Inadmissibility of cassation appeal in labor dispute despite mixed liability bases: finality of labor court decisions under Romanian procedural law

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 februarie 2017 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, sub număr de dosar 696/121, reclamanta A. S.A. Galaţi a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H., respectiv pe pârâţii I., J., K., L., M., N. şi O., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 1.300.783,41 RON.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin Decizia nr. 13/20.03.2014 emisă de Camera de Conturiîn urma controlului efectuat de această instituţie s-a concluzionat că, în perioada 2012-2013 reclamanta nu a respectat tarifele minime aprobate de Consiliul Local şi astfel nu a încasat venituri suplimentare, prejudiciul fiind calculat până la data de 31.01.2017 şi reprezintă diferenţă de tarif, penalităţi de întârziere, taxe judiciare de timbru şi onorariu de expert suportate de către reclamantă pentru acţiunile introduse împotriva debitorilor. A mai precizat reclamanta că, deşi acţionarul unic, Consiliul Local, a stabilit anumite tarife, Consiliul de Administraţie al reclamantei a stabilit prin HCA 25/2009 şi HCA 9/2012, un tarif inferior. În opinia reclamantei, vinovaţi de producerea prejudiciului sunt membrii consiliului de administraţie care au adoptat hotărârile menţionate, precum şi salariaţii care au semnat contractele cu tariful diminuat, respectiv nr. 2766/07.03.2012, nr. 9553/16.09.2012, nr. 9990/27.10.2010.

În drept, a invocat prevederile art. 254 alin. (1) Codul muncii.

Pârâtul J. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâţii L., O., N. şi K. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-208 C. proc. civ., Legea nr. 62/2011, art. 254,255,268,272 din Codul muncii, art. 1357,1381,1382 C. civ., art. 155 şi următoarele din Legea nr. 31/1990.

Pârâţii B., C., D., E., G. şi H. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Totodată, pârâţii au formulat cerere de chemare în garanţie a Municipiului Galaţi, respectiv Consiliul Local, I., J., L., M., N., O., K., solicitând obligarea acestora la plata prejudiciului pe care vor fi obligaţi să-l suporte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, art. 254 din Codul muncii, art. 72 C. proc. civ.

Pârâta M. a formulat întâmpinare prin a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de data încheierii contractelor prin care reclamanta a precizat că s-a creat prejudiciul, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 06.12.2017 reprezentantul pârâţilor B., C., D., E., G. şi H. a precizat că nu înţelege să mai susţină excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1362 din 20 decembrie 2017 Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâţi. A respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., G., H., I., F., J., K., L., M., N., O., ca fiind prescrisă. A disjuns cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii B., C., D., E., G. şi H. şi a dispus formarea unui nou dosar, având ca părţi reclamanţii B., C., D., E., G. şi H. şi pârâţii Municipiului Galaţi, respectiv Consiliul Local, I., J., L., M., N., O., K.. A dispus obligarea reclamantei la plata a câte 1000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, pârâţilor B., C., D., E., G., H., J., K., L., M., N. şi O..

Prin decizia civilă nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în complet de divergenţă,a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 1362 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă. A fost anulată în parte sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în ceea ce-i priveşte pe pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H., I.. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. S-a respins ca inadmisibil apelul declarat de pârâta I., împotriva aceleiaşi sentinţe civile. A fost obligată apelanta să plătească intimaţilor-pârâţi J., K., L., M., N. şi O. câte 1.000 RON fiecăruia, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În ceea ce priveşte pretenţiile apelantei-reclamante vizând obligarea intimaţilor-pârâţi salariaţi J., K., L., M., N. şi O., în solidar la plata sumei de 1.300.783,41 RON, instanţa de apel a reţinut că, în mod legal, instanţa de fond le-a considerat ca fiind prescrise în raport cu dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii având în vedere că apelanta-reclamantă a luat cunoştinţă despre împrejurările pentru care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a intimaţilor-pârâţi în perioada2012-2013,perioadă la care patrimoniul angajatorului a fost micşorat prin emiterea facturilor.

Cum acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 23.02.2017 iar pretenţiile formulate în cauză vizează anii 2012 şi 2013, s-a reţinut că în mod legal prima instanţă a constatat că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani.

