Railway contract penalties upheld; appeal dismissed for unfounded challenge to day-counting rule

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 06.03.2019, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. a solicitat obligarea pârâtei SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CĂLĂTORI S.A. la plata sumei totale de 328.475,35 RON, sumă compusă din 313.705,97 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/18.10.2018, emisă conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/08.12.2017 şi din 14.769,40 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/18.10.2018 emisă conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/08.12.2017. A solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1821 din 19 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta COMPANIA NATIONALA DE CĂI FERATE CFR - S.A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NATIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CALATORI S.A. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 284.410,11 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/08.12.2017, până la data de 30.09.2018; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 6449,10 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta-reclamantă COMPANIA NATIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., criticând soluţia primei instanţe cu privire la respingerea pretenţiilor în sumă de 44.065,26 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, şi în sumă 440,65 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

Prin decizia civilă nr. 1112/2020 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă COMPANIA NATIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1821 din 19 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR - CĂLĂTORI S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată de la fond şi apel şi cele efectuate în recurs.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează faptul că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Recurenta reclamantă a susţinut că hotărârea recurată a fost declarată definitivă, prin încălcarea dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu se poate formula recurs împotriva deciziei, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 2553 alin. (1) C. civ., instanţa de judecată neţinând seama de faptul că, contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 284/2017 este un contract încheiat între profesionişti, care are putere de lege între părţile contractante, potrivit dispoziţiilor art. 1270 C. civ. (principiul pacta sunt servanda).

Recurenta-reclamantă a precizat că voinţa părţilor la momentul încheierii contractului a fost clară, de stabilire a unor termene de scadenţă care să se calculeze pe zile calendaristice, a căror împlinire nu poate fi în niciun caz decalată în situaţia în care cade într-o zi nelucrătoare, până la prima zi lucrătoare. Clauza penală de plată a penalităţilor a fost încheiată tocmai pentru a preveni şi a sancţiona ulterior un comportament abuziv al profesionistului, care ignorând obligaţiile contractuale asumate, doreşte să impună alte reguli de calcul ale termenelor, astfel că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1268 C. civ. coroborate cu art. 1272 C. civ.

S-a învederat că, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a penalităţilor, conform contractelor de acces pe infrastructura feroviară pentru anii anteriori 2014, 2015, 2016, dispoziţiile art. 2553 C. civ. nu s-au aplicat contractelor respective, SNTFC "CFR CALATORI" S.A. fiind de acord cu modul de calcul al penalităţilor, pârâta achitând debitele restante potrivit facturilor fiscale întocmite de recurentă, al căror cuantum a fost stabilit pe zile calendaristice, şi nu libere/lucrătoare.

Raportându-se la prevederile art. 5.2 coroborate cu art. 5.4 şi 5.5 din contractul de acces nr. x/2017, recurenta-reclamantă a susţinut că părţile au derogat de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., respectiv de la dispoziţiile art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 C. civ.. Părţile au stabilit în mod liber şi neviciat că termenele de primire şi de scadenţă, de 5 (cinci) şi 30 (treizeci) de zile sunt calendaristice, intenţia acestora fiind clară, de a se lua în calcul atât ziua în care începe să curgă termenul, cât şi ziua când acesta se împlineşte.

S-a considerat că dispoziţiile invocate reglementează doar modalitatea de calcul a termenelor de prescripţie extinctivă sau de decădere.

S-a arătat că termenele contractuale în discuţie sunt calendaristice, în calculul cărora se iau în considerare atât ziua în care încep să curgă, cât şi ziua în care se împlinesc. Totodată, pentru calculul termenelor pe zile calendaristice nu prezintă relevanţă zilele lucrătoare sau nelucrătoare, iar împrejurarea că ultima zi a termenului ar fi una nelucrătoare nu atrage prorogarea termenului.

S-a mai susţinut că părţile contractante prin art. 5.6 au înţeles să stipuleze o clauză penală, reglementată de art. 1538 C. civ., potrivit căreia în cazul în care nu se execută obligaţiile financiare asumate prin contract, partea responsabilă va plăti penalităţi de întârziere pentru depăşirea termenului de plată al facturilor. Acest termen este prevăzut în mod expres în contract ca fiind "prima zi după expirarea termenului de plată".

În ceea ce priveşte termenul de scadenţă, s-a menţionat că acesta se identifică cu data la care suma datorată trebuie să se afle în contul creditorului, întrucât din acest moment obligaţia devine exigibilă şi se calculează penalităţile de întârziere aferente. Potrivit art. 1535 C. civ. "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, cu modificările şi completările ulterioare, care transpun în legislaţia naţională prevederile Directivei 2011/7/CE privind combaterea întârzierii la plată în tranzacţiile comerciale.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Având în vedere că hotărârile pronunţate cu privire la acţiunile în răspundere contractuală nu figurează printre cazurile de excepţie prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, care suprimă dreptul la recurs, devine incidentă regula cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin urmare, decizia civilă nr. 1112/2020 din 14 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menţionat "Definitivă" nu poate avea ca efect nerecunoaşterea căii de atac a recursului, în acest sens, putând fi evocat şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", şi nici nu poate atrage nulitatea hotărârii.

