Contestație în anulare for alleged omission of procedural grounds: scope of Art. 318 CPC and analysis of conflict between successive cassation decisions

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2591 din 8 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului; a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Roman împotriva deciziei civile nr. 330 din data de 5 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 24 martie 2021, sub numărul x/2021, contestatoarea S.C. A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 2591/08.12.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011.

În motivarea contestaţiei în anulare astfel exercitate, contestatoarea a susţinut că, prin hotărârea atacată, instanţa a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs expus la pct. II.A.1 şi A.2. din recurs (subsumate incidenţei art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), motive prin care se invoca faptul că instanţa de apel şi-a încălcat obligaţia de a afla adevărul, prevăzută de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. 1865, precum şi obligaţia impusă prin art. 315 C. proc. civ., ignorând prima decizie de casare din 2013 care stabilise că problema de drept de clarificat este de a stabili dacă există diferenţe între instalaţia utilizată în intervalul relevant şi cea care forma obiectul Brevetului.

Concretizând, precizează contestatoarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs referitor la faptul că chestiunea esenţială ce trebuia dezlegată era existenţa/inexistenţa unor diferenţe între instalaţii; existenţa acestor diferenţe ar fi condus la respingerea pretenţiilor intimaţilor

Se mai face precizarea că, prin prima decizie de casare din anul 2013, s-a impus clarificarea chestiunii utilizării sau neutilizării, de către societatea contestatoare, a instalaţiei care formează obiectul brevetului, întrucât doar urmare a utilizării acestei instalaţii (iar nu a uneia diferite sau doar a unor componente ale acesteia) ar putea fi justificate pretenţiile intimaţilor.

Acest motiv de recurs invocat avea un caracter autonom în raport de celelalte motive fundamentate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ. iar acceptarea de către instanţă a acestuia conducea la admiterea căii de atac.

Deşi la pag. 24 - 27 din decizia contestată a fost aparent analizat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., opinează contestatoarea că, în realitate, nu există nici măcar o simpla referire la prima decizie de casare din 2013.

Întreaga analiză a instanţei de recurs s-a axat pe cea de-a doua decizie de casare - din anul 2016 -, şi toate considerentele referitoare la interpretarea diferenţelor între instalaţia brevetată şi cea utilizată de contestatoare în perioada relevantă se subsumează analizei celui de-al treilea motiv de recurs (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), efectuată la pag. 29- 31. Concret, instanţa de recurs a reţinut că "[...] pentru a se putea considera că recurenta-pârâtă nu utilizează invenţia astfel cum a fost brevetată nu era suficient să se constate că au intervenit anumite modificări constructive, deoarece, potrivit teoriei echivalenţelor, invenţia este protejată în esenţa sa, iar pentru aceasta se iau în considerare elementele echivalente celor specificate în revendicări", "astfel, numai dacă elementul sau caracteristica înlocuite sau modificate conduc ta schimbarea sensului acţiunii invenţiei sau a scopului esenţial al acesteia ori dacă modificarea operată determină o altă funcţie sau un rezultat diferit de cel preconizat prin invenţie, având aptitudinea de a reprezenta un pas inventiv nou faţă de stadiul tehnicii, teoria echivalentelor nu se verifica".

Astfel, se susţine că din conţinutul hotărârii atacate rezultă că instanţa nu a cercetat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deşi l-a perceput ca pe un motiv distinct (aşa cum reiese din practicaua hotărârii).

În continuare, contestatoarea evocă extrase din literatura de specialitate reprezentând comentarii referitoare la omisiunea de a cerceta un motiv de recurs, ca şi motiv al contestaţiei în anulare.

Faţă de cele de mai sus, afirmă contestatoarea că situaţia de faţă intră sub incidenţa art. 318 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ.

Subsecvent admiterii contestaţiei în anulare, solicită a se dispune admiterea recursului pentru argumentele care se regăsesc în cadrul motivului de recurs fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 2591/8.12.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011.

