Prison conditions compensation: prohibition on cumulating "days considered served" with moral damages under abrogated and surviving legal regimes

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională A Penitenciarelor, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale în cuantum de 200.000 euro pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la sănătate şi a dreptului la demnitate umană prin supunerea sa la tratamente inumane şi degradante.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 3 şi 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, coroborat cu dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 61, 72 şi 252 C. civ., art. 4 şi 5 din Legea nr. 254/2013, art. 22 din Constituţia României, precum şi art. 5 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 662/30.03.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive; a admis în parte cererea formulată de reclamant şi a obligat pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata către reclamant a sumei de 4500 RON, cu titlu de despăgubiri morale.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Prin decizia nr. 102 A din 22.01.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul astfel declarat. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 mai 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9.

Prin cererea de recurs, reclamantul a arătat se află în custodia pârâtei începând cu luna ianuarie 2013; că a început regimul de detenţie într-o stare de bună sănătate fizică şi psihică, apt de muncă; că în perioada detenţiei a fost supus la tratamente inumane, degradante şi necorespunzătoare; că a fost ameninţat cu transferul în alte penitenciare.

A precizat recurentul că, urmare a tuturor abuzurilor suferite în penitenciar, precum şi din cauza condiţiilor grele, a suferit un infarct cerebral. A fost transportat la UPU Drobeta Turnu Severin, unde a primit îngrijiri, însă a rămas cu sechele pentru toată viaţa, respectiv hemipareză pe partea stângă (membru inferior şi superior), precum şi cu o stare psihică sever afectată.

A mai precizat că, deşi a solicitat, nu i s-a asigurat recuperare medicală - fizioterapie recuperatorie şi asistent personal permanent. Deşi stare sa de sănătate ar fi impus un alt regim de cazare cu un asistent personal, datorită imposibilităţii folosirii unui braţ nu s-a putut hrăni; totodată, a existat riscul de a fi lovit de ceilalţi colegi de celulă.

Pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea, în modalitatea anterior descrisă, a drepturilor privind sănătatea şi demnitatea, recurentul-reclamant a solicitat o reparaţie constând în despăgubiri de 200.000 euro, o rentă viageră de 10.000 RON pentru întreţinerea sa după eliberare şi plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul de faţă.

De asemenea, a precizat recurentul că:

"Cele 252 zile considerate executate sunt în mare parte câştigate în urma muncii prestate timp de 3 ani şi ceva pe secţia de infirmerie Giurgiu şi gradina jilava Buc. Cele date prin Legea 169/2017 mu-au fost luate înapoi, actualmente Legea 169/2017este abrogată de Guvernul României.

Nu cunosc în ce bază şi în ce temei Curtea de apel Bucureşti prin comunicare hotărâre civilă nr. 102/2020 din data de 22 ianuarie 2020 poate să desfiinţeze o hotărâre a Tribunalului Bucureşti prin comunicare hotărârea civilă nr. 662/2018 in data de 30 martie 2018. Care for este mai superior tribunalul sau curtea de apel?"

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât recurentul s-a limitat la precizarea unor aspect de fond, fără a indica vreun motiv de nelegalitate. In subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 13 aprilie 2021 completul de filtru s-a pronunţat în sensul admiterii în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 102 A din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017 şi a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În acest punct se impune a fi precizat că motivul pronunţării soluţiei de admitere în principiu a fost cel care îşi găseşte reglementarea în art. 493 alin. (7) raportat la alin. (5) al aceluiaşi articol din C. proc. civ., anume că nu a existat unanimitate în privinţa modului de soluţionare a excepţiei nulităţii recursului.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte (cu majoritate) reţine următoarele:

Referitor la incidentul nulităţii recursului - invocat de intimată - pentru pretinsa lipsă a aptitudinii criticilor formulate de a fi încadrate în cazurile de casare reglementate prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se reţine lipsa de temeinicie a apărării astfel susţinute.

În aprecierea relativă la posibilitatea de a fi încadrate criticile pe care le-a formulat recurentul reclamant, în exigenţele prevederilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., - o atare posibilitate a instanţei de recurs rezultând din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. - este necesar a se lua în considerare şi circumstanţele concrete ale cauzei.

