Nullified legal assistance contracts upheld; attorney-fee recovery claim rejected as pactum de quota litis.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 16.11.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 1.433.492 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial parţial.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pe art. 1381 C. civ.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti, în considerarea obiectului acesteia vizând raporturi între profesionişti.

Dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2015*.

Prin sentinţa civilă nr. 5287 din 29.09.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a respins excepţia nulităţii contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2011 şi a actului intitulat contract de asistenţă juridică pe obiect nr. 14839/21.11.2011 nr. B352002/22.11.2011 pentru lipsa calităţii de reprezentant legal al A. S.A., ca neîntemeiată; a respins excepţia nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2011 şi a actului intitulat contract de asistenţă juridică pe obiect nr. 14839/21.11.2011 nr. B352002/22.11.2011, întrucât are inserat un pact de quota litis, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Tribunalul a reţinut că, contractul de asistenţă juridică încheiat între reclamanta CIA C. cuprinde atât contractul seria x/2011 în formă tipizată Baroul Bucureşti, cât şi cele două completări prin înscrisul denumit "contract de asistenţă juridică pe obiect 14839/21.11.2011 nr. B352002/22.11.2011, CIA C.", şi menţiunea olografă între cele două părţi.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică pentru depăşirea mandatului persoanei care a semnat din partea băncii, tribunalul a reţinut că, adresa reclamantei nr. x/1.09.2016 de înaintare a extrasului din Decizia Consiliului de Administraţie al A. din 18.11.2011, Preşedinte executiv în funcţie al băncii certifică aprobarea de către Consiliul de Administraţie a încheierii unui contractul de asistenţă juridică cu cabinet de avocat C. pentru valoarea aratată în vederea solutionarii dosarului nr. x/2011, reclamanta susţinând că a fost semnat conform Procedurii A. de Asistenţă, Consultanţă, Reprezentare Juridică Externă, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, drept pentru care tribunalul a respins excepţia nulităţii pe acest motiv.

Cât priveşte susţinerea pârâtei în sensul existenţei unui "pact de quota litis" inserat în contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/22.11.2011 tribunalul a retinutcă, faptul că s-a stabilit de la început onorariul pentru serviciile juridice contractate, nu poate fi considerat nerespectarea prevederilor Statutului profesiei de avocat, avand în vedere si susţinerile reclamantei cu trimitere la art. 138 din Statut profesiei de avocat în sensul ca onorariile se stabilesc liber între avocat si client în limitele legii şi ale prezentului statut, iar tipul unor astfel de onorarii este prevăzut ca atare în statut.

Însă, în ceea ce priveşte serviciile pentru care s-a convenit onorariul, cu trimitere la dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 având ca obiect contestaţia la executare a băncii împotriva măsurii popririi, respectiv dosar nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5 având ca obiect validarea popririi împotriva băncii, au fost reţinute apărările pârâtei, inclusiv cu privire la activitatea apărătorului ales raportat la cele două dosare menţionate. Aceasta se impune întrucât, potrivit contractului de asistenţă juridică tipizat şi în înscrisuri "contract de asistenţă juridică pe obiect nr. 14839/21.11.2011 nr. B 352002/21.11.2011 -CIA C.",serviciile de asistenţă juridică se referă la dosarul x/2011, iar tranşa a doua, 250.000 euro putea fi achitată în funcţie de soluţia în dosarul nr. x/2011, fără a se proba dacă şi care a fost contribuţia concretă a apărătorului.

De asemenea, aspectele semnalate de pârâtă referitor la data încheierii contractului, modalitatea stabilirii onorariului, întâi contractul de asistenţă juridică pentru dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 şi apoi contractul pentru dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5, stabilindu-se întâi onorariul de succes si apoi onorariul fix, nu au fost lămurite prin probatorii concludente de către reclamantă, atât cu privire la condiţiile încheierii contractului, competenţa persoanei de angajare a societăţii, referitoare la valoarea contractului, raportat la serviciile de asistenţă juridica de care a beneficiat si pentru care s-a stabilit respectivul onorariu avocaţial.

