşi parte afirmă că a adus în discuţie încălcarea de către instanţa arbitrală a dreptului la apărare, prin refuzul de a încuviinţa probe pertinente, concludente şi utile, încălcarea principiului egalităţii de tratament deoarece tribunalul arbitral a soluţionat diferit pretenţii similare ale părţilor, încălcarea principiului forţei obligatorii a contractului şi al libertăţii contractuale întrucât în sarcina sa au fost stabilite obligaţii străine de voinţa părţilor.

Autoarea căii de atac susţine că au fost încălcate şi dispoziţiile imperative în materia regimului importurilor şi exporturilor şi că sentinţa curţii de apel nu este motivată sub acest aspect, recurenta apreciind că acest capăt de cerere al acţiunii în anulare nu a fost analizat în mod distinct prin prisma dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Se mai arată că în mod eronat a apreciat curtea de apel că motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod nu este incident întrucât recurenta nu a vizat temeinicia motivării soluţiei, ci faptul că nu au fost analizate argumentele şi probele cu privire la respingerea pretenţiilor recurentei, constând în prejudiciul de imagine, şi la respingerea pretenţiilor accesorii, şi că sentinţa arbitrală are o motivare contradictorie.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă CN ROMTEHNICA S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 aprilie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil, iar intimata-pârâtă a susţinut, în punctul său de vedere, excepţia nulităţii recursului.

Prin încheierea din 1 iulie 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constatându-se că din criticile prezentate în cererea de recurs se desprind motive de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Prin aceeaşi încheiere, recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 39 din 18 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 30 septembrie 2020, în şedinţă publică.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin încheierea de şedinţă din 1 iulie 2020, prin care a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi acesta a fost admis în principiu, s-a apreciat că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac susţine că, prin sentinţa atacată, curtea de apel nu a analizat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. din perspectiva încălcării dispoziţiilor imperative în materia regimului importurilor şi exporturilor şi că nu a avut în vedere argumentele referitoare la respingerea cererii de acordare a dobânzii aferente avansului.

Aceste critici nu pot fi reţinute.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătoreşti stabilesc, în privinţa considerentelor, că acestea conţin pe lângă arătarea obiectului cererii şi susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele care care au format convingerea instanţei la pronunţarea soluţiei, şi pentru ca instanţa de recurs să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Se reţine, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea Ruiza Torija c. Spaniei). Ca urmare, motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

În cauză, instanţa supremă apreciază că motivarea curţii de apel întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care aceasta a analizat sentinţa arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acţiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.. Din considerentele sentinţei recurate reiese că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a avut în vedere susţinerile părţii, arătând că tribunalul arbitral nu a încălcat ordinea publică atunci când a reţinut neexecutarea contractului de către recurentă şi când a obligat-o pe aceasta la executarea obligaţiilor sale. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, din considerentele sentinţei rezultă raţionamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a respins motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., apreciind că existenţa unor condiţii speciale de restituire a muniţiei nu este relevantă faţă de faptul că recurenta nu a procedat la individualizarea bunurilor, pârâta fiind astfel în imposibilitate de a îşi îndeplini obligaţiile sale. De asemenea, se constată că instanţa învestită cu acţiunea în anulare a avut în vedere şi susţinerile referitoare la neacordarea dobânzii aferente avansului şi a justificat de ce soluţia instanţei arbitrale este corectă pe acest aspect, explicând că situaţiile celor două părţi în acţiunea arbitrală nu sunt identice din punct de vedere al daunelor moratorii şi, ca urmare, nu se impunea egalitatea de tratament.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu titlu formal, fără a dezvolta critici care se subsumează acestui motiv de nelegalitate. Instanţa supremă a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti. Acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale. Afirmaţiile prin care recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor imperative în materia regimului importurilor şi exporturilor şi nerespectarea principiilor dreptului la apărare, egalităţii de tratament şi forţei obligatorii a contractului nu sunt veritabile critici de nelegalitate deoarece autoarea căii de atac aduce în discuţie probatoriul, obligaţiile părţilor astfel cum acestea rezultă din contract şi demersurile efectuate de părţi în vederea îndeplinirii celor agreate în convenţia intervenită în anul 2014 - B.. Aceste aspecte exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acţiunea în anulare şi, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţate într-o asemenea acţiune de instanţă deoarece sunt chestiuni care ţin de fondul litigiului şi asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat în mod definitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 39 din 18 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a intimatei-pârâte CN ROMTEHNICA S.A la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 39 din 18 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.