Mai mult decât atât, această menţiune în conţinutul dispozitivului hotărârii, nu a cauzat recurentei nicio vătămare a drepturilor sale procesuale în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs a constatat admisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac şi a analizat-o pe fond.

În raport cu aceste aspecte, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că părţile prin contract au derogat de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Titlul III din Cartea a VI-a a C. civ., respectiv de la dispoziţiile art. 2553 alin. (1) şi art. 2554 C. civ., stabilind în mod liber şi neviciat că termenele de primire şi de scadenţă, de 5 (cinci) şi 30 (treizeci) de zile sunt calendaristice, intenţia acestora fiind clară, de a se lua în calcul atât ziua în care începe să curgă termenul, cât şi ziua când acesta se împlineşte.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din C. civ., dispoziţiile C. civ. se aplică şi raporturilor dintre profesionişti.

Spre deosebire de reglementarea neunitară anterioară a regulilor în funcţie de care se calculează termenele, noul C. civ. acordă importanţa cuvenită calculului termenelor.

Art. 2551 din C. civ. prevede că "Durata termenelor, fără deosebire de natura şi izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu" (art. 2551 - 2556 C. civ.).

Din prevederile art. 2551 din C. civ. reiese faptul că durata oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura şi izvorul lor, fie că sunt legale, fie că sunt convenţionale se calculează potrivit regulilor stabilite de Titlul III "Calculul termenelor", din Cartea a VI a C. civ., motiv pentru care modul de calcul al termenelor se aplică şi contractului de acces nr. x din 8 decembrie 2017.

Astfel, în ce priveşte termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform prevederilor art. 2553 alin. (1) din C. civ., următoarele:" Când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului".

Aceasta înseamnă că nu se ia în calculul termenului nici ziua când el a început să curgă (dies a quo), nici ziua când acesta se sfârşeşte (dies ad quem).

Instanţa de apel în mod corect a ţinut seama de prevederile art. 2551 din C. civ., şi a determinat scadenţa obligaţiei de plată în raport de modul de calcul al termenelor reglementat de dispoziţiile art. 2553 (1) din C. civ.

Stabilirea unor termene pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziţia de drept comun, consacrată legal de legiuitor, ci doar indicarea termenului cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare.

Termenul de plată a fost calculat corect în modalitatea reglementată art. 2553 (1) din C. civ., fără a se lua în calcul prima şi ultima zi a termenului, cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legale şi convenţionale.

Sunt nefondate criticile recurentei-reclamante în sensul că prevederile art. 2551 - 2556 din C. civ. ar reglementa numai modalitatea de calcul al termenelor de prescripţie şi de decădere.

Cartea a VI-a din C. civ. cuprinde trei titluri, ultimul dintre acestea fiind consacrat calculului termenelor, regimul juridic al prescripţiei extinctive şi al decăderii fiind reglementat de primele două titluri.

Instanţa de apel a reţinut corect că, faţă de faptul că reglementările sunt cuprinse în titluri diferite, nu există nicio raţiune pentru a se considera că legiuitorul a limitat aplicarea modalităţii de calcul (stabilită în Titlul III numai pentru termenele de prescripţie şi de decădere), lăsând nelegiferată modalitatea de calcul a termenelor legale sau convenţionale aplicabile în raporturile juridice de drept civil.

Dimpotrivă, art. 2551 din C. civ. exclude, aşa cum s-a menţionat mai sus, orice deosebire privind modalitatea de calcul al termenelor în funcţie de natura şi izvorul acestora, ceea ce înseamnă că prevederile Titlului III se aplică şi termenelor de scadenţă convenite printr-un contract civil.

Împrejurarea că modalitatea de calcul a penalităţilor pentru anii anterior 2014, 2015, 2016 a fost diferită nu poate fi primită, întrucât uzanţa, în enumerarea art. 1 din C. civ., este izvor subsidiar de drept, şi se aplică numai în condiţiile inexistenţei unor dispoziţii legale sau convenţionale.

Invocarea prevederilor art. 1535 din C. civ. şi ale art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 72/2013 nu prezintă relevanţă pentru modalitatea de calcul a termenelor, întrucât acestea nu derogă de la dispoziţiile art. 2553 alin. (1) din C. civ., ci stabilesc că daunele moratorii sunt datorate de la scadenţă, data scadentă urmând a se determina prin aplicarea termenelor stabilite de contract sau de lege, calculate conform Titlului III din Cartea a VI-a a C. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1112/2020 din 14 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1112/2020 din 14 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2021.