Construction costs for disputed accessory buildings; res judicata limits on re-judgment and applicable civil code version for pre-2011 accession claims

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. şi C. S.R.L. la plata sumei de 900.000 RON reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului reclamantului situat în Gherla compus din 16 apartamente, calculată pe ultimii 3 ani anteriori înregistrării acţiunii şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea depusă de reclamant la termenul de judecată din data de 04.03.2013 s-a majorat valoarea pretenţiilor cu suma de 400.000 RON reprezentând lipsa de folosinţă pentru perioada 06.09.2011, data înregistrării cererii - 24.01.2013, data rămânerii irevocabile a sentinţei pronunţate în dosarul nr. x/2008.

Pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. au formulat la data de 4.03.2011 cerere reconvenţională împotriva reclamantului A., solicitând a se dispune obligarea reclamantului A. la plata către pârâte, în principal, a echivalentului sporului de valoare adus imobilului iniţial înscris in CF x Gherla, înscris in prezent in CF nr. x Gherla, nr. cad. x ca fiind construcţia pârâtelor D+P+2E+M cu 14 apartamente, transcrise în CF10078-10091 Gherla, iar în subsidiar, la plata echivalentului materialelor folosite şi a manoperei aferente edificării acestei construcţii; instituirea în favoarea pârâtelor societăţi reclamante a unui drept de retenţie asupra imobilului iniţial înscris în CF x Gherla, în prezent înscris în CF nr. x Gherla, nr. cad. x - construcţia pârâtelor D+P+2E+M cu 14 apartamente, transcrise în CF10078-10091 Gherla până la achitarea de către reclamant a despăgubirilor stabilite prin hotărârea ce urmează a o pronunţa; înscrierea în favoarea pârâtelor a dreptului de ipotecă legală asupra imobilului iniţial înscris în CF x Gherla, înscris în prezent în CF nr. x Gherla, nr. cad. x - C1 - construcţia pârâtelor D+P+2E+M cu 14 apartamente, transcrise în CF10078-10091 pentru suma reprezentând despăgubirile la care urmează a fi obligat reclamantul; compensarea creanţelor reciproce dintre părţi până la concurenţa celei mai mici dintre ele; cu cheltuieli de judecată.

Tribunalului Specializat Cluj prin sentinţa civilă nr. 181 din 04.02.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească în favoarea reclamantului A. suma de 556.600 RON cu titlu de despăgubiri; a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvenţională formulată şi precizată de pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., în insolvenţă şi a fost obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtei B.

S.R.L. suma de 1.109.990,7 RON reprezentând costul materialelor şi al manoperei precum şi cheltuielile cu transportul materialelor şi al utilajelor; a obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtei C. S.R.L. suma de 942.452 RON, reprezentând contravaloarea materialelor de construcţii şi a manoperei, precum şi cheltuielile cu transportul materialelor şi al utilajelor; a respins în rest cererea reconvenţională, ca neîntemeiată; a admis cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii D., E., şi F., şi, în consecinţă: a fost obligat reclamantul să-i plătească intervenientului D., suma de 81.541 RON, reprezentând contravaloare investiţii; a obligat reclamantul să-i plătească intervenientului E. suma de 74.834 RON, reprezentând contravaloare investiţii; a obligat reclamantul să-i plătească intervenientului F. suma de 151.623 RON, reprezentând contravaloare investiţii; a dispus compensarea datoriilor reciproce ale reclamantului A.

şi ale pârâtei B. S.R.L. până la concurenţa sumei mai mici şi obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 553.390,07 RON; a compensat parţial cheltuielile de judecată efectuate de părţi în prezenta cauză cu privire la sumele plătite cu titlu de onorariu expert; a obligat reclamantul să plătească în favoarea fiecăreia dintre pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. câte 14.228 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar; a respins restul cererii pârâtelor cu privire la cheltuielile de judecată constând în onorariu avocaţial din cel de-al doilea ciclu procesual şi a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intervenienţilor, după cum urmează: suma de 4.473 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, în favoarea intervenientului D., suma de 4.235 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, în favoarea intervenientului E. şi suma de 6.155 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, în favoarea intervenientului F..

