Labor dispute over Afghanistan mission allowances assigned to Constanța Tribunal as venue.

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 mai 2020 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 71.284 dolari SUA şi a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 şi art. 3 din H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român.

Prin încheierea civilă nr. 54 din 19 mai 2020, instanţa a admis excepţia de necompetentă functională, invocată din oficiu, şi, constatând natura civilă a acţiunii promovate de reclamantul A., în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ., a înaintat dosarul secţiei I Civilă din cadrul Tribunalului Constanţa.

În esenţă, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că prezentul litigiu are natura unui litigiu de muncă şi că reclamantul a promovat acţiunea în calitate de magistrat, iar potrivit dispoziţiilor art. 382 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, magistraţii nu au calitatea de funcţionari publici pentru a atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor izvorâte din activitatea desfăşurată.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare secţiei I Civilă a Tribunalului Constanţa, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2020*.

La termenul de judecată de la 7 august 2020, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa în soluţionarea cauzei şi excepţia necompetenţei materiale procesuale a instanţei specializate pentru litigii de muncă (necompetenţa funcţională a secţiei I Civilă a Tribunalului Constanţa), invocate de intimaţi prin întâmpinări. Pentru considerentele arătate în practicaua sentinţei civile nr. 1798 din 7 august 2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, respectiv a completului specializat în soluţionarea conflictelor de muncă. Această instanţă şi-a însuşit motivele arătate în încheierea din 19 mai 2020 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa cu ocazia declinării competenţei în favoarea secţiei I Civilă şi a reţinut că prezentul litigiu este unul de muncă în sensul art. 266 Codul muncii, întrucât statutul procurorului militar este identic cu statutul procurorului civil şi este reglementat de aceeaşi lege, respectiv Legea nr. 303/2004. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În esenţă, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a reţinut că pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a acestor cauze şi pune la dispoziţia acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanţe deopotrivă competente. Conform prevederilor art. 127 alin. (1), (2)1 şi 3 C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea; aceleaşi prevederi sunt aplicabile şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", respectiv "şi în cazul procurorilor...".

Plecând de la sensul expresiei "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", astfel cum a fost lămurit prin Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a constatat că reclamantul, având calitatea de procuror militar, nu funcţionează în cadrul Tribunalului Civil Bucureşti sau la Parchetul de pe lângă acest tribunal, astfel că nu există obligaţia sesizării unei alte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, şi, implicit, nici posibilitatea pentru reclamant de alegere între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevăzute anterior. A mai reţinut instanţa că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cu care "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul". În speţă, domiciliul reclamantului este în Municipiul Bucureşti.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

La termenul de judecată de la 20 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 5440 din aceeaşi dată, a declinat competenţa de judecare a cererii în favoarea Tribunalului Constanta - sectia I Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că pretenţiile reclamantului derivă din activitatea desfăşurată de acesta la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 2240 din 3 decembrie 2010 emis de Procurorul General prin care reclamantului, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, i s-au stabilit drepturi salariale în contextul detaşării acestuia la misiunea EUPOL Afganistan. Faţă de considerentele Deciziei nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3), Tribunalul Bucureşti a apreciat ca pentru soluţionarea cauzei este competent Tribunalul Constanţa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii ale Tribunalului Constanţa şi Tribunalul Bucureşti instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I şi art. 136 alin. (1) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe sau două sau mai multe secţii ale aceleiaşi instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele/secţiile respectiv Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele/secţiile sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe/secţii este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele/secţiile aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material procesual, respectiv teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere prin care reclamantul solicită acordarea de drepturi băneşti aferente unei misiuni desfăşurate în Agfanistan în perioada în care deţinea funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, astfel cum rezultă din Hotărârea CSM nr. 404 din 28 octombrie 2010 a secţiei pentru Procurori şi din Ordinul nr. 2240 din 3 decembrie 2010 emis de Procurorul General .

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa supremă reţine că litigiul de faţă este un litigiu de muncă, ca urmare competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea secţiei tribunalului care judecă astfel de litigii, neexistând nici un temei legal care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.

Pentru a stabili instanţa competentă din punct de vedere teritorial, va fi avută în vedere calitatea părţilor din dosar, respectiv calitatea reclamantului de procuror care a formulat acţiunea în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, aceasta fiind instanţa unde şi-a desfăşurat activitatea în perioada pentru care solicită acordarea drepturilor băneşti.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea". Alin. 3 al aceluiaşi articol extinde aplicabilitatea acestei norme şi în cazul procurorilor. În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii în considerentele Deciziei nr. 7/2016 arătând că sintagma "se aplică în mod corespunzător", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie înţeleasă ca referindu-se şi la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1) al aceluiaşi text de lege.

Instanţa supremă va avea în vedere şi prevederile alin. (2)1 ale art. 127 C. proc. civ., în conformitate cu care prorogarea de competenţă funcţionează şi în situaţia în care calitatea de pârât este deţinută de instanţa de judecată, în speţă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Constanţa, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Bucureşti, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2021.