Salary arrears claim upheld in magistrate pay dispute over statutory reference value

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 23 februarie 2004 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, în baza dispozițiilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când hotărârile judecătorești au rămas irevocabile, și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 155 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 720 din 13 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș.

S-a susținut că hotărârile au încălcat în mod esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a litigiului pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei din examinarea căruia rezultă că prin acțiunea adresată Tribunalului Harghita, reclamanta D.C. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita solicitând să se dispună obligarea acestora la plata sumei reprezentând diferența dintre indemnizația cuvenită potrivit dispozițiilor legale în vigoare și cea efectiv încasată, pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, cu dobânda legală aferentă până la data plății.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâții, în calitatea lor de ordonatori de credite, au folosit, în perioada menționată, pentru calcularea și plata salariilor, un coeficient de referință sectorial mai mic de 1.140.800 lei, cât era legal, astfel încât i-au produs un important prejudiciu material.

Prin sentința civilă nr. 155 din 13 februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială stabilită de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei (valoare utilizată de pârâți în mod eronat la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000).

Sentința instanței de fond a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 720 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

Prin recursul în anulare se susține că hotărârile sunt greșite, instanțele ignorând „regulile de interpretare logică și sistematică a actului juridic”. S-a arătat că dispozițiile cuprinse în art. 11 din O.U.G. nr. 83/2000, potrivit cărora „indemnizațiile și salariile de bază pentru magistrați și celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților executivă și legislativă” trebuiau coroborate cu cele din art. II teza 1 din același act normativ în sensul că „prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare. Cum O.G. nr. 83/2000 a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 2000, conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) din acest act normativ, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite și Tribunalul Harghita, ca ordonator secundar, se aflau în imposibilitate de a efectua plata diferenței de indemnizație. În consecință s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recursul în anulare nu este fondat.

La data când hotărârile judecătorești au rămas irevocabile, dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. permiteau atacarea lor cu recurs în anulare în caz de încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ori de vădită netemeinicie.

În speță, nici una dintre aceste ipoteze nu este îndeplinită. De altfel, cu o motivare succintă și lacunară, recursul în anulare folosește o exprimare generică de tipul „ignorare a regulilor de interpretare logică și sistematică” fără să arate în concret despre ce „esențială nelegalitate” este vorba.

În realitate, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.

Astfel, instanțele au reținut în mod corect că pentru perioada în litigiu, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se făcea în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001. Or, potrivit art. 11 din acest act normativ, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, corectată periodic în raport de evoluția prețurilor de consum.

Această valoare constituia baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de impozitare prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție, fiind menită a corela salarizarea puterii judecătorești cu celelalte puteri consacrate prin Constituție.

În contextul menționat, prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a prevăzut că începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se va face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite. Art. 3 din ordonanța menționată condiționa această plată de limita bugetului de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, aprobat pentru anul 1999. Ca urmare a publicării în „Monitorul Oficial” a Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pentru acel an, s-a stabilit că începând cu luna mai 2000 valoarea de referință sectorială este de 1.140.800 lei pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate și nu de 685.872 lei, valoare utilizată în mod greșit de pârâți la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.

Pe de altă parte este cert stabilit că pârâtul Ministerul Justiției nu a obținut, în calitatea sa de ordonator principal de credite, suplimentarea corespunzătoare a fondurilor bugetare, împrejurare care nu poate fi opusă însă, ca apărare, reclamantei.

Așa fiind, cum hotărârile pronunțate sunt în întregime legale și temeinice, recursul în anulare va fi respins conform prevederilor art. 3303 alin. (1) comb. cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 720/R din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și sentinței civile nr. 155 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.