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 502/2020 din 19 octombrie 2020 a respins apelul declarat de reclamantul A.; a admis apelul declarat de apelanta C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 181 din data de 04.02.2020 pe care a schimbat-o în parte şi în consecinţă: a admis în parte cererea reconvenţională formulată şi precizată de pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., în insolvenţă şi în consecinţă a obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtei C. S.R.L. suma de 2.183.311,82 RON reprezentând contravaloarea materialelor de construcţii şi a manoperei, precum şi cheltuielile cu transportul materialelor şi al utilajelor; a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate şi a obligat reclamantul A. să plătească intervenienţilor D., E., F., câte 1350 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel precum şi intimatei B. S.R.L., suma de 3000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii şi a încheierilor din data de 28 septembrie 2020 şi din 12 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamat a susţinut în esenţă, că apelul s-a judecat cu încălcarea dispoziţiilor art. 121 şi art. 127 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant a arătat că la termenul de judecată din 28.09.2020 nu s-a respectat caracterul public al şedinţei de judecată, după apelarea prezentei cauze, instanţa eliminând din sala de judecată toate celelalte persoane prezente, acesta fiind motiv de casare a deciziei civile nr. 502/2020.

Recurentul-reclamant a susţinut că deşi a formulat concluzii scrise şi a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea respectării caracterului public al şedinţei de judecată, instanţa nu a dat curs acestei solicitări, prin încheierea din 12 octombrie 2020, deopotrivă recurată, a respins cererea, nemotivând încheierea prin prisma aspectului invocat - respectarea publicităţii şedinţei de judecată.

Recurentul-reclamant consideră că apelul s-a judecat cu încălcarea art. 256 şi urm. C. proc. civ., întrucât nu a existat o judecată a fondului apelului prin prisma întrunirii sau neîntrunirii condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, hotărârea instanţei de apel fiind lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşitî a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În opinia recurentului - reclamant hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 209 C. proc. civ., cu referire la excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale formulată de pârâtele C. S.R.L. şi B. S.R.L, fiind nelegală aprecierea de la fila x din decizia atacată ca fiind în termen cererea reconvenţională, raportat la art. 119 alin. (4) C. proc. civ., aşa zisa modificare a cererii de chemare în judecată a reclamantului.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel în mod nelegal a omis să se pronunţe asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâtelor reclamante reconvenţional, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale de drept material şi procedural în materia prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâtelor.

Din perspectiva acestei critici, recurentul - reclamant susţine că instanţa de apel în mod nelegal nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii, arătând în cuprinsul filei 16 din decizia atacată, că excepţia prescripţiei nu ar fi fost posibil de invocat în acea etapă procesuală, a rejudecării după casare, întrucât limitele rejudecării ar fi fost stabilite prin decizia de casare şi că s-ar fi dat statuări pentru soluţionarea fondului.

După redarea dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, recurentul-reclamant susţine că acţiunea pârâtelor se impunea a fi intentată în termenul de prescripţie de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 7/2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş - 1 iunie 2009, prin care s-a restabilit situaţia anterioară şi s-a anulat actul de adjudecare în favoarea lui G. şi înscrierea din cartea funciară.

Totodată, susţine că fiind în prezenţa unei tulburări de drept, faţă de pârâte - cumpărători evinşi prin redobândirea proprietăţii de către subsemnatul, a început să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în reparaţie, termen care s-a împlinit la data de 1 iunie 2012, ori cererea reconvenţională a fost formulată abia în anul 2013,.

De asemenea, recurentul-reclamant susţine că în ce priveşte începutul cursului prescripţiei, să se reţină şi consecinţele produse asupra acesteia prin introducerea la data de 22 mai 2008 a acţiunii civile ce a făcut obiectul dosarului x/2008, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 923/08.11.2011 (în rejudecare, în dosar x/2008).

