Bad faith possession liability for loss of use under delictual civil law and the scope of cassation review for alleged omission of motive analysis

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C. S.A. Sevilia - Sucursala Bucureşti, solicitând instanţei obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul şi să-i plătească despăgubiri în cuantum de 24.916 RON pe lună, pentru lipsa de folosinţă a acestuia, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată şi până la data la care pârâţii îi vor lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul revendicat, invocând, în drept, prevederile art. 563 şi 1349 din noul C. civ.

Ulterior, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a completat capătul al doilea de cerere, în sensul că a cerut obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata lipsei de folosinţă, începând cu data de 16 mai 2016 şi până la data la care, pârâta îi va lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul.

Prin încheierea de şedinţă din 01.11.2016, instanţa a luat act de renunţarea reclamantei la judecată faţă de pârâta C. S.A. Sevilia - Sucursala Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 114 din 13 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., fiind obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul. Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei, ca fiind neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 296/C/2018-A din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, solicitarea apelantei-reclamante A. S.R.L. privind obligarea pârâtei apelante S.C. B. la plata sumei de 358.785 RON, reprezentând preţul de circulaţie al staţiei de beton, cerere formulată în apel. De asemenea, au fost admise apelurile formulate de reclamanta şi de pârâtă împotriva sentinţei nr. 114/LP/13 iunie 2017 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii cererii reclamantei privind obligarea pârâtei de lăsare în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul, fiind obligată pârâta să-i plătească reclamantei cu titlu de prejudiciu, suma de 24.916 RON pe lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a utilajului, începând cu data de 16.05.2016 şi până la data de 05.02.2018. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A fost obligată apelanta-pârâtă să-i plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată parţiale în apel, în cuantum de 14559 RON. S-a constatat că apelanta-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 1401 din 20 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 296/C/2018 - A din 08 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva aceleiaşi decizii. A fost casată, în parte, decizia atacată. A fost trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta şi a apelului reclamantei în ceea ce priveşte cererea de plată a contravalorii lipsei de folosinţă a utilajului, începând cu data de 5 februarie 2018 şi până la restituirea acestuia. Au fost menţinute dispoziţiile deciziei recurate referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a solicitării reclamantei apelante privind obligarea pârâtei apelante la plata sumei de 358.785 RON, reprezentând preţul de circulaţie al bunului, formulată în apel, la admiterea apelului formulat de reclamanta şi la obligarea pârâtei la plata către reclamanta cu titlu de prejudiciu, a sumei de 24.916 RON pe lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a utilajului, începând cu data de 16 mai 2016 şi până la data de 5 februarie 2018.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. formulat de pârâta S.C. B. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat că hotărârea instanţei de apel corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând argumentele de fapt şi de drept care au condus la concluzia că pârâta a fost un posesor de rea-credinţă. Reţinând incidenţa prevederilor art. 1381 alin. (2), art. 1385 alin. (1) şi (2), art. 1386 alin. (1) şi (2) din C. civ., din Secţiunea referitoare la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, precum şi dispoziţiile art. 1357 alin. (2) C. civ., curtea de apel a verificat fiecare cerinţă prescrisă de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi a conchis, în urma analizei coroborate a probelor administrate, că acestea sunt îndeplinite cumulativ în ceea ce o priveşte pe pârâta S.C. B. S.R.L., întrucât a cunoscut lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului şi situaţia litigioasă a bunului în litigiu, răspunzând pentru cea mai uşoară culpă, ca autor al prejudiciului suferit de reclamantă, constând în fructele civile pe care aceasta le-ar fi obţinut în urma exploatării normale a staţiei de betoane,

Înalta Curte a mai reţinut că viziunea diferită a pârâtei asupra stării de fapt şi asupra consecinţelor juridice trase din aceasta, nu poate da suport criticii de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând lipsa motivării sau caracterul insuficient al motivării hotărârii, astfel că acest motiv de casare a fost înlăturat.

Înalta Curte a constatat nefondate şi criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material în materia răspunderii civile delictuale, cu referire la dispoziţia de obligare a pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata către reclamanta A. S.R.L., cu titlu de prejudiciu, a sumei de 24.916 RON pe lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a utilajului ce face obiectul revendicării, începând cu data de 16.05.2016 şi până la data de 05.02.2018.

Împotriva acestei decizii la data de 8 februarie 2021 pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. susţinând că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, contestatoarea arată că ambele recurente au invocat acest motiv de recurs şi, deşi a solicitat atât admiterea recursului propriu dar şi al reclamantei, instanţa supremă a omis să se pronunţe asupra acestui motiv, neanalizând susţinerile pârâtei care vizau faptul că instanţa de apel nu a arătat elementele de fapt şi de drept din care a reţinut reaua-credinţă a acesteia, prin urmare instanţa de recurs nu a verificat legalitatea acestui motiv, situaţie în care devine incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatoarea face trimiteri şi la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi arată că, deşi acesta nu reprezintă un motiv de contestaţie în anulare, modul în care instanţa de recurs a analizat acest motiv de recurs justifică analiza motivului de contestaţie incident care ar permite casarea integrală a deciziei în apel.

Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat, o va respinge pentru considerentele ce succed.

Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent.

Conform acestui text de lege, hotărârile definitive mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când, instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În susţinerea motivului de contestaţie în anulare invocat se arată că instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv criticile pârâtei care vizau faptul că instanţa de apel nu a arătat elementele de fapt şi de drept din care a reţinut reaua-credinţă a acesteia.

Verificând susţinerile contestatoarei privind omisiunea pronunţării asupra motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs a examinat acest motiv de nelegalitate reţinând că pârâta S.C. B. S.R.L., întrucât a cunoscut lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului şi situaţia litigioasă a bunului în litigiu, răspunde pentru cea mai uşoară culpă ca autoare a prejudiciului suferit de reclamantă, constând în fructele civile pe care aceasta le-ar fi obţinut în urma exploatării normale a acestuia.

Aşadar, instanţa de recurs a analizat modul în care instanţa de apel a verificat existenţa relei-credinţe a pârâtei, contrar susţinerilor contestatoarei.

Omisiunea examinării unui motiv de casare, în sensul prevăzut de 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu înseamnă că pot fi repuse în discuţie pe această cale motivele de casare care au fost analizate de instanţa de recurs, deoarece contestaţia în anulare nu constituie mijloc de reformare a unei hotărâri date în recurs.

Pe calea contestaţiei în anulare prevăzute de dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. instanţa este ţinută să verifice numai omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs iar nu să examineze justeţea soluţiei pronunţate.

Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât pentru cele expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, astfel cum s-a solicitat prin contestaţia în anulare formulată.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1401 din 20 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de CasaţieşiJustiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea intimatei S.C. A. S.R.L. privind aplicarea amenzii judiciare, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., formularea contestaţiei în anulare fiind o cale de atac permisă de lege, nu se justifică aplicarea acestei sancţiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1401 din 20 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Respinge cererea intimatei S.C. A. S.R.L. privind aplicarea amenzii judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,11 mai 2021.