Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 126/2021 AI generated

Jurisdictional conflict over administrative challenge to public procurement contract termination under Law 101/2016 and Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 126/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction, assigning the case to the Cluj Tribunal for continued adjudication. The dispute involved a challenge to the cancellation of a public procurement construction contract and the rejection of a preliminary complaint, where the Bucharest Tribunal (Administrative Section), Cluj Tribunal (Civil Section), and Cluj Specialized Tribunal mutually declined jurisdiction. The decisive legal basis rested on the classification of the contested documents as unilateral administrative acts under the Administrative Jurisdiction Law, rather than contractual disputes, making the Administrative Jurisdiction Law applicable over civil or commercial procedural rules; consequently, jurisdiction was determined by the specific provisions governing public procurement litigation, vesting competence in the administrative section of the tribunal where the contracting authority is located.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; Jurisdictional conflict over administrative challenge to public procurement contract termination under Law 101/2016 and Law 554/2004: Tribunalul a apreciat că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa Tribunalului Specializat Cluj, şi nu a secţiei Civile a Tribunalului Cluj, în considerarea faptului că prin înfiinţarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat litigiile dintre sau cu profesionişti şi având în vedere cele statuate de instanţa supremă prin Decizia nr. 18/2016 privind aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 şi prin Decizia nr. 40/2020 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Keywords

AI generated
public procurement contract negative conflict of jurisdiction termination of a contract commercial dispute administrative complaint challenge of cancellation

Cited Legislation

AI generated
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
101/2016, iar faţă de prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Cluj, secţia Civilă.
art. 8 din Legea nr. 554/2004
101/2016, iar faţă de prevederile art. 8 alin.
art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011
(1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 şi prin Decizia nr.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
În ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial, s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin.
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele trei instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin.
art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016
Devin astfel incidente dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum erau în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele trei instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 22 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Cluj prin Consiliul Judeţean Cluj a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în tot a documentului constatator nr. x din 26 august 2019 şi anularea adresei nr. x din 22 octombrie 2019 emisă de către pârâtă ca răspuns la plângerea prealabilă formulată împotriva documentului constatator nr. x din 26 august 2019.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale art. 166 din H.G. nr. 395/2016.

Prin încheierea din 20 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, instanţa a admis excepţia litispendenţei şi a dispus înaintarea dosarului nr. x/2020 la prezentul dosar.

La termenul de judecata de la 26 iunie 2020 instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi funcţionale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2446 din 26 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis exceptia necompetenţei sale teritoriale şi funcţionale, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect litigiu privind achiziţiile publice, privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Cluj, secţia Civilă.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că prezentul litigiu izvorăşte din contractul de proiectare şi execuţie de lucrări nr. x din 11 august 2011 prin care reclamanta s-a obligat să proiecteze, să execute, să finalizeze şi să remedieze orice defecte ale lucrărilor din cadrul proiectului Proiectare şi execuţie lucrări de modernizare şi reabilitarea a drumurilor judeţene din judeţul Cluj în perioada 2011-2015, în conformitate cu propunerea tehnică şi financiară anexată contractului, iar pârâta, în calitate de achizitor s-a obligat să plătească preţul convenit. Contractul a fost încheiat în baza acordului-cadru de lucrări nr. x din 11 august 2011. Prin documentul constatator referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale nr. x din 26 august 2019, pârâtul a constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile asumate şi nu a respectat termenele intermediare sau finale conform graficului de execuţie, astfel că a decis rezilierea contractului. Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva documentului constatator, respinsă prin adresa din 22 octombrie 2019, iar prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea documentului constatator nr. x din 26 august 2019 şi a adresei nr. x din 22 octombrie 2019 prin care s-a respins plângerea prealabilă. Tribunalul Cluj a apreciat că obiectul litigiului vizează executarea unui contract de achiziţie publica, care se încadrează în prevederile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, iar faţă de prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Cluj, secţia Civilă.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Cluj, secţia Civilă.

La termenul de judecată de la 19 august 2020, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a pus în discuţie necompetenţa sa materială, iar prin sentinţa civilă nr. 368/2020 din 19 august 2020, a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

În esenţă, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a reţinut că, deşi este real că potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016 documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 8 din Legea nr. 554/2004 stabileşte în sarcina instanţelor civile de drept comun competenţa de soluţionare a litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative, categorie din care face parte şi cel dedus judecăţii, fiind de necontestat, în opinia instanţei, că documentul constatator nr. x din 26 august 2019 si adresa din 22 octombrie 2019 vizează chiar executarea contractului nr. x din 11 august 2011. A mai reţinut instanţa că optica legiuitorului de a stabili în favoarea instanţelor civile de drept comun competenta de soluţionare a cererilor ce decurg din executarea contractului a fost reglementată şi în Legea nr. 101/2016, act normativ cu caracter special, prin care s-au legiferat expres căile de atac şi remediile în materia achiziţiilor publice pe care le au la dispoziţie părţile interesate, odată cu adoptarea Legii nr. 212/2018. De asemenea, a avut în vedere şi prevederile O.U.G. nr. 114/2020 care au modificat art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, în sensul că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.

Tribunalul a apreciat că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa Tribunalului Specializat Cluj, şi nu a secţiei Civile a Tribunalului Cluj, în considerarea faptului că prin înfiinţarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat litigiile dintre sau cu profesionişti şi având în vedere cele statuate de instanţa supremă prin Decizia nr. 18/2016 privind aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 şi prin Decizia nr. 40/2020 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Specializat Cluj.

La termenul de judecată de la 23 octombrie 2020, Tribunalul Specializat Cluj a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi teritoriale, invocată de reclamantă, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1522/2020 din aceeaşi dată, a declinat competenţa de judecare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Tribunalul Specializat Cluj a reţinut că, faţă de actele contestate prin cererea de chemare în judecată, raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa nu a fost învestită cu o cerere care decurge din executarea contractului, ci, în speţă, a fost contestat un act administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, respectiv un act unilateral emis de autoritatea publică, împreună cu răspunsul la plângerea prealabilă emis de această autoritate. În ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial, s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, competenţa de soluţionare a cauzei fiind stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele trei instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Cluj, secţia Civilă şi Tribunalul Specializat Cluj, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material şi teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect anularea documentului constatator nr. x din 26 august 2019 şi a adresei nr. x din 22 octombrie 2019 prin care autoritatea contractantă a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva documentului constatator nr. x din 26 august 2019, invocând în drept Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la art. 166 din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Natura actelor juridice contestate este aceea de acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, respectiv un act unilateral emise de autoritatea publică, având în vedere că reclamantul solicită şi anularea răspunsului la plângerea prealabilă emis de această autoritate.

Înscrisurile a căror anulare se solicită au fost emise de autoritatea contractantă în temeiul contractului de proiectare şi execuţie de lucrări nr. x din 11 august 2011, încheiat în baza acordului-cadru de lucrari nr. x din 11 august 2011, în urma finalizării unei proceduri de achiziţie publică. Devin astfel incidente dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum erau în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 114/2020, în temeiul cărora procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice. În speţă, autoritatea contractantă este Judeţul Cluj prin Consiliul Judeţean Cluj, cu sediul în municipiul Cluj Napoca, judeţul Cluj.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, faţă de natura de acte administrative a înscrisurilor contestate şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2021.