Astfel, este real că cererea de recurs conţine, în mare parte, o expunere a recurentului relativă la argumente de fapt pe care le consideră de natură a justifica temeinica pretenţiei de despăgubire care a format obiect al cererii de chemare în judecată, şi că niciunul dintre argumentele critice invocate nu este circumscris, de parte, vreunuia dintre motivele de casare reglementate prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Însă, aceeaşi cerere de recurs conţine susţineri care relevă nemulţumirea recurentului privind faptul că instanţa de apel ar fi dat eficienţă unui act normativ abrogat (Legea 169/2017), precum şi dezacordul faţă de competenţa exercitată de curtea de apel de decide reformarea hotărârii pronunţate de tribunal.

Chiar dacă aceste din urmă chestiuni sunt expuse într-o exprimare care nu este uzuală în limbajul juridic, Înalta Curte apreciază că, prin conţinutul lor, relevă cu suficientă claritate nemulţumirea părţii faţă de modul în care au fost interpretate şi aplicate în cauză prevederile Legii 169/2017 şi nemulţumirea faţă de modalitatea în care instanţa de apel şi-a exercitat competenţele. Or, asemenea aspecte se încadrează formal în motivele de casare care se regăsesc în art. 488 alin. (1) pct. 8 şi, respectiv, pct. 5 din C. proc. civ.

Ca atare, în privinţa lor îşi găseşte aplicarea remediul oferit de legiuitor prin art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., anume de a proceda instanţa de recurs la demersul încadrării în cazurile de casare permise prin art. 488.

În favoarea acestei concluzii pledează şi principiul respectării dreptului la un proces echitabil, astfel cum este înscris în art. 6 alin. (1) din C. proc. civ.

Din perspectiva acestui principiu fundamental al procesului civil, nu trebuie trecută cu vederea nici situaţia de excepţie în care se regăseşte recurentul, anume că este o persoană care execută o pedeapsă privativă de libertate şi care reclamă grave probleme de sănătate.

Menţionata situaţie personală este de natură a genera prezumţia că şi situaţia sa materială este precară, neavând astfel resursele financiare necesare spre a apela la serviciile unui avocat pentru formularea cererii de recurs în deplin acord cu cerinţele art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., aşa încât nu trebuie evaluate cu exces de rigoare aspectele formale ale cererii de recurs pe care a formulat-o personal.

Este necesar a fi precizat că nu pot fi analizate, în cadrul prezentei căi de atac, multiplele argumente din cererea de recurs care nu se referă la modalitatea în care a fost judecat litigiul de instanţa de apel, ci constituie o evocare a unor aspectele de fapt ce ţin de condiţiile de detenţie şi de problemele medicale cu care se confruntă recurentul. În condiţiile în care recursul este o cale de atac extraordinară, în cadrul căreia se poate realiza exclusiv un control judiciar de nelegalitate - conform art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. -, respectivele evocări referitoare la situaţia de fapt nu au aptitudinea de a se circumscrie exigenţelor motivelor de casare stabilite limitativ prin art. 488 alin. (1) C. proc. civ. spre a fi analizate în această etapă procesuală.

Însă, caracterul unitar al cererii de recurs nu permite a se dispune o soluţie de anulare parţială a acestui act de învestire, astfel că vor fi analizate ca şi chestiuni de fond ale recursului exclusiv acele critici care vizează aspecte de nelegalitate a deciziei ce formează obiectul controlului judiciar, celelalte susţineri urmând a fi înlăturate de la analiză ca fiind incompatibile cu calea de atac exercitată.

Analizând cele două critici de nelegalitate identificate în memoriul de recurs formulat de recurentul A., Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, va fi analizată critica privitoare la aspectele procedurale ale judecăţii în urma căreia a fost pronunţată decizia recurată - critică susceptibilă de analiză în coordonatele motivului reglementat prin art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. -, anume aceea al căreia sens este că, practic, recurentul contestă competenţa instanţei de nivelul curţii de apel de a reforma o hotărâre pronunţată de o instanţă de nivelul tribunalului.

Este nefondată această critică prin raportare, pe de o parte, la competenţele ce sunt conferite prin lege instanţelor de nivelul curţii de apel - conform art. 96 pct. 2 din C. proc. civ. "curţile de apel judecă: (…) ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă"- şi, pe de altă parte, la soluţiile pe care le poate pronunţa o instanţă de apel, soluţii printre care se regăseşte - conform art. 480 alin. (2) din C. proc. civ. - şi aceea de admitere a apelului cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii ce a fost pronunţată de tribunal în prim ă instanţă (adică hotărârea împotriva căreia s-a exercitat apelul).