Potrivit art. 127 din Statutul profesiei de avocat pentru activitatea profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său, precum şi la un onorariu de succes conform art. 129 pct. 6 Statut, raportat la rezultatul obţinut în cauză, însă, trebuie avută în vedere activitatea, contribuţia, munca efectivă a avocatului şi cine poate fi obligat a suporta un astfel de onorariu complementar.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca onorariul de succes, cheltuială cu caracter voluntar şi voluptoriu să poate fi pretins de la partea care a pierdut procesul a fost reţinută Decizia ÎCCJ nr. 255/2014 potrivit căreia "problematica onorariului de succes nu este reglementată de C. proc. civ., fiind exclusiv o componentă contractuală ce priveşte părţile din contractul de asistenţă juridică…acordarea unor sume de bani părţii care a câştigat un proces, din perspectiva art. 274 C. proc. civ. se poate face în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Onorariul de succes nu trebuie pus în sarcina părţii care a pierdut procesul, o asemenea cheltuiala nefiind imputabilă părţii căzută în pretenţii, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestată de avocat cu vădit caracter voluntar şi voluptoriu al părţii promitente."

Temeiul juridic al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii fiind angajata răspunderea civilă delictuală cu obligarea la repararea prejudiciului prin plata sumelor achitate cu acest titlu de partea care a câştigat procesul. Deşi în baza art. 274 C. proc. civ. partea care pierde procesul poate fi obligată la cheltuieli de judecata în măsura în care nu au fost solicitate odată cu pronunţarea soluţiei, pe cale separată, cum este cazul în speţă, acestea pot fi acordate drept onorariu avocaţial dacă au caracter real, efectiv, în limite rezonabile, cu respectarea principiului proporţionalităţii. În speţă, s-a retinut că suma pretinsă este disproporţionată, iar onorariul de succes este o cheltuială cu caracter voluntar, voluptorie, care nu poate fi pusă în sarcina celeilalte părţi, ceea ce nu înseamnă că nu poate fi pretins onorariu avocaţial pentru activitatea efectiv prestată cu respectarea principiilor sus arătate în sensul art. 6 CEDO, cu dovezi aferente care însă nu s-a probat în dosar, în consecinţăcererea reclamantei privind cheltuielile de judecata a fost respinsă.

Sentinţa de fond a fost apelată de ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 733 din 8.04.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa de fond şi a obligat pârâta la plata sumei de 716.746 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, constând în onorariu de avocat redus; a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.

În considerente, instanţa de apel a reţinut că sentinţa de fond este legală şi temeinică sub aspectul modului de soluţionare a excepţiilor de nulitate a contractului de asistenţă juridică, atât din perspectiva calităţii de reprezentant legal al semnatarului contractului pentru reclamantă, cât şi din perspectiva inexistenţei pactului de quota litis, apreciind că există un contract valabil între reclamantă şi apărătorul ales.

Pe fondul cauzei, a reţinut că semnatarele contractului de asistenţă juridică au denumit onorariul convenit ca fiind de succes în formularul tipizat, în cuprinsul contractului de asistenţă juridică pe obiect, făcându-se vorbire doar de onorariu. Instanţa de apel, în considerarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) şi art. 127 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, a reţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că onorariul solicitat prin acţiune nu poate fi acordat, întrucât este unul de succes şi că nu este justificat şi proporţional, faţă de activitatea depusă în cauză. De asemenea, s-a apreciat că în mod greşit a reţinut prima instanţă că a doua tranşă de onorariu urma să fie plătită doar în funcţie de soluţia ce urma a se pronunţa în dosarul nr. x/2011. Reanalizând situaţia de fapt, instanţa de apel a concluzionat că soluţionarea dosarului nr. x/2011 la patru termene de judecată nu poate constitui un motiv temeinic care să justifice respingerea pretenţiilor formulate de reclamantă, onorariul achitat de bancă apărătorului ales fiind unul real şi necesar. A apreciat, însă, că acest onorariu nu satisface exigenţele referitoare la proporţionalitate, astfel încât, admiţând acţiunea a dispus reducerea sumei la care a obligat pe pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Decizia de apel a fost recurată de ambele părţi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 4552 din data de 25 octombrie 2018, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 733 din 8.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis recursul pârâtei împotriva aceleiaşi decizii, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, în limitele arătate în considerentele deciziei şi anume doar din perspectiva acelor critici care vizează stabilirea naturii juridice a clauzei referitoare la onorariu.

A fost înlăturată critica pârâtei referitoare la nulitatea contractului de asistenţă juridică fundamentată pe dispoziţiile art. 71, 1401, 1431 şi art. 1442 din Legea nr. 31/1990, motivat de lipsa calităţii de reprezentant legal din partea reclamantei al semnatarului actului juridic, având în vedere că modalitatea de încheiere a contractului de asistenţă juridică reprezintă un aspect ce ţine exclusiv de aprecierea reclamantei, iar eventuala depăşire a mandatului persoanelor care au angajat Banca poate fi invocată numai de cea din urmă, fiind o nulitate relativă.

