Jurisdictional conflict over labor claims against a court: applicability of mandatory displacement to neighboring appellate circuit when institutional defendant is involved

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 9 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei să dispună recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente cuvenite reclamanţilor, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 de RON începând cu 08.08.2016; obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţi şi venitul efectiv plătit reclamanţilor până la încetarea activităţii acestora, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Prin sentinţa civilă nr. 1693 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea hotărârii, reţinând că litigiul are ca obiect un conflict individual de muncă, aşa cum este definit de dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 şi având în vedere prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 269 alin. (2) şi (3) Codul muncii, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat nu este instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, având în vedere că niciunul dintre reclamanţi nu domiciliază în circumcripţia acestei instanţe.

De asemenea, a reţinut că nu sunt incidente nici prevederile art. 127 din C. proc. civ., deoarece niciunul dintre reclamanţi nu îndeplineşte în prezent funcţia de judecător.

Aşa fiind, în lipsa unei opţiuni a reclamanţilor, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, selectat în ordine alfabetică dintre instanţele competente în funcţie de domiciliul reclamanţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub acelaşi număr de dosar.

Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au optat în condiţiile legii pentru o instanţă competentă de pe raza curţilor de apel învecinate respectiv Tribunalul Dâmboviţa, drept consfinţit prin dispoziţiile art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (2)1 C. proc. civ., incidente în cauză.

Chiar dacă la data sesizării instanţei de judecată reclamanţii au fost eliberaţi din funcţie, s-a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată vizează perioada în care aceştia se aflau în activitate, iar cauza lor urma să fie judecată în apel de colegii lor aflaţi în activitate, încălcându-se astfel principiul imparţialităţii justiţiei reglemetat de art. 124 alin. (2) C. proc. civ. şi implicit dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, motiv pentru care reclamanţii au procedat corect sesizând în baza legii Tribunalul Dâmboviţa.

Pe de altă parte, a mai reţinut Tribunalul Bucureşti, calitatea de pârâtă în cauză a Curţii de Apel Bucureşti, care urmează să judece apelul împotriva sentinţei pronunţată în fond de către Tribunalul Bucureşti, face aplicabilă pe deplin ipoteza dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.

S-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 210 din legea 62/2011 şi 268-269 Codul Muncii, date fiind dispoziţiile speciale derogatorii cuprinse în art. 127 alin 1 şi 21 C. proc. civ. prin raportare la calitatea reclamanţilor şi a pârâtei Curtea de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, prin sentinţa nr. 918 din 10 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente cuvenite reclamanţilor, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 de RON începând cu 08.08.2016; obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţi şi venitul efectiv plătit reclamanţilor până la încetarea activităţii acestora, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Prin urmare, reclamanţii au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Având în vedere că art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 C. proc. civ. vizează atât judecătorul, cât şi instanţa de judecată, calitatea de parte în proces a Curţii de Apel Bucureşti determină incidenţa acestor dispoziţii legale, care reglementează competenţa teritorială facultativă, fiind lipsit de relevanţă faptul că reclamanţii şi-au încetat activitatea prin pensionare.

Prin urmare, competenţa revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa (instanţa iniţial învestită), este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Bucureşti, pârâtă în cauză, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Bucureşti, instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

Aşa fiind, sesizarea Tribunalului Dâmboviţa s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2)1 C. proc. civ., întrucât reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Pentru raţiunile înfăţişate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2021.