Director liability ruling upheld as appeal against final appellate decision inadmissible.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by defendant C. against the Court of Appeal Bucharest’s decision no. 1173 of 3 July 2019, which had partially upheld the lower court’s judgment and ordered C. to pay RON 168,901.89 of the insolvent debtor’s liabilities; that appellate decision remains in force. The underlying dispute was an action under Article 138(1)(a) and (d) of Law No. 85/2006 to hold the directors personally liable for the debtor’s passive debt (RON 1,939,334.92), originally granted in full by the syndic judge at first instance. The defendant’s appeal challenged the merits, arguing that liability required a causes report under Article 59(1) of Law No. 85/2006 identifying the culpable persons. The High Court dismissed the appeal on procedural grounds: under Articles 8(1) and 12(1) of Law No. 85/2006, decisions of the syndic judge are appealable only by appeal, and rulings of the court of appeal in such matters are final, so the challenged decision was not subject to appeal—applying the legality of remedies principle under Article 129 of the Constitution and Article 457 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, art. 477 C. proc. civ, art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006; Director liability ruling upheld as appeal against final appellate decision inadmissible: against the Court of Appeal Bucharest’s decision no. 1173 of 3 July 2019, which had partially upheld the lower court’s judgment and ordered C. to pay RON 168,901.89 of the insolvent debtor’s liabilities; that appellate decision remains in force. The underlying dispute was an action under Article 138(1)(a) and (d) of Law No. 85/2006 to hold the directors personally liable for the debtor’s passive debt (RON 1,939,334.92), originally granted in full by the syndic judge at first instance. The defendant’s appeal challenged the merits, arguing that liability required a causes report under Article 59(1) of Law No. 85/2006 identifying the culpable persons. The High Court dismissed the appeal on procedural grounds: under Articles 8(1) and 12(1) of Law No. 85/2006, decisions of the syndic judge are appealable only by appeal, and rulings of the court of appeal in such matters are final, so the challenged decision was not subject to appeal—applying the legality of remedies principle under Article 129 of the Constitution and Article 457 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe Court used this provision to reject the appeal as inadmissible.
This provision was cited to establish that the court of appeal's decision is final and not subject to appeal.
This provision was cited to show that decisions of the syndic judge can only be appealed, not subjected to recourse.
This provision was cited to demonstrate that decisions rendered by appellate courts are not subject to appeal when the law provides that first-instance decisions can only be appealed.
This provision was cited in the context of analyzing the procedural exception of inadmissibility of the appeal.
This provision was cited to underline the principle of legality of appeal paths in the reasoning.
This provision was cited to support the principle that appeal paths are governed by law.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021
Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă la 30 iulie 2015 sub nr. x/2014/a3, lichidatorul judiciar C.I.I. A. al debitoarei B. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 1.939.334,92 RON.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 3417/din 30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a fost admisă acţiunea în vederea atragerii răspunderii personale patrimoniale formulate în conformitate cu dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 de reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A., fiind obligaţi pârâţii C. şi D., în solidar, la plata pasivului creditoarei B. S.R.L., în sumă de 1.939.334,92 de RON.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâtul C., care a fost admis prin decizia civilă nr. 1173 din 3 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinetul Individual de Insolvenţă A., fiind obligat pârâtul C. la plata pasivului debitoarei B. S.R.L. în cuantum de 168.901,89 de RON. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
La 27 februarie 2020, pârâtul C. a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că, în cauză hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Totodată, s-a arătat că a fost aplicat greşit art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu privire la răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altor persoane, deoarece răspunderea recurentului se putea face doar cu condiţia ca administratorul judiciar desemnat în cadrul unei proceduri de insolvenţă să efectueze, potrivit art. 59 alin. (1) lit. b) şi art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, raportul de cauze indicând persoanele vinovate.
În acest sens, s-a arătat că nu există acest raport care să constituie cauza unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea 85/2006 .
Astfel, deşi instanţa de apel a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., va analiza toate cauzele incidente sau conexe în apel, dat fiind caracterul devolutiv al acestuia, recurentul a precizat că aceasta s-a mărginit la cercetarea dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, fără a analiza condiţiile de instituire ale răspunderii administratorilor, şi anume existenţa unui raport de cauze a insolvenţei în care să se indice persoanele vinovate şi faptele, imputate conform art. 59 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, s-a învederat că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesar ca aceştia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, săvârşirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, iar aceste fapte să fi cauzat prejudiciul care a determinat starea de insolvenţă a debitoarei falite, dar în modalitatea în care administratorul judiciar constată aceste fapte printr-un raport de cauze, în sarcina lor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 15 septembrie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile neînţelegând să îşi exercite acest drept.
Înalta Curte analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine că decizia ce formează obiectul recursului nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având în vedere următoarele argumente:
Obiectul litigiului îl reprezintă atragerea răspunderii patrimoniale a pârâţilor C. şi D., cu privire la suportarea pasivului debitoarei B. S.R.L., în sumă de 1.939.334,92 RON, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006 şi soluţionată în primă instanţă de către judecătorul-sindic.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".
De asemenea, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".
În raport cu dispoziţiile legale evocate, se constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1173 din 3 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1173 din 3 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2021.