Referitoare la susţinerea privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001, art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi O.U.G. nr. 83/2011, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu a făcut o aplicarea directă a normelor legale pretins aplicate greşit de către pârâtă, ci a redat considerentele hotărârii pronunţate în contestaţia la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 soluţionat de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, or, pentru a fi sub incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca normele de drept material pretins a fi încălcate sau greşit aplicate să fie esenţiale în soluţionarea cauzei.

În ce priveşte critica privind existenţa pactului de quota litis în contractul de asistenţă juridică, instanţa de recurs a reţinut că, faţă de data încheierii actului, precum şi a celor două extensii - 22 noiembrie 2011, nu sunt aplicabile dispoziţiile Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011. Această hotărâre a fost adoptată în data de 3 decembrie 2011, fiind publicată în Monitorul Oficial al României Partea I din 19 decembrie 2011. Având în vedere că actul de reprezentare ce stă la baza pretenţiilor reclamantei este datat în 22 noiembrie 2011, precum şi faptul că se invocă motive de nulitate absolută, ce se analizează în raport de legea în vigoare la momentul încheierii contractului, a rezultat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR din 25 septembrie 2005, publicat în Monitorul oficial al României Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005.

Urmare a stabilirii legii aplicabile, instanţa de recurs a reţinut ca fiind întemeiată critica pârâtei referitoare la nulitatea contractului de asistenţă juridică pentru existenţa unei clauze de quota litis.

În mod greşit, instanţa de apel a respins apelul pârâtei sub aspectul criticii arătate, fără a face o analiză a clauzei contestate, deşi trebuia să procedeze la analiza paralelă a dispoziţiilor statutare care reglementează atât onorariul de succes, cât şi pactul de qouta litis.

Potrivit art. 134 alin. (1) şi (6) din Statutul profesiei de avocat, pentru a fi în prezenţa unui onorariu de succes este necesar ca acea parte de onorariu prevăzută cu acest titlu să fie alăturată unei alte forme de onorariu. Alin. (6) din art. 134 prevede în mod expres că avocatul are dreptul la onorariu de succes, cu titlu complementar, în completarea onorariului fixat. Deci, pentru a fi în prezenţa onorariului de succes, contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă un onorariu la care se adaugă în completare onorariul de succes. Cu alte cuvinte, părţile ar fi trebuit să convină asupra unui onorariu care să îndeplinească condiţia proporţionalităţii în raport cu natura şi complexitatea cauzei în care a fost acordată asistenţa juridică, la care să se adauge onorariul de succes cu titlu complementar raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

Potrivit art. 135 din Statut, avocaţilor le este interzis să fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis, definit ca acea convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează totalitatea onorariilor avocatului în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei. Instanţa de apel, calificând onorariul solicitat de reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, nu a analizat clauza contractuală prin raportare la textele legale anterior menţionate. S-a observat că, în cauză, deşi părţile definesc onorariul fixat ca fiind unul de succes, modalitatea de stabilire a acestuia nu respectă cerinţele art. 134 alin. (1) şi (6) din Statutul profesiei de avocat, stabilind totalitatea sumei ce urma a fi plătită pentru asistenţa juridică acordată de rezultatul judiciar al cauzei, devenind incidente dispoziţiile art. 135 din Statut.

S-a reţinut, totodată, că instanţa de apel nu a analizat aspectul aleatoriu al contractului, critică formulată tot din perspectiva caracterului de pact de quota litis al clauzei contestate. În caracterizarea acestei clauze, prezintă relevanţă şi evidenţierea existenţei posibilităţii unei pierderi sau a unui câştig, ori existenţa certitudinii asupra obţinerii rezultatului. Din această perspectivă, instanţa de recurs a observat că, în argumentarea soluţiei sale, instanţa de apel nu a analizat atitudinea reclamantei şi elementele invocate de pârâtă ca fiind de natură a conduce spre concluzia certitudinii obţinerii rezultatului. Instanţa de apel, deşi era investită cu analizarea situaţiei obiective rezultate din documente emise de reclamantă care atestau virarea unor sume de bani cu titlu de dividende (şi care, deci nu mai puteau face obiectul popririi), precum şi cu certitudinea din partea aceleiaşi reclamante că nu adoptase o hotărâre pentru repartizarea restului de profit obţinut, s-a limitat a reţine acele considerente din sentinţa dată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2011. Nu a făcut, însă, o analiză a existenţei certitudinii obţinerii rezultatului preconizat la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică, din perspectiva elementelor obiective invocate de pârâtă, care nu se limitau doar la incidenţa ordonanţei de guvern menţionate.

