Insolvent shareholder's appeal over acquiescence to annulment of shareholders' resolution ruled inadmissible, judgment left final.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 4 mai 2018 sub nr. x/2017/a33, contestatorul A., în calitate de creditor în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, având ca obiect insolvenţa debitoarei S.C. B. S.A., a formulat acţiune în anulare a hotărârii adunării generale a acţionarilor S.C. B. S.A. din data de 3 mai 2018, prin care a solicitat să se constate, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nulitatea absolută a acestei hotărâri.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 4 mai 2018 sub nr. x/2017/a34, S.C. B. S.A. în insolvenţă, reprezentată legal prin administrator special, a formulat acţiune în anulare a hotărârii adunării generale a acţionarilor S.C. B. S.A. din data de 3 mai 2018, solicitând să se constate, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acţionarilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 9 mai 2018 sub nr. x/2017/a36, contestatorul C., în calitate de acţionar al debitoarei S.C. B. S.A., având deschisă procedura insolvenţei în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Buzău şi în contradictoriu cu aceasta, a formulat acţiune în anulare a hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor S.C. B. S.A. din data de 3 mai 2018, prin care a solicitat să se constate, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acţionarilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2018, pronunţată în dosarul numărul x/2017, în temeiul prevederilor art. 139 C. proc. civ., coroborat cu art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, instanţa a admis excepţia conexării dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în temeiul prevederilor art. 139 C. proc. civ., coroborat cu art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, instanţa a admis excepţia conexării dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 510 din 28 decembrie 2018, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al debitoarei S.C. B. S.A. a lui A., invocată de debitoare prin administrator special D. şi a anulat cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., invocată de debitoare prin administrator judiciar şi special, şi a respins cererea reclamantului A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C., invocată de debitoare prin administrator judiciar şi special şi excepţia lipsei de interes a reclamantului C., invocată de debitoare prin administrator special. A admis cererea formulată de reclamantul C. în cauzele conexe, având ca obiect acţiune în anulare a hotărârii adunării generale a acţionarilor B. S.A. din data de 3.05.2018 şi a dispus anularea acestei hotărâri.

Prin sentinţa nr. 22 din 17 ianuarie 2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantului A. pentru S.C. B. S.A., invocată de această societate, prin D.. A anulat cererea formulată de A., în calitate de administrator al S.C. B. S.A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantului C. în formularea cererii. A respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de S.C. B. S.A., prin D.. A respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinţei nr. 510 din 28 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2017, formulată de reclamantul C. în cadrul cererii formulate de A., în calitate de administrator special al debitoarei S.C. B. S.A. şi C., în calitate de acţionar al debitoarei.

Prin decizia nr. 320 din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a luat act de renunţarea la cererea de intervenţie accesorie de către E. şi de faptul că noul administrator judiciar al S.C. B. S.A . - F.., nu îşi însuşeşte apelul formulat de către fostul administrator judiciar G.., şi a respins acest apel declarat împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2018 şi a sentinţei civile nr. 510 din data de 28 decembrie 2018, ambele pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a luat act de renunţarea actualului administrator special E., la judecata apelului principal promovat de către S.C. B. S.A., prin fostul administrator special D., împotriva sentinţei nr. 510 din data de 28 decembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de achiesarea acestei apelante la sentinţa primei instanţe.

În temeiul art. 472 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat ca rămas fără efect apelul incident formulat de către apelantul C., împotriva sentinţei nr. 510 din data de 28 decembrie 2018, completată prin încheierea din 9 ianuarie 2019, ambele pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost respinsă cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta H. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator special D., ca neîntemeiată.

A fost admisă excepţia tardivităţii apelului formulat de apelanta H. S.R.L., - în insolvenţă, prin administrator special D., excepţie invocată de E., administratorul special al debitoarei S.C. B. S.A., în şedinţă publică.

A fost respins ca tardiv acest apel declarat împotriva sentinţei nr. 510 din data de 28 decembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, recurentul D. - administrator special al societăţii H. S.R.L. - în faliment a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs invocat de recurent vizează faptul că hotărârea nu cuprinde o motivare în raport de situaţia din dosar, de susţinerile părţilor şi probele din dosar, asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat.

Recurentul arată că instanţa nu a motivat soluţia dispusă, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 5 C. proc. civ. şi, implicit, dreptul părţii la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 C.E.D.O.

Un alt motiv de recurs invocat este reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul consideră că, raportat la situaţia de fapt prezentată, la actele şi lucrările dosarului, la gradul de complexitate al cauzei şi implicaţiile asupra atâtor participanţi, durata procesului, instanţa de apel în mod nelegal a luat act de renunţarea actualului administrator special E. la apelul declarat de debitoarea B. S.A. prin administratorul special de la acel moment - D., apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., asupra cărora s-a pronunţat, însă, trunchiat, omiţând că administratorul societăţii este un mandatar al acţionarilor, astfel încât, în baza aceloraşi dispoziţii legale invocate, acesta nu putea acţiona decât în baza unei procuri speciale.

