Inadmissibility of recourse against dismissal of arbitral award annulment due to temporal applicability of Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Analizând actele de la dosar şi hotărârea atacată, reţine următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 19.10.2016, sub nr. x/2016, S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la către reclamantă a sumelor de 56.179,06 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/17.12.2015, de 13.363,50 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere şi de 43.907,31 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie, precum şi a sumei de 12.160,30 RON, cu titlu de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 43.907,31 RON; a mai solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1.170, art. 1.270 şi art. 1.864 alin. (1) C. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 09.03.2017, sub nr. x/2017, ulterior înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 15.10.2017, sub nr. x/2017, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei arbitrale prin sentinţa civilă nr. 9480/03.10.2017 a Judecătoriei Braşov, reclamanta S.C. B. S.R.L. achemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la restituirea în natură a bunurilor împrumutate sau, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, la restituirea materialelor împrumutate, în cuantum de 73.239,03 RON, precum şi la restituirea sumei de 120 RON avansate pentru recuperarea bunurilor împrumutate.

În drept, a invocat prevederile art. 2.158 şi urm. C. civ.

Prin încheierea din 29.03.2018, a fost dispusă conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2016.

Prin sentinţa arbitrală nr. 10/14.03.2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte acţiunea principală şi a obligat-o pe pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 11.940 RON, plus T.V.A. (12.665,3 RON), suma de 43.907,31 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie, precum şi penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate până la data de 18.10.2016; a respins ca nefondată cererea conexată şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 16.620,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei arbitrale, S.C. B. S.R.L. a formulat acţiune în anulare.

Prin sentinţa civilă nr. 5/F/26.02.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a sentinţei arbitrale.

Prin sentinţa civilă nr. 39/F/24.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinţei civile nr. 5/F/26.02.2020, formulată de S.C. B. S.R.L.

Împotriva sentinţei civile nr. 5/F/26.02.2020, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei curţii de apel spre o nouă judecată.

În motivare, după prezentarea parcursului juridic al litigiului, recurenta a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., precum şi a art. 1.270 C. civ.

Recurenta a arătat că instanţa de judecata a respins motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că, raportat la modul de susţinere a acestui motiv, recurenta ar fi de fapt "nemulţumită" de modul în care tribunalul arbitral ar fi interpretat probele administrate în cauză.

Sub acest aspect, recurenta a relevat că instanţa de judecată a interpretat eronat art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciindu-se că ar fi suficient ca în sentinţa arbitrală să fie consemnată o motivare, chiar şi aparentă, pentru a nu fi aplicabile prevederile evocate.

În continuare, a mai arătat că sentinţa arbitrală este nemotivată, recurenta redând aspecte teoretice legate de motivarea hotărârii, din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concluzionând că în mod eronat a apreciat curtea de apel că critica referitoare la nemotivarea sentinţei arbitrale este exclusă de faptul că instanţa arbitrală a reţinut aspecte, lipsite de substanţă, context în care situaţia relatată de recurentă ar reprezenta doar motive de netemeinicie.

Cea de-a doua critică invocată de recurentă se referă la dispoziţia de respingere a motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., curtea de apel apreciind în mod nelegal că dispoziţiile art. 1.270 C. civ. nu ar fi imperative.

Prin prisma acestei critici, recurenta a relevat că pe calea acţiunii în anulare se exercită un control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două obiective bine determinate, şi anume: conformitatea hotărârii arbitrale cu convenţia arbitrală şi respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 575 C. proc. civ., precum şi asigurarea respectării prevederilor legale privind ordinea publică, bunele moravuri ori a dispoziţiilor imperative ale legii.

Pornind de la principiul forţei obligatorii a contractului, curtea de apel a reţinut că acesta reprezintă, pe de o parte, necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice, iar pe de altă parte, imperativul moral al respectării cuvântului dat, pentru ca ulterior instanţa să constate că nu se află în faţa unei dispoziţii imperative.

Recurenta a mai arătat că instanţa de judecată a interpretat eronat faptul că o normă imperativă de drept privat nu poate fi invocată ca motiv de anulare, reţinând că nu se poate pune semnul egalităţii între o convenţie şi lege.