Având în vedere motivele care au condus la admiterea recursului pârâtei, precum şi faptul că recursul reclamantei a vizat aspecte ulterioare analizei valabilităţii contractului de asistenţă juridică, respectiv întinderea dreptului său de obţinere a prejudiciului constând în cheltuielile de judecată, instanţa de recurs a apreciat ca nefiind fondată calea de atac declarată de această parte.

În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 497 şi art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.,Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantă, a admis recursul pârâtei, a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, în limitele arătate în considerentele deciziei, anume doar din perspectiva acelor critici care vizează stabilirea naturii juridice a clauzei referitoare la onorariu.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1070 din 14 iunie 2019, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 5827 din 29.09.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.A schimbat în parte sentinţa civilă apelată. A admis excepţia nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2011 încheiat la data de 22.11.2011, precum şi a actului intitulat contract de asistenţă juridică pe obiect nr. 14.839/21.11.2011 (A.) nr. 352002/22.11.2011 (CIA C.).A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Raportat la disp. art. 134 alin. (1) şi (6) din Statutul profesiei de avocat şi, respectiv, la cele ale art. 135 alin. (2) din acelaşi Statut adoptat prin Hotărârea UNBR din 25 septembrie 2005, publicat în Monitorul oficial al României Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005, incident în cauză, aşa cum a reţinut instanţa de recurs, instanţa de apel a reţinut că este evidentă natura juridică a onorariului de avocat stabilit prin contractul de asistenţă juridică nr. 14.83/21.11.2011 încheiat de apelanta-reclamantă A. cu apărătorul ales, pentru reprezentarea în dosarul nr. x/2011, fiind vorba de un onorariu fixat în baza unui pact de quota litis.

Potrivit art. 135 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, "Pactul "de quota litis" este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare."

Astfel, din modul de redactare a clauzei de la art. 2.1 din contract, rezultă în mod clar că atât plata primei tranşe din onorariu, cât şi a celei de-a doua au fost condiţionate de rezultatul judiciar obţinut în dosarul nr. x/2011, iar în cazul celei de-a doua tranşe, alternativ, şi în raport de rezultatul din dosarul nr. x/2011, convenţia fiind încheiată la data de 22.11.2011, deci, anterior soluţionării celor două litigii, chestiune necontestată de părţi.

Instanţa de apel a constatat că nu au fost stabilite onorarii fixe, în considerarea criteriilor enumerate de Statutul profesiei de avocat, la art. 132 alin. (2), pentru aprecierea onorariului, ci onorariul a fost stabilit exclusiv în funcţie de soluţia ce urma să se obţină în cele două litigii.

Mai mult decât atât, părţile convenţiei nu au stabilit drept condiţie admiterea sau respingerea acţiunii, ci procentul din suma contestată, cel puţin 80%, în cazul admiterii în tot sau în parte a contestaţiei la executare formulate de pârâtă.

Încheierea celor două extensii la contractul de asistenţă juridică -înscrisul intitulat "contract de asistenţă juridică pe obiect nr. 14.839 din data de 21 noiembrie 2011 (A.) nr. B 352002/2011 (C.) şi a menţiunii olografe, nu infirmă această concluzie, neaducând elemente suplimentare de natură să influenţeze natura juridică a onorariului stabilit de părţi.

Faptul că, în cuprinsul contractului de asistenţă juridică seria x 352002/2011, s-a menţionat la art. 2.2 olograf că "prezentul onorariu (400.000 Euro) se consideră onorariu de succes", nu transformă acest onorariu în onorariu de succes, potrivit voinţei părţilor contractante, cât timp acesta nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi caracterizat astfel.

Onorariul de succes se stabileşte cu titlu complementar, deci, în completarea onorariului fix, care trebuie să respecte condiţia proporţionalităţii, în raport cu natura şi complexitatea cauzei în care a fost acordată asistenţa juridică, un astfel de onorariu nefiind convenit de păţi.