În consecinţă, potrivit recurentului, instanţa de apel nu putea lua act de achiesarea la hotărârea primei instanţe şi de renunţarea la apelul promovat anterior de debitoare, cu atât mai mult cu cât, acţionarul majoritar ai debitoarei, S.C. H. S.R.L., prin reprezentantul convenţional, a arătat, în şedinţă publică, că nu este de acord cu renunţarea la apel şi nu a acordat un mandat în acest sens administratorului B. S.A. Ca atare, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 464 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul menţionează şi că natura raporturilor juridice dintre administratorul special şi, după caz, debitorul supus procedurii insolvenţei sau acţionarii săi este specifică mandatului, însuşi legiuitorul, prin alin. (1) al art. 18 din legea insolvenţei (art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014), făcând referire la mandatul administratorului special.

Potrivit recurentului, în speţă, conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, administratorul special reprezintă interesele debitoarei şi ale acţionarilor în procedură, acesta nu acţionează în nume propriu şi nu poate manifesta în justiţie acte de voinţă proprii. Administratorul special nu poate face acte juridice în afara voinţei societare, şi cu atât mai puţin acte ce depăşesc sfera intereselor debitoarei şi ale acţionarilor pentru care nu numai acţionarii l-au mandatat, ci însuşi legiuitorul, acestea fiind lovite de nulitate absolută.

În cauză, potrivit recurentului, manifestarea de voinţă a actualului administrator special E. este proprie acestuia şi nu debitoarei şi acţionarilor, fiind contrară intereselor acestora şi dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.

Recurentul afirmă, de asemenea, că la acel moment, nu erau înscrise la O.R.C. menţiunile privind schimbarea administratorului special al S.C. B. S.A, procesul-verbal al A.G.E.A. din 10.06.2019 nefiind opozabil terţilor, nici nu producea efecte la acel moment, astfel încât instanţa de apel nu putea lua act de faptul că debitoarea este reprezentată prin E..

Pe de altă parte, recurentul invocă faptul că numirea lui E. s-a realizat cu fraudarea legii şi în baza unui act nul, hotărârea A.G.E.A. de numire a acestuia fiind contestată în dosarul asociat al0l, iar în dosarul asociat al02 este înregistrată cererea de suspendare a executării hotărârii A.G.E.A. din 10.06.2019 în temeiul art. 133 Legea nr. 31/1990, în raport de care în acest dosar s-a solicitat în apel amânarea cauzei/amânarea pronunţării până după soluţionarea cererii de suspendare a executării hotărârii A.G.E.A., asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.A. - societate în insolvenţă - prin administrator special E., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, a lipsei de interes, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, intimata arată că, judecând cauza care a făcut obiectul dosarului asociat a33, curtea de apel, în baza art. 463 C. proc. civ. a luat act de renunţarea actualului administrator special E. la judecata apelului principal promovat de S.C. B. S.A., prin fostul administrator special - D. şi de achiesarea la hotărârea primei instanţe.

Întrucât în cauză nu a fost făcută o renunţare la judecată în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., ci o achiesare la hotărârea fondului, iar art. 463 C. proc. civ. nu prevede calea de atac a recursului, intimata apreciază ca fiind inadmisibil recursul declarat.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a recurentului în formularea prezentului recurs, intimata arată că recurentul reprezintă o altă parte decât cea care a declarat apelul originar şi pentru care s-a renunţat la apel, respectiv s-a achiesat la hotărârea fondului.

Astfel, renunţarea la apel şi achiesarea s-au făcut în numele societăţii comerciale B. S.A., în timp ce recurentul, criticând renunţarea la judecată, exprimă interesele S.C. H. S.R.L. - societate în faliment, care nu a avut calitatea de apelant.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru, prin încheierea din data de 4 noiembrie 2020, a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul D., excepţie invocată prin întâmpinare de către intimata B. S.A.- societate în insolvenţă, excepţie ce urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ale drepului procesual civil român este principiul disponibilităţii, definit ca prerogativă conferită persoanelor fizice sau juridice de către legea procesuală, de a sesiza o autoritate judiciară, de a dispune de obiectul procesului sau de a valorifica ori nu mijloacele de apărare instituite de lege. Principiul disponibilităţii include şi prerogativa părţilor de a exercita sau nu căile de atac prevăzute de lege, de a renunţa la judecata procesului sau la însuşi dreptul pretins ori de a renunţa la judecata căii de atac deja declarate. În procesul civil, mecanismul procesual prin intermediul căruia principiul disponibilităţii devine efectiv este reprezentat de ansamblul actelor procesuale prin intermediul cărora părţile interesate îţi manifestă dreptul de dispoziţie, astfel cum rezultă din norma inclusă în articolul 9 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte renunţarea părţii interesate la exercitarea drepturilor sale, legiuitorul român face o distincţie clară între renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, renunţarea la însuşi dreptul pretins şi, respectiv, renunţarea la exercitarea căilor de atac. Această distincţie este enunţată cu titlul general în dispoziţiile art. 9 alin. (3) din C. proc. civ., astfel:

"În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege".