Referitor la chestiunea în divergenţă ce a vizat împrejurarea dacă a intervenit sau nu prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce îi priveşte pe cei 8 intimaţi-pârâţi care au avut calitatea de membri ai Consiliului de administraţie, respectiv de reprezentant AGA cât şi stabilirea momentului de la care prescripţia a început să curgă pentru aceştia, aspecte litigioase invocate prin apelul declarat în cauză de reclamantă, instanţa de apel a reţinut că, deşi în cazul răspunderii contractuale a salariaţilor ce au avut contracte individuale de muncă se poate admite faptul că termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă sau coincide cu data producerii prejudiciului, în cazul răspunderii civile delictuale termenul de prescripţie este cel prevăzut de dispoziţiile art. 2523 din noul C. civ., în sensul că a început să curgă de la data când societatea a cunoscut că s-a produs un prejudiciu, respectiv după efectuarea verificărilor şi depunerea de către Camera de conturi a judeţului Galaţi a raportului de control nr. x/25.02.2014.

Prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pronunţată în cauză referitoare la prescripţia dreptului la acţiune în mod nediferenţiat, prin raportare exclusivă la conţinutul prevederilor art. 211 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social şi ale art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii referitoare la răspunderea patrimonială a salariaţilor faţă de angajator, omiţând însă cauza juridică diferită a răspunderii patrimoniale în cazul membrilor consiliului de administraţie şi a reprezentantului AGA, astfel cum s-a indicat prin însăşi acţiunea introductivă.

Potrivit prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele speciale prevăzute în această lege, iar potrivit art. 155 alin. (1) din lege acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112.

Rezultă astfel că răspunderea membrilor consiliului de administraţie operează în baza unor reguli distincte având ca temei mandatul exercitat şi dispoziţiile legii speciale, respectiv în cazul reprezentantului adunării generale a acţionarilor, în lipsa identificării şi precizării de către părţi a unor reguli juridice distincte, în baza unui contract civil de mandat, în toate cazurile fiind vorba despre o răspundere civilă de natură contractuală, pusă de reclamantă pe seama unor fapte ilicite săvârşite în legătură cu executarea mandatului.

Potrivit dispoziţiilor art. 2523 din noul C. civ. prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

În conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112. Adunarea generală desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.

Faţă de considerentele avute în vedere de adunarea generală a acţionarilor în calitatea de titular al acţiunii în răspundere patrimonială îndreptată împotriva administratorilor societăţii, formularea acţiunii civile în justiţie la data de 23.02.2017 apare ca fiind realizată în termenul legal, nefiind afectată de prescripţie extinctivă.

La 26 noiembrie 2018,pârâţii B., C., D., E., G., H. şi F. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Recurenţii - pârâţi se raportează la motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. în considerarea cărora solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În argumentarea cererii de recurs, după referiri cu privire la admisibilitatea căii de atac exercitate, se susţine, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 399 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că prin decizia recurată s-a stabilit un tip de răspundere cu opinie majoritară şi, cu opinie separată, un alt tip de răspundere, fără ca această chestiune de divergenţă să fie adusă la cunoştinţa intimaţilor-pârâţi şi fără ca aceştia să se poată apăra în cadrul dezbaterilor, pe această chestiune.

În acest context, recurenţii susţincă au fost încălcate principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenţii arată că recursul este admisibil având în vedere că instanţa de apel a stabilit natura juridică a cererii cu care a fost învestită în ceea ce îi priveşte aceasta având fiind răspundere patrimonială reglementată de art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 şi care decurge din calitatea avută de recurenţi.

Simpla împrejurare că această cauză a fost soluţionată de către secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale nu conduce prin ea însăşi la concluzia că litigiul este unul de muncă, împrejurare pe care instanţa de apel a exclus-o în considerentele hotărârii, în sensul că cererea promovată împotriva recurenţilor-pârâţi este esenţial diferită de cererea promovată împotriva pârâţilor care aveau calitatea de salariaţi.

Un alt argument adus de recurenţi în susţinerea caracterului admisibil al căii extraordinare de atac a recursului este reprezentat de dispoziţiile art. 460 alin. (1) pct. 3 şi 4 C. proc. civ. care permit exercitarea căii de atac doar pentru unele dintre cererile deduse judecăţii.

Subsumat motivului de recurs instituit de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată, pe de o parte este nemotivată, întrucât nu a analizat niciuna dintre apărările formulate de către aceştia, iar, pe de altă parte, atunci când cuprinde motive pentru care s-a considerat că apelul ar fi fondat, acestea sunt confuze şi contradictorii.

Totodată, recurenţii susţin că instanţa de apel nu a analizat apărările referitoare la faptul că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea pretins producătoare de prejudicii.

