Sick leave indemnity liability and binding effect of interlocutory competence ruling in negative conflict of jurisdiction

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2019 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata indemnizaţiei pentru concediul medical, aferente perioadei noiembrie 2018 - mai 2019 inclusiv, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective a sumelor restante, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul A. a fost salariatului pârâtei S.C. B. S.R.L., raporturile de muncă desfăşurându-se în baza contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea cu nr. 09CIM14/17.12.2015, în funcţia de agent de securitate. De asemenea, s-a învederat faptul că în timpul derulării contractului de muncă a fost diagnosticat cu neoplazie, sens în care i-a fost eliberat primul certificat de concediu medical în luna decembrie 2017, însă din cauza afecţiunilor grave i-au fost eliberate, în continuare, şi alte certificate de concediu medical pentru perioada decembrie 2017 - mai 2019 inclusiv.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 3 şi urm., art. 9-12 şi urm., art. 36 şi urm. din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, art. 160, art. 161, art. 168 şi art. 272 din Legea nr. 53/2003, art. 1531 alin. (1) şi (2), art. 1535 alin. (1), art. 1381 alin. (3) din C. civ., art. 192, art. 194-195 din C. proc. civ.

La data de 21 august 2019 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2019, aceeaşi acţiune în pretenţii formulată de către moştenitorii defunctului A., respectiv de reclamantele C., D. şi E..

S-a arătat că reclamanta C. are calitatea de soţie supravieţuitoare, iar reclamantele D. şi E. au calitate de fiice ale reclamantului iniţial A., care a decedat la data de 12 august 2019.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, instanţa a constatat că este competentă material, teritorial şi general să soluţioneze cauza. Totodată, Tribunalul Iaşi a luat act de precizările depuse la dosar de către reprezentantul convenţional al reclamantului, în sensul că acesta a decedat ulterior promovării acţiunii, fiind indicaţi moştenitorii, motiv pentru care, s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului A. şi citarea lor la domiciliul procesual ales.

Prin încheierea din 16 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 138 din C. proc. civ., s-a admis excepţia litispendenţei, invocată de către reclamanţi şi, pe cale de consecinţă, s-a trimis cauza la completul CM9, cu termen de judecată la 27 ianuarie 2020.

La termenul din 27 ianuarie 2020 s-a conexat dosarul nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019. De asemenea, Tribunalul Iaşi a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale în soluţionarea litigiului, având în vedere împrejurarea că pârâta S.C. B. S.R.L. are sediul în judeţul Vâlcea, stabilindu-se termen de judecată la data de 23 martie 2020, termen care a fost preschimbat, din oficiu, la 18 mai 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 370/2020 din 18 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a actţunilor formulate de reclamantul A. (decedat) şi de reclamanţii moştenitori C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia litigii de muncă şi asigurări.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Iaşi a reţinut că obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata indemnizaţiei pentru concediul medical aferente perioadei noiembrie 2018 - mai 2019 inclusiv, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective a sumelor restante.

S-a mai reţinut că reclamantul A. a decedat la data de 12 august 2019, astfel cum atestă certificatul de deces seria x Nr. x/12.08.2019, depus la dosarul nr. x/2019 şi la dosarul nr. x/2019, iar reclamantele C., D. şi E. deţin calitatea de succesoare ale lui A., aşa cum rezultă din certificatul de calitate de moştenitor nr. 155/06.09.2019, existent la dosarul nr. x/2019 şi la dosarul nr. x/2019.

Competenţa teritorială este relativă, însă nu şi în cazul în care legea specială conţine norme derogatorii.

Astfel, în cazul conflictelor de asigurări sociale, cum este şi cel de faţă, aşa cum este statuat de prevederile art. 52 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, conform cărora "litigiile care au ca obiect modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit jurisdicţiei asigurărilor sociale", competenţa este reglementată de art. 154 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul", iar conform alin. (2) "celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul".

Din conţinutul adeverinţei nr. x/31.05.2019, al adeverinţei nr. x/20.05.2019, eliberate de S.C. B. S.R.L., precum şi din acţiunea introductivă rezultă indubitabil că pârâta figurează cu sediul în localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea.

În cauză, solicitarea reclamanţilor vizează plata unor drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale, în concret, plata indemnizaţiilor cuvenite reclamantului A. pentru perioada în care acesta s-a aflat în concediu medical.

Faţă de identitatea de reglementare a competenţei teritoriale stabilite în favoarea instanţei de la domiciliul/sediul pârâtului (art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010), s-a apreciat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este cea de la sediul pârâtei S.C. B. S.R.L., respectiv Tribunalul Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 1141 din 5 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. (decedat) şi reclamanţii moştenitori C., D. şi E., precum şi pe pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Iaşi. S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Iaşi, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul nr. x/2019 către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă.

Tribunalul Vâlcea a evocat dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricine, toate aceste aspecte cu privire la competenţa instanţei fiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă, cu indicarea temeiurilor de drept ale acestei constatări. Încheierea astfel pronunţată are caracter interlocutoriu, deci, leagă instanţa, care nu mai poate reveni asupra declarării anterioare a competenţei proprii.

Au fost avute în vedere şi prevederile art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză".

Prin urmare, dacă instanţa s-a declarat competentă, aceasta trebuie să păstreze cauza spre soluţionare şi nu mai poate reveni asupra declarării anterioare a competenţei proprii, încheierea în care s-a consemnat declararea competenţei având caracter interlocutoriu şi poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate mai sus, Tribunalul Vâlcea a reţinut că încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, are caracter interlocutoriu, astfel încât instanţa de judecată, la termenul din 27 ianuarie 2020, nu mai putea să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale în soluţionarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 7 decembrie 2020.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă la 12 august 2019, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Totodată, articolul 131 alin. (1) din acelaşi cod stabileşte că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Conform art. 235 din C. proc. civ., încheierea interlocutorie este acea încheiere prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Deşi textul de lege nu specifică, în mod evident, încheierea interlocutorie prejudecă fondul, motiv pentru care, instanţa de judecată nu mai poate reveni asupra ei. Această ultimă caracteristică reiese, fără niciun dubiu, din prevederile art. 429-430 C. proc. civ., care stabilesc că, după pronunţarea hotărârii [încheierea este o hotărâre, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) din C. proc. civ..], instanţa de judecată se dezînvesteşte şi niciun judecător nu mai poate reveni asupra părerii sale, urmând ca, în privinţa problemelor tranşate, să opereze autoritatea de lucru judecat. Chiar dacă după pronunţarea unei încheieri interlocutorii instanţa de judecată nu se dezînvesteşte de judecata dosarului, se poate considera că se dezînvesteşte de incidentul soluţionat prin intermediul încheierii interlocutorii, întrucât nu va mai putea lua în discuţie aspectele astfel soluţionate.

În speţă, prin încheierea din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, instanţa de judecată a constatat competenţa sa generală, materială şi teritorială, astfel încât nu mai putea să pună în discuţie această chestiune la termenul din 27 ianuarie 2020.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2021.