Se susţine, în esenţă, că însăşi contestatoarea a arătat că a fost analizat acel motiv de recurs, însă a considerat că doar formal, întrucât nu ar fi clarificat dacă există diferenţe între instalaţia utilizată în intervalul relevant şi cea care forma obiectul brevetului.

În susţinerea intimaţilor, instanţa de apel a dezlegat problema tehnică a folosirii invenţiei, constatând că apelanta-pârâtă a folosit o singură instalaţie, respectiv cea ai cărei autori sunt, cesionată pârâtei şi brevetată de aceasta, în considerente analizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 şi reţinând, pe baza probatoriului administrat, că sunt aplicabile în speţă.

În decizia contestată a fost analizată această situaţie şi s-a reţinut că "Înalta Curte constată că recurenta este în eroare cu privire la faptul că împrejurarea esenţială ce trebuie dezlegată era existenta/inexistenta unor diferenţe între instalaţii - obiectul brevetului şi cea utilizată în cadrul societăţii".

Împrejurarea că în decizia contestată se face referire la a doua decizie de casare, nr. 1079/17.05.2016, nu înseamnă ignorarea primei decizii de casare, ci abordarea în contextul în care s-au pronunţat trei decizii de casare cu trimitere spre rejudecare, din care prima şi a doua conţin îndrumări, în cea de-a doua fiind analizată întreaga situaţie anterioară, de fapt şi de drept, pe baza căreia s-au stabilit îndrumările care trebuiau aduse la îndeplinire de instanţa de apel, respectiv i-a configurat elementele de analizat şi rezolvat sub sancţiunea anulării hotărârii.

Examinând contestaţia în anulare în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de prevederile art. 318 teza a 2-a raportat la art. 129 alin. ultim din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară care permite invalidarea (anularea) unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în acele cazuri cărora legiuitorul le-a stabilit în mod explicit aptitudinea de a constitui motive pentru retractarea unui asemenea act jurisdicţional.

Fiind vorba despre o cale de atac a cărei finalitate constă în anularea unei hotărâri judecătoreşti ce se bucură de autoritate de lucru judecat - autoritate din care derivă prezumţia de adevăr şi incontestabilitate - se cere, de principiu, ca situaţiile pe care părţile contestatoare le invocă spre a justifica admiterea unui atare demers judiciar să se încadreze în mod riguros in motivele de anulare reglementate prin art. 317-318 din C. proc. civ. adoptat în anul 1865, anume: când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă; când dezlegarea dată este rezultatul unor greşeli materiale; când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În speţă, contestatoarea S.C. A., a invocat ultimul dintre motivele de contestaţie anterior enunţate, afirmând că, prin decizia contestată, instanţa de recurs a omis să analizeze primul dintre motivele de recurs (cel expus la pct. II. Subpunctele A.1. şi A.2.), prin care invoca împrejurarea că instanţa de apel ar fi încălcat obligaţia de a afla adevărul - conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. - dar şi exigenţele stabilite prin art. 315 din C. proc. civ. prin aceea că ar fi ignorat prima decizie de casare (pronunţată în anul 2013) care stabilise că problema de drept de clarificat era: dacă există diferenţe între instalaţia utilizată în intervalul relevant şi cea care forma obiectul Brevetului.

Prealabil verificării relative la critica astfel formulată de contestatoare în privinţa judecăţii realizate de instanţa de recurs, Înalta Curte notează că art. 318 teza a II-a din C. proc. civ. adoptat în anul 1865 are următorul conţinut:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Astfel cum se poate observa, potrivit tezei a II-a a normei procedurale enunţate - care constituie temeiul juridic invocat în prezenta contestaţie în anulare - pentru a fi admisă calea de atac extraordinară este necesar a se stabili că omisiunea de a se fi analizat un motiv de recurs să se fi produs "din greşeală".

