Negative jurisdiction conflict resolved: Deva District Court retains suit for contractor damages as place of contract performance.

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva la data de 24 februarie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a chemat în judecată pe pârâta Asocierea formată din S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.A., reprezentată prin S.C. A. S.R.L. (lider de asociere), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 13708 euro, echivalent în RON la cursul euro/leu din ziua plăţii cu titlu de despăgubiri, precum şi a dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a debitului, în situaţia în care prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Deva, instituţia va fi obligată la plata despăgubirilor. De asemenea, a solicitat suspendarea prezentului dosar până la finalizarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Deva.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 1350, art. 1381, art. 1382, art. 1385 din C. civ., art. 40 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, Acordul-cadru de furnizare nr. x/22.04.2016 şi a Contractului Subsecvent de Furnizare nr. 2, nr. x/18.05.2017, pct. 6.5 lit. b) OBLIGAŢIILE PROMITENTULUI-FURNIZOR din Acordul cadru de furnizare şi art. 11.5 "OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI" din contractul subsecvent de furnizare nr. x .

La data de 15 iulie 2020, pârâta Asocierea formată din S.C. A. S.R.L. - S.C. B. S.A., prin A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

A invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, arătând că reclamantul este o societate pe acţiuni (nu o instituţie publică), iar natura şi obiectul procesului de faţă sunt evident de drept privat.

A invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Deva, în temeiul art. 110 C. proc. civ.

A invocat şi excepţia inadmisibilităţii cererii prin raportare la obiectul său, în temeiul art. 33 C. proc. civ., fiind o acţiune în realizarea unor drepturi sau interese eventuale care este în principiu inadmisibilă.

La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2020, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul S.C. A. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii formate din S.C. A. S.R.L. - S.C. B. S.A.

La 1 octombrie 2020, pârâtul a transmis concluzii scrise prin care a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale în temeiul art. 110 C. proc. civ., întrucât liderul Asocierii are sediul în Sectorul 1 Bucureşti. A arătat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. întrucât nu este întrunită în cazul de faţă ipoteza acestui text legal, iar un alt caz de competenţă alternativă nu poate fi invocat de instanţă din oficiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1591 din 15 octombrie 2020, Judecătoria Deva a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul S.C. A. S.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat cererea, în drept, pe dispoziţiile art. 1350, art. 1381, art. 1382, art. 1385 din C. civ. care se referă la răspunderea contractuală.

Instanţa a constatat că, în cauză, nu sunt incidente nici prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi, prin urmare, instanţa competentă este cea de la sediul liderului Asocierii, motiv pentru care a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6 ianuarie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

Prin notele de şedinţă depuse la 24 februarie 2021, reclamanta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, raportat la dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 şi pct. 9 din C. proc. civ.

Arată că această declinare de competenţă s-a făcut cu ignorarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 9 din C. proc. civ., deoarece în contract, locul executării era pe raza teritorială a Judecătoriei Deva, în a cărei circumscripţie s-a săvârşit/produs şi fapta ilicită/prejudiciul. În plus, arată că tot Judecătoria Deva instrumentează şi dosarul nr. x/2018 din care s-a format dosarul de faţă.

La termenul de judecată din data de 25 februarie 2021, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, astfel cum a fost invocată de către reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 2222 din 4 martie 2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reclamantă şi a declinat în favoarea Judecătoriei Deva competenţa de soluţionare a cauzei avand ca obiect pretenţii formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE DEVA prin secţia Drumuri Naţionale Deva, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.A.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, potrivit art. 110 C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată împotriva unei asociaţii, societăţi sau altei entităţi fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, se poate introduce la instanţa competentă pentru persoana căreia, potrivit înţelegerii dintre membri, i s-a încredinţat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va putea introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre membrii entităţii respective."

Totodată, a arătat că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. stabilesc că (1) În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 3. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract;"

Subliniind ceea ce a reţinut şi instanţa iniţial învestită, respectiv faptul că reclamanta şi-a întemeiat cererea, în drept, pe dispoziţiile art. 1350, art. 1381, art. 1382, art. 1385 din C. civ. care se referă la răspunderea contractuală, instanţa de conflict arată că, potrivit dispoziţiilor art. 4.1 din Contractul Subsecvent de Furnizare nr. 2, nr. x/18.05.2017, Furnizorul s-a obligat să furnizeze, să transporte şi să monteze pe amplasamentele precizate de Achizitor parapete rigide prefabricate din beton (…) în cantitaţile prevăzute în Anexa la Caietul de sarcini, iar, potrivit art. 4.2, în vederea îndeplinirii obiectului contractului, Furnizorul se obligă să furnizeze, să transporte şi să monteze pe amplasamentele precizate de Achizitor, produsele menţionate la art. 4.1, în Baza comenzilor lansate de Achizitor.

Mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2.3 din Caietul de sarcini, părţile au convenit că toate produsele vor fi livrate de Furnizor pe o rază de 300 km faţă de amplasamentele din subordinea C.N.A.D.N.R. - S.A. enumerate în cuprinsul acestuia, aspect reiterat şi în cuprinsul art. 16.2 din Contractul Subsecvent de Furnizare nr. 2 nr. x/18.05.2017.

Făcând trimitere la înscrisul de la fila x, potrivit căruia, la 16.08.2017, reclamanta a transmis Asocierii pârâte o comandă de parapete, solicitând, printre altele, şi livrarea unor cantităţi pentru secţia Drumuri Naţionale Deva, instanţa de conflict a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competenţa şi în favoarea instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar, în parte, a obligaţiei, în speţă, Judecătoria Deva, care, în accepţiunea sa, a fost legal învestită de către reclamantă.

Pentru aceste considerente, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Deva, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, în parte, a obligaţiei.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 16 aprilie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, Judecătoria Deva şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta a chemat în judecată Asocierea cu care a încheiat un Acord-cadru de furnizare la 22.04.2016 urmat de perfectarea Contractului subsecvent de furnizare din 18.05.2017, solicitând obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, în situaţia în care reclamanta va fi obligată la plata despăgubirilor solicitate într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Deva de persoana păgubită în urma unui eveniment rutier ce s-a produs la data de 9 decembrie 2017 pe DN 7 la km 383+900 pe sensul Simeria-Deva.

Înalta Curte reţine că la baza despăgubirilor solicitate se află un contract de furnizare parapete aferente drumurilor naţionale şi autostrăzilor din administrarea C.N.A.D.N.R.-S.A., încheiat între reclamanta C.N.A.I.R.-S.A. şi Asocierea pârâtă, care includea şi montarea acestora.

Acţiunea în pretenţii introdusă este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, instanţa sesizată fiind cea de la locul prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., respectiv, Judecătoria Deva.

În materie de competenţă teritorială, regula generală este instituită de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai sunt competente şi instanţele prevăzute la pct. 1-9 de la alin. (1) al art. 113 C. proc. civ.

În considerarea acestor temeiuri de drept care reglementează competenţa teritorială alternativă, art. 116 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşadar, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acţiunii, s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.

În cauză, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Deva, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, contractul încheiat, respectiv, Contractul subsecvent nr. x/18.05.2017 al Acordului-cadru de Furnizare cu nr. x/22.04.2016 avea ca obiect furnizarea, transportul şi montarea pe amplasamentele precizate de Achizitor (C.N.A.I.R.- S.A.) a parapetelor rigide prefabricate din beton aferente drumurilor naţionale şi autostrăzilor din administrarea C.N.A.D.N.R.-S.A., Furnizorul obligându-se să furnizeze, să transporte şi să monteze pe amplasamentele precizate de Achizitor produsele mai sus menţionate în baza comenzilor lansate de Achizitor.

Conform aceloraşi înscrisuri aflate la dosarul cauzei, o astfel de comandă a fost lansată la data de 16 august 2017 şi prevedea livrarea (furnizarea, transportul şi montajul) unor cantităţi de parapate ce urmau a fi instalate pe DN 7 Deva, locul în care, de altfel, a avut loc şi evenimentul rutier din decembrie 2017.

Prin urmare, sesizarea Judecătoriei Deva a fost făcută cu respectarea art. 113 alin. (1) pct. 3, raportat la art. 116 C. proc. civ., astfel că aceasta era competentă teritorial să judece cauza şi nu putea declina competenţa de soluţionare altei instanţe, deopotrivă competente, cu încălcarea art. 116 C. proc. civ. şi, totodată, a voinţei reclamantei.

Totodată, în stabilirea competenţei teritoriale, prima instanţă era îndrituită să stabilească competenţa în funcţie de temeiurile de drept invocate care, în speţă, vizau răspunderea civilă contractuală.

Mai mult, aceasta trebuia să se limiteze la a constata că, atât art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cât şi art. 110 din acelaşi cod cuprind norme de competenţă teritorială alternativă, iar alegerea instanţei competente aparţine reclamantului.

În considerarea celor ce preced, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Asocierea formată din S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.A., în favoarea Judecătoriei Deva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2021.