Prescripţia dreptului material la acţiune, începe să curgă de la data la care s-a produs paguba pentru toţi participanţii la săvârşirea faptei pretins prejudiciabile, şi nu de la data de 25.02.2014 când a fost întocmit Raportul de control nr. 2332 al Curţii de Conturi, care doar constată existenţa prejudiciului, şi cu atât mai puţin la momentul soluţionării irevocabile a dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Or, instanţa de apel nu a analizat acest aspect şi, cu opinie majoritară, a analizat doar data la care se pretinde că societatea a cunoscut producerea prejudiciului, omiţându-se ipoteza legală alternativă şi anume data la care titularul acţiunii trebuia să cunoască naşterea dreptului la acţiune, tratându-le în bloc, ca şi cum ar fi fost acelaşi moment, astfel a fost încălcat şi normele de drept material.

La 4 martie 2019 intimata-reclamantă A. S.A. Galaţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 martie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile depunând puncte de vedere.

Astfel, recurenţii-pârâţi B., C., D., E., F., G. şi H. au învederat faptul că raportorul a calificat greşit litigiul prin prisma secţiei care a soluţionat cauza, deşi recurenţii nu sunt salariaţi, prin urmare nu este dedus judecăţii un litigiu de muncă.

Intimata-reclamantă A. S.A. Galaţi a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu prin care a susţinut inadmisibilitatea recursului în raport cu caracterul definitiv al deciziei recurate.

Intimaţii-chemaţi în garanţie L., O., K. şi J. au formulat puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu prin care au susţinut inadmisibilitatea recursului în raport cu caracterul definitiv al deciziei recurate.

La 22 iunie 2020 intimatul-pârât J. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului susţinând că decizia recurată este definitivă ca urmare a faptului că a fost pronunţată într-un litigiu de muncă.

La 14 iulie 2020 intimaţii-pârâţi L., O., K. au formulat întâmpinare prin care au invocat inadmisibilitatea recursului ca urmare a faptului că decizia recurată a fost pronunţată într-un litigiu de muncă.

La 16 noiembrie 2020 recurenţii-pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H. au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. în sensul în care "este admisibil recursul declarat împotriva unei hotârâri pronunţate de curtea de apel, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, hotărâre prin care se reţine că recurenţii nu sunt salariaţi, raportul juridic nefiind guvernat de Codul muncii şi nici de Legea nr. 263/2010, aşa cum a fost stabilită în cuprinsul hotărârii, partea ar avea deschisă calea de atac a recursului?"

Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. o va respinge ca inadmisibilă având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ. sub aspectul neîndeplinirii condiţiei ce priveşte existenţa unei învestiri cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, calea de atac declarată, respectiv recursul, nefiind recunoscută de lege în situaţia litigiilor soluţionate în fond ca litigii de muncă, acţiunea introductivă având ca temei legal art. 254 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine că decizia civilă nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale ce formează obiectul recursului nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs întrucât a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel a unui litigiu de muncă, fiind definitivă de la pronunţare.

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Prin Legea nr. 76/2012, art. 73 pct. 18 s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

În cauză, prin acţiunea promovată, reclamanta A. S.A. Galaţi a chemat în judecată pe pârâţii I., J., K., L., M., N. şi O., şi respectiv pe pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 1.300.783,41 RON fiind invocate în drept prevederile art. 254 alin. (1) Codul muncii.

Cauza dedusă judecăţii a fost soluţionată de prima instanţă ca fiind un conflict de muncă întemeiat pe răspunderea patrimonială a pârâţilor, litigiul fiind soluţionat ca un litigiu de muncă.

Instanţa de apel a anulat în parte sentinţa primei instanţe menţinând dispoziţiile sentinţei în privinţa pârâţilor salariaţi, aspect care a dezlegat în mod definitiv natura juridică a litigiului ca fiind un litigiu de muncă.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat atragerea răspunderii solidare a pârâţilor. Deşi o parte dintre pârâţii au avut calitatea de salariaţi iar altă parte, de membrii ai Consiliul de Administraţie şi respectiv ai AGA, reclamanta a înţeles să formuleze pretenţiile pe cale principală, prin urmare soluţia pronunţată în apel nu vizează o cerere incidentală care să permită exercitarea căii de atac a recursului în ceea ce priveşte atragerea răspunderii patrimoniale întemeiate pe art. 155 din Legea nr. 31/1990 pentru pârâţii, membrii ai Consiliul de Administraţie şi respectiv ai AGA, cererea principală având caracter unitar.

În consecinţă, întrucât hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs este dată în soluţionarea unui litigiu de muncă are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În raport cu considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei civile nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâţiiStoianofViviana, C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei civile nr. 586/2018 din 4 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2021.