Astfel, este evidentă intenţia legiuitorului de a deschide calea de atac extraordinară numai în cazul în care se evidenţiază o omisiune (de analiză) care este rezultat al unei greşeli, semnificaţia ataşării acestei cerinţe suplimentare fiind aceea că omisiunea avută în vedere de legiuitor trebuie înţeleasă ca uitare ori neglijare a unui motiv de recurs, iar nu ca o consecinţă a neanalizării argumentelor ce le cuprinde determinată de aprecierea instanţei de recurs că ele nu corespund în mod riguros cadrului procesual.

Cu alte cuvinte, nu poate fi circumscrisă acestui motiv de contestaţie în anulare ipoteza în care instanţa de recurs ar stabili că un motiv de recurs se impune a fi analizat în coordonate mai largi decât cele evocate de partea recurentă, sau în coordonatele unui alt motiv reglementat de lege decât cel pe care recurentul l-a invocat.

În fundamentarea acestei din urmă concluzii funcţionează şi principiul legalităţii, principiu ce impune ca judecarea cererilor ce se adresează instanţelor judecătoreşti - de orice grad - să se realizeze conform prevederilor legale.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., normă prin care se impune instanţei obligaţia de stăruinţă pentru aflarea adevărului "pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii".

De asemenea, susţin concluzia menţionată şi principiile de rang constituţional privind respectarea dreptului la apărare şi egalitatea în faţa legii a tuturor subiecţilor de drept, principii în temeiul cărora instanţele judecătoreşti sunt ţinute să procedeze la evaluarea şi a apărărilor pe care partea pârâtă/intimată le opune pretenţiilor şi susţinerilor formulate prin actul de sesizare (indiferent dacă este vorba de o cerere de chemare în judecată sau de o cerere prin care se exercită o cale de atac).

În fine, relevante în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care prevede:

"Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Principiul disponibilităţii, care permite părţilor să stabilească limitele învestirii instanţei - în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (6) din C. proc. civ. - trebuie aplicat în directă şi necesară legătură cu principiile anterior menţionate, pentru că dreptul titularului unei cereri de a declanşa o procedura judiciară în cadrul căreia să i se analizeze respectiva cerere nu este unul absolut, ci este supus ansamblului rigorilor legale care interesează procedura de judecată.

Prin urmare, principiul disponibilităţii nu poate constitui, pentru o instanţă de recurs, un obstacol în demersul de a soluţiona calea de atac cu care a fost învestită prin prisma situaţiei procesuale ce se degajă din ansamblul actelor şi lucrărilor dosarului în care a fost exercitat recursul, şi nici nu poate împiedica aplicarea reglementărilor legale care sunt atrase de situaţia pe care instanţa a stabilit-o în urma acestei analize, chiar în condiţiile în care actul de sesizare (cererea de recurs) ar conţine o descriere deosebită a situaţiei procesuale şi a temeiului juridic.

Verificând decizia contestată în speţă, prin prisma acestor cerinţe de principiu ce sunt, generic, specifice procedurii de soluţionare a litigiilor judiciare, sunt de reţinut următoarele:

În cererea de recurs ce a fost soluţionată prin decizia civilă nr. 2591/08.12.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestatoarea a formulat primul motiv de recurs - fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. - prin care a invocat următoarele argumente:

La subpunctul A.1. (cu titulatura "încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. prin nesocotirea dispoziţiilor deciziei de casare"):

i)că prin prima decizie de casare (pronunţată în anul 2013) a fost validată apărarea A. în sensul că nu ar fi folosit obiectul Brevetului astfel încât reclamanţii nu ar fi îndreptăţiţi la plata vreunei sume de bani, şi totodată s-au dat dezlegări în sensul că este necesar a se stabili dacă Societatea a folosit obiectul brevetului (iar nu părţi din acesta sau o instalaţie diferită) şi că este necesar a se efectua o expertiză de specialitate pentru a se stabili dacă instalaţia de călire a ţevilor, la care se referă brevetul de invenţie, a mai fost utilizată la cuptorul CV4 în perioada 2004-2010 şi dacă instalaţia de călire a ţevilor utilizată în perioada 2008-2010 este diferită de instalaţia protejată de brevetul de invenţie;

