Limits of Extraordinary Review in Dismissing Recourse Challenging Sufficiency of Appellate Motivation and Contractual Interpretation

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 31 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 50.848,62 RON, reprezentând valoarea facturilor fiscale nr. x din 31 iulie 2017 (în cuantum de 21.685,61 RON), nr. 400 din 31 august 2017 (în cuantum de 21.868,87 RON) şi nr. 402 din 12 septembrie 2017 (în cuantum de 7.294,14 RON), emise de reclamantă în temeiul art. 3.1 pct. l din contractul nr. x din 25 octombrie 2016 şi neachitate de pârâtă, şi la plata sumei de 58.310 euro (49.000 euro +TVA), în RON la data efectuării plăţii, reprezentând valoarea estimativă a componentei variabile prevăzute de art. 3.1 pct. 2 din contract. Reclamanta a precizat că, la data introducerii acţiunii, valoarea componentei variabile era în valoare de 268.097,72 RON (reprezentând echivalentul în RON al sumei de 58.310 euro la un curs oficial de 1 euro = 4,5978 RON, valabil pentru data de 25 octombrie 2017), valoarea exactă a componentei variabile urmând a fi stabilită pe bază de expertiză contabilă. S-au solicitat cheltuieli de judecată.

La 27 septembrie 2018, reclamanta a depus cerere de majorare a pretenţiilor prin care a arătat că înţelege să majoreze pretenţiile solicitate prin cererea introductivă, de la suma 58.310 euro (49.000 euro +TVA), reprezentând valoarea estimată a componentei variabile prevăzute de art. 3.1 pct. 2 din contract, la suma de 76.160 euro (64.000 euro + TVA), conform sumelor rezultate din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 3237 din 25 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat pârâta B. la plata sumei de 50.848,62 RON şi 76.160 euro şi la plata cheltuielilor de judecată de 19.902,94 RON, reprezentând taxa de timbru, onorariul de expert şi onorariu de avocat.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat apel împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 3237 din 25 octombrie 2018, iar pârâta B. a declarat apel împotriva aceleiaşi sentinţe.

Prin decizia civilă nr. 613/A din 2 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B., ca nefondat, şi a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. A obligat apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 1.885 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs B., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă afirmă că motivarea instanţei de apel este lacunară şi nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece curtea de apel şi-a însuşit afirmaţiile instanţei de fond cu privire la faptul că recurenta-pârâtă nu ar fi contestat pretenţiile intimatei-reclamante. Se mai arată că, şi în situaţia unei conduite pasive a recurentei-pârâte, instanţa de apel avea obligaţia să verifice dacă pretenţiile intimatei-reclamante sunt întemeiate, demers pe care nu l-a întreprins. Aceeaşi instanţă ar fi trebuit să analizeze în considerentele deciziei recurate probele care i-au format convingerea că autoarea căii de atac datorează sumele în discuţie şi să analizeze conţinutul contractului nr. x din 25 octombrie 2016, respectiv obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor şi culpa contractuală.

Se mai afirmă că soluţia este nemotivată din perspectiva dreptului material întrucât instanţa de apel s-a raportat numai la atitudinea procesuală a recurentei-pârâte (de a nu contesta pretenţiile reclamantei) şi astfel a încălcat dispoziţiile art. 6 C. proc. civ. şi a principiilor enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.

Autoarea căii de atac apreciază că instanţa ar fi trebuit să administreze probele propuse de parte, chiar dacă aceasta era decăzută, în situaţia în care aceste probe ar fi fost impuse de particularităţile speţei.

Prin memoriul de recurs se critică şi interpretarea dreptului material incident, arătându-se că nu au fost analizate motivele ce priveau nerespectarea de către intimata-reclamantă a condiţiilor contractuale, şi se arată că apelul nu a fost limitat la nemotivarea sentinţei şi la încălcarea rolului activ. Autoarea căii de atac precizează că a susţinut, atât în fond, cât şi în apel, faptul că intimata-reclamantă nu este îndreptăţită să primească nici componenta fixă şi nici pe cea variabilă întrucât aceasta a încetat să mai presteze vreo activitate de la data de 7 iulie 2017 şi nu s-a dovedit că cifra de afaceri a recurentei-pârâte a crescut datorită prestării serviciilor de către intimata-reclamantă.

Faţă de cele reţinute de curtea de apel, în sensul că nu s-a indicat prin cererea de apel punctual care sunt aspectele pe care tribunalul nu le-a apreciat ca fiind corecte, se arată că prin apel s-a criticat sentinţa în întregime.