Prin decizia recurată (pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a), a fost admis apelul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva hotărârii prin care Tribunalul Bucureşti soluţionase în primă instanţă acţiunea exercitată de recurentul reclamant, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate. Această situaţie relevă faptul că instanţa de apel şi-a exercitat competenţele în coordonatele în care ele sunt conferite prin normele procedurale menţionate, aşa încât critica relativă la acest aspect apare ca fiind vădit nefondată.

Cea de-a doua critică formulată de recurent, anume aceea prin care susţine că a fost aplicat în mod eronat, în speţă, un act normativ abrogat - critică susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - este, de asemenea, nefondată. Considerentele avute în vedere sunt următoarele:

Instanţa de apel a reţinut că reclamantul recurent a beneficiat de o reparare a prejudiciului moral încercat ca urmare a condiţiilor necorespunzătoare de detenţie, reparaţia constând în acordarea beneficului unui număr de zile considerate ca executate din pedeapsa închisorii (corespunzător prevederilor art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea 169/2017).

Totodată, a reţinut că menţionata lege specială, prin art. 55 indice 1 alin. (6), se opune unei acordării beneficiului compensării cu zile de pedeapsă considerate executate cumulativ cu acordarea de despăgubiri băneşti, ca mijloace de compensare a aceloraşi consecinţe prejudiciabile cauzate de condiţii necorespunzătoare de detenţie.

Este necesar a se preciza că împrejurarea stabilirii, de către autoritatea intimată a beneficiului unui număr de zile considerate executate (anume 144 zile, după cum reiese din adresa nr. x/29.10.2019 depusă la dosarul instanţei de apel), pentru perioada în litigiu - în care executarea pedepsei a avut loc în condiţii necorespunzătoare - constituie un aspect reţinut din analiza probelor. Cum recursul reprezintă o cale de atac rezervată controlului de nelegalitate, iar analiza probelor şi situaţia de fapt nu reprezintă aspecte care interesează legalitatea hotărârii judecătoreşti (pentru că legea nu impune modalităţi anume de evaluare a probelor, ci lasă la aprecierea instanţei o asemenea evaluare), aceste chestiuni nu pot forma obiect de analiză în această etapă procesuală.

Însă, problema modului de aplicare a unei dispoziţii normative faţă de situaţia astfel stabilită constituie neîndoielnic un aspect care interesează legalitatea deciziei supuse controlului judiciar, pentru că tranşarea unei situaţii litigioase prin aplicarea unor limitări conţinute de o lege inactivă (abrogată) ar intra în coliziune cu principiul legalităţii activităţii jurisdicţionale şi ar fi în dezacord cu îndatorirea judecătorului (stabilită explicit prin art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.) de a stabili faptele şi a aplica în mod corect legea, ca premise necesare pentru aflării adevărului în cauză.

În acest context, Înalta Curte reţine că însăşi instanţa de apel a avut în vedere faptul că a intervenit abrogarea prevederilor art. 55 indice 1 din Legea 254/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea 169/2017. Însă, a reţinut în continuarea raţionamentului şi faptul că actul normativ abrogator, anume Legea 240/2019, prevede menţinerea beneficiului prevăzut de menţionatul articol 55 indice 1 în situaţii precum cea stabilită în speţă.

Or, acest mod de analiză relevă efectiva evaluare realizată de instanţa de apel în privinţa cadrul legislativ actual referitor la regimul juridic al compensării cu zile considerate executate şi, implicit, în privinţa subzistenţei limitărilor referitoare la cumularea acestei măsuri reparatorii cu o nouă reparaţie sub formă de despăgubiri băneşti.

Prin urmare, este nefondată critica în sensul că instanţa de apel ar fi aplicat în speţă o lege devenită inactivă (ca efect al abrogării), realitatea fiind aceea că instanţa de prim control judiciar a reţinut că beneficiul (compensării) a rămas câştigat pentru recurent ca efect al prevederilor Legii 240/2019 care - prin art. III - instituie o normă ce consacră ultraactivitatea art. 55 indice 1, implicit supravieţuind şi limitarea ce este asociată respectivului beneficiu.

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, astfel cum a fost susţinut prin criticile analizate în precedent. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., urmează a se dispune respingerea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 102 A din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2021.