ii) că expertiza efectuată de dl. expert B. a determinat că, în perioada 2008-2010, instalaţia, în forma brevetată de societate nu a fost utilizată de către A., existând diferenţe esenţiale între cele două soluţii tehnice (instalaţii);

iii) că instanţa de apel avea obligaţia de a analiza această probă, în rejudecare, raportat la indicaţiile date prin decizia de casare; că este complet nerelevantă situaţia componentelor instalaţiei brevetate pentru că aceasta era diferită de instalaţia folosită, iar existenţa per se a diferenţelor trebuia să fie singurul element de impact, potrivit deciziei de casare pronunţate în primul ciclu procesual.

La subpunctul A.2. (cu titlul "Încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ..de aflare a adevărului, prin omisiunea de a verifica problema centrală dedusă judecăţii") s-a susţinut că principiul aflării adevărului impune instanţei să stabilească în mod corect şi complet situaţia dedusă judecăţii, iar argumentele expuse la subpunctul A.1. se aplică mutatis mutandis.

Din verificarea considerentelor deciziei contestate, se constată că analiza realizată de instanţa de recurs a debutat cu evaluarea chiar a acestui prim motiv de recurs, fiind făcută şi precizarea că, în esenţă, el se referă la nerespectarea deciziei de casare (pg. 27).

În continuarea respectivelor considerente, se regăseşte aprecierea instanţei de recurs în sensul că "Având în vedere ciclurile procesuale care s-au derulat în cauză, astfel cum rezultă din expozeul deciziei de faţă, precum şi din considerentele deciziei recurate, se impune precizarea că, din perspectiva acestei critici, relevantă este decizia de casare nr. 1079/17.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întrucât ultima decizie de casare (nr. 1108/4.06.2019) a privit exclusiv motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 1 din C. proc. civ., anume că apelul a fost judecat de către un complet din compunerea căruia a făcut parte un judecător incompatibil (…)".

Totodată, s-a reţinut că "în această nouă etapă procesuală, finalizată prin pronunţarea deciziei recurate, după aplicarea celor stabilite prin decizia de casare nr. 1108/4.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la compunerea completului, instanţa de apel, în rejudecare, era ţinută de respectarea şi aplicarea celor stabilite prin decizia anterioară de casare - decizia nr. 1079/17.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă".

Acest conţinut al considerentelor evocate ilustrează faptul că instanţa de recurs a făcut propria evaluare în privinţa cadrului procesual util pentru a se stabili dacă hotărârea recurată era sau nu conformă dezlegărilor anterior date printr-una dintre deciziile de casare - cea invocată prin motivul de recurs -, iar în urma acestei evaluări a concluzionat în sensul că este necesar a fi avut în vedere întreg parcursul procesual al litigiului, respectiv că trebuie avute în vedere toate dezlegările care au fost date prin cele trei decizii de casare ce au fost anterior pronunţate, în speţă.

Subsecvent statuării în acest mod relativ la contextul procesual adecvat spre a se verifica gradul de conformare a instanţei de prim control judiciar (cea care a pronunţat decizia ce forma obiect al recursului) faţă de exigenţele art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. şi de respectarea îndatoririi de a afla adevărul (aceasta din urmă fiind argumentată de recurentă tot prin prisma pretinsei neconformări faţă de prima decizie de casare), instanţa de recurs a reţinut că, prin decizia nr. 1079/17.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit necesitatea de a se analiza - în rejudecare - şi "punctul de vedere al expertului parte al reclamanţilor ce conţinea criticile însuşite de reclamanţi, referitoare la modalitatea de efectuare a expertizei, prin raportare la unele concepte ale Legii 64/1991 şi regulamentul de punere în aplicare a Legii 64/1991, referitoare la întinderea protecţiei revendicărilor din brevet, cu privire specială asupra teoriei echivalenţelor".