În opinia recurentului - reclamant câtă vreme, prin introducerea la data de 22 mai 2008 a acţiunii civile ce a făcut obiectul dosarului x/2008, în care a solicitat anularea contractului prin care cele două societăţi au cumpărat imobilul şi a formulat şi un petit de revendicare, solicitând lăsarea imobilului în deplină proprietate şi posesie, este limpede ca şi-a exprimat dreptul la accesiune în formă pozitivă, moment începând cu care pârâtele puteau să formuleze solicitări întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Recurentul-reclamant consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor ce reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, iar instanţa de apel nu a motivat hotărârea raportat la cele invocate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a deciziei Î.C.C.J. nr. 9/2020 dată în recurs în interesul legii şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, ce reglementează dovada, justificarea şi înregistrarea cheltuielilor efectuate de către o societate comercială, susţine recurentul-reclamant.

Recurentul-reclamant susţine că a solicitat atât în faţa primei instanţe cât şi în apel efectuarea unei expertize contabile menită să lămurească însărăcirea din patrimoniul societăţilor, însă această probă a fost respinsă de instanţa de apel prin încheierea din 28.09.2020, în mod nelegal şi cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

În cauză, susţine recurentul-reclamant, hotărârea s-a pronunţat în baza contravalorii materialelor şi a manoperei stabilite de expert, iar nu în baza cheltuielilor efectiv realizate de cele două persoane juridice, cheltuieli ce potrivit legii trebuie să se reflecte în contabilitatea acestora, ceea ce este inadmisibil.

Recurentul - reclamant consideră că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează solidaritatea debitorilor în cazul atragerii răspunderii civile delictuale şi instanţa de apel prin hotărârea atacată, reţine solidaritatea pasivă a celor două societăţi - fila x, însă cu toate acestea, nelegal nu dispune societatea B. la plata întregii sume apreciată ca reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, ci doar la jumătate.

Recurentul-reclamant susţine că se impunea să oblige pârâta B. S.R.L. ca debitor solidar la plata în integralitate a contravalorii lipsei de folosinţă reţinută, nu doar la jumătatea de 556.600, urmând ca apoi aceasta să se desocotească cu societatea C. S.R.L. prin acţiune în regres.

Totodată, recurentu-reclamant susţine că hotărârea atacată nu motivează aceste apărări, fiind incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În opinia recurentului-reclamant hotărârea atacată este nelegală raportat la reţinerea inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 582 alin. (1) lit. a) C. civ., întrucât în cauză suntem în prezenţa unor efecte viitoare ale unei situaţii juridice născute anterior intrării Noului cod în vigoare, care potrivit art. 6 alin. (6) din Noul C. civ., sunt guvernate de acesta: "Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, căsătorie, filiaţie,...din raporturile de proprietate, inclusiv regimul genera! al bunurilor,...dacă aceste situaţii subzistă după intrarea în vigoare a legii noi".

Ori situaţia şi efectele acesteia au subzistat intrării în vigoare a Noului C. civ., prin urmare, se impunea a da eficienţă art. 582 alin. (1) lit. a).

Pentru aceste motive recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimaţii SC B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., E., F. şi D., au invocat inadmisibilitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantului, pentru următoarele considerente:

Prealabil este de menţionat că argumentele în susţinerea soluţiei vizează implicit şi criticile privind încheierile din data de 28 septembrie 2020 şi 12 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Prin art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv, recurentul-reclamant a invocat încălcarea publicităţii şedinţei de judecată prin faptul că instanţa de apel a dispus îndepărtarea unor persoane din sala de judecată, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 121 alin. (1) C. proc. civ. 1865 care prevăd că şedinţele sunt publice afară de cazurile când legea dispune altfel.

Criticile recurentului sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 121 alin. (1) C. proc. civ. consacră unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, respectiv principiul publicităţii dezbaterilor, constituind expresia prevederilor constituţionale ale art. 127, potrivit căruia "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege" şi a reglementării cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform căreia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale (...) Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului (...) în interesul (...) ordinii publice (...) sau atunci când, în împrejurări speciale, ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei".

Nerespectarea acestor dispoziţii de procedură privind publicitatea şedinţei de judecată este sancţionată cu nulitatea în măsura în care partea pretins lezată invocă şi dovedeşte vreo vătămare ca urmare a soluţionării cauzei.

