Binding effect of criminal conviction on civil fault allocation under concurrent negligence

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 30 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantele A., B., C., D. şi E., au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. şi cu intervenientul forţat G., ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata cu titlu de daune materiale şi morale, pentru prejudiciul care le-a fost cauzat ca urmare a decesului soţului/fiului/fratelui lor, H., a sumelor de 17.031,81 RON, cu titlu de daune materiale şi 200.000 euro cu titlu de daune morale, pentru reclamanta E.; a sumelor de 211 RON cu titlu de daune materiale şi 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta B.; a sumelor de 4.096 RON cu titlu de daune materiale şi 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta C.; a sumei de 1.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta A.; a sumelor de 3.443,71 RON cu titlu de daune materiale şi 50.000 euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta D..

Prin sentinţa nr. 237/LP/2018 din 12 decembrie 2018, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamante şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei E. suma de 8.515,90 RON cu titlu de daune materiale şi echivalentul în RON al sumei de 25.000 euro daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 105,5 RON cu titlu de daune materiale şi echivalentul în RON al sumei de 25.000 euro daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 2.048 RON cu titlu de daune materiale şi echivalentul în RON al sumei de 25.000 euro daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei A. echivalentul în RON al sumei de 12.500 euro daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei D. suma de 1.721,85 RON cu titlu de daune materiale şi echivalentul în RON al sumei de 6.000 euro daune morale; a respins restul pretenţiilor ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele A., B., C., D. şi E. şi pârâta S.C. F. S.A.

Prin decizia nr. 147/C/2019-A din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de apelanta-pârâta S.C. F. S.A., a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a redus cuantumul daunelor materiale stabilite în favoarea reclamantei E. de la suma de 8.515,9 RON la suma de 6.390,3 RON, sens în care a obligat pârâta la plata sumei de 6.390,3 RON în favoarea acestei reclamante şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-reclamante.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs E., B., C., A. şi D., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentele-reclamante susţin că motivarea instanţei de apel este contradictorie deoarece, deşi a reţinut că nu se poate pune semnul egalităţii între vinovăţia prevăzută de legea penală şi culpa civilă, curtea de apel a arătat că o hotărâre de condamnare are autoritate de lucru judecat cu privire la gradul de culpă stabilit de instanţa penală şi a aplicat dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. unor raporturi juridice guvernate de dispoziţiile art. 28 C. proc. pen. şi de cele ale art. 1365 C. civ.

Din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că problema care trebuie dezlegată vizează raportul dintre legea penală şi cea civilă cu privire la "atribuţiile" instanţei civile în raport de o hotărâre penală prin care se stabileşte un grad de culpă a persoanei care a comis infracţiunea. Se mai arată că din interpretarea dispoziţiile art. 28 C. proc. pen. şi ale art. 1365 C. civ. rezultă că instanţa civilă nu este legată de considerentele unei hotărâri penale prin care s-a stabilit un procent de culpă concurentă a victimei deoarece instanţa penală nu stabileşte culpa autorului prejudiciului în faţa instanţei civile şi că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. Autoarele căii de atac consideră că se impune casarea cu trimitere pentru ca instanţa de apel să aprecieze asupra gradului de culpă al antecesorului subsemnatelor în producerea accidentului şi asupra cuantumului daunelor materiale şi morale raportat la gradul de culpă stabilit. Recurentele-reclamante menţionează că înţeleg să susţină argumentele legate de încălcarea normelor ce statuează asupra autorităţii de lucru judecat şi în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se mai arată în memoriul de recurs că, în mod greşit, instanţa de apel a admis apelul intimatei-pârâte cu privire la cheltuielile de judecată constând în plata expertizei tehnice din dosarul penal cu motivarea că acestea sunt cheltuieli aferente urmăririi penale şi ar fi trebuit solicitate în faţa instanţei penale. Curtea de apel a omis faptul că intimata-pârâtă nu a fost parte în procesul penal, iar recurentele-reclamante nu s-au constituit părţi civile. Autoarele căii de atac susţin că instanţa de fond a acordat în mod corect aceste cheltuieli, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentele-reclamante şi-au întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul-intervenient a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 aprilie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentele-reclamante au depus punct de vedere prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi admiterea în principiu a recursului. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a reiterat susţinerile din întâmpinare.

Prin încheierea din 1 iulie 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, constatându-se că, din criticile prezentate în cererea de recurs, se desprind motive de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurentele-reclamante D., B., A., C. şi E. împotriva deciziei nr. 147/C/2019-A din 25 aprilie 2019 şi s-a fixat termen de judecată la 30 septembrie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei.

Conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, instanţa de apel a motivat în mod logic şi coerent soluţia adoptată, analizând raportul dintre hotărârea pronunţată în procesul penal şi cea pronunţată în procesul civil şi construind un raţionament ale cărui concluzii sprijină dispozitivul hotărârii recurate, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Criticile referitoare la încălcarea normelor ce statuează asupra autorităţii de lucru judecat, care aduc în discuţie încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material din perspectiva art. 1365 C. civ. coroborat cu art. 28 alin. (1) C. proc. pen., se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 1365 C. civ., instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite. Art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen. prevede că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, iar teza a II-a reia prevederile art. 1365 de mai sus.

Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurenta-pârâtă, constatând că dispoziţiile legale incidente au fost aplicate corect. Prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a explicat diferenţa dintre hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal şi hotărârea prin care autorul infracţiunii este condamnat, cu reţinerea unui procent de culpă de 50%, concurentă cu culpa victimei, arătând că instanţa civilă analizează culpa civilă independent de vinovăţia prevăzută de legea penală în cazul în care instanţa penală a dispus achitarea autorului faptei, dar este obligată să ţină cont de statuările din procesul penal prin care s-a stabilit culpa comună a victimei şi a autorului faptei în cazul unei hotărâri de condamnare.

În ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în mod corect s-a reţinut că pentru a da eficienţă acestui efect pozitiv, judecătorul trebuie să fie consecvent şi să nu statueze contrar aspectelor pe care instanţa penală le-a lămurit. În speţă, fapta ilicită pentru care recurentele-reclamante solicită despăgubiri este aceeaşi cu infracţiunea pentru care intimatul-intervenient a fost condamnat. Prin hotărârile penale s-a stabilit un procent de culpă de 50% în sarcina intimatului-intervenient (autorul faptei) şi 50% în sarcina victimei (antecesorul recurentelor-reclamante). Ca urmare, judecătorul din procesul civil nu poate reveni asupra acestor aspecte deoarece ar încălca dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., potrivit cărora părţile pot opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, şi ar impieta asupra securităţii raporturilor juridice.

Instanţa supremă va înlătura şi criticile privind nerespectarea dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., în susţinerea cărora se arată că, în mod greşit, instanţa de apel a diminuat cuantumul daunelor materiale cu suma de 2.125,90 RON reprezentând 50% din contravaloarea onorariului de expert achitat de recurenta-reclamantă E. în dosarul penal nr. x/2016 deoarece intimata-pârâtă S.C. F. S.A. nu a avut calitatea de parte în acest dosar. Recurentele-reclamante au avut posibilitatea de a solicita achitarea acestor sume, cu titlu de cheltuieli de judecată, în dosarul penal, în cadrul procesual ce a fost stabilit şi în urma stabilirii culpei procesuale a părţii în contradictoriu cu care s-au judecat, în acel litigiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante D., B., A., C. şi E. împotriva deciziei nr. 147/C/2019-A din 25 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante D., B., A., C. şi E. împotriva deciziei nr. 147/C/2019-A din 25 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.