Abusive-clause claims upheld, but CHF-conversion and fee challenges barred in cassation.

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute în art. 5 lit. a) din convenţia de credit nr. x din 25 aprilie 2008, partea din condiţiile speciale, referitoare la comisionul de risc în cuantum de 51.959,35 CHF, să constate compensaţia de drept a sumei de 51.959,35 CHF, reprezentând comision de risc plătit necuvenit de reclamantă cu suma de 51.959,35 CHF din creditul de 312.860 CHF, rămas de restituit pârâtei, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute în art. 3 lit. d) din convenţia de credit nr. x din 25 aprilie 2008, partea din condiţiile speciale, privind dreptul exclusiv al pârâtei de "a revizui structura dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară", să constate compensaţia de drept a sumelor încasate în plus de către pârâtă cu titlu de dobânzi pro rata temporis încasată necuvenit faţă de dobânda aferentă primei luni de 693,51 CHF cu suma echivalentă din creditul rămas de restituit acesteia, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute în art. 5 lit. c) din convenţia de credit nr. x din 25 aprilie 2008, partea din condiţiile speciale, privind comisionul de rambursare în avans a creditului de 2%, respectiv 1%, în temeiul art. 4.3 din convenţia de credit nr. x din 25 aprilie 2008, să dispună convertirea, la cererea reclamantei, a contractului de credit de 312.860 CHF în moneda alternativă a leului (RON), la cursul din data încheierii convenţiei de credit nr. x din 25 aprilie 2008, respectiv de 1 (un) CHF = 2,2243 RON (RON), aceasta fiind de 695.894,498 RON, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti a unit cu fondul excepţia lipsei de interes, iar cu privire la excepţia lipsei de obiect a apreciat că aceasta nu este o veritabilă excepţie, susţinerile respective urmând a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei pe fond.

Prin sentinţa civilă nr. 2784/2018 din 21 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes şi a admis în parte acţiunea în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate în art. 3 lit. d) şi art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. x din 25 aprilie 2008. A respins celelalte pretenţii ale reclamantei ca neîntemeiate şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii capătului privitor la conversia creditului şi a celui referitor la cheltuieli de judecată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1045 din 7 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. atunci când a apreciat că apelul a fost formulat cu depăşirea cadrului procesual obiectiv deoarece conversia a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 4.3 din convenţia de credit, şi nu în baza acceptării ofertei publice a părţii adverse, astfel cum se reţine în decizia atacată.

Autoarea căii de atac invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 1189 şi art. 1197 C. civ. deoarece convenţia de credit a fost încheiată sub imperiul C. civ. din 1864, iar temeiul capătului de cerere referitor la conversie este art. 4.3 din convenţia de credit. Se mai arată că instanţa de apel nu a interpretat corect efectele ofertei publice de conversie, făcute de pârâtă şi acceptate de reclamantă, ignorând faptul că această ofertă includea două componente distincte, conversia creditului şi momentul stabilirii cursului de conversie a francului elveţian în RON.

Aceeaşi parte mai susţine că prin soluţia dată motivului de apel privind reducerea cuantumului onorariului avocaţial, au fost încălcate şi normele de procedură statuate de art. 451 alin. (1) C. proc. civ.. Pe de o parte, se afirmă că există criterii legale de stabilire a acestui onorariu, conform art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, iar pe de altă parte, curtea de apel a ignorat faptul că din onorariul pe care partea îl plăteşte se achită taxă pe valoarea adăugată, impozit pe venit, contribuţii de sănătate şi taxe de barou. Se susţine că onorariul este justificat în raport de complexitatea cauzei şi de munca depusă de avocat.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere prin care a arătat că este de acord cu concluziile raportului.

Prin încheierea din 30 septembrie 2020 a fost prorogată discutarea admiterii în principiu a recursului pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei-reclamante să facă dovada calităţii de reprezentant.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1045 din 7 iunie 2019 şi s-a fixat termen de judecată la 27 ianuarie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menţionat mai sus, nu vor fi însuşite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. Curtea de apel a constatat, în mod corect, că temeiul capătului de cerere indicat în acţiunea introductivă este art. 4.3 din convenţia de credit şi art. 31 din O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Tribunalul a analizat cauza din această perspectivă şi a respins acest capăt de cerere. Recurenta-reclamantă a declarat apel, indicând o cauză diferită, respectiv oferta publică a băncii. În mod judicios curtea de apel a reţinut că nu poate analiza aceste susţineri deoarece cadrul procesual subiectiv sau obiectiv nu poate fi schimbat în calea de atac. Devoluţiunea operează numai cu privire la aspectele judecate de instanţa a cărei hotărâre este apelată, această limită rezultând din natura de cale de atac a apelului. Astfel cum s-a stabilit în doctrină, controlul judiciar al hotărârii primei instanţe presupune situarea pe acelaşi teren pe care au fost plasaţi şi judecătorii fondului pentru a nu se ajunge în situaţia încălcării principiului dublului grad de jurisdicţie.

Recurenta-reclamantă solicită casarea deciziei atacate şi pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 1189 şi art. 1197 C. civ.. Art. 1189 C. civ. reglementează propunerea adresată unor persoane nedeterminate, iar art. 1197 din acelaşi cod se referă la acceptarea necorespunzătoare a ofertei. Aceste texte de lege fac parte din Secţiunea 3 - Încheierea contractului şi definesc aspecte legate de consimţământ şi formarea contractului pentru analiza cărora instanţa de recurs ar trebui să recurgă la analiza unor aspecte de fapt legate de data şi modul în care a fost comunicată oferta băncii, de poziţia recurentei-reclamante faţă de această propunere a băncii şi de existenţa sau nu a unei corespondenţe sau negocieri între părţi. Din memoriul de recurs nu se desprind critici din care să rezulte în mod concret cum anume au fost greşit aplicate textele legale invocate. Faţă de faptul că în recurs nu pot fi analizate aspectele de netemeinicie, ci numai cele de nelegalitate, Înalta Curte va înlătura aceste critici.

În ceea ce priveşte susţinerile prin care recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a respins în mod nejustificat motivul de apel referitor la acordarea în totalitate a onorariului avocaţial aferent stadiului procesual al fondului, instanţa supremă va avea în vedere Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel cum s-a statuat prin această decizie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1045 din 7 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1045 din 7 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2021.