Din enumerarea actelor procesuale de dispoziţie făcută de norma generală inclusă în art. 9 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că acestea pot fi acte de desesizare - renunţarea la judecată şi la dreptul pretins, acte de achiesare -achiesarea la hotărârea pronunţată prin renunţarea la declararea căii de atac sau renunţarea la însăşi calea de atac deja declarată, respectiv, acte de tranzacţionare - tranzacţia judiciară. Dată fiind natura juridică distinctă a acestor trei categorii de acte procesuale de dispoziţie, regimul juridic al acestora este de asemenea diferit, fiecare categorie beneficiind de o reglementare proprie în cadrul C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că legiuitorul român a înţeles să reglementeze renunţarea la judecată în art. 406-407 C. proc. civ., renunţarea la însuşi dreptul pretins în art. 408 C. proc. civ. şi achiesarea la hotărârea pronunţată în art. 463-464 C. proc. civ., făcând o distincţie clară între regimul juridic aplicabil fiecărui act procesual de dispoziţie în parte. Această diferenţă de regim juridic aplicabil, inclusiv sub aspectul posibilităţii exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti ce constată astfel de acte procesuale de dispoziţie, este dată, între altele, de condiţionarea acestor acte de voinţa celorlalte părţi implicate în proces. Astfel, dacă pentru renunţarea la judecată după primul termen de judecată este necesar acordul părţii adverse, conform art. 406 C. proc. civ., pentru achiesarea la hotărârea pronunţată sau retragerea căii de atac, un atare acord nu este necesar în ipoteza în care achiesarea este necondiţionată, întrucât reprezintă o acceptare ca validă a unei situaţii procesuale nefavorabile de către partea care a pierdut procesul, renunţând la dreptul de a mai utiliza căile de atac prevăzute de lege. Reflexia procesuală a acestei condiţionări este posibilitatea de a contesta hotărârea prin care se constată un atare act procedural de dispoziţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu toate actele procesuale de dispoziţie pot fi verificate de către instanţa ierarhic superioară, întrucât produc efecte definitive încă de la întocmirea lor, neputând fi cenzurate din punct de vedere al legalităţii acestora. Un atare act de dispoziţie este achiesarea necondiţionată la hotărârea pronunţată, instituţie juridică reglementată de dispoziţiile art. 463-464 C. proc. civ.. Hotărârea judecătorească prin care se ia act de renunţare la judecata apelului prin achiesare necondiţionată -cazul în speţă - nu mai este supusă niciunei căi de atac, întrucât actul necondiţionat de achiesare conferă caracter definitiv hotărârii la care se achiesează prin simpla declarare în faţa instanţei, în condiţiile reglementate de art. 463-464 C. proc. civ.. Actul procesual al achiesării necondiţionate la hotărârea atacată prin renunţarea la calea de atac nu poate fi confundat cu renunţarea la judecată, act procesual de dispoziţie reglementat de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., a cărui constatare este supusă verificării sub aspectul legalităţii, instanţei ierarhic superioare, cu excepţia renunţării la judecată făcută în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în speţă, instanţa de apel a luat act de renunţarea la judecata căii de atac a apelului prin achiesare, făcută de către apelanta-debitoare B. S.A. prin administrator special E., această dispoziţie a instanţei fiind atacată prin prezentul recurs de către recurentul D., în calitate de administrator special al H. S.R.L., recursul cuprinzând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 punctele 5, 6 şi 8 C. proc. civ., cu privire la legalitatea actului de renunţare la calea de atac a apelului.

Întrucât un atare act de dispoziţie nu poate fi contestat în faţa instanţei ierarhic superioare, potrivit argumentelor arătate în precedent, hotărârea instanţei de apel devenind definitivă prin simpla manifestare de voinţă a părţii interesate în sensul acceptării soluţiei instanţei de fond, manifestare de voinţă făcută în faţa curţii de apel prin reprezentant legal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 246 alin. (1), raportat la art. 247 şi 248 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 463 şi 464 C. proc. civ., precum şi principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, va admite excepţia inadmisibilităţii prezentului recurs şi, în consecinţă, va respinge recursul declarat ca inadmisibil.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu se mai impune analizarea excepţiei lipsei de interes invocată de pârâta B. S.A. prin întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata S.C. B. S.A., prin administrator special E., prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de recurentul D. - administrator special al societăţii H. S.R.L. - în faliment împotriva deciziei nr. 320 din 26 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2021.