Totodată, s-a reţinut că expertiza în discuţie "era destinată verificării apărării esenţiale a pârâtei în prezenta cauză, anume neutilizarea instalaţiei brevetate, apărare nouă în litigiul de faţă (…)".

Ulterior, instanţa de recurs a expus propriile argumente avute în vedere spre a aprecia asupra respectării cerinţei legale impuse prin art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., anume că:

"În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în rejudecare, a identificat în mod corect limitele casării, precum şi dezlegările obligatorii ce i se impuneau în nesoluţionarea cauzei, corespunzătoare reluării judecăţii".

"…recurenta indică în mod corect că apărarea sa cu privire la neutilizarea invenţiei brevetate constituia împrejurarea de fapt neclarificată în ciclurile procesuale anterioare (cu corecta aplicarea a dispoziţiilor legale şi cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale stabilite de lege în favoarea părţilor în procesul civil), având în vedere că prin decizia de casare 1079/17.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a sancţionat respingerea de către instanţa de apel a obiecţiunilor reclamanţilor pentru un motiv care nu a fost respectat, anume, nu s-a procedat, la momentul soluţionării apelului, şi la evaluarea punctului de vedere al expertului-parte al reclamanţilor, însuşit de aceştia pentru formularea obiecţiunilor, încălcându-se în acest fel drepturile procesuale ale acestora.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că recurenta este în eroare cu privire la faptul că împrejurarea esenţială ce trebuia dezlegată era existenţa/inexistenţa unor diferenţe între instalaţii - obiectul brevetului şi cea utilizată în cadrul societăţii -, întrucât această susţinere este una incompletă, pentru că simpla existenţă a unor diferenţe între cele două instalaţii nu reprezintă acelaşi lucru cu noţiunea de instalaţii diferite, deoarece utilizarea unei instalaţii cu anumite modificări constructive, circumscrise însă aceluiaşi scop urmărit prin invenţie, în sensul obţinerii aceluiaşi rezultat tehnic, de natură a constitui elemente echivalente celor protejate prin brevet, nu înseamnă că invenţia nu a fost utilizată de către societate.

În aceste condiţii, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, prin decizia de casare nu s-a stabilit cu valoare de dezlegare obligatorie necesitatea efectuării unei noi expertize fie în specialitatea utilaj tehnologic, fie în specialitatea proprietate industrială, ci obligaţia ca, în rejudecare, să se verifice şi susţinerile reclamanţilor exprimate în cuprinsul obiecţiunilor formulate la expertiza B. şi prin care aceştia reclamau faptul că expertul nu a luat în considerare susţinerile lor referitoare la întinderea protecţiei revendicărilor din brevet şi verificarea teoriei echivalenţelor, în raport de prevederile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 şi Regula 64 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 64/1991.

Ca atare, instanţa de apel avea obligaţia să procedeze ea însăşi la verificarea susţinerilor reclamanţilor referitoare la teoria echivalenţelor, pornind de la constatările cu caracter tehnic ale expertului, dar realizând încadrarea împrejurărilor de fapt în dispoziţiile legale corespunzătoare."

În acest punct al analizei este necesar a fi precizat că motivul de recurs reglementat prin art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. are în vedere situaţia în care "instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)".

Considerentele anterior citate din decizia contestată relevă cu puterea evidenţei faptul că a avut loc o efectivă analiză în privinţa argumentelor pe care partea le-a circumscris motivului de recurs astfel cum este reglementat prin art. 305 pct. 5 din C. proc. civ., anume a viciilor procedurale ce erau semnalate referitor la pretinsa neconformare a instanţei de rejudecare a apelului faţă de dezlegarea (decurgând din prima decizie de casare) potrivit căreia era necesar a se administra o expertiză de specialitate spre a se stabili justeţea apărării potrivit căreia contestatoarea pârâtă a utilizat o instalaţie diferită de cea care formează obiectul brevetului pe care reclamanţii şi-au fundamentat pretenţiile băneşti. Chiar dacă instanţa de recurs nu a enunţat numărul primei decizii de casare (anume 5467/26.11.2013), este în afara oricărui dubiu faptul că a avut în vedere problema dezlegată prin această din urmă hotărâre câtă vreme s-a preocupat de problematica modului în care a fost evaluată menţionata apărare a pârâtei contestatoare şi a concluzionat în sensul că situaţia de fapt stabilită prin ultima decizie din apel a avut ca suport analiza efectivă (şi) a expertizei de specialitate.