Referitor la susţinerea reclamantei că, pentru soluţionarea dosarului nr. x/2011, ar fi convenit cu acelaşi avocat şi plata unui onorariu fix în cuantum de 10.000 Euro, potrivit contractului de asistenţă juridică nr. 2329/29.02.2012 (A.) nr. 352006 din data de 29.02.2012 (CIA C.) instanţa de apel a reţinut că această împrejurare nu transformă onorariul în cuantum de 400.000 Euro, pretins pentru reprezentare în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 într-un onorariu de succes.

Indiferent de legătura care ar exista între cele două litigii, onorariul de 400.000 Euro a fost stabilit pentru reprezentarea în dosarul nr. x/2011, pe când onorariul fix în cuantum de 10.000 Euro a fost stabilit pentru serviciile prestate în legătură cu dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5.

Împrejurarea că acelaşi avocat a prestat servicii juridice în ambele dosare, că plata onorariului din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 a fost condiţionată de rezultatul judiciar obţinut în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5, că litigiile ce fac obiectul celor două dosare sunt strâns legate între ele nu prezintă nicio relevanţă, având în vedere principiul relativităţii efectelor contractului, precum şi lipsa din contractul de asistenţă juridică dedus judecăţii a unei trimiteri la clauzele contractului de asistenţă juridică nr. 2329/29.02.2012 (A.) nr. 352006 din data de 29.02.2012 (CIA C.).

Referitor la certitudinea obţinerii rezultatului preconizat la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică, din perspectiva elementelor invocate de pârâtă, instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelantei-reclamante cum că nu ar fi putut cunoaşte rezultatul ce se va obţine în urma soluţionării dosarului nr. x/2011, fiind evident că, în condiţiile în care ea însăşi a adoptat hotărârile mai sus-menţionate de repartizare a profitului aferent anilor 2008, 2009 cu titlu de dividende, cunoscând şi faptul că sumele respective fuseseră deja achitate către AVAS, la momente anterioare datei la care avusese loc înfiinţarea popririi asupra conturilor A. (13.12.2010), aceste sume nu mai puteau face obiectul validării popririi, impunându-se soluţia de admitere a contestaţiei la executare şi, deci, de anulare a popririi înfiinţate de pârâtă cât priveşte respectivele sume.

Referitor la incidenţa O.U.G. nr. 83/2011, care a intrat în vigoare la data de 30.09.2011, instanţa de apel a constatat că acest act normativ reglementează numai soarta profitului nerepartizat aferent anilor 2008, 2009 şi 2010, neconţinând dispoziţii care să privească profitul deja repartizat, cum ar fi cel aferent anului 2010.

În legătură cu suma de 20.134.969,36 RON, reprezentând dividende cuvenite AVAS, potrivit Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor A. S.A. nr. 2/05.05.2011, întrucât această sumă a fost achitată la data de 11.11.2011, către bugetul de stat, deşi era scadentă încă de la data de 05.05.2011, putând fi virată la această dată către pârâtă, având în vedere că, la data de 13.12.2010, fusese înfiinţată poprirea asupra conturilor pârâtei, potrivit hotărârii prin care fusese lămurit titlul executoriu, inclusiv asupra sumelor de bani datorate AVAS de pârâta din prezenta cauză, în calitate de terţ poprit, în mod corect s-a stabilit că aceasta a fost virată cu nesocotirea dispoziţiei de înfiinţare a popririi comunicate, prin intermediul executorului judecătoresc.

Fiind o manifestare de voinţă proprie pârâtei, aceasta avea cunoştinţă că instanţa va respinge contestaţia la executare cu privire la această sumă, dispunând continuarea executării silite declanşate împotriva sa pentru această sumă.

Referitor la profitul nerepartizat aferent anilor 2008, 2009 şi 2010, la data de 30.09.2011, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 83/2011, care stabilea la art. 2 alin. (1), că acest profit al A. se va repartiza, în condiţiile legii, la alin. (2) prevăzându-se că sumele reprezentând dividendele corespunzătoare acţiunilor statului la A. se virează la bugetul de stat în termen de 5 zile de la repartizarea lor.

Prin urmare, faţă de redactarea acestui act normativ, este evident că se impunea adoptarea în prealabil a unei Hotărâri de repartizare a profitului sub formă de dividende, doar ulterior, sumele constând în dividende devenind certe, lichide şi exigibile în termen de 5 zile de la adoptarea unei asemenea hotărâri, putând face obiectul unei validări de poprire.

Apelanta-pârâtă cunoştea că, la momentul înfiinţării popririi precum şi al încheierii contractului de asistenţă juridică, nu adoptase o asemenea hotărâre, astfel că, şi cu privire la respectivele sume contestate de ea pe calea contestaţiei la executare, soluţia era una previzibilă.

