Abusive nature of mortgage credit fee clauses: requirement of explicit service details versus clarity of amount, calculation method, and due date under CJEU C-621/17

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.03.2015, sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Botoşani, reclamanţii A. ŞI B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună:

1. Constatarea nulităţii următoarelor clauze din contractul de credit HL 29561 din 22.09.2008:

a) Art. III pct. 1 şi 2 - Dobânzi, comisioane bancare şi alte costuri percepute din Condiţiile Generale de Creditare, precum şi art. 2 (2.1 şi 2.3) din Condiţiile Speciale de creditare, dispoziţii referitoare la modul de calcul al dobânzii, la cuantumul acesteia, precum şi la posibilitatea băncii de a putea modifica cuantumul dobânzii, în mod unilateral, fără consimţământul împrumutaţilor; clauzele enunţate nefiind transparente.

b) Art. 2.3 din Condiţii speciale care instituie un comision de acordare credit de 1.50 % din valoarea creditului, respectiv suma de 1.366,5 CHF la data acordării creditului;

c) Art. III din Condiţii Generale, pct. 10 - Alte comisioane bancare aferente condiţiilor de creditare iniţiale, comisioane necuantificate, deci abuzive.

d) Art. V - Pct. 3.1; 3.1 lit. b) şi 3.2 - prin care s-a prevăzut obligaţia împrumutatului de a asigura imobilul ce constituie garanţia creditului la o valoare comunicată şi acceptată de bancă, cu societăţi de asigurare " agreate" de bancă şi care vor include prevederi acceptate de bancă.

e) Art. V - ultimul aliniat prin care, în caz de neexecutare, creditorul poate folosi mijloacele proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanţiei;

f) Art. VI - Pct. 1.3.1 alin. (2) - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a declara exigibil anticipat creditul, de a rezilia unilateral contractul şi de a trece la recuperarea întregii sume datorate în cazul neexecutării de către împrumutat a oricărei obligaţii asumate prin contract.

g) Art. VI - pct. 1.3.2 alin. (4) - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a efectua schimburile valutare în cursul de schimb al băncii din ziua plăţii pentru convertirea în valută a creditului a sumelor necesare rambursării creditului şi/sau convertirea în RON a sumelor existente în conturi.

h) Art. VI - pct. 1.3.3. - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a încheia poliţe de asigurare în numele şi pe seama împrumutatului pe toată durata creditului, contractele de asigurare fiind încheiate cu o societate de asigurări aleasă de către bancă;

i) Art. VII - pct. 1,4, 8 şi 10 - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului;

k) Art. VIII pct. 1 alin. (2) din Condiţiile Generale privitoare la faptul că părţile au agreat, au înţeles şi acceptat prevederile referitoare la dobândă, costuri, comisioane, garanţii, precum şi ale sancţiunilor în cazul neîndeplinirii obligaţiilor;

l) Art. VIII pct. 2 - Dreptul creditorului de a transmite, cesiona, drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contract şi naşterea unor obligaţii valide şi executorii faţă de terţi.

2. Stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb al CHF - RON, la data semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, de la data semnării şi până la plata ultimei rate contractuale din contractul de credit nr. x/22.09.2008 încheiat între pârâtă şi reclamanţi.

3. Restituirea sumelor care au fost încasate de bancă în baza clauzelor a căror caracter abuziv s-a solicitat a se constata; sume ce se impun a fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie şi la care urmează a se adăuga dobânda calculată începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

4. Cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6816 din 01 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Botoşani a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15.07.2015, sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 765 din 10 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.02.2016, sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1983 din 11 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. C. S.A. - SUCURSALA BOTOŞANI şi intervenienţii forţaţi D., E., F. şi G..

A constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x/22.09.2008, încheiat între C. S.A. şi reclamanţi:

- art. 2.3 - Condiţii speciale;

- art. III pct. 2 - Condiţii generale - doar în ceea ce priveşte dispoziţia "în cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicabile şi/sau comisioanelor bancare şi/sau a costurilor percepute, acesta are dreptul de a denunţa unilateral contractul. La data denunţării unilaterale a contractului toate obligaţiile împrumutatului vor deveni imediat scadente şi exigibile, fără perceperea comisionului de rambursare anticipată prevăzut la art. 2.5 din CSC. Nedenunţarea unilaterală a contractului din partea împrumutatului printr-o notificarea comunicată băncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării revizuirii dobânzii şi/sau comisioanelor bancare şi/sau a costurilor percepute constituie o acceptare tacită de către împrumutat a noilor condiţii";

