Competent jurisdiction for civil procedural delay counterclaims following unconstitutionality of same-panel assignment rule

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 10 decembrie 2020, sub nr. x/2018/a3, A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului prin care a solicitat soluţionarea fondului dosarului nr. x/2018 odată cu soluţionarea cererii de intervenţie principală, aplicarea sancţiunii amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pentru introducerea cu rea-credinţă a cererilor de intervenţie principală şi obligarea persoanelor care formulează cererea de intervenţie principală la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului net lunar de încadrare al reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru amânarea procesului.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 524 alin. (3), art. 187 alin. (1) lit. a) şi art. 189 C. proc. civ.

Prin încheierea civilă din 11 decembrie 2020, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea contestaţiei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia. În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut incidenţa în drept a dispoziţiilor art. 524 C. proc. civ. în conformitate cu care contestaţia se formulează în scris şi se depune la instanţa învestită cu soluţionarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecăţii şi se soluţionează de către completul învestit cu judecarea cauzei de îndată sau în termen de cel mult 5 zile, fără citarea părţilor. Tribunalul a avut în vedere şi Decizia nr. 604/2020 pronunţată de Curtea Constituţională a României, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 524 alin. (3) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că textul criticat stabileşte competenţa de judecată a contestaţiei chiar în sarcina completului învestit cu soluţionarea cauzei principale şi, astfel, nu sunt asigurate garanţiile unui proces echitabil impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În raport de considerentele acestei decizii, tribunalul a apreciat că soluţionarea contestaţiei formulate este de competenţa instanţei superioare.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

La termenul de judecată de la 28 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale.

Prin încheierea civilă nr. 62/2020 din 28 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, instanţa a reţinut că, faţă de faptul că dispoziţiile art. 524 alin. (3) C. proc. civ. au fost declarate neconstituţionale, completul învestit cu soluţionarea cauzei nu mai poate soluţiona contestaţia privind tergiversarea procesului, dar norma de competenţă edictată de art. 524 alin. (1) C. proc. civ. rămâne valabilă astfel încât instanţa învestită cu soluţionarea procesului rămâne în continuare competentă, prin intermediul unui alt complet. A mai reţinut instanţa că scopul contestaţiei este acela de a dinamiza procesul şi că aceasta nu are rolul unei căi de atac şi nu declanşează un control judiciar care ar fi de competenţa instanţei superioare.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, respectiv Tribunalul Sibiu, secţia I civilă şi Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Nici una din cele două instanţe aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Instanţa supremă reţine că instanţele au fost învestite cu o contestaţie privind tergiversarea procesului, formulată în temeiul art. 522 şi urm. C. proc. civ.

În ceea ce priveşte instanţa competentă din punct de vedere material, se reţine că în temeiul prevederilor art. 524 alin. (1) din acelaşi cod, contestaţia se formulează în scris şi se depune la instanţa învestită cu soluţionarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecăţii, în speţă Tribunalul Sibiu.

Prin procesul-verbal din 10 decembrie 2020, aflat la dosarul tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 524 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost repartizat aceluiaşi complet de judecată.

Prin Decizia nr. 604/2020 pronunţată de Curtea Constituţională a României, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 524 alin. (3) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că textul criticat stabileşte competenţa de judecată a contestaţiei chiar în sarcina completului învestit cu soluţionarea cauzei principale şi, astfel, nu sunt asigurate garanţiile unui proces echitabil impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În aceste condiţii, completul învestit cu soluţionarea cauzei nu mai poate soluţiona contestaţia privind tergiversarea procesului.

În considerentele aceleiaşi decizii s-a statuat şi că natura contestaţiei privind tergiversarea procesului nu este aceea a unei căi de atac, ci a unei proceduri ce are ca scop grăbirea demersului judiciar, finalitate ce nu ar putea fi atinsă în situaţia în care dosarul asociat ce are ca obiect contestaţia ar fi înaintat instanţei superioare celei care soluţionează fondul procesului.

Înalta Curte reţine că norma de competenţă edictată de art. 524 alin. (1) C. proc. civ. rămâne valabilă, astfel încât instanţa învestită cu soluţionarea procesului rămâne în continuare competentă în ceea ce priveşte soluţionarea, prin intermediul unui alt complet, a contestaţiei, asigurându-se astfel garanţiile unui proces echitabil impus de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât din perspectiva celerităţii procedurii judiciare, cât şi din perspectiva respectării principiului imparţialităţii obiective în soluţionarea cauzei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2021.