Nullity of cassation appeal for failure to develop specific grounds of illegality regarding contractual penalties and counterclaims

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.06.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Parohia Slobozia Ciorăşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 362.836 RON, reprezentând debit principal, conform contractului de prestări servicii nr. x/14.07.2015 încheiat între părţi, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente, calculate până la plata efectivă a debitului principal, în baza art. 8.2 din contractul sus-menţionat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1.270, art. 1.170, art. 1.516 şi art. 1.530 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 31/05.06.2019, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că lucrările nu au fost finalizate conform contractului.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 365/20.11.2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 191.371,90 RON, reprezentând contravaloare lucrări conform facturii nr. x/13.06.2017, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data notificării pentru recepţia lucrării - 24.04.2018 şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei. A respins restul pretenţiilor ca nefondate. A obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 12.853,36 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, a reţinut, în esenţă, că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că lucrarea a fost executată, iar cu privire la solicitările pârâtei, referitoare la întârzierea executării lucrărilor şi sancţionarea reclamantei în condiţiile art. 8.1 din contract, a reţinut că acestea trebuia formulate pe calea unei cereri reconvenţionale.

Astfel, invocând aplicarea art. 8.1 din contract ca o apărare, pârâta nu se poate prevala de această prevedere contractuală, având în vedere că nu a considerat contractul reziliat, în baza pactului comisoriu de la art. 8.5 din contract, ci doar a invocat executarea necorespunzătoare a lucrărilor.

Împotriva acestei decizii, pârâta Parohia Slobozia Ciorăşti a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii, cu consecinţa admiterii în parte a apelului şi obligării pârâtei doar la plata sumei de 29.854 RON, cu titlu de debit principal şi a penalităţilor de întârziere calculate de la 24.04.2018.

În motivare, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că pârâta ar fi trebuit să formuleze cerere reconvenţională, dar şi că neinvocarea pactului comisoriu prevăzut la art. 8.5 din contractul nr. x/14.07.2015 exclude aplicarea dispoziţiilor art. 8.1 din acelaşi contract.

În acest sens, a arătat că, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului şi cum corect a reţinut şi instanţa de apel, S.C. A. S.R.L. a executat lucrările aferente contractului cu o întârziere de 844 de zile.

Or, conform art. 8.1 din contract, beneficiarul (Parohia Slobozia Ciorăşti) are dreptul să deducă din preţul contractual penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere (844x0,l %x191.371,90 =161.517,88 RON).

Potrivit recurentei, aplicarea deducerii nu conduce la obţinerea unei sume de către pârâtă, ci la o plată mai mică, respectiv la plata sumei de 29.854,01 RON (191.371,90-161.517,88).

A subliniat recurenta că, faţă de executarea cu întârziere a obligaţiilor, putea fie să invoce pactul comisoriu prevăzut la art. 8.5 din contract, fie să opună excepţia de neexecutare, conform art. 1.556 C. civ.

În opinia autoarei căii de atac, deducerea din preţ cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 8.1 din contract, nu ar putea îmbrăca forma unei pretenţii pe calea cererii reconvenţionale. Atât timp cât a ales să se apere în acest mod, iar instanţa a reţinut că lucrările au fost executate, dar tardiv, trebuia să facă aplicarea art. 8.1 din contract, care, conform art. 1.270 C. civ. are putere de lege între părţile contractante.

La 19.06.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10.03.2021, întrucât nu s-a întrunit unanimitatea completului cu privire la soluţia propusă prin raport, a fost admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reţinând următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Subliniază astfel că, simpla relatare a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi nu este suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurenta trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Totodată, recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul concluziilor orale din şedinţa din 21.04.2021, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În realitate, prin prisma acestui motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta reîncadrează critica referitoare la raţionamentul instanţei de apel în ceea ce priveşte formularea unei cererii reconvenţionale sub aspectul valorificării pretenţiei sale de a deduce penalităţile în baza art. 8.1 din contract.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece susţinerile puse în discuţie relevă doar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia instanţei de apel prin care aceasta a fost obligată la plata sumei de 191.371,90 RON şi a penalităţilor de întârziere, fiind antamate aspecte indisolubil legate de situaţia de fapt şi aprecierea probelor.

Astfel, recurenta face referire la modul în care a înţeles să îşi construiască apărările în cauză, apreciind că faţă de întârzierea de 844 de zile în executarea lucrării de către intimată avea două posibilităţi de a se apăra, prima fiind aceea de a deduce din preţul datorat penalităţile de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, iar cea de-a doua posibilitate era aceea de a invoca excepţia neexecutării contractului, în raport cu art. 1.556 C. civ.

Această pretenţie tinde la valorificarea unui drept, respectiv dreptul la penalităţi, care nu putea fi opus părţii adverse decât pe calea cererii reconvenţionale, dat fiind faptul că această creanţă, la data invocării sale nu avea caracter lichid şi că era discutabilă chiar existenţa ei.

De altfel, art. 1.556 C. civ. este opus pentru prima dată în recurs ca justificare a excepţiei de neexecutare, însă rezerva textului de lege "poate să refuze într-o măsură corespunzătoare" presupune clarificarea proporţionalităţii refuzului de executare, adică a cuantificării judiciare a neexecutării, specifică evaluărilor de fapt, care nu pot fi examinate în recurs.

Astfel, susţinerile recurentei cu privire la dreptul său de a deduce penalităţile în cuantum de 161.517,88 RON din suma de 191.371,90 RON, solicitată cu titlu de contravaloare lucrări, în sensul că nu ar putea să îmbrace forma unei cereri reconvenţionale nu sunt suficiente pentru declanşarea controlului judiciar, în lipsa dezvoltării unor argumente cu privire la normele de drept pretins încălcate sau greşit aplicate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, iar aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Parohia Slobozia Ciorăşti împotriva deciziei nr. 365/20.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimată privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.