- art. III pct. 10 - Condiţii generale;

- art. V pct. 3.1 lit. a) - Condiţii generale, doar în ceea ce priveşte dispoziţia "împrumutatul are obligaţia de a asigura imobilul ce constituie garanţia creditului, în calitate de asigurat/contractant pe întreaga durată a creditului, la o valoare comunicată şi acceptată de către bancă";

- art. V pct. 3.2 - Condiţii generale;

- art. V ultimul aliniat - Condiţii generale;

- art. VI, pct. 1.3.1 alin. (2) şi art. 1.3.3 - Condiţii generale;

- art. VII, pct. 1-4, 8 şi 10 - Condiţii generale;

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.366,5 CHF achitată cu titlu de comision acordare credit, sumă ce va fi restituită la cursul oficial BNR din data plăţii, la care se va adăuga dobânda legală calculată conform O.G. nr. 13/2011, de la data încasării şi până la restituirea efectivă.

A respins restul pretenţiilor, ca nefondate.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 RON - cheltuieli de judecată, onorariu expert, conform decontului de la dosar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâta C. S.A., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă la data de 25 octombrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A., în apel.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii A. şi B., precum şi de pârâta C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1983 din 11.12.2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, intimaţi fiind intervenienţii forţaţi D., E., F., G. şi C. S.A. SUCURSALA BOTOŞANI.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurenţii-reclamanţi A. şi B., cât şi recurenta-pârâtă C. S.A.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă H. S.A (fostă C. S.A) a solicitat admiterea recursului cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii, ca neîntemeiate, fără a indica dispoziţiile legale pe care îşi întemeiază recursul.

Cu privire la clauzele din contractul de credit privind comisionul de acordare credit, a arătat că instanţa de fond a constatat caracterul abuziv al acesteia cu motivarea ca acest comision nu este justificat şi a fost perceput în baza unei clauze abuzive, astfel cum aceasta este calificată de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000.

A susţinut că instanţa de control judiciar ar trebui să reţină criticile formulate ca fiind întemeiate, în ceea ce priveşte modul de redactare al clauzei referitoare la comisionul de acordare, aceasta fiind neechivocă, in condiţiile în care s-a menţionat suma exactă, exprimată ca procent din valoarea totală a creditului, iar referitor la norma stipulată prin art. 15 din Legea nr. 190/1999, trebuie precizat că acest comision de acordare face parte din cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii ipotecii şi garanţiilor aferente, nu doar comision de analiză.

A arătat că prevederea prin care a fost stipulat comisionul de acordare are un caracter clar şi inteligibil, fiind exprimată, din punct de vedere matematic, într-un mod clar şi precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, nefiind incident textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Mai mult decât atât, legislaţia în vigoare la momentul încheierii contractului de credit nu interzicea stipularea acestui tip de comision.

Recurenta-pârâtă mai susţine că nu s-a făcut dovada faptului că banca a avut un comportament caracterizat prin lipsa bunei-credinţe si a creării unui dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, atâta timp cât împrumutul a fost semnat în anul 2007, iar acţiunea a fost promovată în anul 2015, acest tip de contract fiind considerat ca avantajos pentru împrumutaţi.

De asemenea, recurenta-pârâtă nu a impus recurenţilor-reclamaţilor produsul financiar contractat, fără ca aceştia să aibă posibilitatea negocierii lui.

Cu privire la art. III pct. 2 din Condiţiile generale, doar cu privire la posibilitatea împrumutatului de a denunţa unilateral contractul, în măsura în care acesta nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicate şi/sau a comisioanelor bancare, recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa nu a înţeles prevederea contractuală.

Cu privire la Art. V pct. 3.1 lit. a) din Condiţiile generale, doar în ceea ce priveşte obligaţia împrumutatului de a asigura imobilul adus în garanţia băncii şi art. V pct. 3.2 din Condiţiile generale referitoare la încheierea poliţelor de asigurare, a precizat că obligaţia de asigurare a imobilului nu este una abuzivă.

Cu privire la clauzele prevăzute la art. VI pct. 1.3.1 alin. (2) şi (1).3.3, a arătat că soluţia instanţei este criticabilă deoarece îngrădeşte dreptul băncii de a face demersuri pentru recuperarea creanţelor, în cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute în contractul de credit.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursurilor, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi a fost declarat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 485 alin. (1) teza I din C. proc. civ., în timp ce recursul formulat de recurenta-pârâtă a fost declarat în termenul legal.