Or, în cauză recurentul-reclamant nu au arătat în ce mod desfăşurarea şedinţei prin înlăturarea celorlalte persoane din sală le-a produs o vătămare, atât timp cât părţile au fost asistate de apărătorii aleşi şi s-au supus dezbaterii toate problemele invocate de către acestea.

Este de menţionat faptul că la data de 28 septembrie 2020 toate şedinţele de judecată s-au desfăşurat în contextul epidemiologic determinat de luarea de măsuri pentru evitarea infectării cu COVID-19, context care a necesitat luarea unor măsuri extraordinare, însă acest fapt nu a făcut ca şedinţele de judecată să devină nepublice, ci doar că instanţele au pus în aplicare măsurile prevăzute în Hotărârea C.S.M. nr. 734/12.05.2020 şi altele ce i-au succedat.

Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia instanţa de apel prin încheierea din data de 12 octombrie 2020 a respins neîntemeiat cererea de repunere pe rol a judecării cauzei pentru administrarea unor noi probe (efectuarea unei expertize contabile).

Potrivit art. 151 C. proc. civ. pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.

Interpretarea prevederilor anterior menţionate trebuie corelată cu dispoziţiile art. 150 C. proc. civ. potrivit cărora când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise.

Reiese că măsura procedurală a repunerii cauzei pe rol a fost pusă de legiuitor doar la dispoziţia instanţei învestită cu soluţionarea cauzei, nu şi a părţilor, numai instanţa de judecată având, aşadar, posibilitatea de a dispune repunerea cauzei pe rol când constată că sunt necesare noi lămuriri.

Drept urmare, critica privind respingerea cererii de repunerea pe rol a cauzei, după închiderea dezbaterilor, nu poate fi luată în considerare, fiind o cerere înregistrată după ce instanţa, pe deplin lămurită asupra cauzei, a rămas în pronunţare, instanţa de apel prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu este admisibilă.

Motivul prevăzut de art. 304 (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prin argumentele aduse în sprijinul motivului analizat, recurentul susţine că instanţa de apel nu a motivat hotărârea recurată în ceea ce priveşte îmbogăţirea fără justă cauză şi solidaritatea debitorilor în cazul atragerii răspunderii civile delictuale.

Criticile recurentului-reclamant sunt nefondate.

Se constată astfel, contrar susţinerilor recurentului, că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 261 (1) pct. 5 C. proc. civ.,- ceea ce în speţă nu se regăseşte.

Astfel, decizia din apel satisface cu prisosinţa obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, obligaţie ce are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Nu există nici un motiv care să ducă la concluzia că îndatorirea de a stărui prin mijloace legale, pentru aplicarea corectă a legii a fost încălcată de instanţa de apel care a arătat, în cuprinsul hotărârii, limitele rejudecării, aspectele tranşate cu autoritate de lucru judecat, motivele de fapt şi de drept în temeiul căruia şi-au format convingerea, la fel ca şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Astfel fiind se constată că nici o ipoteză a punctului 7 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reţinută întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă şi inteligibilă, nu se rezumă la o însuşire de fapte şi argumente şi răspunde exigenţei generale de a răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi, iar concluziile instanţei conduc logic şi convingător la soluţia din dispozitiv conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva acestui motiv recurentul - reclamant a criticat decizia recurată în ce priveşte dezlegarea dată de instanţa de apel excepţiei tardivităţii cererii reconvenţionale, a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâtelor reclamante reconvenţionale, a îmbogăţirii fără justă cauză, a solidarităţii debitorilor în cazul atragerii răspunderii civile delictuale.

Întreaga argumentare a recurentului-reclamant privind dezlegarea dată excepţiei tardivităţii cererii reconvenţionale, va fi înlăturată, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod corect că invocarea excepţiei tardivităţii formulării cererii reconvenţionale nu este admisibilă etapa procesuală a apelului, având în vedere că excepţia tardivităţii putea fi invocată în faţa primei instanţe, investită cu soluţionarea cererii reconvenţionale, iar decizia de casare nr. 1665/2015 a statuat cu putere de lucru judecat faptul că cererea reconvenţională trebuie analizată pe fondul acesteia, dând dezlegări privitoare la pretenţiile concrete ale părţilor, astfel că o eventuală tardivitate a acestei cereri nu mai putea fi pusă în discuţie.