Contrar celor reţinute de instanţa de judecată, în cauză este vorba de normă imperativă, raţionament susţinut şi de art. 1.287 C. civ. potrivit căruia terţii nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract, motiv pentru care recurenta a apreciat că în mod nelegal i-a fost respinsă acţiunea în anulare.

Astfel, a relevat că refuzul judecătorului de a soluţiona pricina doar pentru că motivele acţiunii în anulare vizează modul de interpretare a situaţiei de fapt şi a probelor, precum şi greşeli de judecată a instanţei arbitrale sunt contrare spiritului legii pentru care a fost edictată calea de atac împotriva sentinţei arbitrale, iar cât timp motivele invocate se încadrează în cele prevăzute strict şi limitativ de art. 608 C. proc. civ., acestea nu trebuie calificate drept motive de nelegalitate sau netemeinice.

Recurenta a mai arătat că în situaţia în care se demonstrează că raţionamentul arbitrului denotă o imixtiune în cadrul contractual, o înfrângere a principiului forţei obligatorii, atunci curtea de apel este obligată să sancţioneze actul arbitral, chiar şi pentru motive de netemeinicie. Aceeaşi sancţiune trebuie aplicată şi în situaţia în care nu există o argumentare reală şi completă a soluţiei oferite de tribunalul arbitral sau când această argumentare se limitează la o situaţie de fapt nereală, necontestată de părţi, şi, prin urmare, care nu a făcut necesară suplimentarea probatoriului în acest sens.

În continuare, recurenta a redat pe larg aspectele învederate în faţa curţii de apel, prin care a criticat soluţia de respingere dată asupra acţiunii arbitrale.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece hotărârea recurată este legală, iar criticile recurentei subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a învederat că în speţă sunt aplicabile normele procedurale în vigoare la data formulării acţiunii în anulare, respectiv 23.01.2020, în condiţiile în care arbitrajul reprezintă o jurisdicţie alternativă, având un caracter privat, conform art. 541 alin. (1) C. proc. civ., iar acţiunea în anulare este un mijloc procedural de sine-stătător şi nu reprezintă o cale de atac în sensul deplin.

Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se reţin următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 5/F/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a respins cererea de anulare a sentinţei arbitrale nr. 10/14.03.2019 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Prezentul litigiu a parcurs procedura arbitrală, iar declanşarea procesului arbitral s-a efectuat la 19.10.2016 şi 09.03.2017 în cazul celei de-a doua cereri arbitrale, anterior datei publicării Legii nr. 17/2017 în Monitorul Oficial nr. 196/21.03.2017 care a modificat prin art. unic pct. 2 dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. stabilesc că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de lege sub care a început procesul.

Din normele legale enunţate rezultă că hotărârile sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor şi termenelor, legii în vigoare la data la care a început procesul, relevantă fiind data înregistrării la instanţă a cererii de chemare în judecată, iar nu legii în vigoare la data pronunţării sale.

Articolul 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării instanţei arbitrale, prevede că "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit art. 613 alin. (1) C. proc. civ. "Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţa", iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate".

Astfel, conform dispoziţiilor art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. în forma aflată în vigoare la datele de 19.10.2016 şi 09.03.2017, hotărârea curţii de apel de respingere a acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

În cauză, deşi în cuprinsul dispozitivului deciziei atacate cu recurs curtea de apel a menţionat că hotărârea este susceptibilă de recurs, această menţiune ignoră dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. care arată că "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" şi împrejurarea că sesizarea instanţei arbitrale s-a făcut la 19.10.2016 şi 09.03.2017 în cazul celei de-a doua cereri arbitrale.

În aceste condiţii, susţinerile recurentei potrivit cărora ar fi aplicabile dispoziţiile procedurale de la data promovării acţiunii în anulare, 23.01.2020, calea de atac prin care poate fi desfiinţată hotărârea arbitrală nu pot fi reţinute, relevantă fiind data sesizării instanţei arbitrale, întrucât acela este momentul la care se declanşează procesul, indiferent de alegerea părţilor prin convenţie a unei jurisdicţii alternative cu caracter privat.

Aşadar, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că sentinţa civilă nr. 5/F/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în anulare, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, că acţiunea pendinte este o acţiune în anulare împotriva unei sentinţe arbitrale, de natura celei enumerate la art. 608 C. proc. civ., iar, pe de altă parte prin sentinţa pronunţată s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare, nefiind, deci, o hotărâre pronunţată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., recursul este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5/F/26.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.