Shareholders' unconstitutionality referral rejected as unfounded; annulment action dismissal stands.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 12.04.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C. şi D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Bucur Obor S.A., constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Bucur Obor S.A., adoptate la data de 22.03.2018, respectiv punctele 1, 3 - 7, 11.

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 01.02.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei de interes şi cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, solicitând, în principal, anularea sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive şi constatării nulităţii absolute a hotărârilor AGOA adoptate la data de 22.03.2018, respectiv punctele 1, 3-7,11.

Apelanţii-reclamanţi au formulat şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) şi art. 177 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea 31/1990.

Totodată, apelanţii au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării a excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) şi 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea că "în cadrul acţiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalităţii registrului acţionarilor".

Prin decizia civilă nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia tardivităţii completării motivelor de apel. A fost respinsă cererea de completare a motivelor de apel ca tardivă. A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării a excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) şi 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea că în cadrul acţiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalităţii registrului acţionarilor. A fost respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B., C. şi D., ca nefondat.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) şi 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea că, în cadrul acţiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalităţii registrului acţionarilor, curtea de apel a reţinut că aceste prevederi legale nu pot susţine interpretarea arătată, prin urmare, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3).

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A., B., C. şi D., în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) şi 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

În motivarea căii de atac, recurenţii au invocat faptul că decizia atacată a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, dar şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Recurenţii au criticat faptul că, prin decizia atacată, curtea de apel ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în condiţiile în care, instanţa de judecată este limitată la verificarea celor patru condiţii pentru declanşarea controlului de constituţionalitate.

În acest sens recurenţii arată că respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru că excepţia ar viza o interpretare imposibilă a dispoziţiilor art. 132, art. 123 şi 177 din Legea nr. 31/1990 excedează controlului admisibilităţii cererii de sesizare a CCR care se face exclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 147/1992 care stabilesc condiţiile de admisibilitate, limitele vizând strict îndeplinirea sau neîndeplinirea cumulativă a acestor condiţii imperative.

În concluzie, recurenţii susţin că instanţa de judecată nu avea competenţa să aprecieze asupra caracterului posibil sau imposibil al interpretării dispoziţiilor legale, controlul admisibilităţii vizând exclusiv îndeplinirea sau neîndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Referitor la invocarea aplicării greşite a dispoziţiilor legale recurenţii arată că, întrucât au solicitat Curţii Constituţionale să exercite controlul constituţionalităţii unor prevederi legale care sunt în vigoare, nu au fost declarate neconstituţionale şi sunt în legătură cu cauza, motivarea din cuprinsul deciziei atacate în sensul că, interpretarea susţinută de recurenţi ar viza o interpretare imposibilă, este nelegală.

Recurenţii arată că, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, este permisă declararea neconstituţionalităţii unei anumite dispoziţii legislative, într-o anumită interpretare, conform celor solicitate prin cererea de sesizare formulată în cauză.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenţii susţin că dispoziţiile invocate sunt aplicabile în cauză având în vedere că au invocat prin apel că respectarea art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 presupune întâi verificarea calităţii de acţionar şi apoi confirmarea deţinerii acestei calităţi la data de referinţă şi că interpretarea contrară ar conduce la concluzia că ar fi îndreptăţită să participe la adunarea generală orice persoană, indiferent dacă deţine sau nu calitatea de acţionar, singura condiţie fiind înscrierea sa în registrul acţionarilor, ceea ce ar încălca prevederile legale imperative prevăzute de art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990- registrul acţionarilor reprezintă o evidenţă a acţionarilor şi art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990- au anumite drepturi persoanele care sunt acţionari la data de referinţă.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condiţiilor sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficienţa folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, petenţii au arătat că prin cererea de apel au invocat că, respectarea art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 presupune întâi verificarea calităţii de acţionar şi apoi confirmarea deţinerii acestei calităţi la data de referinţă şi că interpretarea contrară ar conduce la concluzia că ar fi îndreptăţită să participe la adunarea generală orice persoană, indiferent dacă deţine sau nu calitatea de acţionar, singura condiţie fiind înscrierea sa în registrul acţionarilor, ceea ce ar încălca prevederi legale imperative: art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 - registrul acţionarilor reprezintă o evidenţă a acţionarilor şi art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990- au anumite drepturi persoanele care sunt acţionari la data de referinţă.

Recurenţii au criticat faptul că hotărârea a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti susţinând că instanţa de judecată nu avea competenţa să aprecieze asupra caracterului posibil sau imposibil al interpretării dispoziţiilor legale, controlul admisibilităţii vizând exclusiv îndeplinirea sau neîndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Critica este nefondată având în vedere că, din decizia atacată, nu rezultă că instanţa de judecată s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aşadar nu au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti.

Dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât vizează interpretarea legii dintr-o perspectivă proprie a recurenţilor, s-a făcut în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate, în mod special cu privire la îndeplinirea condiţiei ca sesizarea să aibă în vedere neconstituţionalitatea prevederilor legale invocate, prin indicarea în concret a modului în care aceste prevederi contravin Constituţiei.

Această condiţie este esenţială pentru justificarea admiterii de către instanţa de judecată a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, altfel sesizarea ar constitui o problemă de interpretare a legii, atribuţie care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, instanţa de contencios constituţional este chemată să verifice ex post compatibilitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei sau unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă, cu prevederile şi principiile de ordin constituţional.

Or, prin susţinerile recurenţilor nu este relevată incompatibilitatea dispoziţiilor legale care formează obiectul sesizării cu prevederile şi principiile de ordin constituţional, ci este propusă o interpretare a dispoziţiilor legale dintr-o perspectivă proprie a recurenţilor, respectiv că, în cadrul acţiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalităţii registrului acţionarilor.

Prin urmare nu este îndeplinită cerinţa motivării excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, conform căruia, sesizările trebuie motivate.

Raţiunea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezidă în faptul că una dintre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate constă în expunerea motivelor de neconstituţionalitate care fundamentează excepţia, prin raportare la normele cuprinse în Constituţie.

În consecinţă, întrucât cererea recurenţilor vizează o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate ca, dispoziţiile legale care formează obiectul cererii de sesizare a instanţei constituţionale, să vizeze neconstituţionalitatea acestora, motiv pentru care sunt nefondate şi criticile care privesc aplicarea greşită a legii.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii D., C., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, cu privire la dispoziţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) şi art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii D., C., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, cu privire la dispoziţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) şi art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,11 mai 2021.