Pe de altă parte, prin O.G. nr. 83/2011, s-a decis ca profitul nerepartizat încă aferent anilor 2008, 2009 şi 2010, rămas la dispoziţia reclamantei, să se repartizeze după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2011 şi să se plătească la bugetul statului.

Prin urmare, şi din această perspectivă, sumele respective nu mai puteau fi poprite, ele urmând a fi virate direct către bugetul de stat, rezultatul contestaţiei la executare formulate la data de 07.10.2011, ulterior intrării în vigoare a O.G. nr. 83/2011 (30.09.2011) fiind unul previzibil.

Faţă de toate aceste considerente, suma de 20.134.969,36 RON reprezentând 16,277% din suma de 123.700.153,78 RON, pentru care pârâta din prezenta cauză solicitase înfiinţarea popirii asupra conturilor deţinute de reclamantă la BNR, instanţa de apel a considerat că rezultatul judiciar în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 era unul previzibil, onorariul în cuantum de 400.000 Euro fiind stabilit de reclamantă şi de avocatul ales, cunoscând că nu există riscul unei pierderi, astfel încât nu se poate considera că acesta este un onorariu rezonabil şi necesar, care să poată fi pus în sarcina părţii adverse, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Referitor la cea de-a doua condiţie stipulată pentru plata celei de-a doua tranşe a onorariului de avocat, anume "admiterea apelului băncii formulat în dosarul nr. x/2011, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei apelate şi respingerii cererii de validare a popririi formulate de către S.C. B. S.A., în contradictoriu cu Banca", faptul că aceasta nu s-a îndeplinit nu înseamnă că s-a păstrat caracterul aleatoriu al contractului de asistenţă juridică, întrucât această condiţie a fost prevăzută alternativ cu cea legată de rezultatul din dosarul nr. x/2011, părţile convenind că este suficientă îndeplinirea uneia dintre condiţii, or cea legată de dosarul nr. x/2011 era previzibil că se va îndeplini, astfel că stipularea oricărei alte condiţii alternative nu mai avea nici un fel de relevanţă.

Instanţa a înlăturat susţinerea apelantei-reclamante referitoare la imprevizibilitatea rezultatul judiciar din dosarul nr. x/2011 datorită cunoaşterii şi de către pârâtă a Hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor A. nr. 4/19.03.2009, nr. 2/05.05.2010 şi nr. 2/05.05.2011, în primul rând, pentru că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada acestui fapt, iar în al doilea rând, cunoaşterea de către pârâtă a acestei circumstanţe nu are nicio relevanţă, câtă vreme aceasta a solicitat înfiinţarea popririi asupra conturilor bancare ale AVAS deţinute la reclamantă, în calitate de terţ poprit, la data de 13.12.2010, anterior încheierii contractului de asistenţă juridică, pentru suma de 28.619.720 Euro, fiind importantă doar atitudinea reclamantei raportat la cunoaşterea hotărârilor mai sus-menţionate.

De asemenea, nici menţionarea în considerentele sentinţei civile nr. 5158/2011 pronunţate la data de 15.06.2011 în dosarul nr. x/2011 de către Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a faptului că "dividendele …sunt exigibile la data aprobării bilanţului" nu determină imprevizibilitatea rezultatului ce urma a fi obţinut în dosarul nr. x/2011, aceasta fiind o apreciere cu caracter general, care stabileşte doar momentul de la care se naşte dreptul la dividende, în măsura în care Adunarea Generală a Acţionarilor a decis repartizarea lor.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de apel a reţinut în mod greşit prima instanţă a respins excepţia nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2011 încheiat la data de 22.11.2011, precum şi a actului intitulat contract de asistenţă juridică pe obiect nr. 14.839/21.11.2011 nr. 352002/22.11.2011.

Împotriva deciziei civile nr. 1070 din 14 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanţa de apel şi-a motivat decizia pe prevederile unui act normativ care nu mai era în vigoare la momentul încheierii Contractului de asistenţă.

Astfel, recurenta a arătat că instanţa de apel, a admis apelul pârâtei B. S.A., reţinând pe de o parte existenta pactului de quota litis inserat în Contractul de asistenţă şi, pe de altă parte, certitudinea obţinerii rezultatului preconizat la momentul încheierii Contractului de asistenţă, având în vedere prevederile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR din 25 septembrie 2005, publicat in Monitorul oficial al României Partea I nr. 45 din 13 ianuarie 2005.