Totodată, în legătură cu criticile formulate de către recurenţii-reclamanţi şi de către recurenta-pârâtă, s-a apreciat că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi s-a precizat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 16 decembrie 2019, la dosar s-a înregistrat punctul de vedere al recurenţilor-reclamanţi, în cadrul căruia aceştia au arătat că, pentru soluţionarea excepţiei tardivităţii, nu are relevanţă data aplicată de serviciul poştal pe plicul în care a fost comunicată hotărârea judecătorească (adică data de 11 februarie 2019 aplicată de Oficiul Poştal Botoşani), ci are relevanţă data comunicării efective, aşa cum rezultă aceasta pe confirmarea de primire sub semnătură, care ar trebui să corespundă cu data aplicată de Oficiul Poştal Cătămărăşti Deal, respectiv data de 22 februarie 2019, în această localitate fiind domiciliul stabil al reclamanţilor.

Prin decizia nr. 591 din 6 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

S-a admis în principiu recursul formulat de recurenta-pârâtă H. (succesoare a C. S.A) împotriva aceleiaşi decizii şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 mai 2020, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 15 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus introducerea în cauză şi citarea intimatei I. S.A. în calitate de succesor cu titlu particular al A C. S.A. şi menţinerea în cauză a recurentei H. (SUCCESOARE A C. S.A.), judecarea cauzei fiind amânată la data de 26 iunie 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă H. (SUCCESOARE A C. S.A.) este fondat, pentru următoarele considerente:

Decizia recurată este criticată de recurenta-pârâtă sub aspectul greşitei reţineri de către instanţa de apel a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 2 pct. 3 din Condiţiile speciale de creditare referitoare la comisionul de acordare a creditului în raport cu lipsa motivării soluţiei adoptate, cu referire şi la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi pentru greşita interpretare a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 190/1999, precum şi ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 referitoare la condiţia dezechilibrului semnificativ.

Înalta Curte reţine ca fiind fondate criticile recurentei formulate sub aspectul nemotivării, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că instanţa de control judiciar, în menţinerea soluţiei adoptate de prima instanţă în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 2 pct. 3 din Condiţiile speciale de creditare ale contractului încheiat referitoare la comisionul de acordare credit, a reţinut, în esenţă, că, în speţă, avem de-a face cu un contract standard ale cărui clauze au fost preformulate de către bancă şi comunicat către reclamanţi.

Prin urmare, fiind în prezenţa unui contract preformulat, operează prezumţia lipsei de negociere, iar înlăturarea de către bancă a comisionului de administrare nu este în măsură a răsturna prezumţia lipsei de negociere cât priveşte clauza referitoare la comisionul de acordare.

Cât priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, redând şi prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000, instanţa de apel a reţinut că, din cuprinsul contractului, nu se poate desprinde scopul perceperii comisionului de acordare, operaţiunile pe care banca le efectuează în schimbul acestui comision or, existenţa unui echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor presupune ca fiecare plată să aibă ca şi corespondent un serviciu prestat. Pârâta nu a indicat şi nu a dovedit contraprestaţiile pentru care a perceput comisionul de acordare credit.

Pe de altă parte, potrivit art. 15 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii ipotecii şi garanţiilor aferente.

Faţă de caracterul preformulat al clauzei şi de lipsa oricăror detalii privind prestaţia băncii în schimbul acestui comision, s-a apreciat ca fiind evidentă lipsa bunei credinţe a băncii.

În consecinţă, reţinând ca fiind îndeplinite cerinţele arătate la art. 4 din Legea nr. 193/2000, curtea de apel a precizat că instanţa de fond în mod corect a admis cererea reclamanţilor şi a constatat caracterul abuziv al clauzei privitoare la instituirea comisionului de acordare credit prevăzută la prevăzute la art. 2 pct. 3 din Condiţiile speciale de creditare, fiind apreciate ca neîntemeiate susţinerile din apelul pârâtei relative la acest comision.

Pornind de la cele mai sus reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că analiza realizată prin decizia recurată este incompletă şi inconsistentă, întrucât, din perspectiva caracterului clar şi inteligibil al clauzei, instanţa s-a rezumat la constatarea că serviciile furnizate de bancă, circumscrise comisionului în discuţie, nu sunt descrise în conţinutul contractului.

