Annulment of cassation appeal for failure to state valid grounds for review in property ownership dispute

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la 29 septembrie 2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta A. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate existenţa dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor constând în construcţiile C1-C32, cu destinaţia clădiri, birouri, magazii cereale, ateliere, depozite, saivane, grup social, basculă romană, tronsoane şi moară, situate în intravilanul oraşului Măcin, str. x, jud. Tulcea, având număr cadastral x şi CF nr. x.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555-557 C. civ. şi art. 35 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 290 din 5 mai 2017, Judecătoria Măcin a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1836/2017 din 31 octombrie 2017, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin.

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 653/2018 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte acţiunea; a constatat existenţa dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra imobilelor identificate în anexa nr. 1 a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21 mai 1992; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; i-a obligat pe intimaţii-pârâţi la plata către apelantă-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 26.456 RON, compusă din suma de 23.456 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru ambele etape procesuale şi suma de 3.000 RON reprezentând onorariu avocat fond şi apel - redus în conformitate cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanţei de apel, Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenţii-pârâţi au susţinut că imobilul în litigiu a fost dobândit de intimata-reclamantă de la societatea B. S.A., în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21 mai 1992.

Totodată, autorii recursului au arătat că respectivul imobil nu s-a aflat în posesia lor, ci numai în posesia societăţii B. S.A. Măcin.

În acest context, recurenţii-pârâţi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că nu deţin în posesie şi nici în proprietate imobilul în litigiu.

Autorii recursului au învederat că interesul în promovarea acţiunii în constatare nu poate fi fundamentat pe notificarea nr. x din 28 iunie 2016, întrucât aceasta vizează o solicitare de delimitare a terenului pe care sunt amplasate construcţiile în vederea impozitării şi eliberării terenului liber de construcţii.

Recurenţii-pârâţi au susţinut că intimata-reclamantă nu îşi poate justifica interesul pe pretinsul pericol constând în încălcarea dreptului de proprietate asupra clădirilor.

După evocarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. (de la 1865), autorii recursului au subliniat că se impune verificarea validităţii obiectului contractului de vânzare-cumpărare, respectiv a condiţiei ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut, conform art. 948 C. civ. de la 1864.

În acest sens, au arătat că vânzătoarea B. S.A. a fost radiată, astfel încât acţiunea nu poate fi îndreptată împotriva acesteia, dar nici împotriva U.A.T. Măcin care nu are în proprietate clădirile.

Pentru aceste considerente, recurenţii afirmă că acţiunea în constatare întemeiata pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. apare ca inadmisibilă.

Arată că, prin iniţierea numeroaselor acţiuni şi prin refuzul constant de a da curs notificărilor prin care i s-a solicitat eliberarea terenului, reclamanta a adus un prejudiciu însemnat U.A.T. Măcin, utilizând în mod gratuit terenul pe care se află construcţiile, îngrădind şi exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra terenului.

Nu în ultimul rând, autoarele prezentului demers judiciar critică suma de 3000 RON reprezentând onorariu avocat la care au fost obligate, arătând că este disproporţionată în raport cu valoarea litigiului.

Nu au fost indicate în drept motivele de casare pe care se întemeiază recursul.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 21 mai 2019 .

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

La 6 aprilie 2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus un înscris intitulat Note scrise şi apărări privind Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care, cu titlu prealabil, a arătat că, deşi nu a primit cererea şi motivele de recurs, cu riscul de a fi decăzută din dreptul de a mai depune întâmpinare, înţelege să formuleze şi apărări pe motivele invocate invocate de recurente, astfel cum au fost reţinute în Raport.

Astfel, în opinia intimatei-reclamante, faţă de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul, urmând a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, iar pe fondul cauzei, concluziile au fost în sensul respingerii recursului ca netemeinic şi nelegal.

Constatând că se impune efectuarea unui supliment la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului sub aspectul nulităţii căii de atac, prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte în complet de filtru a dispus efectuarea unui supliment la raportul redactat în cauză ce se va comunica părţilor.

La 9 iunie 2020, intimata-reclamantă a depus la dosar un înscris intitulat Note scrise şi apărări privind Suplimentul la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a achiesat la concluziile formulate în suplimentul la raport, solicitând, totodată, şi obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 850 RON, cu privire la care a depus o dovadă constând în chitanţa nr. x din 03.06.2020, aflată la dosarul de recurs.

La 10 iunie 2020, recurentele-pârâte au depus un înscris intitulat "punct de vedere" prin care, faţă de apărarea intimatei-reclamante care a afirmat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocată pentru prima dată în recurs, solicită a se avea în vedere răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, iar, cu privire la critica privind cheltuielile de judecată, apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la cerinţele de formă ale cererii de recurs, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevede că "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Alineatul (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Totodată, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanţei anterioare, şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul/autorii acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Totodată, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel şi nici critici care nu au fost formulate şi în faţa instanţei de apel.

Fiind una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac, aceasta se explică prin efectul devolutiv al apelului, în care instanţa de apel se limitează la ceea ce a fost apelat. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune nu numai încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci şi respectarea cerinţei prevăzute de art. 488 alin. (2) din acelaşi Cod.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, deşi recursul nu a fost întemeiat pe niciunul din motivele de nelegalitate limitativ prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile aduse deciziei recurate fie au au fost invocate omisso medio, fie nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În speţă, se reţine că, deşi, în mod formal, critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., această excepţie a fost invocată omisso medio pentru prima dată direct în recurs, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, faţă de critica privind inadmisibilitatea acţiunii în constatare întemeiată pe art. 35 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin sentinţa civilă nr. 1836/2017 din 31 octombrie 2017, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin, sentinţa nefiind apelată sub acest aspect de către recurenta-pârâtă, motiv pentru care, în această etapă procesuală, şi această critică apare invocată omisso medio pentru prima dată direct în recurs, fiind, în egală măsură, incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. care dispun în sensul că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte critica necenzurării onorariului avocaţial raportat la valoarea litigiului, instanţa supremă constată că această critică vizând proporţionalitatea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial cu complexitatea şi valoarea cauzei reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Neputând fi încadrată nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica nu va putea fi analizată pe calea recursului.

Totodată, se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5.03.2020, a decis că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Având în vedere că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., motiv pentru care devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând, totodată, inexistenţa unor motive de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) şi raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, Înalta Curte, va anula recursul declarat de recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin împotriva deciziei civile nr. 653/2018 din 14 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. de obligare a recurentelor-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 850 RON.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va obliga pe recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 850 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin împotriva deciziei civile nr. 653/2018 din 14 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin şi Consiliul Local Măcin la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 850 RON.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2020.