Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1764/2020 AI generated

Tort claim fails for lack of certain prejudice; appeal dismissed, costs awarded to defendant

Case Number Decizia nr. 1764/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the claimant's appeal against the appellate decision (Civil Decision No. 2564 of 11 December 2018), which had rejected the claimant's tort damages claim, thereby upholding the prior dismissal; the claimant was ordered to pay the defendant 27,329.86 RON in litigation costs. The dispute concerned the claimant's claim for 1,224,922.87 RON (damnum emergens and lucrum cessans for April 2011–April 2013) arising from the defendant's failure to deregister the claimant from the insurance agents' registry, which allegedly prevented the claimant from brokering insurance contracts. The Court held that the appellate court had lawfully found no certain prejudice, a prerequisite of tort liability under the applicable civil law, and thus correctly declined to analyze the other liability conditions; the appellate reasoning was not contradictory, as a causal link between the omission and the claimant's inability to operate did not necessarily establish a certain loss. The Court also found the claimant's remaining arguments raised factual matters inadmissible in cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 1385 alin. (4) C. civ; Tort claim fails for lack of certain prejudice; appeal dismissed, costs awarded to defendant: 2564 of 11 December 2018), which had rejected the claimant's tort damages claim, thereby upholding the prior dismissal; the claimant was ordered to pay the defendant 27,329.86 RON in litigation costs. The dispute concerned the claimant's claim for 1,224,922.87 RON (damnum emergens and lucrum cessans for April 2011–April 2013) arising from the defendant's failure to deregister the claimant from the insurance agents' registry, which allegedly prevented the claimant from brokering insurance contracts. The Court held that the appellate court had lawfully found no certain prejudice, a prerequisite of tort liability under the applicable civil law, and thus correctly declined to analyze the other liability conditions; the appellate reasoning was not contradictory, as a causal link between the omission and the claimant's inability to operate did not necessarily establish a certain loss. The Court also found the claimant's remaining arguments raised factual matters inadmissible in cassation.

Keywords

AI generated
tort damages liability insurance civil dispute e-justice subrogation of insurer indirect legal discrimination

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Basis for the dismissal of the appeal as unfounded.

Art. 494 raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Used to award litigation costs to the successful party in the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.224.922,87 RON, sumă ce reprezintă atât damnum emergens, cât şi lucrum cessans pentru pierderile suferite ca urmare a împiedicării desfăşurării activităţi de către pârâtă, calculate pentru perioada aprilie 2011 - aprilie 2013, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Reclamanta a invocat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, excepţia care a fost admisă prin încheierea de şedinţă din 3 iunie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 2263/2015 din 15 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1428 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.R.L.

Prin decizia nr. 1834 din 15 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de A. S.R.L., a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost întregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2013*.

Prin decizia civilă nr. 2564 din 11 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. şi a obligat-o pe aceasta să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.A. suma de 13.512,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, efectuate în recurs şi în calea de atac a apelului.

A. S.R.L. a formulat recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat casarea în întregime a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

În opinia recurentei-reclamante, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, are posibilitatea să reţină cauza spre rejudecare, în temeiul prevederilor pct. 43, pct. 46 şi pct. 50 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2018, decizia pronunţată în cadrul controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Se arată în memoriul de recurs că instanţa de apel a încălcat limitele de casare impuse de instanţa supremă prin decizia pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului în primul ciclu procesual deoarece a analizat doar condiţia certitudinii prejudiciului, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciase că se impune reexaminarea cauzei pentru a se stabili în ce măsură a fost afectat patrimoniul reclamantei şi examinarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Autoarea căii de atac afirmă că au fost aplicate greşit normele de drept material deoarece instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze îndeplinirea elementelor răspunderii civile delictuale şi din perspectiva dispoziţiilor C. civ. din 1864 deoarece fapta ilicită a pârâtei a fost comisă parţial sub imperiul acestei legi. Se afirmă şi că sensul legii a fost deturnat de instanţa de apel deoarece aceasta a apreciat că nu a fost dovedită oportunitatea reală a recurentei-reclamante de a încheia un contract de mandat având ca obiect intermedierea de asigurări cu o altă societate de asigurări, fără a avea în vedere că recurenta-reclamantă nu putea negocia încheierea unui alt contract câtă vreme nu fusese radiată din registrul agenţilor.