Nici criticile privind omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâtelor reclamante reconvenţionale, nu pot fi reţinute.

Astfel, se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că invocarea acestei excepţii nu este posibilă în etapa procesuală a rejudecării apelului după casare, întrucât limitele rejudecării au fost deja stabilite prin decizia de casare care a stabilit limitele reinvestirii instanţei, iar dezlegările date fiind obligatorii pentru instanţa de rejudecare.

Aserţiunile recurentului - reclamant privind încălcarea dispoziţiilor ce reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, vor fi înlăturate, întrucât recurentul doreşte să schimbe calificarea juridică a acţiunii - stabilită cu autoritate de lucru judecat în primul ciclu procesual - afirmând că acţiunea ar fi trebuit calificată şi soluţionată ca o acţiune în garanţie pentru vicii ascunse, iar nu ca una in îmbogăţire fără justă cauză, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 1669/2015.

Or, o astfel de solicitare de recalificare a naturii juridice a acţiunii reconvenţionale nu poate fi primită, întrucât, aşa cum a statuat cu putere de lucru judecat Curtea de Apel Cluj cu ocazia primului control judiciar, cererea societăţilor pârâte este acţiunea clasică a constructorului împotriva proprietarului care a invocat accesiunea, întemeiată pe dispoziţiile art. 492-494 C. civ., iar instanţa de apel a soluţionat cauza în limitele investirii instanţei impuse prin decizia de casare.

În acord cu reţinerea instanţei de apel se constată că, cererea principală a reclamantului nu mai putea fi analizată de către prima instanţă şi implicit de către instanţa de apel, în acest ciclu procesual, întrucât întinderea despăgubirilor către reclamant au fost stabilite la momentul anulării apelului declarat de pârâta Soc. B. S.R.L., iar instanţa de apel a menţinut obligaţia de plată a pârâtei Societatea B. S.R.L. stabilită în favoarea reclamantului la suma de 556.600 RON cu titlu de despăgubiri.

Or, nu mai poate fi repusă în discuţie cererea de obligare a S.C. B. S.R.L. pentru plata a mai mult de cota de 1/2 parte, cată vreme aceasta dispoziţie a intrat sub puterea de lucru judecat şi se bucură de protecţia res judicata.

Va fi înlăturată şi critica privind greşita reţinere a inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 582 alin. (1) lit. a) din Noul C. civ., având în vedere că instanţa de apel a reţinut în mod corect că instanţa de casare a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că demersul judiciar al părţilor este guvernat de dispoziţiile C. civ. de la 1865 iar nu de cele ale noului C. civ., întrucât raporturile juridice dintre părţi s-au născut anterior datei de 01.10.2011, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 şi că momentul analizării pretenţiilor reclamantului trebuie să se plaseze la data introducerii cererii de chemare în judecată întrucât "promovarea acţiunii este expresia exercitării dreptului de opţiune(...)" şi de manifestare a "dreptului de accesiune în formă pozitivă (care este anterior intrării în vigoare a noului C. civ.)" .

Totodată, este de reţinut că art. 58 din Legea nr. 71/2011 prevede că: "în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opţiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării.".

Criticile recurentului-reclamant privind respingerea efectuării unei expertize contabile şi a adresei la A.N.A.F. pentru a se comunica bilanţurile contabile din perioada 2004-2011 a celor două societăţi, restabilirea situaţiei de fapt, sunt aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală ştiut fiind faptul că instanţa de apel ca instanţă devolutivă este suverană în a aprecia utilitatea şi oportunitatea probatoriului solicitat.

Astfel, se constată că recurentul-reclamant prin invocarea unor pretinse încălcări ale normelor de drept material, ca de altfel întreaga argumentare a recursului, tinde la o reanaliză a probatoriului administrat în cauză, a situaţiei de fapt stabilită de instanţele anterioare şi implicit la o soluţionare pe fond a cauzei, omiţând faptul că se află în etapa procesuală a recursului în care se analizează doar aspectele de nelegalitate şi nu cele de netemeinicie.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce priveşte fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală.

Pentru aceste considerente Înalta Cure, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 502/2020 din 19 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 aprilie 2021.