Raportat la contractul de asistenţă juridică astfel cum acesta a fost încheiat între părţi, la data de 21 noiembrie 2011, devin incidente prevederile în vigoare,la momentul încheierii contractului, respectiv la data de 21 noiembrie 2011.

Or, precizează recurenta, la momentul încheierii contractului de asistenţă respectiv la 21 noiembrie 2011, erau in vigoare prevederile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 15 din 11 iunie 2011, publicat in Monitorul oficial al României Partea I nr. 658 din 15 septembrie 2011, prin care a fost modificat Statutul profesiei de avocat, adoptat în şedinţa Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România din data de 25 septembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context recurenta a considerat că instanţa de apel a motivat decizia pe prevederile unui act normativ care nu mai era in vigoare la momentul încheierii contractului de asistenţă.

Recurenta a criticat decizia atacată şi prin prisma interpretării greşite a textului de lege privind pactul de quota litis.

Raportându-se la dispoziţiile cuprinse în art. 134 şi 137 din Statutul profesiei de avocat, recurenta a arătat că pactul de quota litis reprezintă fixarea exclusivă a unui onorariu de succes, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei şi a apreciat că legătura incontestabilă dintre cele două cauze a fost pe deplin dovedită, dat fiind faptul că Banca a fost reprezentată în cele două dosare de acelaşi apărător, onorariile fiind condiţionate şi în strânsă legătură cu soluţiile ce urmau a se pronunţa în ambele cauze; pentru a evita pactul de quota litis, apărătorul ales a primit şi un onorariu fix, ce urma să fie completat cu un onorariu de succes, astfel că onorariul de succes nu a fost singurul onorariu achitat apărătorului ales.

S-a arătat că plata onorariului şi nu existenţa acestuia, a fost condiţionată şi de rezultatul din apelul promovat de Banca împotriva sentinţei de validare pronunţate în dosarul cu nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 iar în acest dosar, în cadrul apelului promovat, A. a fost reprezentată de acelaşi apărător ales pe care l-a avut şi în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 5, fiindu-i achitat acestuia un onorariu avocaţial de 10.000 Euro.

Contractul de asistenţă juridică face trimitere la dosarul cu nr. x/2011 Judecătoriei Sectorului 3, unde a fost achitat un onorariu fix de 10.000 E şi, contrar celor reţinute de instanţa de apel, la data încheierii contractului de asistenţă, 21 noiembrie 2011, recurenta nu avea cum să facă trimitere la o clauză din contractul de asistenţă nr. x/29.02.2012, contractul nr. x din data de 29.02.2012, de vreme ce acesta a fost încheiat la data de 29.02.2012, la mai bine de trei luni, astfel că la momentul încheierii contractului de asistenţă, singura trimitere pe care o putea face recurenta era cea cu privire la dosarul cu nr. x/2011 Judecătoriei Sectorului 5, aspect care, de altfel, s-a şi reţinut în contractul de asistenţă.

În opinia recurentei, apărătorul ales a primit atât un onorariu fix cât şi un onorariu de succes, context în care nu se poate reţine existenţa pactului de quota litis din aceasta perspectivă.

Cu privire la certitudinea obţinerii rezultatului preconizat la momentul încheierii contractului de asistenţă, recurenta relevă următoarele aspecte:

În motivarea deciziei atacate, instanţa de apel a meţionat că prin sentinţa civilă nr. 786/17.01.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti in dosarul nr. x/2011, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat că, "dividendele aferente anilor 2008 si 2009, cuvenite debitoarei AVAS şi stabilite prin hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor A. S.A. nr. 4/19.03.2009 si nr. 2/05.05.2010, în cuantum de 21.658.560,97 RON şi respectiv, 50.910.005,26 RON, au fost plătite către AVAS la datele de 14.05.2009, 30.06.2010; respectiv 05.07.2010, anterior înfiinţării popririi asupra A., care a avut loc la data de 13.12.2010.

A arătat recurenta că nu sunt incidente condiţiile de nulitate prevăzute de inserarea pactului de quota litis, onorariul de succes fiind prevăzut în completarea unui onorariu fix, plătit indiferent de modalitatea de soluţionare a cauzei. În acelaşi timp nu este îndeplinită nici condiţia predictibilităţii rezultatului cauzei, decizia pronunţată de instanţa de apel fiind rezultatul unei interpretări eronate a textului de lege aplicabil în cauză.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate, ci reiterează susţinerile din faţa instanţei de fond fără a aduce nimic nou cu privire la nelegalitatea deciziei atacate.