Împrejurarea că a fost observată/reţinută şi analiza realizată în privinţa solicitării reclamanţilor de a se evalua constatările tehnice conţinute de respectiva expertiză prin raportare la teoria echivalenţelor, are semnificaţia analizării motivului de recurs în limite mai largi decât cele care erau propuse de recurent, însă o atare extindere a cadrului de analiză a decurs din aprecierea aceleiaşi instanţe de recurs în sensul că trebuie să se dea relevanţă tuturor deciziilor de casare pronunţate în precedentele cicluri procesuale parcurse precum şi din faptul că întâmpinarea depusă în recurs conţinea argumentul că instanţa de rejudecare a apelului "a analizat probaţiunea şi s-a supus îndrumărilor instanţei de recurs, inclusiv din cea de-a doua decizie de casare, privitor la teoria echivalenţelor, în scopul de a afla adevărul".

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa de recurs ar fi omis din greşeală să analizeze argumentele din cadrul primului motiv de recurs care vizau chestiunea încălcării reglementărilor procedurale care se regăsesc în art. 315 alin. (1) şi art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., în condiţiile în care considerentele expuse relativ la cadrul procesual necesar a constitui reperul respectivei analize relevă aprecierea instanţei în sensul că se impune a fi avute în vedere toate deciziile de casare pronunţate în aceeaşi pricină, iar analiza subsecvent realizată relevă o evaluare a modalităţii în care instanţa de apel (în ultimul ciclu procesual) s-a raportat la respectivele dezlegări. O atare apreciere relevă în mod implicit, dar neechivoc, faptul că instanţa de recurs a apreciat ca este incompatibil cu evaluarea relativă la legalitatea deciziei din apel contextul de analiză pe care îl propunea recurenta, anume acela în care s-ar fi ignorat ultimele două decizii de casare şi s-ar fi dat eficienţă exclusiv celei pronunţate în primul ciclu procesual, în anul 2013.

Pe de altă parte, în condiţiile în care prevederile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. permit a fi analizate exclusiv chestiuni care privesc încălcarea unor forme de procedură, împrejurarea că instanţa de recurs nu a analizat în contextul invocatului prim motiv de recurs aspectele privind existenţa sau inexistenţa a două instalaţii diferite (cea care forma obiectul brevetului şi cea utilizată de contestatoarea pârâtă), ci a analizat respectivele chestiuni în coordonatele unui alt motiv legal de recurs (cel înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) are neîndoielnic semnificaţia unei evaluări judiciare relative la coordonatele legale apte a permite un control judiciar care să corespundă limitelor judecării recursului. Prin urmare, nu poate fi reţinută nici din această perspectivă existenţa unei "omisiuni din greşeală" de a se analiza respectivele aspecte.

Înalta Curte notează că excedează motivului de contestaţie în anulare ce este reglementat prin art. 318 teza a II-a din C. proc. civ. orice verificare relativă la corectitudinea ori la consistenţa aprecierilor astfel realizate de instanţa de recurs, referitor la cadrul procesual necesar ori adecvat pentru evaluarea criticilor de nelegalitate care erau formal subsumate de recurentă motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. Prin urmare, nu se va realiza o atare evaluare în cadrul procesual pendinte.

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că este lipsită de temei critica contestatoarei în sensul că hotărârea instanţei de recurs ar fi viciată, în sensul prevederilor art. 318 teza a 2-a din C. proc. civ., prin aceea că s-ar fi omis a se analiza primul motiv de recurs invocat de contestatoarea recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. împotriva deciziei nr. 2591 din 8 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2021.