Recurenta-pârâtă invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) C. civ., referitoare la modul de interpretare al clauzelor contractului şi subliniază că argumentele intimatei-reclamante în sensul că s-ar datora componenta variabilă indiferent de creşterea cifrei de afaceri încalcă principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând şi respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este nul.

Prin încheierea din 1 aprilie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil, iar intimata-reclamantă a susţinut, în punctul său de vedere, că este de acord cu concluziile raportului.

Prin încheierea din 1 iulie 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, constatându-se că din criticile prezentate în cererea de recurs se desprind motive de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Prin aceeaşi încheiere, recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 613/A din 2 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 30 septembrie 2020, în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin încheierea de şedinţă din 1 iulie 2020, prin care a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi acesta a fost admis în principiu, s-a apreciat că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel şi-a însuşit punctul de vedere al tribunalului, decizia recurată fiind nemotivată deoarece curtea de apel s-a bazat exclusiv pe argumentul că recurenta-pârâtă nu a contestat situaţia de fapt şi nu a analizat cauza din perspectiva proprie.

Aceste critici nu pot fi reţinute.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătoreşti stabilesc, în privinţa considerentelor, că acestea conţin pe lângă arătarea obiectului cererii şi susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele care au fost avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, şi pentru ca instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

În cauză, instanţa supremă apreciază că motivarea curţii de apel întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care aceasta a analizat sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, respectiv nemotivarea hotărârii tribunalului şi încălcarea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului. Din considerentele deciziei recurate reiese că instanţa de apel a avut în vedere susţinerile părţii, pe care le-a analizat punctual şi le-a respins în mod justificat. Instanţa de apel a constatat astfel că motivarea sentinţei tribunalului respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi că judecătorul şi-a exercitat rolul activ şi a aplicat şi dispoziţiile procedurale incidente atunci când a respins, ca tardivă, cererea de probe formulată de recurenta-pârâtă în stadiul procesual al fondului. În mod corect s-a reţinut că recurenta-pârâtă avea posibilitatea să conteste situaţia de fapt prin motivele de apel sau prin întâmpinarea la apelul formulat de intimata-reclamantă împotriva considerentelor sentinţei, dar nu a făcut acest lucru.

Nu se poate reţine nici încălcarea art. 22 C. proc. civ. din perspectiva neîndeplinirii rolului activ al judecătorului în apel, acesta nefiind obligat să dispună suplimentarea probatoriilor decât în situaţia în care susţinerile părţilor şi probele administrate nu ajută la aflarea adevărului şi la soluţionarea cauzei, iar instanţa nu se consideră lămurită. Astfel cum a statuat instanţa supremă în jurisprudenţa sa, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului.

Împrejurarea că partea nu este de acord cu soluţia pronunţată şi, implicit cu argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile sale, nu echivalează cu neanalizarea susţinerilor acesteia şi cu atât mai puţin cu nemotivarea deciziei.

Curtea de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Argumentele din cererea de recurs prin care recurenta-pârâtă susţine că nu au fost analizate motivele de apel ce priveau nerespectarea de către intimata-reclamantă a condiţiilor contractuale şi că intimata-reclamantă nu era îndreptăţită să primească nici componenta fixă şi nici pe cea variabilă vor fi înlăturate deoarece nu au făcut obiectul analizei în apel. Curtea de apel a constatat că aceste chestiuni nu au fost incluse în motivele de apel, ci au fost susţinute de parte la termenul de la 19 martie 2019 în cursul dezbaterilor, astfel că în mod corect s-a reţinut în considerentele deciziei atacate că nu vor fi analizate deoarece în cadrul apelului trebuie avute în vedere criticile efective pe care partea a înţeles să le formuleze prin cererea de apel. Înalta Curte reţine că aceste critici nu au fost supuse unei dezlegări proprii a instanţei de apel, ca urmare nu pot fi supuse analizei instanţei direct în recurs.

Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu titlu formal, fără a dezvolta critici care se subsumează acestui motiv de nelegalitate. Susţinerile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) C. civ. şi la greşita interpretare a clauzelor contractuale prin care se doreşte a se justifica incidenţa dispoziţiilor pct. 8 al aceluiaşi articol nu vor fi analizate deoarece aduc în discuţie aspecte de fapt, cum ar fi îndeplinirea de către intimata-reclamantă a obligaţiilor sale contractuale, condiţiile în care recurenta-pârâtă datora contravaloarea serviciilor prestate de către intimata-reclamantă, care nu pot fi avute în vedere în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 613/A din 2 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-pârâtă B. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 de RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 613/A din 2 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 de RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.