Nullity of cassation appeal for failure to specify grounds of illegality distinct from factual disputes

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 mai 2017 pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dolj sub nr. x/08.05.2017 şi nr. de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei arbitrale ca prin hotărârea ce o va pronunţa să-1 oblige la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare grâu nr.x din 8 mai 2014, încheiat între părţi.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1270, art. 1530 şi urm., art. 1538 C. civ. şi art. 541 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 16 din 10 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dolj a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtului B. pe care l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune-interese şi 1.221,14 RON cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri, petentul B. a formulat în baza art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. acţiune în anulare, susţinând că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală.

Cererea a fost înregistrată la 19 ianuarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa nr. 46/2018 din 23 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis acţiunea în anulare formulată de petentul B.., a anulat sentinţa arbitrală nr. 16 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Dolj şi a reţinut cauza spre judecare.

Prin sentinţa nr. 53/2018 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtului B. şi 1-a obligat pe acesta în favoarea reclamantei la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune-interese.

Prin sentinţa nr. 76/2018 din 13 septembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis cererea de completare formulată de reclamanta A. S.R.L., în sensul că l-a obligat pe pârâtul B. la plata sumei de 1.221,14 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale, către reclamanta A. S.R.L.

Împotriva sentinţei nr. 53/2018 din 24 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pârâtul B. a declarat "apel", solicitând admiterea căii de atac exercitate şi respingerea acţiunii introductive.

După o expunere pe scurt a parcursului procesual, autorul recursului arată că, pe fond, cererea formulată de A. S.R.L. este una neîntemeiată, având caracter speculativ.

În acest sens, a menţionat că, în anul 2014, a încheiat cu reclamanta contractul de vânzare cumpărare grâu nr. x/08.05.2014, prin care acesta se obliga să vândă, iar reclamanta să cumpere o cantitate de 100 tone grâu la preţul de 700 RON/tonă. A mai arătat că, în art. 14 din contract s-a introdus o clauză penală, potrivit căreia, "cumpărătorul are dreptul să achiziţioneze pe cheltuiala vânzătorului cantităţile nelivrate de acesta, de la terţi, la preţul la care aceştia comercializează, notificând acest lucru vânzătorului şi facturându-i diferenţa de preţ".

A mai arătat că, după recoltarea grâului în vara anului 2014, s-a deplasat la sediul reclamantei pentru a pune la punct detaliile livrării, însă, reprezentantul reclamantei i-a comunicat faptul că nu mai pot primi grâu, fiind în imposibilitate de a-1 mai depozita, fără a primi, în acest sens, un document din partea acestuia.

Având în vedere refuzul reclamantei de a mai primi grâu, autorul prezentului demers judiciar afirmă că a fost nevoit să vândă grâul către o altă firmă cu preţul de 560 RON/tonă.

În cele ce urmează, afirmă că reclamanta a avut şi are un comportament speculativ, întrucât susţine că autorul recursului a refuzat să-i vândă grâul cu 700 RON/tonă.

În acest sens, solicită a se observa că reclamanta a ataşat cererii de arbitraj notificarea nr. x/15.01.2015, prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că a cumpărat grâu la preţul de 800 RON, iar acesta trebuia să-i vândă grâu la preţul de 667 RON, cu toate că în contract a fost stabilit preţul de 700 RON.

Recurentul subliniază că notificarea a fost emisă după ce reclamanta a cumpărat grâu şi a emis factura pe diferenţa de preţ, în cuantum de 13.300 RON.

Totodată, arată că această notificare nu este cea stabiliă în art. 14 din Contract, care trebuia emisă anterior achiziţiei şi care avea rolul de a atenţiona Vânzătorul de posibilitatea de a cumpăra grâu la un preţ mai mare.

Ca atare, susţine că reclamanta nu i-a comunicat notificarea pe care au stabilit-o în art. 14 din Contract, iar acest aspect e de natură a atrage prematuritatea cererii de arbitraj.

Mai mult, afirmă că i-a fost creat un prejudiciu material, prin faptul că ar fi putut livra cele 100 de tone către reclamantă, câştigând diferenţa de preţ.

Totodată, arată că preţul de 800 RON/tonă cu care reclamanta pretinde că a cumpărat este neadevarăt, fiind utilizat doar pentru a obţine sume de bani de la agricultorii cu care a încheiat astfel de contracte.

În acest sens menţionează că, potrivit Hotărârii nr. 17/28.01.2014 privind stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole în vederea determinării veniturilor obţinute din arendare, emisă de Consiliul Judeţean Dolj, preţul mediu al grâului a fost de 0,56 RON/kg, respectiv 560 RON/tonă, aceasta fiind şi raţiunea pentru care reclamanta nu a mai vrut să cumpere grâu la 700 RON/tonă.

În încheiere, arată că, în dovedirea motivelor invocate, înţelege să se folosească de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Autorul prezentului demers judiciar nu a indicat motivele de casare pe care se întemeiază recursul.

La 26 noiembrie 2018 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 6 decembrie 2018, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, fără ca acesta să formuleze răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Niciuna din părţi nu şi-a exercitat dreptul de a formula punct de vedere faţă de raportul comunicat în cauză.

Prin rezoluţia din 21 iulie 2020, a fost stabilit termen la 22 septembrie 2020, în vederea examinării recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, faţă de prevederile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data promovării acţiunii arbitrale (8 mai 2017), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, care statuează că "hotărârea curţii de apel, prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului", Înalta Curte califică prezenta cale de de atac ca fiind recurs, urmând a fi analizată din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, chiar dacă nu a fost indicat un anume motiv de nelegalitate din cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile formulate se prezintă sub forma unei expuneri a istoricului litigiului cu reproducerea întocmai a susţinerilor din acţiunea în anularea hotărârii arbitrale (mai puţin critica privind desemnarea celui de al doilea arbitru), fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor sentinţei recurate, aspecte care contravin cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Altfel spus, susţinerile formulate prin prezentul demers judiciar vizează exclusiv situaţia de fapt în cauză, relaţiile dintre părţi şi nemulţumirea autorului faţă de soluţia asupra fondului pricinii.

Aşadar, comparând motivele/susţinerile din cererea de recurs cu cele din acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, Înalta Curte constată că motivele/susţinerile din prezenta cale de atac sunt identice cu cele din acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, aşa-zisele critici de nelegalitate nefiind altceva decât o reluare a susţinerilor şi argumentelor formulate în calea de atac declarată împotriva sentinţei arbitrale ce vizează exclusiv aspecte de fapt şi de interpretare a probatoriului administrat, fără să privească nelegalitatea sentinţei recurate.

Astfel, chiar dacă ne aflăm în situaţia în care, prin sentinţa Curţii de Apel Craiova, a fost menţinută soluţia din hotărârea arbitrală, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei care a soluţionat acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, fiind necesar ca autorul recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi Curtea de Apel Craiova.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Prin urmare, susţinerile recurentului prezentate drept motive de recurs nu conţin critici în sens propriu asupra sentinţei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa Curţii de Apel Craiova şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, astfel încât acestea nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Aşadar, nu se poate considera că susţinerile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea nu numai a dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, ci şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze sentinţa atacată şi care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu vizează considerentele reţinute de Curtea de Apel Craiova în motivarea sentinţei pronunţate.

Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autorul recursului nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) şi raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva sentinţei nr. 53/2018 din 24 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva sentinţei nr. 53/2018 din 24 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020.