Într-o altă critică, se susţine că instanţa de apel a respins în mod greşit acţiunea, reţinând că nu există prejudiciu, deşi acesta a fost dovedit prin raportul de expertiză administrat în cauză.

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea normelor de procedură cu caracter de ordine publică motivat de faptul că decizia atacată a fost redactată de judecător sindic C., astfel cum rezultă din conţinutul casetei de la finalul hotărârii şi apreciază că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a reiterat susţinerile din întâmpinare.

Prin încheierea din 27 mai 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, apreciindu-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2564 din 11 decembrie 2018 şi s-a fixat termen de judecată la 30 septembrie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin încheierea de şedinţă din 27 mai 2020 prin care a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi acesta a fost admis în principiu, s-a apreciat că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Ca urmare, instanţa supremă va analiza susţinerile recurentei-reclamante din această perspectivă, urmând a verifica dacă decizia atacată îndeplineşte exigenţele stabilite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac susţine că, deşi instanţa de apel a reţinut existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei-pârâte (inacţiunea acesteia de a radia recurenta-reclamantă din registrul agenţilor de asigurare) şi prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă, prejudiciul fiind dovedit prin raportul de expertiză, aceeaşi instanţă a apreciat că din probele administrate nu rezultă niciun prejudiciu.

Aceste critici nu pot fi reţinute.

Înalta Curte reţine că, în urma rejudecării cauzei conform limitelor de casare stabilite prin decizia nr. 1834 din 15 mai 2018, pronunţată în soluţionarea recursului în primul ciclu procesual, instanţa de apel a stabilit că există o legătură de cauzalitate între inacţiunea intimatei-pârâte (care a omis să efectueze radierea corespunzătoare din registrul agenţilor de asigurare) şi imposibilitatea în care s-a găsit recurenta-reclamantă de a mai intermedia contracte de asigurare ca mandatar al unei alte societăţi de asigurare.

Plecând de la premisa stabilită mai sus, instanţa de apel a continuat reanalizarea cauzei, verificând îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, raportat la temeiurile de drept care au fost indicate în cererea de chemare în judecată, prima condiţie examinată fiind aceea a existenţei prejudicului. Concluzia instanţei de apel conform cărora prejudiciul nu este cert este rezultatul analizei temeinice a probelor din dosar, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate. Motivarea instanţei de apel nu este contradictorie deoarece existenţa unei legături de cauzalitate între fapta omisivă a intimatei-pârâte şi imposibilitatea recurentei-reclamante de a îşi desfăşura activitatea nu detemină în mod necesar existenţa unui prejudiciu cert. În lipsa unui prejudiciu cert, este de prisos a mai analiza celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, soluţia instanţei de apel fiind corectă şi riguros argumentată.

Curtea de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu titlu formal, fără a dezvolta critici care se subsumează acestui motiv de nelegalitate. Argumentele din cererea de recurs referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 1385 alin. (4) C. civ. prin care se doreşte a se justifica incidenţa dispoziţiilor pct. 8 al aceluiaşi articol nu vor fi analizate deoarece aduc în discuţie aspecte de fapt, cum ar fi dovedirea oportunităţii concrete a recurentei de a încheia un alt contract de mandat, valoarea prejudiciului suferit de aceasta, care nu pot fi avute în vedere în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2564 din 11 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa supremă apreciază că onorariul solicitat este proporţional cu munca depusă de avocatul intimatei-pârâte, că este justificat raportat la complexitatea cauzei şi că nu se impune diminuarea acestuia.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 27.329,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2564 din 11 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 27.329,86 RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.