Pe fondul cererii, intimata a făcut o prezentare a cadrului legal aplicabil speţei, a redat considerentele din decizia nr. 4552/25 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi a concluzionat în sensul că excepţia nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică este întemeiată motivat de faptul că în cadrul acestuia este inserat un pact de quota litis, situaţie nepermisă de art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat criticile formulate iniţial şi a conchis în sensul că în cauză nu sunt incidente condiţiile de nulitate prevăzute de inserarea pactului quota litis, onorariul de succes fiind prevăzut în completarea unui onorariu fix, plătit indiferent de modalitatea de soluţionare a cauzei şi, în acelaşi timp nu este îndeplinită condiţia predictibilităţii rezultatului cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 mai 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanţa de apel şi-a motivat decizia pe prevederile unui act normativ care nu mai era în vigoare la momentul încheierii contractului de asistenţă, deşi raportat la acesta, astfel cum acesta a fost încheiat între părţi, la data de 21 noiembrie 2011, devin incidente prevederile în vigoare, la data încheierii contractului, respectiv la data de 21 noiembrie 2011 şi anume prevederile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 15 din 11 iunie 2011, publicat in Monitorul oficial al României Partea I nr. 658 din 15 septembrie 2011, prin care a fost modificat Statutul profesiei de avocat, adoptat în şedinţa Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România din data de 25 septembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Această critică este nefondată, prin decizia recurată fiind respectate dezlegările date prin decizia nr. 4552 din data de 25 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, prin care s-a reţinut că, având în vedere că actul de reprezentare ce stă la baza pretenţiilor reclamantei este datat în 22 noiembrie 2011, precum şi faptul că se invocă motive de nulitate absolută, ce se analizează în raport de legea în vigoare la momentul încheierii contractului, a rezultat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Statului profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR din 25 septembrie 2005, publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005.

Astfel, instanţa de apel a pronunţat decizia cu respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. care prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. În cazul rejudecării după casare sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.

Recurenta a criticat decizia atacată şi prin prisma interpretării greşite a textelor de lege cuprinse în art. 134 şi 137 din Statutul profesiei de avocat, arătând că apărătorul ales a primit atât un onorariu fix cât şi un onorariu de succes, context în care nu se poate reţine existenţa pactului de quota litis.

Conform dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul,.

Înalta Curte reţine că din considerentele deciziei de casare rezultă că instanţa de recurs a reţinut ca fiind întemeiată critica pârâtei referitoare la nulitatea contractului de asistenţă juridică pentru existenţa unei clauze de quota litis, motiv pentru care a s-a dispus ca instanţa de apel să efectueze o analiză paralelă a dispoziţiilor statutare care reglementează atât onorariul de succes, cât şi pactul de qouta litis.

În acest sens, instanţa de apel, respectând îndrumările date prin decizia de casare, a reţinut că nu au fost stabilite onorarii fixe, ci onorariul a fost stabilit exclusiv în funcţie de soluţia ce urma să se obţină în cele două litigii, prin urmare contractul este lovit de nulitate pentru existenţa pactului de qouta litis.

Recurenta a susţinut că nu sunt incidente condiţiile de nulitate prevăzute de inserarea pactului de quota litis, onorariul de succes fiind prevăzut în completarea unui onorariu fix, plătit indiferent de modalitatea de soluţionare a cauzei în acelaşi timp nu este îndeplinită nici condiţia predictibilităţii rezultatului cauzei, decizia pronunţată de instanţa de apel fiind rezultatul unei interpretări eronate a textului de lege aplicabil în cauză.

Şi această critică este nefondată, instanţa de apel reţinând în mod corect că nu au fost stabilite onorarii fixe, în considerarea criteriilor enumerate de Statutul profesiei de avocat, la art. 132 alin. (2), pentru aprecierea onorariului, ci onorariul a fost stabilit exclusiv în funcţie de soluţia ce urma să se obţină în cele două litigii iar încheierea celor două extensii la contractul de asistenţă juridică -înscrisul intitulat "contract de asistenţă juridică pe obiect nr. 14.839 din data de 21 noiembrie 2011 nr. B 352002/2011 şi a menţiunii olografe, nu au infirmat această concluzie, acestea necuprinzând elemente suplimentare de natură să influenţeze natura juridică a onorariului stabilit de părţi.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1070 din 14 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1070 din 14 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,26 ianuarie 2021.