Forex loan abusive clauses; dismissal of cassation appeal for peremption of 30-day filing term

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la 20 august 2015 sub nr. x/2015, reclamaţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. prin mandatar D. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate în contractul de credit nr. x/17.12.2007 la capitolul II pct. 2.4 privind obligaţia consumatorului de efectuare a plăţilor în moneda creditului şi obligarea consumatorului de a achita comisionul de schimb valutar aferent sumei creditate la cursul afişat de D..

Totodată, s-a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate la capitolul IV pct. 4.4 cu privire la dreptul creditorului să revizuiască nivelul dobânzii după primul an de la prima utilizare a creditului, să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la cap. V, pct. 5.1 lit. b) privind comisionul de acordare, pct. 5.1 lit. c) privind comisionul de rambursare anticipată, pct. 5.1 lit. d) referitor la orice alte costuri, comisioane sau taxe ce au legătură cu prezentul contract de credit.

S-a mai solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la cap. V, pct. 5.2 referitoare la faptul că creditorul va putea să revizuiască cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării creditului în funcţie de politica sa de creditare, precum şi să se constate nulitatea acestor clauze şi să fie eliminate din contract. De asemenea, s-a solicitat să fie obligată pârâta să restituie suma încasată cu titlu de comision de acordare, să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-RON la valoarea de la data încheierii contractului şi să fie restituite sumele de bani achitate în plus, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 15354/15.12.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionarea a cauzei in favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 4.05.2016, sub nr. x/2016.

La data de 8.06.2016, reclamaţii au depus la dosar o cerere de modificare şi completare a cererii principale, solicitând în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. S.A. să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune a creanţei în valoare de 34.335,56 CHF, respectiv suma de 140.775,796 RON de la data cesionării creanţei în favoarea E., respectiv de la 30.03.2009 până la data de 25.01.2016 şi să se dispună restabilirea situaţiei anterioare acestui contract, respectiv repunerea pe cont curent a debitorilor reclamanţi.

De asemenea, s-a solicitat să se constate nulitatea absolută şi caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit nr. x/17.12.2007, încheiat cu C. S.A. şi D. în perioada derulării acestuia 17.12.2007-31.03.2009, în valoare de 5.309 CHF, respectiv 21.766,9 RON reprezentând dobânda la care se adaugă dobânda legală.

S-a mai solicitat să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la pct. 5.1 lit. b) privind comisionul de acordare şi restituirea sumei încasate cu acest titlu, să se constate nulitatea absolută şi caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.5 referitoare la dobânda majorată, să se constate nulitatea absolută a clauzelor de la pct. 5.1 lit. c) şi d) şi pct. 5.2, să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar la data acordării creditului, precum şi să se dispună constatarea nulităţii absolute şi caracterul abuziv al clauzei de la art. 8.1 din contract.

La termenul de judecată din data de 27 aprilie 2017, a fost introdusă in cauză pârâta E. pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune.

Prin sentinţa civilă nr. 4396 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D., a fost respinsă cererea, aşa cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă cererea reclamanţilor, aşa cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi E., ca nefondată şi au fost obligaţi reclamanţii, în solidar la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 6.595 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2339/2018 din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

La data de 13 februarie 2019, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2339/2018 din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

La data de 25 aprilie 2019, intimatele-pârâte C. S.A., E. şi D. S.A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, învederându-se că reclamanţii au indicat doar în mod formal motivul prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., însă din cuprinsul cererii nu rezultă critici punctuale care să vizeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului procedural de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2019, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2339 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. A fost prorogată discutarea excepţiilor tardivităţii şi nulităţii recursului. S-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, cauza fiind ulterior repusă pe rol.

La termenul din 15 septembrie 2020, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a acorda posibilitatea intimatelor-pârâte să depună concluzii scrise, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus amânarea pronunţării la data de 29 septembrie 2020, termen la care a luat în examinare cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ. şi a reţinut următoarele:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, se observă că recursul împotriva deciziei civile nr. 2339 din 15 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost declarat cu încălcarea termenului legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., respectiv termenul de 30 zile de la comunicarea hotărârii.

Astfel, decizia atacată a fost comunicată recurenţilor la data de 10 ianuarie 2019, iar termenul pentru exercitarea recursului, calculat conform dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 11 februarie 2019. Or, potrivit datei emailului prin care a fost trimisă cererea de recurs, recursul a fost declarat la data de 13 februarie 2019, cu încălcarea termenului reglementat de dispoziţiile legale anterior evocate.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii recurenţilor din exercitarea dreptului la recurs, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat dereclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2339 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Totodată, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatele-pârâte E., D. S.A. şi C. S.A., având în vedere că, din conţinutul actelor depuse în susţinerea cererii, nu rezultă că onorariul de avocat este aferent dosarului de recurs, ci altui dosar nr. x/2015, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2339 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatele-pârâte E., D. S.A. şi C. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2020.