Negative jurisdiction conflict: ex officio declination barred in social insurance cases with relative territorial competence.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 21.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" şi Centrul Medical Dâmboviţa al MAI cu sediul în Târgovişte, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, primul pârât să fie obligat să îi plătească suma de 193,91 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor pentru lunile august- octombrie 2020 ce va fi indexată lunar cu indicele de inflaţie şi la care se va calcula şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data introducerii acţiunii; al doilea pârât să fie obligat să îi emită reţetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumire comercială de către cei doi medici specialişti în cardiologie şi urologie.

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 420 din 18.02.2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În argumentarea acestei hotărâri instanţa a reţinut, în esenţă, că prezenta cauză se încadrează în ipoteza a doua a art. 154 din legea 263/2010 acţiunea având ca obiect obligarea pârâtului Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" şi Centrul Medical Dâmboviţa al M.A.I. la decontarea medicamentelor fostului poliţist, actual pensionar, pârât care nu este nici CNPP, nici casă teritorială sau sectorială de pensii.

S-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. şi cum în cauză, pârâtul îşi are sediul în Bucureşti, competenţa revine Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar în ce priveşte capătul 2 de cerere, referitor la obligarea medicului de familie din cadrul Centrul Medical Dâmboviţa al M.A.I. să îi emită reţetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumirea comercială de către medicii specialişti, s-a reţinut că această solicitare constituie o obligaţie de a face, a cărei competenţă teritorială este stabilită prin norme de ordine privată, pentru care nu este obligatorie o anumită instanţă, operând în cauză prorogarea judiciară de competenţă, prin raportare la competenţa teritorială exclusivă a primului capăt de cerere.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa civilă nr. 2546 din 08.04.2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale; a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii CENTRUL MEDICAL DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT AMBULATORIU "Dr. Nicolae Kretzulescu" şi CENTRUL MEDICAL DÂMBOVIŢA AL M.A.I., în favoarea Tribunalului Damboviţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în consecinţă a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

În argumentarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că domiciliul reclamantului este în localitatea Târgovişte, jud. Dâmboviţa, iar sediul unuia dintre pârâţi este tot în localitatea Târgovişte, jud. Dâmboviţa.

Mai mult, conform art. 112 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, iar potrivit art. 116 din C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Astfel, s-a reţinut că în condiţiile în care reclamantul a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanţa competentă în funcţie de domiciliul său şi al sediului unuia dintre pârâţi, această instanţă este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă.

În cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).

În speţă, natura prezentului litigiului, este una de asigurări sociale, motiv pentru care normele de competenţă aplicabile în cauză sunt norme de ordine privată de la care părţile pot deroga.

Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părţilor, iar instanţa sesizată nu poate invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Este de reţinut că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa şi, prin alegerea astfel făcută, această instanţă a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţa, posibil competentă alternativ a pierdut această prerogativă.

Fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, invocarea de către instanţă, din oficiu, a excepţiei este contrară manifestării de voinţă a reclamantului, care a optat pentru introducerea acţiunii la o anumită instanţă.

Aşadar, prin alegerea exprimată de reclamant la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei".

În această situaţie, nici chiar reclamantul, după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente. Instanţa sesizată rămânând competentă să soluţioneze pricina.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2021.