Este de necontestat că pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, atunci când se invocă lipsa contraprestaţiei băncii, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de lege: lipsa negocierii, existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, încălcarea exigenţelor bunei-credinţe.

Se impune precizarea faptului că Legea nr. 193/2000 a urmărit să sancţioneze practicile abuzive utilizate de profesionist în raport cu consumatorul şi nu deschiderea unei căi pentru acesta din urmă pentru modificarea costurilor contractului prin raportare la considerente străine de noţiunea de "clauză abuzivă", astfel cum este definită în art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Înalta Curte reţine, în privinţa constatării caracterului abuziv al clauzei care conţine comisionul de acordare, că instanţele devolutive au efectuat o analiză insuficientă din perspectiva caracterului clar şi inteligibil, limitându-se doar la constatarea că serviciile furnizate de bancă nu sunt descrise în cuprinsul contractului ("din cuprinsul contractului nu se poate desprinde scopul perceperii comisionului de acordare"), aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în înţelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., critica recurentei sub acest aspect fiind întemeiată.

În acest sens, se reţine efectul obligatoriu al interpretării realizate de CJUE în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., emil Kiss, Gyulane Kiss). În această cauză, în care s-au ridicat probleme similare cu cele din cauza dedusă judecăţii, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, CJUE a statuat că "art. 4 alin. (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

Or, în speţă, instanţele devolutive au restrâns analiza caracterului clar şi inteligibil al clauzei privind comisionul de acordare doar sub aspectul de a regăsi în clauza pretins abuzivă detalierea serviciilor furnizate în schimbul sumei achitate cu titlu de comision de acordare.

În decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, Curtea de Justiţie a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului de acordare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

Se constată că instanţa de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea caracterului clar şi inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de acordare credit şi, cu toate acestea, a reţinut caracterul abuziv al acestei clauze, fără o analiză efectivă a producerii, în detrimentul consumatorului, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Instanţa de apel avea şi obligaţia de a analiza în ce măsură a fost afectată situaţia juridică a reclamanţilor-consumatori, dacă aceştia s-au aflat într-o poziţie mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional, cu atât mai mult cu cât, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziţie legală care să interzică perceperea unui astfel de comision sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de acordarea unui credit.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti trebuie să cuprindă motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată apare ca esenţială, din perspectiva textelor normative evocate, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărâri.

Nu în ultimul rând trebuie reţinut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în acelaşi timp o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Neprocedând în acest mod, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanţa dintre argumentele instanţei de apel în măsură să susţină soluţia pronunţată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, situaţie ce echivalează cu o nemotivare în înţelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi atrage nulitatea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Referitor la modul în care instanţa de apel a analizat caracterul abuziv al art. V pct. 3.2 din Condiţiile generale referitoare la încheierea poliţelor de asigurare la o societate de asigurări agreată de pârâtă şi a celei privind instituirea şi a "altor comisioane bancare agreate de părţi", se observă că instanţa de apel nu a făcut aplicarea tuturor criteriilor de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Criticile privind clauzele prevăzute la art. III pct. 2 din Condiţiile generale, cu privire la posibilitatea împrumutatului de a denunţa unilateral contractul, la art. V pct. 3.1 lit. a) din Condiţiile generale din contractul de credit în ceea ce priveşte obligaţia împrumutatului de a asigura imobilul adus în garanţia băncii şi cele prevăzute la art. VI pct. 1.3.1 alin. (2) şi (1).3.3 nu vor fi analizate, având în vedere că au fost invocate omisso medio direct în recurs, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 teza I din acelaşi act normativ, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă H. (SUCCESOARE A C. S.A.) împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În rejudecare, cu respectarea art. 501 C. proc. civ., instanţa de apel urmează a ţine seama de interpretarea dată de CJUE prin decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17 cu privire la criteriile pe care instanţele trebuie să le analizeze în aprecierea caracterului eventual abuziv al clauzelor care conţin reglementarea comisioanelor de acordare credit şi va proceda la analiza clauzei prevăzute la art. V pct. 3.2 din Condiţiile generale referitoare la încheierea poliţelor de asigurare, precum şi a celei privind instituirea şi a "altor comisioane bancare agreate de părţi" din perspectiva tuturor criteriilor prin aplicarea cărora se determină caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă H. (SUCCESOARE A C. S.A.) împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2020.